Sambata aceasta, in Bucuresti, au avut loc mai multe evenimente...sa nu credeti ca am fost la toate....un pic la ZBB (cam 2 ore) si un pic la City Mall (10 minute). Cum a fost si ce am facut, va spun in postul urmator...acum doar va anunt ca am postat fotografii si filmulete de la spectacolul "Statuile"-Teatrul MASCA; acesta tocmai incepea cand am ajuns noi la festival.
Pe cartea de pe blog, am postat alte doua fragmente din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, aici http://cartea-de-pe-blog.blogspot.com/ si va invit sa va bucurati de ele.
Daca ai blog sau daca nu ai, daca ai copii sau daca nu ai, daca stai bine cu cordul sau daca ai probleme....daca unul din aceste aspecte poate fi da sau nu, cu siguranta un obiect ai sigur la tine...telefonul mobil...si daca il ai il si folosesti...pentru asta ti l-ai luat,?!...DA!...si daca esti maine la ZBB, iti pregatesc o surpriza...incepe cu s....si surpriza langa surpriza, se transforma intr-o MARE SURPRIZA pe care de la ZBBo ducem acolo unde trebuie sa ajunga...iti spun maine unde....tu nu uita sa-ti iei telefonul la tine...daca tot mai e un pic pana la ziua copilului...hai la joaca!...blog cu blog sa ne unim...copilaria sa o sarbatorim...tra-la-la....tra-la-la...ce daca noi in anul 2009 nu mai suntem copii....o zi pe an putem sa ne imaginam ca suntem...sunt Adriana, am 42 de ani si nu mai am rabdare sa va intalnesc maine la ZBB, vin un pic pe la voi, chiar acum.
PS. Daca pana acum nu ai aflat ce este cu ZBB-ulasta de tot il pomenesc, intra aici http://zbb-2009.ro/si vezi daca merita sa treci pe acolo.
Daca este adevarat ca esti ceea ce mananci si de asemenea esti ceea ce gandesti atunci cu siguranta esti si ceea ce citesti...si conteaza si cum citesti...aseara am gasit o cugetare a Sfantului Teofan Zavoratul despre cum trebuie sa citim....m-am gandit ca va poate fi si voua de folos....
"Trebuie sa citim pentru zidirea sufletului
In privinta cititului, a citi pentru cunoastere este un lucru, iar a citi pentru zidirea sufletului este alt lucru. In vederea primului lucru se citeste mult, dar pentru al doilea lucru nu trebuie sa cititi mult, daca ceva din cele citite ajunge in inima, indata sa va opriti si sa chibzuiti, straduindu-va sa va lamuriti acel lucru, iar cel mai mult sa adanciti in inima acel gand. Este totuna cu a-l transforma in obiectul meditatiei dumnezeiesti. Asa sa va hraniti sufletul si sa-l faceti sa sporeasca, nu sa turnati in el ca intr-un sac." (scrisoarea 187, seria 1, transcrisa in cartea Rugaciunea, Editura Cartea Ortodoxa)
In cautare de poze pentru celalalt blog, am dat peste o alta intamplare...sper sa va placa ce va povestesc si sa va starneasca interesul de a cunoaste personajul si peisajul.
Intr-o calatorie prin tara, am ajuns intr-un loc unde pot spune ca este Raiul pe pamant...munte, flori, frunze, brazi, capite de fan, afine, miere, soare si ploaie dar mai ales oameni gospodari si nefiresc de amabili pentru o bucuresteanca obisnuita cu cotidianul orasului ...
...undeva pe langa Huedin, departe de lumea dezlantuita este locul unde mi-ar placea sa ne retragem cat mai des in fiecare an...poate nu ati auzit de Calatele...de Dealu Negru...dar cu siguranta ati auzit de Belis....pentru mine Belisul a fost cireasa de pe tort...dupa ce m-am minunat de frumusetile din spatele casei unde locuiam in Calatele, ajungand la Belis m-a surprins atitudinea unui localnic si nu unul oarecare ci cel care plimba turistii cu barca pe lac...nu numai ca parea coborat din poveste, fapt ce m-a determinat sa ii cer permisiunea sa il fotografiez, dar a dovedit ca este si o gazda buna pe lac...
L-am fotografiat si in schimbul promisiunii ca ii voi trimite poza, am beneficiat de o frumoasa plimbare pe lac....nu intrati la banuieli inutile....nu am fost egoista ...mi-am luat cu mine sotul si nepotul...socrii mei nu au avut curaj sa vina cu noi...
Prietenul de pe lac, nu numai ca e un bun barcagiu dar este si un bun ghid....ne-a spus povestea lacului...ne-a descris imprejurimile....ne-a plimbat pe tot lacul, nu numai o simpla traversare cum se intamplase cu ultimul client....a fost o ora faina iar la despartire am facut schimb de numere de telefon, urmand sa il anunt calea prin care va primi poza....era in iulie 2007...
Prin august, cand probabil amicul nostru nici nu se mai gandea ca va primi fotografia promisa, s-a ivit ocazia sa ajungem din nou in Rai....bineinteles ca am luat cu noi pozele si l-am cautat....a fost impresionat ca nu ne-am uitat promisiunea si s-a oferit sa ne plimbe din nou....din pacate vremea dadea semne de ploaie si doream sa facem si un circuit pe Valea Somesului, asa ca am acceptat dar pentru alta data.....urma sa ne reintoarcem atunci cand ne-ar fi anuntat ca lacul a scazut si e vizibil ce se afla sub el....din pacate, la doar trei zile dupa aceasta intamplare, matusa mea a suferit accidentul vascular, iar distanta este prea mare ca sa dam doar o fuga pana acolo...bine ca avem pozele si privindu-le parca si auzim fosnetul frunzelor si al apei...
Astazi, pentru cateva minute, vreau sa schimbam un pic rolurile…sa nu mai fiti voi cei care duceti scrisorile la destinatie….pentru cateva minute sa fiti doar destinatari si sa primiti in dar o poveste…un DARMESAGER, adresat de data aceasta, in special, copiilor care ati fost candva dar si adultilor care sunteti acum. Timp de opt ani, eu am fost cea care veneam in vizita la voi ….astazi va invit sa fiti voi vizitatorii povestii mele, iar la final, daca v-a placut, sa va ganditi, de data aceasta cu suflet de copii la copiii din familiile voastre. Povestea bicicletei este mai lunga, insa cea de astazi are ca personaj si un postas…probabil ca acum este un postas pensionar care spune povesti nepotilor …poate chiar pe aceasta:
...acum vreo 4 ani, intr-o verificare pe teren, la Ciorogarla, am plecat la drum cu o doamna, pe biciclete...in perioada aceea verificam daca banii achitati de voi, ajung corect la destinatie...cum multa lume trimite acatiste cu bani la manastiri, am plecat si spre o manastire...cea din apropierea localitatii...cum spuneam...pe biciclete…..la intoarcere, doamna, factor postal, biciclista buna si localnica, mergea in fata…..nu stiu cum s-a intamplat, dar la un moment dat, in loc sa raman pe sa...m-am trantit pe asfalt...nu ca-mi-as fi dorit sa se intample lucrul acesta...cred ca am lovit roata de ceva ......in cateva secunde, nici eu nu stiu cum, in timp ce am ridicat privirea si am vazut ca mai sunt cativa metri intre mine si o masina care venea spre noi, am apucat sa spun in gand, in loc de obisnuitul cuvant cu f...un simplu multumesc...si un puternic instinct de conservare (vor zice unii) m-a facut ca intr-o fractiune de secunda sa ma ridic si sa sar in santul de pe margine...era Vinerea Mare din Postul Pastelui... m-am ales cu o vanataie mare la genunchi...si nu stiu cum am reusit sa-i rup si sandala doamnei...sper sa ma fi iertat, cu toate ca normal era sa ii cumpar altele...
Cum va spuneam la inceputul povestirii (v-am spus ca aceasta este doar o parte din ea) visul meu s-a implinit sambata, 9 mai....un copil a primit prin intermediul meu o bicicleta.... am fost doar un simplu intermediar...va las sa va convingeti singuri si sa descoperiti, cu toate ca sunt sigura ca ati intuit deja Cine este adevaratul donator...
Prin intermediul nostru, alti copii vor avea in viitor sanse sa nu mai aiba inimioarele bolnave…e nevoie doar sa ne deschidem inimile catre o fapta buna si telefoanele catre un SMS…. memorati sms 858 si donati ca dar din dar 2 euro pentru inimile copiilor nostri...sunt Adriana si va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi.
