miercuri, 11 februarie 2009

Rugaciune pentru cei ramasi


Purtam cu noi dureri sau bucurii, cadem, ne ridicam si de multe ori sau de putine ori sau poate o singura data ne rugam. Sunt si eu indurerata in zilele acestea de ce i s-a intamplat unui semen de-al nostru, un om, despre care eu nu stiam nimic, pana in ziua in care am aflat ca zborul lui a fost intrerupt. Nu am copii, dar inteleg durerea din sufletul parintilor care raman in urma lui si pentru ca am prieteni, inteleg si mai bine durerea prietenilor lui. Intr-un moment, nu foarte indepartat din viata mea, am avut inima inrobita de durere, pentru ca nu stiam ce sa fac pentru a-mi ajuta o fiinta draga. Ma ingrozesc, gandindu-ma ce este in inima celor apropiati de acest copil si prieten trecut la Dumnezeu, ce furtuna bantuie sufletele lor.

Nu intamplarea ma face sa scriu aceste randuri ci perioada prin care am trecut si eu de la o inima plina de durere la o inima care sa nu mai simta acea nemiloasa apasare…eram inainte de inceputul Postului Mare si coplesita de spaima si neputinta, nu mai puteam nici sa ma rog…tot ce imi doream atunci era sa recapat puterea de a ma ruga din nou….si incet, incet, odata cu intrarea in Post, a venit si rugaciunea si treptat negura s-a ridicat, pana cand am ajuns sa simt intr-o dimineata ca inima mea a fost eliberata de durere. Am simtit atunci ce inseamna “Duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”.


Putem face si noi ceva pentru acest tanar, pentru parintii si prietenii zdrobiti de durere, ne putem ruga, la fel cum durerea ar fi a noastra, ca si cum noi am fi pierdut pe cineva drag. Daca nu ne putem ruga pentru ei, putem macar sa incercam sa ne rugam pentru noi, ca astfel de lucruri sa nu ni se intample si sa nu se mai intample. Daca nici asa nu putem sa o facem, sa incercam sa respectam, macar in mica masura ceea ce este de datoria noastra: sa ne rugam neincetat!


Haideti sa nu mai fim crestini doar o zi pe saptamana, sa nu ne mai multumim si sa ne amagim constiinta, ca doar altii au datoria sa se roage. Sa nu mai asteptam pana imbatranim, sa nu mai asteptam pana intram in Post, sa ne gandim ca sunt sase saptamani in care putem ajuta un suflet sa ajunga intr-un loc mai bun, un loc unde odata si odata speram sa ajungem toti, doar cu o simpla rugaciune pornita din suflet.


Daca nu sunteti obisnuiti cu rugaciunea, nu va speriati, principal este ca stim sa citim si sa avem convingerea ca ceea ce citim, ii citim chiar Lui Dumnezeu. Parcurgeti, macar o data, toate rugaciunile dintr-un Ceaslov…nu va speriati, nu este o carte groasa sau greu de procurat…..eu am Micul Ceaslov si regasesc in el rugaciunile de dimineata si cele de seara si intre ele, cele sapte Laude. “De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale. Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc”


Daca incepem de acum sa ne rugam in fiecare zi, poate se va indura Dumnezeu sa ne indrume pasii in prima saptamana a Postului si la slujba Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, unde fiecare va descoperi ce dimensiune are sufletul sau. Am indraznit sa va fac acest indemn la rugaciune si solidaritate cu semenii nostri incercati de durere, pentru ca am simtit si eu darurile rugaciunii altora pentru mine, pentru ca atunci cand Il iubesti pe Dumnezeu, incepi sa iubesti orice fiinta, pentru ca e mai bine sa iubesti decat sa urasti. si nu in ultimul rand, pentru ca acest tanar care ar fi implinit, de ziua Maicii Domnului, 27 de ani, si-a ales un motto, care pe mine m-a impresionat foarte mult: DESI LUMEA TOATA E PLINA DE URA, INIMILE INCA MAI SUNT PLINE DE IUBIRE

4 comentarii:

DoarATAT spunea...

Esti cel mai bun "Alter ego" al meu , am citit cateva franturi de ici de colo , raman hiperfidel , dar fara sa pierzi acuratetea prin infumurare : ESTI buna ! Te rog sa continui , chiar daca o sa evoluezi .
(cred ca sunt un pic invidios).

adriana spunea...

Sincer, ma bucura complimentul primit, mai ales ca am introdus blogul dvs la cele pe care le urmaresc. Voi tine seama de sfat, si astept cu interes orice critica.
Multumesc pentru incurajare. Sa aveti o zi buna, la fel cum o intrezaresc si eu pe a mea.

Anonim spunea...

Dumnezeu mi-a purtat pasii zilele trecute, intr-un moment cand ma simteam dezorientata, ratacita, singura.Anul trecut am pierdut-o pe mama.Nu credeam ca un om poate simti o durere asa de mare. Era foarte bolnava si in suferinta ei, a indraznit sa-mi spuna ca va veni o zi cand nu va mai fi cu mine.I-am raspuns, in egoismul meu:Mamele NU MOR NICIODATA! A zambit trist si mi-a raspuns: Da, mama, nu mor, daca asa zici tu! Si nu mi-a mai vorbit de moarte.Acum trebuie sa-i fac slujbele de pomenire in Postul Pastelui. Dumnezeu mi-a purtat pasii spre locuri unde am gasit oameni care m-au invatat ce rugaciuni si slujbe sa fac pentru sufletul ei.Nu este zi sa nu-i simt lipsa.Chiar daca nu mai e printre noi, in momentele grele(care au fost multe, prea multe)o simt langa mine. Nu o vad dar stiu ca e langa mine. Am cautat pe internet rugaciuni pentru cei adormiti si asa am ajuns aici. Nu va pot descrie ce stare de liniste si impacare sufleteasca mi-au dat randurile scrise. Multumesc si va doresc numai bine!

adriana spunea...

Scumpa doamna sau domnisoara, Dumnezeu sa o odihneasca pe mama dumneavoastra...rugamintea mea este sa va consultati cu un preot in ceea ce priveste rugaciunilie si randuiala pentru cei adormiti...este un subiect mult prea serios si important...ma bucur ca am fost o oaza de liniste sufleteasca si va astept si altadata cu drag...m-as bucura sa va stiu numele de botez
adriana.dardindar@gmail.com