joi, 21 mai 2009

Regret

M-am intrebat de foarte multe ori ce ii determina pe unii oameni, in anumite momente sa nu creada in Dumnezeu....cand crezi si simti aceasta mare dragoste, iti doresti ca, incepand cu cei din jurul tau si ajungand pana la cel mai indepartat necunoscut, sa traiasca toti aceeasi simtire...devii utopic si uneori penibil, pentru ca cei ce nu cred...nu simt...si daca nu simt, nu au cum sa te inteleaga...te risipesti, incercand sa explici si dintr-o data intelegi ca nu tu trebuie sa ii schimbi pe ceilalti...are Cineva grija si timp sa o faca...tu, trebuie doar sa te schimbi pe tine insuti...

Am fost sambata noapte la Muzeul de Geologie...intr- o fractiune de secunda, in fata unei roci vechi de peste 400 milioane de ani, am inteles de ce unii oameni nu cred...este posibil ca cei ce nu cred, sa si-L imagineze pe Dumnezeu doar ca materie ...nu ca pe o mare forta, care poate sa miste si muntii din loc...care poate intr-o miime de secunda sa-ti intre in inima si sa te faca din rau, bun sau din orb, vazator...roca aceea, cat un ou de gaina, m-a facut sa ma simt, nu furnica ci fir de praf intr-un intreg Univers...m-a facut sa imi doresc sa fiu smerita...si mi-am dat seama ca daca imi doresc, inseamna ca nu sunt...

Niciun comentariu: