marți, 28 aprilie 2009

Cuvantul

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.(Ioan 1,1)

O fraza...o definitie...o regula...o mare forta...totul pleaca de la Cuvant....si normal Cuvantul trebuie sa ajunga la inima...iar cand ajunge...schimba totul...transforma o inima plina de angoasa intr-o inima plina de veselie...o inima trista intr-o inima fericita...o inima plina de intuneric, intr-o inima luminata...

...si inima mea, a trait, de-a lungul timpului, toate aspectele negative pe care le-am insirat...dar cand i s-a descoperit ca poate fi si altfel a inceput sa refuze sistematic sa le mai accepte....

...imi plac cuvintele...cred ca v-ati dat seama...si credeti-ma, de cand am citit cat de important este cuvantul, incerc sa fiu foarte atenta cum le folosesc...nu reusesc mereu sa ma supun acestei dorinte...dar perseverez...

...va invit aici, la cartea de pe blog, sa va bucurati de cuvintele transcrise din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu...

6 comentarii:

Anonim spunea...

ai dreptate,ar trebui sa fim mai atenti ce cuvinte folosim,eu recunosc ca ma mai ia gura pe dinainte...tinna.

Anonim spunea...

Eu mi-am tinut intodeauna gura ,sau aproape,dar nu cred caeste foarte bine.Nu sunt adepta;ce-i in guse si-n capuse;,dar e bine sa spuni din cand in cand si ce gandesti ferm, cu calm si fara jgniri.deci asta este tot un fel de a fii atent la cuvinte

LZ spunea...

Uite o poveste interesanta:

"Am avut un vis in noaptea de Craciun... Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,
Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla: Una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri
Reprezentau o zi din viata mea...
M-am oprit ca sa privesc in urma
Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,
Nu mai era decat una singura...
Am revazut filmul vietii mele...
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea decat o singura urma
Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:
Zile de neliniste si de rea-vointa,
Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
Zile de incercari si de indoiala,
Zile de nesuportat,
Zile in care eu fusesem de nesuportat...
Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:
"Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,
In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."
Iar Domnul mi-a raspuns:
"Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
Decat o singura urma de pasi pe nisip sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."

Anonim spunea...

povestea aceasta imi place mult,o stiu din adolescenta si de atunci o port in suflet,sa nu uitam aceasta poveste niciodata...tinna.

adriana spunea...

@dragele mele, povestea sub o forma mai necosmeticizata, am auzit-o acum cateva luni la biserica, la predica...este vorba despre un sfant care mergea prin desert...o sa o caut (am citit-o si in Pateric) si o sa o postez...in ultimul timp am primit foarte multe mailuri cu povestioare frumos facute dar care au totusi origini in cartile Sfintilor Parinti ba chiar unele am vazut ca sunt inspirate chiar de pildele din Sfanta Scriptura...corect ar fi ca cei care le trimit, sa comunice si sursa...poate asa oamenii ar intelege ca Sfanta Scriptura nu e o carte de povesti... ca lucrurile se intampla de mii de ani, in esenta, la fel si ca acelasi Dumnezeu care l-a calauzit pe Moise, ne calauzeste mereu si pe noi...ochi si urechi deschise mereu sa avem...si inima dornica de a fi gazda Lui Dumnezeu...va imbratisez cu mare drag si va astept mereu cu interes, la comentarii

Anonim spunea...

eu am auzit aceasta poveste in adolescenta ,pe vremea cand mergeam la diferite secte sa vad deosebirea dintre religii[doar din pura curiozitate]dar am invatat si de acolo cate ceva...tinna.