marți, 28 aprilie 2009

Dor de hoinareala

Cand nu aveam un aparat de fotografiat si vroiam sa pastrez o imagine, o priveam cateva minute, inchideam ochii pentru a retine mai bine si sunetele legate de acea imagine si ...gata...se ascundea intr-o camera secreta a memoriei...asa revad, din cand in cand marea...e o priveliste mai veche dar care s-a pastrat aproape intacta...daca inchid ochii pot sa redau si cele mai mici detalii...un fir de iarba ars de soare....un val care se sparge la mal....o scoica ciobita, cu o mica pata mov si acel miros inconfundabil de alge si nisip...

...de cand am aparat...daca nu uit sa-l iau cu mine...amintirile se pastreaza si in afara memoriei personale...

...astazi, am dat o fuga pana la Sibiu...nu am tinut ochii inchisi...asa fac doar cand fug un pic la mare...

V-am luat si pe voi, la hoinareala aici...doarpoze

3 comentarii:

Anonim spunea...

da si eu am acest obicei,de exemplu cand ma culc seara imi imaginez marea si chiar o aud...e super ma relaxez,tinna.

LZ spunea...

Un dor de toate. Un dor care doare. Un doare al naibii. As bea niste apa rece sa sting dorul. Dar n-am nici apa. Si atunci strig. Tare. Mi-e dor de hoinareala...

adriana spunea...

@Draga Laura,daca citesti postul meu de astazi...Autoportret...o sa vezi ca ai pus punctul pe i...dar, nu stiu cum se face ca eu mereu vad in orice, doar partea buna a situatiilor...si uite asa, daca nu am apa rece...beau un ceai cald...te astept cu drag si alta data...