vineri, 15 mai 2009

Povestea bicicletei sau lungul drum de la copilarie la maturitate (continuare)

Daca azi e prima data cand vii la poveste, treci 3 minute pe la inceputul ei http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/05/povestea-bicicletei-sau-lungul-drum-de.html

Unde m-am oprit ieri?!....aha...aici...

Cea mai lunga drumetie, am facut-o prin clasa a- 11-a pe traseul Dr Taberei, Academiei, Eroilor, Universitate, Calea Victoriei, Aviatorilor......Gradina Zoologica.. si retur, cu bicicleta inchiriata de la prietena unor prieteni....

Era minivacanta de 1 Mai ...asa ca am plecat la plimbare...nu pe jos ci pe doua roti....si cum era ceva neplanificat...am plecat la plimbare si fara un antrenament prealabil...era ca si cum alergam la proba de 3 km imediat ce m-am dat jos din pat...

Cu hihihi si hahaha...doar eram foarte tineri...era dimineata...aveam toata ziua in fata noastra...turul nu a fost chiar asa greu...am facut un prim popas in Cismigiu....pe urma la Cofetaria Bucuresti...ne cam scazuse glicemia...o scurta pauza apoi in Herastrau...si pe urma drept si la dreapta spre Gradina Zoologica...

Sincera sa fiu, m-am bucurat foarte tare ca am ajuns...si acum ...numai ca va povestesc si imi simt picioarele intepenite...dar atunci dupa atatia km...

Toata dupa amiaza am ras...la varsta aia radeam foarte des...din orice...era vacanta ...era soare...era mult verde...eram tineri...eu zic ca asa sunt si acum...

Pentru ca nu era sa dormim in padure, am plecat spre seara catre casa...daca eram intelepti...plecam un pic mai devreme...returul nu a fost insotit de acelasi hei-rup de care ne-am bucurat la tur...imi venea la un moment dat sa las bicicleta in mijlocul drumului....ma rog...nu chiar in mijlocul drumului...langa bordura...sa o ia cine vrea...mie imi ajunsese...dar cum v-am spus...era imprumutata...deci trebuia sa o duc ...tocmai in Drumul Taberei...iar noi eram pe la mijlocul Caii Victoriei...

Pentru ca ceilalti, care aveau bicicletele lor si faceau saptamanal plimbarea asta, nu erau asa de obositi ca si mine...se intelege ca erau cu mult in fata mea....dar sistematic, cate unul se intorcea din drum sa vada daca nu m-au pierdut...acum nu stiu ce sa zic....pe mine sau bicicleta prietenei lor...fata astepta bicicleta acasa, pentru ca a doua zi urma ea sa plece intr-o mini excursie...saraca bicicleta....

Nu imi mai amintesc nimic din drumul de la Cismigiu pana la destinatie...stiu doar ca atunci cand am coborat de pe bicicleta...m-am asezat pe o banca ...nu imi mai simteam picioarele si ma gandeam ca pana ajung acasa va trece o vesnicie...a doua zi febra musculara m-a tinut in pat toata ziua...

Acum, dupa atatia ani, imi pare bine ca nu am refuzat invitatia...asa faceam cand ma invitau prietenii din liceu sa mergem in Tei la strand....in tot orasul era soare....doar la mine in cartier nori ...asta era scuza mea neschimbata mereu...nu stiam sa inot...si aveam impresia ca nu am un corp perfect, asa ca nu ma simteam in largul meu intr-un costum de baie...imbracata, nu mi se parea ca arat rau...aveam 1 metru 65 si 58 de kilograme...

Dupa cum stiti, viata nostra are mereu in fata n-shpe mii de variante ...in orice moment, actiunea pe care o faci... decizia pe care o iei.....gandul pe care il eliberezi....toate acestea te duc intr-un final la un punct in care odata ajuns stai si te intrebi ...dar daca atunci faceam altfel?!...

