vineri, 27 martie 2009

Asculta ce iti spune inima

Cand ai un impuls de a face o fapta buna, fa-o!!!...Chiar daca aparent nu are nimeni nevoie de ea, la un moment dat cineva tot are un folos...Asa am facut eu cu acest blog...prima mea postare a fost rezultatul unei mari emotii pe care am simtit-o la moartea unui necunoscut pentru mine, pana la acel moment...handbalistul Marian Cosma, Dumnezeu sa il odihneasca, ...m-a durut atat de tare durerea familiei sale (oameni pe care nu i-am vazut niciodata, pana atunci la stiri), incat am simtit nevoia sa scriu, cu gandul ca cele scrise de mine ajung la inima cuiva si poate indemnul meu de a ne ruga impreuna pentru familia lui, va usura acestora suferinta...poate ca randurile mele de atunci au parut unora siropoase...poate altii au gandit: "inca o nebuna"...poate unii chiar s-au rugat...nu stiu...ce pot sa va spun este ca mi-as dori daca nu ati facut-o atunci, sa incepeti macar de azi sa va rugati...sau macar sa va doriti sa va puteti ruga...felul meu de a fi si bucuriile pe care le-am simtit de-a lungul timpului, ma indeamna sa va mai rog sa nu fiti mandri si sa credeti ca nu aveti nevoie de un indrumator...va amagiti singuri si va risipiti ...duhovnicul e cel care va va fi un sfatuitor de nadejde..

Comentariul pe care l-am primit astazi, la postarea de ieri, ma face sa nu imi para rau ca am raspuns acelui impuls, ce m-a determinat sa activez acest blog...La fel cum autoarea darului meu, a fost o anonima, asa se pare ca si autoarea comentariului se vrea a fi.

...pentru ca simt ca am plans amandoua, chiar daca nu una pe umarul celeilalte, (ea scriind si eu citind), doresc sa ii spun (pentru ca am vazut ca urmareste blogurile noastre) ca fiecare adult este oglinda parintilor sai...pe mine Dumnezeu m-a inzestrat cu o multime: mama si tata, tanti Tuti si unchiul Sile, tanti Ana si Papache, mama si tatal sotului meu si duhovnicul meu (pentru ca toti au acelasi loc in inima mea, am ales criteriul cronologic).

...pentru ca pe unii dintre ei nu i-am mai vazut de mult si pentru ca ieri s-au implinit 25 de ani de la plecarea mamei mele...din dragoste fata de toti acestia, s-a nascut ideea de a oferi in dar o carte in care eu ma regasesc in intregime...citind-o, va veti regasi si voi.

...tot ce va rog, este sa nu faceti aceeasi gresala pe care am facut-o eu de multe ori...cartea se numeste: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu...nu Fiecare zi un dar de la Dumnezeu....cand vom intelege ce mare difernta este intre a fi "al lui" si nu "de la"...vom pretui cum se cuvine acest dar si vom iubi tot ce are viata.

Va invit sa cititi comentariul acestei doamne, pe care o astept cu mare drag sa ne impartaseasca si pe viitor gandurile sale, urmand ca acestea sa faca subiectul unui nou capitol intitulat 'Doamna anonima"...chiar asa o rog sa isi inceapa mereu comentariile.

"Draga Adriana, cred din suflet ca ce faci tu impreuna cu prietenele tale, este un lucru minunat, tinand cont si de faptul ca sunteti fete foarte tinere si sunteti cu adevarat credincioase.Viata m-a facut sa particip la multe evenimente bisericesti: nunti, botezuri si si la mai multe imormantari si parastase, ce am mai citit pe ici pe colo, cunosc cat de cat canoanele bisericiesti, ce este postul, ce este credinta; din pacate nu sunt o credincioasa practicanta si mai sunt si vicioasa in sensul ca fumez mult si beau cafele. In rest cred cu tarie ca exista Dumnezeu care le vede pe toate, si le orandueste asa cum crede El de cuviinta, cred ca este mai profund sa nu faci rau nimanui cu sau fara voai ta( poate ca am facut si eu ), tot ce stiu este ca nu sunt in stare sa urasc pe nimeni, chiar daca viata mi-a oferit necazuri multe, peste care cu ajutorul lui dumnezeu si cu prietenii din jurul meu, mai ales ale celor doua fiice ale mele: una naturala si alta de suflet. Consider ca tot Dumnezeu m-a ajutat sa-mi aleg perieteni adevarati. Prietenii care dureza de peste 30 de ani. Asa cum am citit pe blgurile voastre si cum si eu stiam de fapt ca este foarte important sa ai un duhovnic, pe care sa il pretuiesti, iar el sa stie cum sa te indrume. Eu m-am nascut in provincie iar preotul din satul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, merita mentionat Parintele Antohi, era un om cu o tinuta morala impecabila. Cunostea pe toata lumea din sat si avea pentru fiecare cate o vorba buna, cand te certa te certa cu blandete. Iti venea sa intri in pamant de rusine. Poate exagerez, poate mi-a ramas viu in amintirile copilariei mele, cand mergeam la biserica cu mama, in postul Pastelui sau al Craciunului... mergeam cu toti sa facem curatenie in biserica sau ne pregateam de Pastele Blajnilor; asa se spune la noi - in prima luni dupa Paste' mergeam la cimitir cu tot satul si parinti si copii si faceam curatenie peste tot nu numai la mormintele noastre. Era foarte frumos in Bucuresti, poate fiind lume mai multa, am cautat un duhovnic dar nu mi s-a parut ca am gasit pe cel potrivit. Poate Dumnezeu ma v-a ajuta intr-o zi. Crcd ca este prima ora in viata mea cand scriu asa ceva, dar o fac din dragoste pentru voi fetelor care ati gasit calea spre Dumnezeu. Nu-mi plac oamenii care se duc la Biserica si pe urma in viata de toate zilele, blesteama, sau fac fapte rele, invidie, dusmanie etc., cred ca este mai corect sa nu te duci dar sa crezi si daca poti, sa faci si fapte bune...am sa va mai povestesc ceva scurt (cred ca v-am plictisit deja). Eram la o Biserica cu coliva pentru Mosii de vara, lume multa, am stat afara cu mai multe femei si mai simple si mai sa zicem citite. Am ramas impresionata de raspunsul unei doamne simple, modeste, atunci cand a fost intrebata cum tine post, a zis: acest lucru nu este un lucru de fala, tin posturile asa cum pot, nu exista retete pentru asa ceva, mi-au ramas adanc intiparite in minte aceste vorbe intelepte...Urmaresc Blogurile cu care tu esti in corespondenta si ma minunez, de puterea si credinta voastra, cu respect ."

Pentru toti care ati rezonat la cuvintele mele, considerati ca va port in inima mea...va multumesc.

2 comentarii:

ela spunea...

Frumoase si sincere gandurile doamnei.Ma simt bine alaturi de voi si Dumnezeu m-a indrumat cand aveam mai mare nevoie. Cu mama parca s-a dus si copilul din mine. Nu va pot descrie in cuvinte atmosfera de reculegere si rugaciune la slujba de pomenire a celor plecati la Domnul. La lumina candelelor, slujba se tine la miezul noptii. Parca si timpul sta in loc, e numai ruga si suspin.

adriana spunea...

Ela...copilul din noi nu pleaca niciodata...poate ca a luat doar o pauza dar cu sigurantza va reveni...