joi, 2 aprilie 2009

De ce sustin IHTIS



La ultima postare, am scris ca revin dupa masa de pranz...era acum cateva zile...sa nu credeti ca a durat asa mult masa...
...am mai scris pe undeva ca o sa va spun de ce pun atata suflet in promovarea IHTIS...nici asta nu am facut-o...
...am promis si un alt concurs....

...cam multe restante...dar sunt convinsa ca ma veti ierta...dupa ce veti citi postul de astazi...

De ce IHTIS?....in vara anului 2007, dupa un concediu de vis, in care mi-am incarcat bateriile, a urmat o perioada pe care as numi-o pana la un punct...de cosmar...in timpul unei convorbiri telefonice de rutina, am aflat ca matusa mea tocmai a suferit un accident vascular...urmat de internarea in spital, 6 luni de recuperare, drumurile zilnice pe holurile spitalelor, multa munca si multa durere....matusa mea are 77 de ani, multa vointa si rabdare si multa dragoste...eu am 42 de ani, multa vointa, rabdare si dragoste...in a le dobandi am fost ajutata foarte mult de Dumnezeu...despre relatia mea cu matusa si descoperirile pe care le facem zilnic...voi scrie altadata....am pomenit de ea acum, pentru ca ceea ce i s-a intamplat ei, m-a facut sa privesc viata si handicapul fizic cu alti ochi....in urma accidentului, a pierdut vorbirea si capacitatea de a folosi partea dreapta a corpului...

...in perioada in care am insotit-o prin spitale, am cunoscut oameni tineri si foarte tineri, care se luptau cu urmarile parezelor....multa munca, mult efort, multa durere....

...din februarie 2008, de cand am hotarat sa imi ingrijesc matusa, vad ce inseamna sa fii de partea cealalata a scaunului cu rotile...si mai vad ca orice activitate pe care bolnavul o poate face singur este de mare folos atat pentru el cat si pentru ingrijitor...

Intalnirea mea cu Michi (IHTIS), a avut loc intr-o perioada, cand, datorita oboselii, aveam senzatia ca nu mai fac fata situatiei ....simpla conversatie cu ea, m-a facut sa vad cat de fericita trebuie sa fiu, mai ales ca suntem amandoua de aceeasi varsta...

...la putin timp dupa aceasta intalnire, doream sa ii cumpar matusii mele un scaun rulant si m-am gandit sa ma consult cu Michi, pentru a face o alegere buna....m-a indrumat catre o firma care comercializeza fotolii rulante...cei de acolo, nu numai ca m-au ajutat sa incep demersurile pentru a obtine gratuit acest scaun (fiecare bolnav beneficiaza o data la cativa ani, de un scaun platit de asigurari) dar mi-au donat si un scaun de interior...gest facut cu marinimie de directorul firmei (el insusi persoana cu handicap locomotor)...cam asta inseamna solidaritatea intre oamenii care simt pe pielea lor ce inseamna handicapul.

Firesc, mi se pare ca si eu sa fac ceva pentru Michi...si asa am inceput sa ma implic voluntar in a o sustine...poate pare de nerealizat visul ei de a construi un centru unde tinerii cu handicap sa invete sa se descurce cat mai mult singuri...dar ce avem in comun amandoua, vad ca este vointa, suprapusa peste marea dragoste ce o avem fata de Dumnezeu...cu aceste unelte sunt convinsa ca va ajunge sa taie pamblica la inaugurarea acelui centru...

Pentru ca sunt nevoita sa stau mai mult in casa, modul in care am ales sa o ajut, este prin intermediul acestui blog...in felul acesta poate cuvintele mele ajung la inima voastra si voi la randul vostru veti deveni voluntari ....cei ce doresc sa se implice pot afla mai multe de pe site-ul Asociatiei IHTIS.

Puteti incepe chiar de acum...preluati acest mesaj pe blogurile voastre:

"Chiar daca tu nu poti merge singur, oricand cineva e dispus sa te ajute...suflet langa suflet...prin blog...continua sa speri...MEREU ESTE CINEVA LANGA TINE"


sau preluati clipul de la inceputul postului... si nu uitati...prin notele si comentariile voastre la:
pe care le gasiti la Colectia de fapte bune de pe http://www.e-psiho.ro/, puteti fi pasi, la drumul pe care IHTIS il parcurge (mai multe amanunte aflati aici).

Orice actiune, care pentru noi poate sa para nesemnificativa, pentru persoanele cu handicap inseamna mult mai mult: un comentariu binevoitor pe site, o donatie dupa puterea fiecaruia, o rugaciune spusa din suflet, o nota maxima si un comentariu la concursul mentionat mai sus...si lista poate continua...o las deschisa, avand convingerea ca cei ce ma citesc isi vor sacrifica putin din timpul lor si vor da o mana de ajutor.

PS: Nu este pacaleala cu concursul promis...incepe de maine...imediat ce am timp sa va scriu si despre ce este vorba de data aceasta...si bineinteles ca se lasa cu daruri.

sursa clipului: aici

4 comentarii:

adriana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

este minunat ca sustii un asa proict. poate o sa dau si eu o mana de ajutor.O sa ma informez in ce poate consta un ajutor.Este bine si cu o vorba buna dar nu asa se poate construi un proiect . am sa iau legatura eu cu tine cand sunt pregatita pentru asa ceva.Succes in continuare.Ce faci tu pentru matusa ta, nu se poate daca pe primul loc nu exista dragoste.Dragoste necoditionata,sincera.de aici porneste si ajutorul lui Dumnezeu si rabdarea etc.putini oamnei pot face asa ceva.putere in continuare,dar nu ma indoiesc nici-o clipa ca vei aveavazand cat de mult iti iubesti matusa.

Ela spunea...

Nimic nu e intamplator, acum realizez de ce am ajuns un cititor fidel al blogului tau.Eu lucrez la o scoala speciala pentru copii cu dizabilitati fizice.Vezi cum ne aduce Dumnezeu impreuna?

Anonim spunea...

o sa le spun prietenilor sa se uite pe youtube,sa vada despre ce e vorba ,ca eu nu am blog,te sustin si te pup,sa dea Dumnezeu sa iasa bine.tinna