Voi reveni, in lunile urmatoare cu inca doua categorii ce au nevoie sa simta ca nu sunt singure: sunt cei care, de multe ori nu va pot deschide usa pentru ca sunt in fotoliul rulant si mai sunt cei cu suflete foarte fragile, pe care din pacate, de multe ori cand ii intalnim nu facem altceva decat sa ii ocolim.
Inchei, dorindu-va sa nu uitati ca atunci cand faceti lucrurile cu bucurie, totul devine mai usor.
Pe cartea de pe blog, am postat alte doua fragmente din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, aici http://cartea-de-pe-blog.blogspot.com/ si va invit sa va bucurati de ele.
In timp ce unii dintre noi scriu pe blog din joaca, altii striga pe blog dupa ajutor....cateodata se intampla ca strigatul lor sa ajunga pana la noi...altadata, grabiti, trecem mai departe, promitand ca vom reveni, dar uitam sa o facem....de multe ori ma regasesc in cea de a doua categorie...azi am zis...stop...am auzit...m-am dus....am citit...scriu ...acum....nu mai tarziu, nu maine, nu altadata....sunt oameni pentru care timpul curge altfel si orice secunda pierduta ramane doar pierduta...
Florentina are 19 ani si un intreg dosar medical in spate, format din diagnostice si operatii dar mai ales din durere "din anul 2001 tumora pe nervul optic stang, hidrocefalee, un dren din cap pana in vezica urinara sa mi se scurca lichidul encefalorahidian tumora occipitala dreapta si tumora parietala stanga"....a reusit sa stranga bani si sa se opereze.....dar revine cu un nou strigat pe blog, in data de 22 mai si ne spune ca urmeaza sa faca un nou tratament costisitor "20 de mii de euro". Avem posibilitatea sa o ajutam,apelând unul din următoarele numere de telefon, din reţeaua RomTelecom: 2 Euro - 0900 900 092 5 Euro - 0900 900 095 10 Euro - 0900 900 090 BCR TULCEA DIMA CAMELIA RON RO03RNCB0256043257570001 EURO RO46RNCB0256043257570003 USD RO62RNCB0256043257570006 Telefon: 0743 997 523 Adresa: strada Pelinului nr 1 bl 1 sc c ap 18 orasul Tulcea
Eu am ales sa folosesc varianta cu telefonul si in plus am postat pe blogul cu poze, multa culoare...in speranta ca si Florentina sa vada mereu culorile si natura, asa cum ne dorim fiecare din noi sa le vedem....stiti ce i-a spus prietenei mele, pustiul ei, de Revelion?... urmareau in strada jocul de artificii ....mama, ce bine ca am ochi... sa vad toate frumusetile astea!!!
Ochii mei sunt verzi si ajutati de ochelari si cred ca mi se vede sufletul prin ei....ai tai cum sunt?
Ieri, pe ultima suta de metri, m-am inscris la ZBB....ultima pe lista...ma tot uit de cateva ore si vad ca nu mai apare un new entry...ce fac acolo?!...plimb fluturasul si poate spun si povesti....fac poze si socializez cu vecinii de blog...nu stau mult, pentru ca am si treaba acasa...dar cat stau sper sa stau cu folos...
Initial, la postul asta incepusem sa scriu despre pataniile mele cu cateii comunitari...dar nu sunt inca hotarata ce intamplare sa va povestesc....una tragica sau una comica?!...ma gandesc si revin...poate tot azi....
Imediat sub acest post, gasiti postarile de astazi...m-am gandit ca incepand din acest moment sa deschid un nou capitol, etichetat cu "Titlurile zilei", un fel de raport de activitate la blogurile mele, astfel, atunci cand intri pe blog sa stii ce post asteapta sa fie citit sau vazut.
Pe cartea de pe blog, am postat doua fragmente din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, aici http://cartea-de-pe-blog.blogspot.com/ si va invit sa va bucurati de ele.
Pentru inca aproape doua zile, ne vom mai saluta cu aceasta simpla propozitie....v-am invitat acum sase saptamani sa participati la Maratonul rugaciunii...sa descoperiti impreuna cu mine cuvintele din Acatistul Invierii...marturisesc ca pana atunci, nici nu stiam ca exista acest Acatist ....recunosc ca nu l-am citit zilnic, asa cum mi-am propus dar sper ca macar fiecare dintre noi sa-l fi citit cel putin o singura data, mai ales ca se citeste intr-un timp relativ scurt...cam cat o pauza de o cafea si o tigara...pe care insa, va rog sa le lasati deoparte atunci cand il cititi...daca nu aveti timp de aceasta pauza, respirati macar un minut din cand in cand, citind fragmente din acest acatist....vi-l las la dispozitie aici....pana maine seara, sunt convinsa ca veti ajunge la ultimul rand....
Acatistul Invierii DomnuluI
Condacul 1
Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Icosul 1
Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti canta Tie unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
De ziua Sfintilor imparati Constantin si Elena, am desemnat cel de-al doilea castigator. Pentru ca acesta a participat si la concursul pentru cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, am amanat un pic anuntarea lui, deoarece nu vreau sa-l anunt pur si simplu ci mai intai doresc sa va povestesc ceva...despre castigator...
...scrie pe un blog, din ceea ce scrie transmite dragostea de Dumnezeu si de aproapele, nu este egoist (o buna perioada de timp a gazduit pe blogul sau gandurile scrise de o doamna) si ceea ce ma determina sa scriu despre el, este reactia celei pe care a gazduit-o...aceasta este una din castigatarele cartii "Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu"....dupa ce a aflat ca va primi cartea, m-a rugat sa accept sa-mi trimita contravaloarea a doua exemplare iar eu sa le daruiesc mai departe, una gazdei ei, cealalta cui vreau eu....asa a primit cartea Marilena si am povestit in alt post....
Pentru ca a iesit castigator, am schimbat ordinea premiilor si va primi premiul oferit de cea pe care a gazduit-o....premiul este pe drum, mai are un pic si ajunge la destinatie...sper sa nu fie in concediu, castigatorul nostru...
Doamnelor, domnisoarelor si domnilor... castigatorul este...SorinM de la http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/
Maratonul continua ...daca vreti sa participati, aveti detaliile aici...si nu uitati, pana la Inaltare, dupa puteri, sa mai cititi si si Acatistul Invierii (il gasiti printr-un simplu click aici.)
In urma unui comentariu postat cu ceva timp in urma, am primit un email care a generat o intrebare si automat un raspuns.
deea 13: buna seara....draga adriana ma impresioneaza blogul tau....are ceva special care imi atrage atentia.....eu ma numesc andreea,...am 19 ani si sunt o preoteasa in devenire....mi a placut ce ai zis despre preotese si din tot sufletul imi doresc si eu sa fiu un sprijin nu numai pentru sotul meu ci si pentru ceilalti....acum termin cls a 12- a....o sa dau la facultatea de psihologie, specilizarea psihopedagogie speciala.....vreau din inima sa ajut persoanele cu dizabilitati.....sincer nu stiu de ce iti spun toate acestea dar stiu ca vreau sa cunosc oameni CRESTINI, de la care pot invata ceva....sper ca vei citi acest mesaj si poate chiar vom pastra legatura. adriana.dardindar: Hristos a Inviat! Draga Andreea, iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca mi-ai scris...iti doresc sa iti urmezi cu bucurie calea pe care ti-ai ales-o si sunt convinsa ca vom tine legatura...doar ne uneste aceeasi dorinta de a face bine...sunt in viteza acum...plec cu unchiul meu la policlinica...dar cand revin, iti trimit mailul cu povestile...sa le dai mai departe...pupici si Doamne ajuta! Sa ai o saptamana plina numai de bucurie!
deea 13: adriana, am o nelamurire, sper sa nu te superi.......tu suferi de un handicap? asta am inteles eu....imi cer scuze daca te supara intrebarea
adriana.dardindar: nu ma supar....la un moment dat, vei primi si acest raspuns....esti o fata tare buna, daca ai citit printre randuri...ma implic in a-i ajuta pe cei cu dizabilitati pentru ca o ingrijesc pe matusa mea, care este paralizata si nici nu vorbeste.... am avut in copilarie reumatism articular acut (are mare legatura si cu inima)....si multe alte motive ma fac sa fiu atenta la ce se intampla in jurul meu si sa incerc sa demnstrez ca orice om, chiar daca aparent este altfel decat ceilalti are ceva ce il aseamana cu semenii lui...sufletul...si ca daca nu suntem atenti cum ne purtam cu sufletele noastre si cu cele ale semenilor nostri, savarsim un mare pacat...pentru care odata si odata sunt convinsa ca vom raspunde....cu mare drag, adriana PS. nu m-a suparat intrebarea ta...chiar ma ajuta la postul de azi de pe blog nu uitati sa votati povestile...Povestea fluturasului pentru inimile copiiilor....Cadouri care devin daruri; pentru persoanele cu handicap psihic....Time-is-money? pentru IHTIS.
