miercuri, 16 decembrie 2009

Colinda-ne, Doamne!

"Colinda-ne Doamne!"

Astazi de dimineata am auzit acest vers intr-un colind.

E prima oara cand il aud, dar a fost asa ca un pahar de bucurie. Si ma intrebam : cum o fi sa vina Dumnezeu la tine sa te colinde. Sa-L asculti, sa-I dai un mar si un covrig si sa te bucuri impreuna cu El.

Si mergeam pe strada si ma bucuram de bucuria mea aparent ireala. Chiar am ras cand mi-am reamintit ce mi-a spus odata parintele meu: ca sunt cu capul in nori. Mergeam si versul mi se rotea in minte si dintr-o data am retrait bucuria copilului care colinda si in acelasi timp si pe a gazdei care primea colindatorii.

Ca si copil am trait atat de viu aceasta unica datina care se obisnuia la mine in sat, inainte de Craciun. Tin minte cat de nerabdatoare asteptam seara, ne imbracam cu ce aveam mai gros si plecam la colindat. Cu cata nerabdare asteptam sa primim "colindeata" si cu toate ca primeam aceiasi covrigi si biscuiti, cu cata emotie asteptam asta la fiecare casa, cu senzatia ca, odata primit, covrigul meu e cel mai bun. Si aveam niste traisti de carpa mari, care pe masura ce se umpleau, erau tot mai grele. Cu cat suflet si credinta cantam la fiecare casa. Si cu toate ca o faceam la toate casele din sat unde gaseam poarta deschisa, simt cum imi vibreaza sufletul cand imi amintesc bucuria cu care cantam la noi acasa.

Acum cand traiesc in aceasta amintire simt ceva ciudat, nu-mi dau seama. Parca traiesc o vraja. Si aceasta amintire se leaga, dincolo de timp, de amintirea cand peste ani eram eu gazda acelor copii zgribuliti, nerabdatori si plini de speranta darului. Doamne ce minune sa te poti bucura sa daruiesti si sa primesti lucruri simple. Parca ma vedeam in usa bucatariei la tara, in noaptea de colind.

Afara ere un ger de "tipa coteica in padure", cerul era plin de stele, de aveai senzatia ca o sa cada si pe noi, copii cantau, maturii se bucurau si toti traiam impreuna mirajul acelei nopti de vis... si revenind la realitate am constientizat ceva.

De fapt atunci cand colindam si primim colindatori, Dumnezeu e cel care, nevazut si nestiut, traieste tainic in sufletele noastre si ne bucura. El chiar vine in sufletele noastre si ne bucura, ne face mai buni si mai curati.

Am primit acest text de la o prietena, acum cateva zile...colindul l-a auzit la Biserica, iar cel care il canta, pe langa vocea care te cutremura, are harul sa faca oamenii mai buni: duhovnicul meu.

Dupa ce asculti cateva colinde, te astept in Laboratorul lui Mos Craciun

4 comentarii:

DiliMache spunea...

Un colind cantat de un parinte suna cu totul sfredelitor sufletului. Versul din titlu e intr-adevar sublim...
Iar Radu Ille e unul din preferatii mei :D. Multam fain!

adriana spunea...

este un colind foarte frumos....toate sunt

Nasha ei spunea...

Cand am citit postul cu colindul, parca am simtit in nari mirosul de mere reci, zgomotul nucilor sparte intre degete, mirosul de cauciuc incins al cizmelor puse la uscat pe soba, dupa o seara intreaga de colindat cu prietenele.

Parintii scotocind prin buzunare dupa bani, primul meu glob pamantesc (118 lei vechi inainte de 89), cumparat din banii de colindat.

Bucuria zapezii, a cozonacilor pusi la pastrare pentru ziua de Craciun, mirosul de brad verde, somnul prefacut, asteptarea cadourilor in noaptea de Craciun, masa imbelsugata...sorcova... joaca... mama mea... copilaria.

As vrea ca anul asta sa-mi vizitez prietenele, sa mai colindam pe cei ramasi, pentru o cafea, un zimbet, revedere. Sarbatori fericite tuturor!

adriana spunea...

Nasha mea...ti-am raspuns aici http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/12/colindul-care-starneste-amintiri_17.html