Pentru ca mi-am propus sa nu monopolizez eu timpul vostru, am decis sa scriu doar atat cat sa cititi in cel mult trei minute...asa ca povestesc si maine...daca sunteti curiosi sa aflati ce m-a facut sa-mi pun, intr-o zi, intrebarea de mai sus...reveniti...si va rog nu fiti egoisti..astept si eu amintirile voastre legate de biciclete....un pic mai jos se deschide o pagina pentru povestile voastre...la comentarii....indrazniti...

povestea continua aici http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/05/povestea-bicicletei-sau-lungul-drum-de_18.html

12 comentarii:

carola spunea...

draga, m ai facut sa devin nostalgica.Mi am amintit cat de mult mi am dorit si eu o bicicleta si cum tata tot asa mi a promis daca iau premiul 1.Am luat premiul 1 in clasa 1 dar el nu si a tinut promisiunea , nici in a 2 a cand iar am luat premiul1, abia in a 3a mi a luat un pegas cu sa lunga.Din aceasta experienta am invatat sa mi tin intotdeauna promisiunea facuta copilului meu si slava domnului ca pana acum (9 ani) am reusit .

astept continuarea.
carola

adriana spunea...

@Carola...ce surpriza...si ce bucurie ca tu...o filoloaga...sa ma citesti pe mine...o amatoare...te anunt imediat ce scriu si continuarea...este o poveste atat pentru copii dar mai ales pentru parinti...cand eram noi miciam auzit la mare un cantecel ...cev a degenul...parinti nu dat banii pe prostii luati dulciuri la copii...cred ca era o reclama....eu schimb si zic asa...parinti nu dati banii pe prostii...luati biciclete la copii...si triciclete...si role...si patine...nu-i mai lasati sa stea in casa in fata calculatorului...daca nu citesc, macar miscare sa faca...asa si mintea devine sanatoasa, intr-un corp sanatos...sa stii ca mereu o am in vizor pe fata voastra...asa m-as bucura sa fie si copiii de la noi...

Anonim spunea...

nu am avut bicicleta mea, dar avea un vecin care invata toate fetele din bloc sa mearga pe bicicleta.Am mers si eu 5m si am intrat in rufele vecinei de la 2.....niste perdele albe, impecabile.....nu va pot spune ce a urmat dupa vizita vecinei la usa mamei(Dumnezeu s-o odihneasca)

Amalia spunea...

Pot sa iti spun ca bicicleta baietilor mei reazama peretele din pivnita cam de mult timp. Se mai dau din cand in cand, insa nu ii tine mult. Ii inteleg ca nu au parteneri de cursa lunga si asa printre blocuri nu are farmec...Acum ca ai deschis subiectul asta ma tot gandesc ce ar fi daca m-as da eu pe bicicleta lor?
Nu ne-ai spus daca pana la urma ai invatat sa inoti...

Sergiu spunea...

dragutz,

eu nu am avut bicicleta mea, dar am reusit sa stric vreo doua biciclete ale prietenilor mei

asteptam continuarea

adriana spunea...

@@Anonom...astept detalii...pana la urma ai invatat sa mergi?

@Amalia...scoate-o la lumina...sterge-o de praf si hai la mine....ne plimbam cu randul...cu inotul e alta poveste...stai sa o termin mai intai pe asta...
@Sergiu...chiar ma intrebam daca vii la poveste...continuam si continuarea...dar acum sunt la Londra...inca...pe blogul tau ...sa nu derutez lumea...si te mai arat si altora pe unde trec...imi plac foarte mult subiectele...si sa nu schimbi muzica o vreme...am laudat si acest aspect...

filotas spunea...

visul meu din copilarie era sa am o bicicleta...

mi l-am implinit singur, dar mult mai tarziu...

mari_paun spunea...

bicicleta reprezinta o mare parte din copilaria si adolescenta mea...
in clasa a 5-a am invata sa merg pe bicicleta si tin minte ca intr-o curba am plonjat inttr-o mare balta cu tot cu bicicleta , m-am scuturat si desi eram plina de noroi am continuat sa invat sa-mi tin echilibrul...
cati-va ani mai tarziu faceam naveta intre perieti si misleanu satele bunicilor mewi aflate la 3 km departare, in fiecare zi mergeam cu bicileta si aveam o conditie fizica super...
acum merg pe jos, sau cand ma grabesc iau taxiul...pegasul rosu , amintirea mea din copilarie ...zace undeva intr-o magazie uitata, in curtea bunicilor...parasita.
Ema are acum o bicicleta rosie, imi aminteste de pegasul pe care l-am impartit cu fratele meu multi ani...