Fug acum ...rutina zilnica incepe...ne revedem in pauza....peste 2 ore, sa va anunt cine a mai castigat un dar...pana atunci, cititi si votati....si nu uitati sa zambiti...de ce nu?!....astazi poate fi prima zi dintr-un lung sir de zile frumoase...pupici....
Daca ar fi dupa mine, zilei de luni i-as spune "zi de odihna dupa weekend" dar cum nu pot sa o fac, m-am gandit ca macar la mine pe blog sa va usurez situatia si sa scriu un rezumat la articolul anterior. Ideea e urmatoarea: vreau sa donez luna aceasta, 10 % din venitul meu lunar.
Banii tintesc spre: persoanele cu handicap locomotor, inimile copiilor si persoanele cu handicap psihic.
Vreau sa decid beneficiarul impreuna cu tine, fapt pentru care am ales trei articole care sa concureze.
Dupa ce le citesti, te rog sa le votezi....sondajul este sus in dreapta, imediat la intrarea pe blog...te asteapta...daca vrei sa le notezi, ai si posibilitatea aceasta, imediat, sub fiecare articol.
Daca mai ai timp, trimite-mi un email la adriana.dardindar@gmail. com si-ti voi trimite povestile saptamanii pentru a le da mai departe si altora....accesarile lor si notele nu numai ca ma vor ajuta sa ma hotarasc catre cine voi directiona banii (suma este mica dar deviza mea e ...cu pasi mici dar siguri....) dar ma vor ajuta sa gasesc si alti sponsori si cine stie ...poate intr-o zi chiar tu propui pe cine sa ajutam...
In fiecare vineri voi propune cate trei articole spre votare...te astept sa le citesti...
Iti multumesc ca mi-ai raspuns si ai intrat pe blog...Astazi incalc regula pe care am facut-o si in loc de trei postari vor fi cinci...
Pentru ca tocmai am facut bugetul pentru saptamana viitoare, m-am hotarat ca 10 % din venitul meu lunar, sa fie donat si sa ajute pe cineva...tintele mele vor fi persoanele cu handicap locomotor, inimile copiilor si persoanele cu handicap psihic...sunt trei categorii de persoane pe care le consider vulnerabile si cu care am relationat de multe ori...sunt persoane de la care am invatat multe dar mai ales ca trebuie sa te accepti asa cum esti si ca daca ai credinta, nu devii o povara ci din contra un sprijin.
Ti-am cerut ajutorul, pentru ca oricand si tu poti fi tinta unei astfel de boli si sunt convinsa ca atunci ti-ai dori sa intalnesti oameni ca mine care in loc sa se intrebe ce primesc? isi pun intrebarea cum pot sa ajut?...faptul ca citesti randurile mele dau dovada ca faci parte din a doua categorie....felicitari...
...dar te rog, nu te multumi doar cu felicitarile mele...ajuta-ma si tu...trebuie doar sa dai o nota povestilor de mai jos....iti stau la dispozitie casutele de sub articol, de la reactii...un simplu click..
Daca mai ai timp, trimite-mi un email la adriana.dardindar@gmail. com si-ti voi trimite povestile saptamanii pentru a le da mai departe si altora....accesarile lor si notele nu numai ca ma vor ajuta sa ma hotarasc catre cine voi directiona banii (suma este mica dar deviza mea e ...cu pasi mici dar siguri....) dar ma vor ajuta sa gasesc si alti sponsori si cine stie ...poate intr-o zi chiar tu propui pe cine sa ajutam...
Sunt convinsa ca te intrebi ...dar tu, Adriana, ce ai facut ca sa ma rogi pe mine sa te ajut?...nu ma supar ca ma intrebi.....tocmai ca sa nu fiu buna doar cu gura, am trecut si la fapte...sa fiu un bun exemplu...sms pentru nevazatori, sms pentru inimile copiilor, am donat carti si o bicicleta pentru voluntarii IHTIS, am daruit castigatorilor mei cateva daruri...nu fumez deci imi permit...si in plus am ales sa am grija de batranetile alor mei...
Asadar, cand ai timp...dar nu amana prea mult..tot esti aici...mai stai cinci minute...citeste si da-mi o nota...si nu uita sa treci in fiecare vineri pe la mine...te vor astepta de fiecare data trei povesti...
Accepti?!...si sa nu uit....daca ai timp, lasa-mi si o vorba buna la comentraii...poate de la ea pornim o poveste...chiar daca nu ai cont,oti lasa comentariul bifand la Anonim, dar te rog sa-mi spui cum te cheama...eu sunt Ellen Tana Adriana si ma bucur ca te-am cunoscut...
Povestea fluturasului candideaza pentru inimile copiilor
Cadouri care devin daruri; pentru persoanele cu handicap psihic Time is money? candideaza pentru IHTIS
Nu am pus link...le gasesti mai jos....sunt scrise azi...fiecare separat...
De astazi, joaca mea are o regula noua....daca e vineri ...tin post, ceea ce inseamna ca mananc mai putin si mai simplu asadar am mai mult timp sa scriu...trei postari...din alte trei motive...vinerea e ziua in care m-am nascut...am observat ca vinerea am idei bune, deci sunt inspirata...vreau sa-mi declar sambata si duminica fara net...
Astazi, in timp ce voi ascultati radioul in timp ce sofati si va enervati pe soselele patriei sau in timp ce usa de la metrou, grabita, va prindea un colt al hainei sau va indreptati spre casa de la schimbul de noapte sau faceati orice altceva, eu am pregatit pentru pauzele voastre de cafea mici daruri :
Povestea fluturasului (de data asta nu e pentru copii); Cadouri care devin daruri; Time is money?.
...le gasiti mai jos....daca va plac...donati 2 euro la 858...pentru inimile copiilor...e modul meu de a fi voluntar si la aceasta campanie...poti fi si tu, donand...este si rugamintea unui adult cu suflet de copil...Mihaela Mihaescu de la IHTIS...inima ei, miercuri seara, a avut acelasi ritm cu inimile tuturor celor care au concurat la premiile Galei Societatii Civile http://www.galasocietatiicivile.ro/castigatori.php
Va doresc lectura placuta si un weekend linistit dar plin de viata....daca aveti ceva de povestit, adresa mea de mail e gata sa primeasca povestile voastre...mentionati pe cine vreti sa ajutati cu ele...daca se poate "dansez pentru tine" de ce nu s-ar putea si "scriu pentru tine "?!...ce ziceti, facem echipa?...adriana.dardindar@gmail.com
Cu doua saptamani in urma, pentru ca nu reuseam sa postez bannerul cu IHTIS, am luat legatura cu cei care l-au produs... MONDO News...am trimis un mail si am primit un id de mess...de partea cealata a monitorului, intuiam zambetul intelegator al interlocutorului...Cristiana...cea care face ca stirile sa ajunga la noi...spun intelegator, pentru ca nici nu va imaginati ce intrebari pot sa pun atunci cand ma informez despre lucruri ce tin de hard sau soft...cuvinte precum AVI, MPEG, QuickTime, Real şi Windows Media pot spune ca imi produc mari migrene...migrene care din fericire imi trec insa repede, pentru ca nu stiu cum se face, dar intalnesc mereu numai oameni binevoitori....asa este si Cristiana.
Si stiti si voi cum e...iti da omul un deget..tu hop...sari sa ii iei toata mana...asa ca m-am gandit acum cateva zile si am rugat-o din nou sa ma ajute...vroiam o imagine pentru profilul blogului...ceva simbolic ...i-am dat un buzz... am stabilit cateva detalii si dupa putin timp, aveam Dardindar.png...adica fluturasul care zboara dar din dar prin blogurile vecine si care vrea sa treaca dincolo de monitor si la cei ce nu au blog....
Am o mare rugaminte...daca va intra un fluture in camera, nu-l goniti imediat...lasati-l sa inspecteze si pleaca singur...l-am trimis doar sa imi spuna ce mai faceti, cum va mai e...se intoarce si isi lasa impresiile la comentarii...un pic mai jos...sunt tare curioasa ...ce imi aduce astazi in antene?!
