luni, 31 august 2009

Cand visele devin realitate

“Am avut curaj să visez frumos, şi să mă bucur de visul meu. Dar cel mai mult m-am bucurat de împlinirea visului...Dumnezeu ne răsfaţă atunci când ştim să fim copii...Am mai învăţat o lecţie: pentru trei minute cât redevenim copii, pentru trei minute de vis, Dumnezeu ne dă trei zile de Vis...Îndrăzniţi să visaţi! Mereu va fi în preajmă cineva care vă va şopti că visul se va împlini...”

Am primit acum cateva zile invitatia de a participa la un concurs...SorinM, pentru fiecare vis devenit realitate pe care il povestim, pune deoparte 2 lei... asta pana pe 10 septembrie...pe urma ajuta cu ce a strans, un copil sa inceapa scoala...va dati seama ca am raspuns cu mare drag invitatiei si i-am povestit un vis al meu...sa vi-l spun si voua:

Cel mai frumos vis implinit: CASATORIA RELIGIOASA...dupa 20 de ani de cand traiam langa jumatatea mea, am inceput sa visez la propria noastra nunta...prima discutie despre acest eveniment, am purtat-o pe 3 noiembrie 2005...in dupa amiaza zile de 15 iulie 2006, dupa o ploaie cu galeata care a inceput pe la ora 15.30, exact cand plecam spre biserica...la 16.45 ploaia, dupa ce spalase toate strazile si improspatase aerul fierbinte al verii, a lasat loc soarelui...si noua ne-a permis sa facem fotografii si pe treptele bisericii

Dupa cum vedeti, visul meu s-a transformat in fapta dupa 9 luni..in toata aceasta perioada am rugat-o mereu pe Maica Domnului sa duca rugaciunile mele mai departe...nu numai ca a facut lucrul acesta, dar mi-a trimis din nou un dar...sotul meu mi-a spus ca a fost cea mai frumoasa nunta la care am participat.

Daca si voua vi s-au implinit visele, poate i le povestiti si lui Sorin...vis cu vis, vom ajuta un copil sa inceapa scoala..sau poate mai multi.

Pentru aceasta initiativa, il declar pe Sorin, primul unchi al Clubului Dardindar...pana acum, eram doar matusi si verisoare...daca citesti ce am scris azi noapte, poate indraznesti si tu sa intri in clubul nostru...nu am pus cheia sub pres...in schimb am pus bannere sau direct accesand acest link http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/08/vreau-sa-va-conving-ca.html

Visele devenite realitate, le puteti povesti direct la Sorin http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/2009/08/concurs-de-cunostinte-biblice-cine-stie.html sau la mine pe blog si i le transmit eu...am lucrat 14 ani intr-o companie care printre altele, distribuie si corespondenta.

8 comentarii:

Mariana spunea...

Adriana, mă bucur pentru visul tău împlinit! ce multă bucurie aduce un vis împlinit!

Mulţumesc mult şi cred că îţi va mulţumi şi Sorin pentru promovarea concursului lui cu un scop atât de generos!

Îmi place mult citatul de la începutul postării! :)

adriana spunea...

L-AM COPIAT DE LA VOI

Sorin M. spunea...

Adriana ma onoreaza invitatia ta.
Accept cu placere intrarea in club.

Sergiu spunea...

Dragutza initiativa, am sa postez o intamplare pe blogul lui Sorin.

O zi frumoasa,
Sergiu

Sergiu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

suflete traiesc din 130 de lei

Drama. O femeie bolnava de cancer isi creste cei sapte copii doar cu apa si paine
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/opt-suflete-traiesc-din-130-de-lei-434x326.jpg

Îşi petrece zilele mai mult prin spitale, măcinată de cancerul care nu-şi găseşte leac. Pe Luciana Niţu, o bucureşteancă în vârstă de 41 de ani, o aşteaptă acasă şapte suflete. Ea este singura alinare pentru copiii ei care, nu de puţine ori, se culcă seara cu stomacul gol şi lacrimi pe obraz. Simt cu toţii că zilele Lucianei sunt numărate.

Alături de cei şapte copii ai ei, Luciana împarte o cămăruţă în care abia au loc să respire şi pentru care plăteşte 300 de lei pe lună. Din alocaţiile celor mici şi pensia de boală a femeii abia se adună 430 de lei. După ce achită chiria, le rămân 130 de lei, bani care nu le ajung nici de pâine. Mai mult, toţi aceşti micuţi stau cu inima strânsă. Au înţeles şi ei că mama lor nu mai are mult de trăit că, de la plămâni, cancerul i-a cuprins întreg organismul şi nimic nu o mai poate salva.

A ajuns la 37 de kilograme

Luciana se roagă zilnic la Dumnezeu s-o mai ţină în viaţă pentru ca cele şapte suflete de care are grijă să nu ajungă pe drumuri. "Lupta mea cu boala a început acum trei ani când am avut cancer la cap şi cu 30 de raze mi-a dispărut. Însă acum un an, mi-au descoperit cancer la plămâni. Pe zi ce trece, scad tot mai mult în greutate, încât am ajuns la 37 de kilograme. De curând, am făcut apă la plămâni şi am simţit că înnebunesc în cele două săptămâni petrecute în spital, de grija micuţilor mei lăsaţi singuri acasă. Medicii îmi mai dau câteva luni de viaţă. Nu mi-e frică de moarte, mi-e teamă doar pentru copiii mei”, ne-a spus Luciana plângând.

Nu au apă şi curent electric

Într-o clădire veche şi întunecoasă din sectorul 3, cu pereţi mucegăiţi ce stau să cadă, sălăşuiesc opt suflete chinuite: Luciana şi cei şapte copii ai ei. O cameră de 12 metri pătraţi este singurul lor adăpost. Cum se lasă seara, stau toţi la lumina lumânării, înghesuiţi pe cele patru paturi rupte, singurul lor mobilier. "Am două fetiţe care sunt la şcoală, dar se întorc plângând de acolo. Râd copiii de ele că sunt prost îmbrăcate şi nu au ghiozdane. Alţi doi ar trebuie să fie la grădiniţă, dar nu-mi pot permite. Abia avem bani de pâine şi nici asta în fiecare zi. Acum trei ani am divorţat de soţul meu, după 24 de ani de căsnicie, pentru că era violent cu mine şi cu copiii. El nu ne ajută cu absolut nimic. A şi uitat de noi”, ne-a spus întristată Luciana.
ZIRUL RING -

FAMILIA NITU LOCUIESTE MOMENTAN PE STRADA FOLCLORULUI ,NR 25 ,CARTIERUL LACUL TEI PENTRU CA A FOST EVACUATA. EI NU AU PRIMIT PANA ACUM AJUTOR . CEL MAI BINE AR FI DACA REDACTIA RING I-AR AJUTA SA DESCHIDA CONT BANCAR PENTRU A PRIMI AJUTOR BANESC DE LA OAMENII BINEVOITORI.

NR TELEFON- 0746917738

adriana spunea...

@Anonim, la momentul cand am citit aceasta stire, ziarul nu publicase adresa...am sunat acum la nr. pe care mi l-ati lasat ...daca este corect, inseamna ca am vorbit cu sotia dvs...pentru ca nu stia despre ce este vorba, am rugat-o sa va comunice ca astept sa ma sunati...urmand ca dupa ce vorbim sa criu si eu pe blog despre acest caz, mai ales ca spuneti ca sunt din Bucuresti.
Doamne, ajuta!

adriana spunea...

@Sergiu, o voi citi cu mare bucurie...