Melianda spunea...

Adriana draga nu imi aduc aminte sa fi avut bicicleta cand eram mica sau chiar adolescenta.
Imprumutam de la prieteni si ma plimbam si eu.
In fine au trecut ani buni de cand nu m-am mai urcat pe o bicicleta.Intre timp l-am invatat pe fiul meu sa mearga pe bicicleta , si surpriza am primit si eu un dar de la sotul meu...o bicicleta asa ca m-am urcat pe ea , in gandurile mele era intrebarea...oare mai stiu sa merg pe bicicleta?
Sincer nu am mai stiut dar am invatat foarte repede si apoi au urmat zile in care ma duceam cu fiul meu la plimbare , amandoi pe bicicleta.
Tin minte ca dupa plimbare mai serioasa nici nu mai puteam sta pe picioare sau in sezut...acum ca mi-ai adus aminte iarasi de bicicleta nu ar fi rau sa incep sa pedalez iarasi ca au trecut ceva luni de cand nu m-am mai urcat pe ea.
p.s. astept continuarea si multumesc ca mi-ai adus aminte ca mai trebuie sa fac si ceva miscare din cand in cand, nu ca nu as face dar pe bicicleta e mai distractiv.

Anonim spunea...

Ei, bicicleteta, cate nostalgii poate sa starneasca.Acum vreo 50 de ani,intr-o localitate mica de pe litoralul Marii Negre,(chiar daca se numea statiune baleno-climaterica cu renume mondial), fetele nu umblau cu bicicleta si nici cu pantaloni.Eu, fiind mai mult baiat deca fata, am invatat sa merg pe bicicleta tatalui meu.deaia mare cu cadru.ii furam bicicleta si mergi pe ea.apoi cand m-am facut mai mare o vecina avea bicicleta si mi-o imprumuta cand ma duceam la piata si ii cumparam si ei ce ii trebuia.deci stiam sa merg pe bicicleta,dar cand m-am mutat la Bucuresti am fost inspaimantata de traficul de aici( si acum mi-e frica de tranvaiele la curba) si mi-a fost frica sa mai merg ,iar sotul meu nu m-a lasat sub nici-o forma sa incerc(el nu stia sa mearga pe bicicleta.)Copii mei, in schim au avut biciclete intai fata ,ca era mai mare si apoi baiatul.Socurul meu - papicum cum ii ziceam eu- i-a invatat sa mearga pe biciclete si ei au si acum cele mai frumoase amintiri din drumetiile pe care le facea cu el.Fiica mea nu a mai mers cu bicicleta dar, fiul meu care are acum 40 de ani merge cu bicicleta chiar ii place mai mult deca sa conduca o masina.Era o placere sa ii vezi cu ii incolona papicu, el in fata fiica mea la mijloc si baiatul in urma.Aveau grije sa o incadreze. i-a invatat regulile de circulatie si multe altele.cred ca i-a dus pe la toate strandurile din Bucuresti si din imprejurimi.cu fiul meu a mers pana la cernica.Nu aveau curajul sa o ia si pe ea fiind mai firava.Si eu si ei, ne amintim cu placere de vremurile alea frumoase.

Mugur spunea...

Recunosc ca nu am mai mers cu bicicleta de nu mai tin minte cand... In schimb ma dau cu rolele :) Prima mea bicicleta a fost una ruseasca si apoi au mai fost si altele. :)

Florin spunea...

foarte fain povestea...
astept continuarea..