Indiferent de conjunctura in care au fost primite, sunt unele cadouri care se transforma in daruri...dupa ce le primesti le impachetezi cu grija intr-o folie transparenta, si le expui in galeria memoriei...din cand in cand le scoti la lumina si le imprumuti si altora, pret de cateva minute, sa se bucure...
Astazi am dereticat un pic prin ganduri si va invit la vizionare...
Din telefon, vocea prietenei mele, care imi spune ca sunt unul din stalpii ei de rezistenta...sentiment care de altfel, este reciproc...
Un email, prin care o alta prietena isi pune sufletul in palma...i-am cerut voie sa va spun si mi-a permis...asadar, copy-paste, mai jos...
"Ma gandeam azi ca ar trebui sa invat de la tine felul cum exteriorizezi ceea ce simti si nu stiu de ce mi-a venit in minte o poveste, o particica infima din povestea mea, care la prima vedere este trista, dar care mie mi-a adus multa mangaiere.
Cand traia sotul meu tot timpul imi aducea flori. de cele mai multe ori cumpara flori scumpe dar care nu erau foarte proaspete. Intr-o zi, vazand ca nu m-am bucurat si dandu-si seama ca aveam si de ce, m-a rugat ori de cate ori vad o floare care-mi place s-o cumpar ca din partea lui.
Pare lipsit de romantism, insa ori de cate ori cumparam flori asa, traiam bucuria darului de la Mihai.
Anul trecut am mers ca de obicei la piata si m-am trezit in fata unei florarese cu masa plina de lalele rosii si incredibil de proaspete. Plina de veselie am vrut sa scot portofelul sa-mi cumpar, dar vai.... in acea clipa am realizat ca Mihai nu mai este. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si am plecat acasa foarte trista. Nu mai avea sens sa-mi cumpar flori, fiindca Mihai nu mai era.
Cazusem!...Am incercat sa-mi vad mai departe de treaba, era duminica, era ora mesei si copilul nu trebuia sa vada starea mea. Mancarea aburinda doar astepta sa ne asezam sa mancam. Cineva a sunat la usa. Am deschis si.... am ramas fara grai: vecinul nostru, un batran respectabil si dragut imi oferea un buchet incredibil de proaspat de lalele rosii din gradina lui de la tara. Am inceput sa plang, dar erau lacrimi de bucurie si de mangaiere.
Toata saptamana care a urmat am primit lalele rosii de la acel domn si de la sotia dansului. Am plutit de fericire ca atunci cand Mihai era langa noi fiindca stiam ca in mod tainic si nestiut cineva vegheaza asupra noastra.
Pentru ce am simtit nevoia sa-ti impartasesc toate astea ?
Fie ca vine in bucurie, in veselie sau dimpotriva in tristete, suferinta, durere, harul este har si are puterea sa transforme, sa stearga si sa metamorfozeze totul in frumos, in liniste, in acea stare in care nu mai vrei nimic altceva decat sa nu se mai termine, sa simti mereu acea prezenta protectoare si senzatie de visare.
Nu stiu cum sa inchei, probabil ca ceea ce spun este o povestea fara sfarsit. In fiecare zi traiesc astfel bucuria de a-mi trai credinta in intamplari aparent mici si banale . Stiu ca si tu traiesti asa fiindca asta este liantul nostru.
Toate aceste daruri, ma determina sa apreciez tot mai mult, darul pe care il primesc in fiecare zi...linistea ce imi coboara in inima, noaptea, cand aud respiratia celui mai scump dar pe care l-am primit de la Dumnezeu...jumatatea mea...un alt stalp solid de rezistenta al structurii mele...
Daca nu v-am convins cu postul anterior, ca time is happines, sper ca cel de acum sa nu va mai lase nici o urma de indoiala....daca mai aveti nevoie de argumente, reveniti maine...
PS. Zambeste...azi e o noua zi, un nou dar al lui Dumnezeu!
Cand te muti in casa noua, neaparat un perete sa il vopsesti in albastru si cel opus in verde...la mijloc sa pui un fotoliu in forma de scoica ...intr-un colt, pe podea, o clepsidra pret de o ora iar muzica sa o ai in suflet... alternezi...verde...alb...albastru..alb...pana adormi... iar cheia sa o tii sub pres...mai pe seara, venim noi sa te trezim...cu tort si sampanie, cu confetii si baloane si multa galagie...doar te-ai odihnit destul...si uite asa demolam un mit si le dovedim ca time is money s-a transformat intime is happines ...La multi ani Iren!
Mihaela Mihaescu, presedintele asociatiei IHTIS, aseara, la Gala Societatii Civile, a fost prezenta in sala, sa-si primeasca premiul.....proiectul inscris de ea la concurs, a fost apreciat...e inca o dovada, ca daca ai credinta, reusesti....
Pentru ca Michi crede ...a indraznit....a sperat....a actionat...a castigat...a dat dovada ca ii pasa de semeni....va reusi cu siguranta, sa-si vada visul implinit...centrul pe care doreste sa il construiasca, s-ar putea sa se inaugureze chiar mai repede decat banuia....probabil ca acum, cei care au fost sceptici la inceput, isi vor dori sa fie pasi pe acest drum...eu ii doresc succes...o puteti face si voi, pe blogul asociatiei ...http://asociatia-ihtis.ro/2009/05/21/1167/.....merita felicitarile noastre!
Fotografiile mi-au fost oferite, cu amabilitate, chiar de catre castigatoare...multumesc!
M-am intrebat de foarte multe ori ce ii determina pe unii oameni, in anumite momente sa nu creada in Dumnezeu....cand crezi si simti aceasta mare dragoste, iti doresti ca, incepand cu cei din jurul tau si ajungand pana la cel mai indepartat necunoscut, sa traiasca toti aceeasi simtire...devii utopic si uneori penibil, pentru ca cei ce nu cred...nu simt...si daca nu simt, nu au cum sa te inteleaga...te risipesti, incercand sa explici si dintr-o data intelegi ca nu tu trebuie sa ii schimbi pe ceilalti...are Cineva grija si timp sa o faca...tu, trebuie doar sa te schimbi pe tine insuti...
Am fost sambata noapte la Muzeul de Geologie...intr- o fractiune de secunda, in fata unei roci vechi de peste 400 milioane de ani, am inteles de ce unii oameni nu cred...este posibil ca cei ce nu cred, sa si-L imagineze pe Dumnezeu doar ca materie ...nu ca pe o mare forta, care poate sa miste si muntii din loc...care poate intr-o miime de secunda sa-ti intre in inima si sa te faca din rau, bun sau din orb, vazator...roca aceea, cat un ou de gaina, m-a facut sa ma simt, nu furnica ci fir de praf intr-un intreg Univers...m-a facut sa imi doresc sa fiu smerita...si mi-am dat seama ca daca imi doresc, inseamna ca nu sunt...
Astazi, gata, am scris finalul...imi cer scuze ca nu s-a intamplat ieri, asa cum am promis...dar dupa ce veti citi ma veti ierta, cu siguranta...
Fiind final de poveste, astazi va tin un pic mai mult...dar nu foarte mult, promit...sa va povestesc ultima intamplare...acum vreo 4 ani, intr-o verificare pe teren, la Ciorogarla, am plecat la drum cu o doamna, pe biciclete...in perioada aceea verificam daca banii trimisi de voi, ajung corect la destinatie...cum multa lume trimite acatiste cu bani la manastiri, am plecat si spre o manastire...cea din apropierea localitatii...cum spuneam...pe biciclete...la intoarcere, doamna, factor postal, biciclista buna si localnica, mergea in fata...nu stiu cum s-a intamplat, dar la un moment dat in loc sa raman pe sa...m-am trantit pe asfalt...nu ca-mi-as fi dorit sa se intample asa...cred ca am dat cu roata de ceva ....in cateva secunde, nici eu nu stiu cum, in timp ce am ridicat privirea si am vazut ca mai sunt cativa metri intre mine si o masina care venea spre noi, am apucat sa spun in gand, in loc de obisnuitul cuvant cu f...un simplu multumesc...si un puternic instinct de conservare (vor zice unii) m-a facut ca intr-o fractiune de secunda sa ma ridic si sa sar in santul de pe margine...era Vinerea Mare din Postul Pastelui...m-am ales cu o vanataie mare la genunchi...si nu stiu cum am reusit sa-i rup si sandala doamnei...sper sa ma fi iertat, cu toate ca normal era sa ii cumpar altele...
