miercuri, 1 iulie 2009

Alte doua biciclete

De data aceasta eu am fost doar o mica veriga...personajele povestii sunt: doi copii, care crescuti frumos de mamica lor, participa mereu la Sfanta Liturghie...ajuta dupa puterile lor...o alta mamica de 6 copilasi care a venit cu ideea, multi credinciosi de la biserica noastra...

...eu, ma stiti ca sunt buna de gura, m-am ocupat cu strangerea de fonduri ...am cerut binecuvantare de la parintele si m-am pus pe vorbit cu fiecare ...de la inceputul postului, pana in ultima zi...am strans exact de doua biciclete si cat aveam nevoie pentru taxi...

...dar nu a fost nevoie de taxi, pentru ca a avut Dumnezeu grija sa trimita si pe cel care sa ne ajute cu masina...un alt om bun...in felul acesta am putut sa cumparam si pompa si cateva dulciuri...

Acum, la ora cand eu scriu, cei doi copii cred ca isi spun rugaciunile de dimineata...vor manca si pe urma vor iesi in parc cu bicicletele lor...sunt foarte bucurosi...va amintiti bucuria aceea, cand erati mici si primeati ceva frumos?!...eu tin minte ca atunci cand am primit primele patine, am vrut sa nu le dau jos dupa ce le-am probat....vroiam sa ma duc la culcare, incaltata cu ele...

Dar bucuria lor este si mai mare, pentru ca de cand s-au nascut, acum sunt in clasa a patra, nu au fost niciodata plecati in vacanta...nu sunt bani...acesta a fost si motivul pentru care am strans noi...am vrut sa recompensam o familie care isi creste frumos copiii...o familie care da societatii viitori tineri si adulti cumescade.

Incercati si voi sa gasiti astfel de copii...sunt convinsa ca cei din povestea mea nu sunt unicat...merita sa le aratam ca pretuim efortul lor de a fi cuminti, de a invata bine, intr-o societate in care bunul simt se pare ca e perceput ca ceva demodat...

Pasul urmator e sa cereti binecuvantare de la duhovnicul vostru...pe urma va hotarati ce rol vreti sa jucati in poveste...bineinteles ca un rol va fi deja adjudecat...cel al copilului, se intelege.

Ar mai fi o problema dar sunt convinsa ca nu asa grea...ce sa ii cumparati...daca nu stiti, nu va sfiiti sa-l intrebati pe micut... nu stiu cum se face dar copiii au mereu cate o lista la ei...

Merita, macar o data sa jucati in povestea asta...cea mai mare bucurie o veti avea la final...veti primi o imbratisare pe care nu o veti mai uita...fara cuvinte, din cauza emotilor.


7 comentarii:

Fluturaş spunea...

Ce gest frumos!
Of, e asa de usor sa admiram dar sa nu facem nimic.
Foarte frumos gestul si initiativa.
Dumnezeu va va rasplati insutit.
ce bucurie le-ati facut! Minunat!

Ioana spunea...

adriana, pentru ca pe blogul dalidei pur si simplu nu reusesc sa las comment-uri (inca nu reusesc sa-mi dau seama de ce ) iti raspund aici. Nu sunt autoarea ambelor bloguri sau a unui experiment social. Nu ma joc cu timpul si cu emotiile oamenilor. Pe fata asta nu o cunosc. Ea m-a abordat pe mine lasand un comentariu la acest post al meu :
http://bbblogulioanei.blogspot.com/2009/06/deviatii-psihice-dupa-avorturi-drdmitri.html#comments

Asta s-a intamplat inainte de programarea de saptamana trecuta cand nu facuse inca avortul. La momentul respectiv nu i-am rugat decat pe colegii mei din proiectul anti-avort unde fac voluntariat sa se roage pentru ea. Cand am vazut ca e din nou amanata , mi-a venit ideea sa va anunt pe voi. Desi am fost sceptica de la inceput, si nici acum nu sunt foarte convisa ca a existat o sarcina si un avort , constiinta nu m-a lasat sa stau indiferenta. Am zis ca daca nu e adevarat ce scrie fata asta rugaciunea oricum nu face rau nimanui. Nu am nevoie sa vad care sunt reactiile oamenilor la astfel de lucruri pentru ca in ultima jumatate de an am vorbit cu zeci de femei care au facut, sau care au fost la un pas de a face avort, si cu oameni din jurul lor. Cunosc deja ce se intampla cand se ajunge aici.

adriana spunea...

@Fluturas...nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit atunci cand am primit imbratisarea mamei copiilor

adriana spunea...

Ioana, scrie la mine ce vrei sa ii transmiti si postez eu pe blogul ei

Ioana spunea...

Pai pe scurt in comment-urile care nu au aparut am intrebat-o ce nume i-ar fi pus copilului, i-am lasat e-mailul meu si am rugat-o sa-si faca putin timp sa stam de vorba, i-am explicat ca blogul meu nu are scopul de a-i face pe altii sa se simta mai putin oameni ci doar sa atraga atentia asupra unei mari probleme a societatii, si in ultimul i-am invitat pe Jen si dumnezeuesteateu care au sustinut avortul sa se gandeasca de doua ori inainte sa deschida gura. Acum ce ii mai pot spune dalidei. Eu de cand activez in domeniul asta, al luptei anti-avort am cam invatat ca in afara de Dumnezeu altcineva nu poate schimba hotararea unui om. Deci vreau numai sa-i transmiti ca sper ca El sa-i dezvaluie importanta unei vieti si a unui suflet. si in momentul in care va realiza ce a facut sa nu deznadajuiasca ci sa se spovedeasca si sa-si rascumpere greseala. Cam atat. A si ar fi bine sa ne spuna numele ei, ca sa stim pentru cine sa ne rugam in continuare

Ioana spunea...

P.S si eu m-am simtit neputincioasa si naiva de foarte multe ori. si tot de foarte multe ori, cauza pro-life m s-a parut lupta cu morile de vant. Dar cu siguranta cand ma prezint la Judecata vreau sa pot zice : "Doamne macar am incercat". Daca vrei sa mai stam de vorba in legatura cu subiectul asta, putem face schimb de adrese de e-mail. Poate, vrei sa afli cum stau lucurile prin maternitatile din Iasi,(saloanele de chiuretaj mai exact).

adriana spunea...

@Ioana, adresa mea este la profil