vineri, 6 noiembrie 2009

Multumesc, matusi dragi din Botosani!

Luna trecuta, dupa ce am aflat de cazul familiei Gradinaru din Botosani si stiind ca printre cititorii blogului meu se afla si cativa botosaneni, am postat un mesaj catre acestia, cu gandul ca poate unul dintre ei va avea posibilitate sa ajute cu ceva.

In zilele de 17 si 30 octombrie, am primit un mail de la Nicoleta:
in 17: Astazi pe la ora zece m-am intalnit cu doamna Gradinaru, i-am dus niste banuti si cateva lucrusoare pentru fetita (de la o colega de-a mea)
Sper sa fie de ajutor. Doamna mi-a spus ca luni urmeaza sa mai primesca un raspuns.
N-am vorbit foarte mult, eram emotionate amandoua.
Ca sa intreprinzi astfel de mici actiuni de ajutor iti trebuie mult curaj si incredere in puterile tale. Noi romanii ne mobilizam inca destul de greu cand e vorba sa facem ceva pentru semenii nostri. NU SUNTEM OBISNUITI SA NE PESE DE CEI DIN JUR. Referitor la aceasta fraza imi aduc aminte ca la un moment dat Christine Valmy, intoarsa in tara imediat dupa revolutie povestea ca, daca in America, intr-un bloc cu 4 etaje cel de la ultimul etaj are neplaceri cu acoperisul, atunci participa toti locatarii pentru ca blocul e al tuturor si toti vor sa se simta bine. NOI NU AVEM ACEST SENTIMENT.

Avem multe lucruri de invatat si multe verbe de experimentat de genul celor scrise de tine pe blog: a indrazni a iubi , a fi solidar.
E trist sa citesti despre copii bolnavi, dar inveti sa pretuiesti ceea ce ai si sa multumesti pentru darul tau. Ei, cei in suferinta si greutati au nevoie de ajutorul si intelegerea noastra iar noi sa invatam de la ei sa pretuim momentele care dau cu adevarat sens vietii. E mult de spus si ma opresc, opresc gandurile sa plece razna, mai bine actionez. Iti multumesc ca m-ai indemnat sa fac o asemenea mica actiune.

Te imbratisez cu drag,
Nicoleta

in 30: doamna Gradinaru va pleca impreuna cu sotul pe dat 9 noiembrie spre Italia, urmand ca pe data de 12 sa aiba loc consultatia sau operatia (spre rusinea mea, uite ca am scapat acest amanunt).
De la Anca am aflat ca in urma anuntului, i-a daruit niste ghetute Alexandrei...am mai aflat ca Alexandra are are 1.66 inaltime, poarta nr. 37 1/2 sau 38 la incaltari, iar la hainute cred ca i-ar trebui marimea 38 sau 40.

Si ca un cerc ce se inchide, daca de pe blogul Isabellei am aflat despre caz, tot de pe blogul ei am aflat si ca familia Gradinaru a reusit sa stranga toti banii de operatie.

In cateva cuvinte: vesti bune, de la Botosani! Slava Domnului!

2 comentarii:

mihaella spunea...

Din pacate numarul celor bolnavi,inclusiv a copiilor afectati,se va mari.Se intampla ca sa ne trezim,sa ne intoarcem catre iubire,unire,rugaciune,respect.

adriana spunea...

"Vinovati suntem de necazurile lumii si de suferintele fapturilor necuvantatoare si de suferintele nevinovatilor copii, fiindca in caderea omului, s-a distrus fericirea si frumusetea fapturii.
Tu, Cel mare dintre suferinzii cei nevinovati, Tu singur ai putera a ierta tuturor, deci iarta si intoarce lumii fericirea cea de demultca si cei morti si cei vii sa afle pacea strigand: Aliluia!"

Condacul 3 din Acatistul pentru cei adormiti