Cum va spuneam la inceputul povestirii, visul meu s-a implinit sambata, 9 mai....un copil a primit prin intermediul meu o bicicleta.... am fost doar un simplu intermediar...va las sa va convingeti singuri si sa descoperiti, cu toate ca sunt sigura ca ati intuit deja Cine este adevaratul donator...
Si uite asa, am incalecat pe o sa si v-am spus povestea mea...sunt Adriana si va multumesc ca ati trecut pe aici...daca v-a placut povestea, la plecare, memorati un sms 858 si donati ca dar din dar 2 euro pentru inimile copiilor nostri...daca sunteti dispusi sa faceti mai mult...sus, la intrare, gasiti o fereastra spre inimile lor...indrazniti...eu va multumesc anticipat.
PS. Daca in urmatoarele zile veti primi un email cu povestea bicicletei, daca v-a placut...dati mai departe...mersul pe bicicleta face piciorul frumos, cum spune in comentariul ei o vecina de blog...asa ca va fi in interesul tuturor sa vedem picioare frumoase dar mai ales sanatoase pe strada...
PS. Tolba mea cu povesti e plina si ma bucur sa vi le daruiesc...urmeaza povestea fluturasului din poza pusa la profilul meu...
Pe vecinul de blog, caruia ii multumesc ca m-a ghidat spre centrul de inchiriere biciclete, il gasiti aici http://www.cyberculture.ro/blog/...il cheama Popescu dar nu suntem rude ...cred....merita sa-l vizitati ...stie o multime de lucruri despre biciclete...are si poze...interesante...
Din experienta pe care am capatat-o in cei 42 de ani pe care ii port cu mare bucurie, ceva m-a facut sa cred ca povestirea asta are un scop...mereu mi se intampla asa...pornesc la drum din joaca si la final ajung la ceva serios....si uite ca am gasit si scopul...s-au mai bine zis m-a gasit el pe mine...dupa ce m-am inscris la concursul pentru televizor (v-am spus alaltaieri) si mi-am luat in primire pixelul, am pornit in vizita pe la ceilalti ocupanti de pixeli, sa le urez succes...la unul dintre ei, m-am oprit mai mult.... pentru ca avea ceva interesant pe blog...o bicicleta...si multe postari pe tema asta...curiozitatea (si nu aia care a omorat maimuta), m-a facut sa merg mai departe...si am ajuns aici la...Cicloteque...
Mi s-a indeplinit, intr-un fel o dorinta....ma gandeam, sa caut pe traseul pe unde am umblat in prima drumetie, un magazin de biciclete...dar vad ca nu a fost nevoie sa plec de acasa...am gasit si indeplineste toate conditiile....e pe traseu..are biciclete...nu le vinde...le inchiriaza....le-am trimis un e-mai chiar acum cateva minute...si suna cam asa...
"Buna ziua,
Ma numesc Ellen Tana Adriana Popescu si am 42 de ani.
Intrand astazi pe un blog, am dat de dumneavoastra...cum nimic nu e intamplator, m-am gandit sa va contactez si sa va fac o propunere.
Pana sa treceti efectiv la povestire, vreau sa va spun ce m-a determinat sa o scriu:
iubesc oamenii, iubesc verdele, imi iubesc orasul si daca as avea timp as face o calatorie in jurul lumii pe bicicleta...toate aceste motive, aparent fara nici o legatura intre ele, m-au determinat sa fiu atenta la ce se intampla in jurul meu...asa am ajuns sa sprijin, prin promovare pe blog, o asociatie a persoanelor cu handicap locomotor...de la promovare, incet-incet, am ajuns la sponsorizare....in data de 9 mai am cumparat o bicicleta si a avut loc un concurs...modul cum s-au derulat lucrurile la acest concurs si cuvintele castigatorului, mi-au scos la suprafata amintiri pe care le credeam uitate si nostalgii vechi de cand copilaria...asa am inceput povestirea si au urmat alte surpriize...cei ce o citesc devin la randul lor, nostalgici...
astazi urmeaza sa scriu finalul...din exact aceleasi patru motive de care va aminteam, neconditionat, va voi promova si pe blogul meu, cu toate ca sunt convinsa ca nu aveti nevoie de promovare, tinand cont de pozitia unde v-am vazut ca sunteti amplasati.....dar m-as bucura daca ne-am uni fortele si am face din cand in cand, mici bucurii copiilor si de ce nu si adultilor...
din cand in cand, pe blogul meu au loc concursuri....pana acum au fost trei....de carte...duhovnicesti...si bicicleta...si ma gandeam, ca tot se apropie 1 iunie, sa bucur cativa copii....din pacate, veniturile mele nu sunt foarte mari...de un an am renuntat la job si imi ingrijesc matusa care este paralizata...dar nu sunt fumatoare, asa ca din cand in cand, ma gandesc ca daca tot nu fumez...am de unde sa fac mici daruri...
dupa ce cititi, va invit sa cautati si finalul...sper sa il termin si eu pana atunci...si daca v-a placut povestea...astept un semn si idei de colaborare....oricum, din partea mea va exista una...acum ca am aflat de acest centru, cu siguranta ca imi voi face si eu un abonament, pentru ca din cate ma cunosc, nu imi voi cumpara niciodata o bicicleta a mea...mai repede prefer sa o fac cadou...
Ceva, tot din experienta capatata pana acum, imi spune ca oferta mea nu va fi refuzata de cei de la centrul de inchirieri....banuiesc ca acum suntem mai multi in asteptarea raspunsului...daca va fi favorabil, cu siguranta ca veti fi primii care veti afla...doar nu degeaba, blogul meu se numeste dardindar...pana atunci, pentru toti cei care au lasat si vor lasa in continuare la comentarii povestea amintirilor lor despre biciclete sau orice alta forma de obiect cu care te deplasezi mai usor...dar nu masini...si sunt din Bucuresti...sau se vor afla prin Bucuresti...ma duc sa ma documentez...sa studiez preturile si cum gasesc solutia optima, fac biletele si va invit la o plimbare...cei ce nu au biciclete, dar au iesit castigatori, sa nu-si faca griji...fac eu cinste ...doar stiu de unde sa le inchiriez...cei care nu au blog sa-mi trimita la adriana.dardindar@gmail com, adresa lor de email, pentru a-i anunta daca se afla printre castigatori...asta in cazul in care nu mai vin in vizita pe blog...
Nu stiu cum sa zic...poate nu este corect sa spun, eu cred...mai degraba eu simt...ca iadul si raiul incep chiar din viata pe care o traim aici pe pamant...si ca nu degeaba se spune...cazi...ridica-te...iar cazi...ridica-te...dar sa avem grija ca sfarsitul sa ne afle ridicati...si cum nu stim cand va fi ...e necesar ca mereu sa luptam sa stam ridicati....acea priveghere continua, pentru asta e necesara...conteaza foarte mult cum iti traiesti viata si cum ajungi la batranete...
Am fost foarte nedumerita cand am citit un sfat dat de un parinte batran....ca e de preferat sa nu iti pierzi timpul cu a indruma un om in varsta pe calea cea dreapta ci sa incerci sa modelezi mai bine un tanar...o sa caut citatul...
Nici nu stiti cat de grea e schimbarea la batranete....omul si-o doreste...dar anii petrecuti departe de Dumnezeu...sunt ca o piatra de moara...te trag tot spre partea intunecata...ma opresc aici pentru ca nu vreau sa judec...dar sper ca tot ce invat zilnic sa-mi fie o buna lectie...pentru ca mai devreme sau mai tarziu, toti ajungem, cu voia Lui Dumnezeu, batrani...
In schimb, despre omul batran, care toata viata lui a avut in inima pe Dumnezeu...as scrie un intreg roman... batranetea si boala sunt atat de usoare pentru el...la fel cum a fost rabdator in sanatate asa este si in boala...se bucura de orice...nu se plange...este tolerant...
Daca suntem atenti la noi cum ne petrecem viata...daca cerem indrumare de la Dumnezeu...daca stim sa ascultam de duhovnic, sunt sigura ca avem sanse mari sa fim acceptati in Rai...Raiul e accesibil tuturor...de la cititul pe fuga...incet-incet am incetinit ritmul si mi-am pus toata speranta in ceea ce am invatat din Tatal Nostru si din Fericiri...nu e greu...trebuie insa mult exercitiu...
