joi, 6 august 2009

Nimic nou sub soare

Citesc o carte, pe masura ce o transcriu pe celalalt blog...mi se intampla de multe ori sa ma regasesc in cuvintele scriitoarei anonime...dar astazi, pe masura ce inaintam cu cititul si cu scrisul aveam impresia ca imi suna foarte cunoscut cele scrise... ideea de baza ma inspirase si pe mine cu ceva timp mai in urma...am zambit pentru ca in postul anterior am scris ..."pentru ca, fata de acum doua mii de ani, s-a schimbat doar ambalajul lucrurilor, situatiile existentiale practic ramanad neschimbate "

Pentru ca am declarat in postul anterior ca te respect, nu te trimit la postul scris de mine acum cateva luni...profit de copy-paste:

"Pentru ca suntem in post si postul nu inseamna doar infranare de la mancare, am vrut sa-mi reamintesc, intai mie, acest lucru si daca ceea ce am scris va ajuta si pe voi, va invit sa cititi si sa exersati:

V-ati gandit vreodata serios la ce inseamna “sa-ti tii gura”, “sa nu ai gura sloboda”?

Nu stiu de ce, dar de ceva vreme, ma tot gandesc la acest subiect si imi aduc aminte cum mereu tata imi spunea sa am mare grija, ca odata spusa o vorba, nu o mai poti lua inapoi.

Cu timpul, am constatat cat rau poate face o vorba spusa la nervi, sub acea scuza ca suntem sinceri si vorba romanului ”ce-am in gusa si-n capusa” (dar fie vorba intre noi, aceste cuvinte gusa si capusa le folosim mai des la animale decat la oameni, chiar daca in zicala romaneasca citata, capusa este capul).

Decat sa dai drumul unui fluviu de cuvinte (ati observat ca atunci cand suntem nervosi nu ne putem limita la un simplu “lasa-ma in pace” ci trebuie sa varsm din noi tot veninul acumulat, chiar daca, de multe ori ceea ce a determinat acest depozit sa se formeze in noi, nu are nici o legatura cu subiectul asupra caruia ne varsam naduful).

In loc sa stam o clipa si sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute sa ne tinem gura, pornim, ca un mic bulgare de zapada si declansam o adevarata avalansa...

Se roaga foarte frumos psalmistul prin acest “Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire, imprejurul buzelor mele” (din psalmul 140- Psaltirea Proorocului si Imparatului David, Editura Artemis).

Sunt doar 12 cuvinte, pe care daca ne-am aminti sa le rostim atunci cand suntem tentati sa zicem ceva rau, sunt convinsa ca Dumnezeu ne va auzi rugaciunea si ne va ajuta.

Nu avem nici o scuza, atunci cand vorbele noastre ranesc. Am fost si eu de multe ori ranita si recunosc ca la randul meu am ranit. Daca ascultam sfatul tatalui meu, bine era.

Dar de cand am citit psalmul citat, incerc sa ma corectez in fiecare zi, si hai sa fim sinceri, zilnic suntem pusi in situatii in care “daca taceam filozof ramaneam” e mai intelept decat ”ce-am in gusa si-n capusa”.

Vorbele rele si grele, atrag, ca un magnet, de la interlocutor, alte vorbe si mai rele si mai grele si tot asa ca la un meci de tenis, mingea se duce de la unul la altul...cu furie ... si cine stie cand va nimeri in fileu ?

Chiar daca, aparent, avem senzatia ca odata ce am spus tot ce aveam de spus ne-am racorit sufletul, nu am facut decat sa pierdem ceva: timpul, energia, respectul sau mai grav, dragostea...Poate am scapat de furtuna din noi, dar am creat-o sigur in altii, adaugand asifel un alt pacat la marea lista pe care atat de mult ne-o dorim sa o stergem.

Pana la urma nu este vorba decat de un exercitiu de vointa, la indemana tuturor.

Zambiti, fiti amabili, si nu uitati un “Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire, imprejurul buzelor mele”, atunci cand simtim ca dau buluc cuvintele din noi. Amin!"

Retineti cum se incheie postarea mea de atunci...va invit acum, sa cititi cele scrise de o doamna anonima, cu o suta de ani in urma...cum va spuneam la inceput...problemele existentiale raman aceleasi si daca as fi smerita, m-as limita de acum incolo doar a citi ce au scris altii...lectura placuta cu un simplu click aici http://cartea-de-pe-blog.blogspot.com/2009/08/raul-este-molipsitor.html

2 comentarii:

Dilimache spunea...

E minunat scris acest post Adriana... Mama sopune mereu sa avem grija ce scoatem pe gura, nu numai ce bagam in ea. Sau gandste de doua ori si vorbeste o data. Nu stiu insa cati din noi o fac. De obicei dam drumul gurii din cele mai omenesti si mai pacatoase motive, fara gandire, mereu in criza de timp si de orgoliu.
Suntem prea repeziti ca sa ne mai gandim uneori si la celalalt. Mi s-a intamplat si mie sa spun cuvinte pe care acum le tine mereu minte si le regret nespus. Degeaba insa, e un rau facut si nu putem decat sa preintampinam alte asemenea rele.
Multumim !

adriana spunea...

eu iti multumesc ca ai citit...m-as bucura daca ai trece si pe la celalalt blog, sa vezi ce frumos le zice si autoarea cartii...