joi, 14 mai 2009

Povestea bicicletei sau lungul drum de la copilarie la maturitate

Buna!...sunt Adriana, am 42 de ani si vreau sa-ti spun o poveste...o poveste adevarata...este povestea unei dorinte pe care mi-am pus-o cand aveam 7 ani si care mi s-a indeplinit sambata trecuta.

Ca orice poveste si povestea mea are personaje....multe...cateva dintre ele au in comun aeeasi dorinta....sa primeasca o bicicleta...

Asadar, sa inceapa povestea...

Cand eram bebelus, ai mei, ca pe orice copil, ma plimbau cu caruciorul...deci avea roti...patru...cred ca imi placea sa fiu plimbata...

...pe la 3 ani tata, a coborat din pod tricicleta lui din copilarie...lucru trainic, se intelege....ma gandesc acum, amintindu-mi cat de demodata era, ca fusese probabil si a bunicului...dar imi era draga...era tricicleta mea si ma plimbam cu ea toata ziua prin curte...m-am tot plimbat cu ea pana pe la 6 ani...pe urma am luat o pauza...si am mers la scoala....va mai amintiti cum era...daca iei premiul I iti cumpar o bicicleta....norocul lui tata ca nu l-am luat...de fapt, nu mi l-au dat...cica aveam o medie de 9 ...parca la sport ...mult timp am avut impresia ca a fost o conspiratie...pentru ca eu tot timpul anului scolar am fost convinsa ca invat bine...citeam frumos...scriam frumos...la aritmetica eram as...cand era cate o inspectie eram printre cei care raspundeau mereu...acum imi vine sa rad...pai cu 9 la sport si eu imi doream o bicicleta?!....concluzia...premiul 2 fara bicicleta....ca doar nu era corect ca cei ce au luat premiul 1 sa primeasca doar coronite si eu cu 2 ditamai obiectul pe doua roti...

Pe vremea copilariei mele, o bicicleta Pegas cu sa lunga era cam scumpa...dar sunt convinsa ca tata si-ar fi tinut promisiunea si mi-ar fi luat-o...ar fi facut un efort, dar nu si-ar fi dezamagit fata...nu tin minte sa fi suferit foarte mult...era asa bine in vacanta incat la cateva zile dupa terminarea scolii cred ca mi-a trecut supararea.....in clasa a- 2-a ...de Craciun am primit patine...bune si alea...tot prindeai viteza...

Nu stiu cum se facea dar pana la sfarsitul clasei a 4-a premiul 1 nu se lipea deloc de mine...asa ca in clasa a 5-a m-am apucat de sport...nu de performanta ci doar de intretinere...a iluziei ca odata si odata voi avea bicicleta mea...am sarit garduri, am alergat, la groapa cu nisip eram prima...la probele de rezistenta tot asa...de cele de viteza ce sa mai vorbim...doar aveam in fata mea o bicicleta si trebuia sa fac ceva sa o prind....pana printr-a 8-a am tot alergat...pe urma am last-o mai lent ...aveam de urcat o treapta...

Chiar daca nu am avut bicicleta mea, am calarit cateva tipuri de biciclete...Pegas cu sa lunga/scurta, semicursiere... tin minte ca si cu o bicicleta ruginita si cu rotile un pic stricate am mers odata...

Prima aventura, ca sa zic asa, am avut-o cu o bicicleta Pegas cu sa lunga...nu mai stiu a cui era...copiii de la bloc...era vara si vacanta....cred ca aveam vreo 10 ani...m-am plimbat cu ea prin tot cartierul si atunci am simtit prima data ce inseamna sa fii liber...daca inchid ochii mai simt si acum bucuria de a pedala...dar si prima data cand i-am speriat pe ai mei...nu stiau ca am plecat din fata blocului....ce sa mai zic de posesorul bicicletei...si-o fi zis ca a intalnit primul hot din viata lui...cred ca plimbarea mea a durat cam 30 de minute...pentru mine putin...pentru ei , cam mult...

Cea mai lunga drumetie, am facut-o prin clasa a- 11-a pe traseul Dr Taberei, Academiei, Eroilor, Universitate , Calea Victoriei, Aviatorilor......Gradina Zoologica.. si retur, cu bicicleta inchiriata de la prietena unor prieteni....

...fug acum...va povestesc maine cum a fost...aflati intrand aici http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/05/povestea-bicicletei-sau-lungul-drum-de_15.html

9 comentarii:

Amalia spunea...