PS. Imediat revin si cu finalul la Povestea bicicletei....daca nu ati citit nimic din ea pana acum, va invit sa incepeti de aici...din comentariile celor care au citit pana acum, observ ca am trezit si la altii amintirile si nostalgiile...imi place atat de mult povestea asta, incat sunt in cautare de idei pentru a demara un nou concurs, la care bineinteles vor participa totii comentatorii povestirii...indrazniti...nu fiti timizi...cititi si comentati...de restul ma ocup eu...http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/05/povestea-bicicletei-sau-lungul-drum-de.html
Intre un drum la bucatarie unde mai amestec in oala cu ciorba si unul in dormitor ca sa vad ce face matusa...din cand in cand mai arunc cate o privire pe blog...si ce vad...ca se deruleaza un concurs ... Concursul LG...unde?.... pe blogul lui Bobby Voicu, premiul, pe care mi-l doresc este un televizor si nu orice televizor...chiar un televizor LG LCD LH5000
Nu sunt egoista...asa ca va puteti inscrie si voi...cu cat mai multi...cu atat mai bine...
Acum fug sa ma inscriu...sa mai prind un pixel liber...
Dupa cum stiti, viata noastra are mereu in fata n-shpe mii de variante ...in orice moment, actiunea pe care o faci... decizia pe care o iei.....gandul pe care il eliberezi....toate acestea te duc intr-un final la un punct in care odata ajuns stai si te intrebi ...dar daca atunci faceam altfel?!...
Chiar asa...daca, din comoditate sau de rusine ca trebuie sa imprumut bicicleta sau pur si simplu din orice banal motiv...refuzam sa particip la drumetie?....cu siguranta ca as fi pierdut ceva...chiar si placerea de a rememora si impartasi cu voi aceasta intamplare...
Sa nu credeti ca nu as fi repetat excursia....imi lipsea insa obiectul muncii...bicicleta...
Anii au trecut si din pacate nu am practicat mult timp acest hobby...dar recunosc ca ma uitam cu jind la toti biciclistii...
Cand m-am facut mare, i-am cumparat finului meu, de ziua lui, o bicicleta....credeti ca nu am profitat?!...ohohoooo....si inca cum....ne plimbam cu randul pe aleile din Tineretului...doar nu-i asa?...sunt anumite lucruri care nu se uita niciodata...mersul pe bicicleta e unul dintre ele...
Pe urma, nasa mea, pe vremea cand eram doar prietene...draguta ca intotdeauna, m-a invitat sa merg pe proaspata si noua ei bicicleta....
Zis si facut....nu am asteptat sa-mi spuna de doua ori...am incalecat pe sa...si da-i bice la pedale....unde?...pai tot catre parc....si ca sa vedeti si voi prin ce mi-a fost dat sa trec, atat la propriu cat si la figurat, puteti, cei din Bucuresti, cand sunteti prin preajma sa dati o fuga pana la parc, intrarea din Vacaresti, de langa statia Costache Stamate...se intampla acum vreo 7 ani....intrarea era strajuita de o bariera...daca as putea v-as desena...intrarea in parc se facea prin spatiul dintre aceasta bariera si un stalp de beton ...un loc liber cam de 30 cm...
...baietii, nasul si finul...la momentul t...erau deja in parc...nasa, vigilenta, ca doar era bicicleta ei...ramasese in urma sa ma supravegheze...eu, fericita ca dupa atata timp merg din nou pe bicicleta, si inca bine....mai aveam 2 metri sa ajung la intrarea cu pricina....nasa, in acel moment t-3, vazand o caruta dupa care alergau niste caini si cunoscandu-mi frica de acestia din urma....doar stiti ca mereu drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii....ma atentioneaza...eu ... vad intrarea...virez dreapta....imi imaginez ca sunt slabuta si incap cu tot cu bicicleta prin micul spatiu...si fara sa ma gandesc prea mult....pe viteza, inainte....trec ...nu stiu nici eu cum mi-a reusit figura...dar cotul...incapatanat...s-a zdrelit de stalpul de beton, eu de durere m-am dezechilibrat....am cazut ...cu ochii plini de lacrimi, si nu lacrimi de crocodil...priveam si nu intelegeam de ce ....pai da... de ce?...eu lungita pe jos...coate si genunchi zdrelite....baietii, doar din bun simt ...nu se tineau cu mana de burta de ras....pe nasa imi venea sa o bat...bine cel putin ca bicicleta nu a avut prea mult de suferit....am incercat sa fiu delicata in cadere...nu ca mi-as fi propus...
...vad ca au cam trecut 3 minute...asa ca va astept maine la final...nu-l ratati...pana atunci...povestiti si voi...la comentarii, pataniile voastre...sa rad si eu...va pup si ne vedem maine..mi-ar fi placut sa va invit la o plimbare cu bicicleta...dar nu am...
M-am pus pe treaba si scriu in continuare la povestea bicicletei...pe la ora 12 sunt gata!....promit...ca daca nu....cine nu e gata, il iau cu lopata...Pana atunci, daca nu ati primit pe email anecdota asta, va invit sa o cititi...as zice ca cine gandeste si cand se joaca nu lancezeste....spun asta despre ei, bineinteles...credeati ca zic dspre mine?!....
"Toti oamenii de stiinta jucau ascunsa in Rai. Se pune Einstein si incepe sa numere. Se ascund pe unde gasesc, numai Newton ia o creta, traseaza un patrat cu latura de 1 m si se aseaza in mijlocul lui. Dupa ce termina de numarat, Einstein se intoarce si, binenteles il vede pe Newton:
Einstein: - Te-am vazut. Tu esti Newton. Newton: - Imi pare rau, dar nu sunt eu. Einstein: - Cum adica nu esti tu? Te cunosc foarte bine. Esti Newton. Newton: - Ia priveste mai atent. Ce vezi? Einstein: - Tu in mijlocul unui patrat cu latura de 1 m. Newton: - Pai si ce inseamna Newton pe metru patrat? Einstein: - Pascal. Newton: - Pai vezi, el e! "
Cea mai lunga drumetie, am facut-o prin clasa a- 11-a pe traseul Dr Taberei, Academiei, Eroilor, Universitate, Calea Victoriei, Aviatorilor......Gradina Zoologica.. si retur, cu bicicleta inchiriata de la prietena unor prieteni....
Era minivacanta de 1 Mai ...asa ca am plecat la plimbare...nu pe jos ci pe doua roti....si cum era ceva neplanificat...am plecat la plimbare si fara un antrenament prealabil...era ca si cum alergam la proba de 3 km imediat ce m-am dat jos din pat...
Cu hihihi si hahaha...doar eram foarte tineri...era dimineata...aveam toata ziua in fata noastra...turul nu a fost chiar asa greu...am facut un prim popas in Cismigiu....pe urma la Cofetaria Bucuresti...ne cam scazuse glicemia...o scurta pauza apoi in Herastrau...si pe urma drept si la dreapta spre Gradina Zoologica...
Sincera sa fiu, m-am bucurat foarte tare ca am ajuns...si acum ...numai ca va povestesc si imi simt picioarele intepenite...dar atunci dupa atatia km...
Toata dupa amiaza am ras...la varsta aia radeam foarte des...din orice...era vacanta ...era soare...era mult verde...eram tineri...eu zic ca asa sunt si acum...
Pentru ca nu era sa dormim in padure, am plecat spre seara catre casa...daca eram intelepti...plecam un pic mai devreme...returul nu a fost insotit de acelasi hei-rup de care ne-am bucurat la tur...imi venea la un moment dat sa las bicicleta in mijlocul drumului....ma rog...nu chiar in mijlocul drumului...langa bordura...sa o ia cine vrea...mie imi ajunsese...dar cum v-am spus...era imprumutata...deci trebuia sa o duc ...tocmai in Drumul Taberei...iar noi eram pe la mijlocul Caii Victoriei...
Pentru ca ceilalti, care aveau bicicletele lor si faceau saptamanal plimbarea asta, nu erau asa de obositi ca si mine...se intelege ca erau cu mult in fata mea....dar sistematic, cate unul se intorcea din drum sa vada daca nu m-au pierdut...acum nu stiu ce sa zic....pe mine sau bicicleta prietenei lor...fata astepta bicicleta acasa, pentru ca a doua zi urma ea sa plece intr-o mini excursie...saraca bicicleta....
Nu imi mai amintesc nimic din drumul de la Cismigiu pana la destinatie...stiu doar ca atunci cand am coborat de pe bicicleta...m-am asezat pe o banca ...nu imi mai simteam picioarele si ma gandeam ca pana ajung acasa va trece o vesnicie...a doua zi febra musculara m-a tinut in pat toata ziua...
Acum, dupa atatia ani, imi pare bine ca nu am refuzat invitatia...asa faceam cand ma invitau prietenii din liceu sa mergem in Tei la strand....in tot orasul era soare....doar la mine in cartier nori ...asta era scuza mea neschimbata mereu...nu stiam sa inot...si aveam impresia ca nu am un corp perfect, asa ca nu ma simteam in largul meu intr-un costum de baie...imbracata, nu mi se parea ca arat rau...aveam 1 metru 65 si 58 de kilograme...
Dupa cum stiti, viata nostra are mereu in fata n-shpe mii de variante ...in orice moment, actiunea pe care o faci... decizia pe care o iei.....gandul pe care il eliberezi....toate acestea te duc intr-un final la un punct in care odata ajuns stai si te intrebi ...dar daca atunci faceam altfel?!...
Pentru ca mi-am propus sa nu monopolizez eu timpul vostru, am decis sa scriu doar atat cat sa cititi in cel mult trei minute...asa ca povestesc si maine...daca sunteti curiosi sa aflati ce m-a facut sa-mi pun, intr-o zi, intrebarea de mai sus...reveniti...si va rog nu fiti egoisti..astept si eu amintirile voastre legate de biciclete....un pic mai jos se deschide o pagina pentru povestile voastre...la comentarii....indrazniti...
Buna!...sunt Adriana, am 42 de ani si vreau sa-ti spun o poveste...o poveste adevarata...este povestea unei dorinte pe care mi-am pus-o cand aveam 7 ani si care mi s-a indeplinit sambata trecuta.
Ca orice poveste si povestea mea are personaje....multe...cateva dintre ele au in comun aeeasi dorinta....sa primeasca o bicicleta...
Asadar, sa inceapa povestea...
Cand eram bebelus, ai mei, ca pe orice copil, ma plimbau cu caruciorul...deci avea roti...patru...cred ca imi placea sa fiu plimbata...
...pe la 3 ani tata, a coborat din pod tricicleta lui din copilarie...lucru trainic, se intelege....ma gandesc acum, amintindu-mi cat de demodata era, ca fusese probabil si a bunicului...dar imi era draga...era tricicleta mea si ma plimbam cu ea toata ziua prin curte...m-am tot plimbat cu ea pana pe la 6 ani...pe urma am luat o pauza...si am mers la scoala....va mai amintiti cum era...daca iei premiul I iti cumpar o bicicleta....norocul lui tata ca nu l-am luat...de fapt, nu mi l-au dat...cica aveam o medie de 9 ...parca la sport ...mult timp am avut impresia ca a fost o conspiratie...pentru ca eu tot timpul anului scolar am fost convinsa ca invat bine...citeam frumos...scriam frumos...la aritmetica eram as...cand era cate o inspectie eram printre cei care raspundeau mereu...acum imi vine sa rad...pai cu 9 la sport si eu imi doream o bicicleta?!....concluzia...premiul 2 fara bicicleta....ca doar nu era corect ca cei ce au luat premiul 1 sa primeasca doar coronite si eu cu 2 ditamai obiectul pe doua roti...
Pe vremea copilariei mele, o bicicleta Pegas cu sa lunga era cam scumpa...dar sunt convinsa ca tata si-ar fi tinut promisiunea si mi-ar fi luat-o...ar fi facut un efort, dar nu si-ar fi dezamagit fata...nu tin minte sa fi suferit foarte mult...era asa bine in vacanta incat la cateva zile dupa terminarea scolii cred ca mi-a trecut supararea.....in clasa a- 2-a ...de Craciun am primit patine...bune si alea...tot prindeai viteza...
Nu stiu cum se facea dar pana la sfarsitul clasei a 4-a premiul 1 nu se lipea deloc de mine...asa ca in clasa a 5-a m-am apucat de sport...nu de performanta ci doar de intretinere...a iluziei ca odata si odata voi avea bicicleta mea...am sarit garduri, am alergat, la groapa cu nisip eram prima...la probele de rezistenta tot asa...de cele de viteza ce sa mai vorbim...doar aveam in fata mea o bicicleta si trebuia sa fac ceva sa o prind....pana printr-a 8-a am tot alergat...pe urma am last-o mai lent ...aveam de urcat o treapta...
Chiar daca nu am avut bicicleta mea, am calarit cateva tipuri de biciclete...Pegas cu sa lunga/scurta, semicursiere... tin minte ca si cu o bicicleta ruginita si cu rotile un pic stricate am mers odata...
Prima aventura, ca sa zic asa, am avut-o cu o bicicleta Pegas cu sa lunga...nu mai stiu a cui era...copiii de la bloc...era vara si vacanta....cred ca aveam vreo 10 ani...m-am plimbat cu ea prin tot cartierul si atunci am simtit prima data ce inseamna sa fii liber...daca inchid ochii mai simt si acum bucuria de a pedala...dar si prima data cand i-am speriat pe ai mei...nu stiau ca am plecat din fata blocului....ce sa mai zic de posesorul bicicletei...si-o fi zis ca a intalnit primul hot din viata lui...cred ca plimbarea mea a durat cam 30 de minute...pentru mine putin...pentru ei , cam mult...
Cea mai lunga drumetie, am facut-o prin clasa a- 11-a pe traseul Dr Taberei, Academiei, Eroilor, Universitate , Calea Victoriei, Aviatorilor......Gradina Zoologica.. si retur, cu bicicleta inchiriata de la prietena unor prieteni....
Evenimentul IHTIS, la care am participat sambata, a avut trei etape:
- promovarea activitatii asociatiei prin distribuirea de fluturasi si invitarea trecatorilor sa se aseze un minut in fotoliul rulant;
-formarea lantului solidaritatii;
-concursul pentru desemnarea castigatorului bicicletei.
M-a entuziasmat faptul ca fiecare etapa a fost interesanta iar atitudinea si reactiile celor care au participat la acest eveniment, organizatori si trecatori spun foarte multe despre lumea in care traim si asta in contextul in care sambata, 9 mai, a fost si ziua Europei.
Cu buget mic si voluntari putini, dar cu suflet, organizatorii au dorit sa sensibilizeze opinia publica si de ce nu?!....sa ofere sansa celui ce urma sa se ridice dupa scurta sedere in fotoliul rulant, de a isi restabili valorile...de a multumi lui Dumnezeu ca ceea ce pentru unii este o experienta de o viata, pentru el a fost doar un experiment de cateva secunde...cel mult un minut...acesta este motivul, pentru care eu consider ca cei care nu au trecut pe acolo au pierdut ceva....
M-am asezat si eu in fotoliul rulant, nu din curiozitate...puteam sa o fac acasa, doar il avem si noi pe cel al matusii mele...m-am asezat asa cum te asezi in fotoliu...dar cand m-am ridicat am realizat ce simplu e totul pentru mine...
Am impartit si eu fluturasi, am vorbit cu cei care s-au oprit sa le primeasca, am adus in lantul solidaritatii 9 verigi....primul meu comentator pe blog impreuna cu fetita....o tanara mamica cu piciul ei....doua doamne (mama si fiica)...doi tineri indragostiti....o fata...9 necunoscuti pentru mine....dar care s-au oprit ...au ascultat....unii s-au asezat in fotoliu..altii nu, pentru ca era timpul sa formam lantul...si-au spus parerea...in timpul formarii lantului am propus, sa numaram, incepand de la Michi, presedintele asociatiei, motorul acestui eveniment,....initial am fost 28...pe urma ...29....si am ajuns si la 33...si asta in contextul in care in timp ce unii ieseau din lant alti 3 doritori ni se alaturau.
Pentru ca suntem crestini, nu ii judecam pe cei care au trecut indiferenti pe langa noi ....fiecare isi stie grijile lui si in plus vremurile sunt asa cum sunt iar oamenii asa cum vor sa fie.
Daca despre emotiile pe care le-am trait la concurs, v-am povestit deja, vreau sa va povestesc despre emotiile pe care le-am simtit pana la concurs.
Cand tanara mamica s-a asezat in fotoliu, pustiul ei...cam de 2-3 ani, s-a dat jos de pe tricicleta si curios a inceput sa inspecteze noul vehicul...cum curiozitatea la varsta asta isi spune cuvantul, nu s-a lasat pana nu s-a asezat si el in fotoliu....si i-a placut...ce mult conteaza sa fii copil...ceea ce pe un adult inspaimanta si il face sa isi scuipe in san, zicand un Doamne, fereste!....pe un copil inocent nu numai ca nu il sperie dar il si invita la joaca....