Sa stii draga prietena ca avem multe in comun...si mie mi-a placu sa merg pe bicicleta (am avut un Pegas galben cu coarne) si prima data cand m-am invatat sa ma dau cu ea am intrat intr-un stalp...dar nu m-am lasat. Si eu am m-am dat cu patine albe si frumoase in iernile copilariei...Apoi am fost pasionata si eu de sport, am facut de toate: balet, gimnastica, atletism si eram foarte buna la rezistenta si la saritura la groapa de nisip... Ceea ce ne deosebeste insa este ca eu am primit bicicleta fara nici un merit, fara a o dori atat de tare, pur si simplu am primit-o in dar. Si cu toate ca m-am mai dat si pe alte biciclete de atunci, ma cuprinde o dulce-amara nostalgie cand ma gandesc la Pegasul meu galben...

adriana spunea...

@Amalia...mi-am si imaginat cum ai dat cu bicicleta in stalp si mi-am amintit si eu de o patanie tare haioasa...dar nu ti-o spun acum...las povestea sa mearga pe firul ei...patania s-a petrecut acum vreo 5 anu parca....rad si acum cand imi amintesc

darry.anna spunea...

Una din cele mai frumoase zile din copilaria mea a fost ziua in care intr-o dimineata am deschis usa si am vazut rezemata in fata casei o bicicleta.Nu,nu era deloc noua, era ruginita,cu rotile sparte,matusa mea tocmai facuse curat in boxa si aruncase vechiturile.:)Cu ajutorul tatalui meu am reparat-o si am invatat singura sa merg.Pana atunci mereu tanjisem sa invat,dar nu reuseam sa exersez pe bicicletele vecinilor mei.Bicicleta a fost probabil una din marile bucurii ale copilariei noastre(cei in jurul varstei de 40ani).
In timp lucrurile au evoluat (sau involuat),copii au astazi multe alte mijloace de a-si petrece timpul liber.Probabil fiecare generatie are un anumit tip de copilarie,dar am senzatia ca in ziua de astazi copilaria este mult prea afectata de stres,viteza.Se pare ca si copii vor sa devina oameni mari mai repede si..se grabesc si ei.
Doamne ajuta sa ne pastram copilaria copiilor nostri curata si senina,ca sa poata si ei sa aiba amintiri frumoase mai tarziu!

adriana spunea...

@darry.anna...sa nu uiti sa vii si maine...imi pare bine ca aduc la suprafata amintirie copilariei..

Anonim spunea...

eu nu am avut bicicleta,din aceasta cauza nici in ziua de azi nu stiu sa merg cu ea...in schimb toata ziua mergeam cu rolele si iarna cu patinele [fetitei mele am sa ii iau prima bicicleta saptamana viitoare...bineinteles din aceea pentru copii de 1 an]tinna.

adriana spunea...

@Tinna draga...pai tu acum imi spui ca nu stii sa mergi pe bicicleta?!...neaparat sa invetzi...uite ...acum imi dau eu seama de ce nu ai castigat-o tu pe cea de sambata...esti la fel cum eram eu...aveam 9 la sport si vroiam bicicleta...pai se poate?!...uite ca se poate...

Anonim spunea...

Am citit, ti-am dat nota, mi-a placut. Si eu mi-am dorit de mica sa am bicicleta, dar nu am avut decat dupa de m-am casatorit, aveam 20 ani cand mi-am cumparat-o si am mers foarte mult impreuna cu sotul meu ca avea si el bicicleta, de abia cand aveam 24 ani cand m-am casatorit cu el. Si mergeam pana in padurea Baneasa, la gradina zooloica si chiar in alte parti spre Domnesti, spre Cernica si mai departe chiar cand baiatul nostru avea 2-3 ani pana la 5 cred, statea pe un scaunel fixat pe bicicleta sotului meu. Si plecam asa in fiecare Duminica dimineata si veneam dupaamiaza, era f.frumos... am pastrat bicicletele pana acum vreo 10 ani cand le-am dat cadou la niste copii. Baiatul nostru a avut de mic tot felul de biciclete, la fel si nepotelul nostru. Dar eu nu am avut ca eram saraca.... asa zicea mamica.
Totusi am invatat sa merg cu bicicleta verisoarelor mele. Era o bicicleta nu prea mare dar pe doua roti. chiar sunt fotografiata mergand pe ea in curte la ele. Se poate sa fie chiar bicicleta pe care Nicusor ti-a dat-o si tie, era veche dar inca buna de mers pe ea.

adriana spunea...

@aia de care spun eu era tricicleta...o stiu si pe asta de care imi scrii...am si eu o poza dar nu am mers niciodata cu ea...

Anonim spunea...

eu am fost printre privilegiati am avut un Pegas, cred ca galben din care o sa faca tata o bicicleta medicinala la tara