Daca vreti sa stiti cum a fost cu concursul, aveti posibilitatea, citind postul de mai jos...am cronometrat...3 minute...dar merita....pierzandu-le veti castiga...si poate castiga si IHTIS noi voluntari...si poate vor urma si alte premii...
Cu siguranta, pentru mine ziua de sambata a fost o zi castigata...pe langa faptul ca m-am reintalnit cu oameni pe care ii admir, am cunoscut si alte persoane cu care mi-a facut mare placere sa comunic...l-am bombardat cu vorbele pe tanarul jurnalist....am fost fascinata de frumusetea sufleteasca a tinerei masterande care tocmai implinise 23 de ani....m-am minunat de intelepciunea unui copil de 12 ani....m-am bucurat de reactiile celor care au intrat in lant...asa ca astept cu nerabdare urmatorul eveniment...
Evenimentul IHTIS, la care am participat sambata, a fost pentru mine un experiment dar si o lectie de viata. Pentru ca stiu ca sunt cititori care asteapta sa afle cine a castigat bicicleta, nu voi scrie acum impresiile cu care am plecat din parc...o voi face in urmatorul articol, imediat ce voi primi si fotografiile (asta pentru ca eu mi-am uitat sambata aparatul de fotografiat, acasa).
Bicicleta a fost un dar pentru toti cei care au fost in ultimele saptamani alaturi de IHTIS, fie ca au comenatat si notat cele trei articole de pe e-psiho, fie ca au lasat un comentariu la articolul meu in care lansam acest concurs.
Vineri seara, m-am apucat tacticos sa impaturesc biletelele pentru concurs...au fost aproape 130 de comentarii care au participat ...unii participanti au avut din start mai multe sanse de castig, pentru ca si-au exprimat gandurile prin mai multe comentarii...si mentionez aici pe Tinna, Claudiu Alexandru si Ilinca ...
Daca pana saptamana trecuta preferatii mei erau, fara nici o ordine: Amalia, Mariperjoc, Tinna, Irina, Paul, Mihai, Oana, Vera si bineinteles....eu...doar si eu am sustinut IHTIS, de saptamana trecuta, de cand am citit comentariile lui Claudiu Alexandru, preferatii au devenit ...preferat...acest copil ...asta pana vineri, cand ultima intrata in competitie, Ilinca, si-a lasat amprenta peste tot...constiincioasa...a comentat pe blogul meu...a comentat la fiecare articol de pe e-psiho si in plus...a facut ceea ce era cel mai important.... a gazduit IHTIS pe blogul ei....am fost foarte convinsa ca ea va fi castigatoarea bicicletei mai ales ca situatia aceasta parea sa semene cu pilda evanghelica a celor ce ajung in cel de-al unsprazecelea ceas dar sunt rasplatiti la fel ca si cei care au muncit toata ziua...
Cum participantii la concurs nu erau numai din Bucuresti, am avut o mare dilema...daca sa cumpar sau nu bicicleta inainte de a afla cine este castigatorul...ma gandeam, ca in cazul in care castigatorul e din provincie, sa-i trimit banii si sa o cumpere de acolo...pana la urma, gandindu-ma ca macar de la magazin pana in parc bicicleta sa fie a mea...doar trebuia sa o testez, nu?!....am hotarat sa o cumpar inainte de concurs....din pacate nu m-am plimbat cu ea....pentru ca dupa concurs trebuia sa ajung la un botez...pantofii erau cu toc...asa ca am urcat bicicleta in taxi si...la Tineretului , va rog...
Daca dilema cu cumparatul s-a rezolvat, sa nu credeti ca am fost total scapata de griji...aveam acum un alt gand care ma chinuia ....din discutiile purtate cu Michi, am inteles ca si-ar dori tare mult ca bicicleta sa fie castigata de Claudiu...chiar am aflat ca cei care il cunosc, comentatori si ei, au hotarat sa ii ofere bicicleta in cazul in care unul dintre ei ar fi fost castigator...fac aici o paranteza (recunosc ca doar o fractiune de secunda am gandit asa....e concursul meu, fac ce vreau....Michi e cea mai indreptatita sa hotarasca cine sa fie castigatorul...Michi, daca nu ati aflat pana acum, este presedintele IHTIS...dar mi-a fost rusine de ce am gandit.....nu ar fi fost corect fata de cei care atunci cand i-am rugat, s-au grabit, neconditionat, sa-mi ofere sprijinul, fara sa stie ca urmeaza un concurs...ideea cu acest concurs mi-a venit mai tarziu)...
Daca initial intentionam ca si comentariul meu sa participe la concurs....nu va puteti imagina de cat timp ma urmareste aceasta dorinta de a avea bicicleta mea....va povestesc povestea bicicletei alta data (e in lucru...povestea...nu bicicleta)...vineri am inlocuit biletul cu numele meu cu biletul pe care era trecuta Michi...in felul acesta, daca ea iesea castigatoare, dadea bicicleta baietelului...
In taxi, in drum spre parc, mi-am amintit ca la concurs participa si Vera, nasa mea....si repede-repede, am vorbit cu ea in gand ...biletule ei iese castigator....bicicleta merge la baietel....
Cum ora 13 a venit, lantul solidaritatii tocmai s-a terminat....avem concurs...asa ca am scos punga cu biletele iar ce a urmat, de la acest moment pana in dupa amiaza de ieri nu stiu daca sunt indreptatita sa spun ca a fost o minune...dar cu siguranta pot spune ca acolo sus cineva ajuta gandurile bune sa se transforme in fapte bune...
Conform planului evenimentului, biletul urma sa fie extras de mine....dar mi-a fost teama sa nu fiu suspectata de vreo "smecherie" (am aflat ulterior, ca in timp ce eu ma pregateam de extragere, baietelul isi intreba tatal daca va fi o extragere corecta sau e un aranjament)....asa ca am rugat-o pe Michi sa scoata un bilet din punga...cred ca o sa tin minte toata viata, cuvintele care mi-au iesit atunci din gura..."Michi, tu esti mai pura decat mine...te rog sa tragi tu biletul"....
Numele de pe bilet...Vera...am simtit ca imi sta inima in loc...am inceput sa plang (am probleme cu tiroida si emotiile ma cam dau peste cap)...doar atat am mai putut sa spun..."Vera este nasa mea si am hotarat impreuna, sa ii dea bicicleta lui Claudiu Alexandru, daca va fi ea castigatoare...
Cei care imi citesc blogul, stiu ca sunt un om credincios...ce nu stiti este ca o mare parte din activitatea mea profesionala s-a desfasurat in cadrul unu serviciu in care controlam activitatea financiara a mii de oameni....credinta, dragostea si frica de Dumnezeu, m-au ajutat mereu sa iau decizile corecte si sa dorm linistita noaptea chiar daca de multe ori plangeam eu mai mult decat cei pe care trebuia sa ii penalizez...tot acestea trei au inlaturat si gandul care mi-a trecut prin minte pentru o secunda...sa trisez...ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am facut-o....dupa cum ati vazut, rezultatul pana la urma ar fi fost acelasi...dar obtinut prin viclesug...
Poate nu stiti...ieri a fost sarbatorit un sfant....Sfantul Simon Zelotul...cel care a fost martorul, la nunta din Cana Galileii a primei minuni savarsite de Hristos...transformarea apei in vin....repet...nu sunt eu indreptatita sa spun ca ce s-a intamplat sambata, in parc, a fost o minune...dar sunt fericita ca rugaciunile baiatului, ale lui Michi, ale prietenilor ei si ale mele au avut un raspuns...nu cred ca vreunul dintre noi a fost mai sirguincios in rugaciune decat celalalt...stiu sigur ca acolo unde sunt mai multi credinciosi, vine si Dumnezeu.
Initial, bicicleta ma gandeam sa fie premiu la Maratonul rugaciunii, dar afland despre actiunea "Un minut in fotoliul rulant", m-am gandit ca e mai potrivita aici....iar premiile de la Maratonul rugaciunii sa fie de natura duhovniceasca.
Sunt cel putin trei aspecte, foarte importante pe care nu le stiti, dar cred ca e bine sa le mentionez:
Michi, a pornit la drum, in cautarea fondurilor pentru construirea centrului, dupa ce a cerut binecuvantare de la duhovnicul ei.....eu am pornit la drum cu acest concurs si cu cel de la Maratonul rugaciunii, dupa ce am primit binecuvantare de la duhovnicul meu....Claudiu Alexandru, am aflat ca este slujitor la altar in timpul Sfintei Liturghii....asadar sa nu credeti ca este vreunul dintre noi care isi asuma meritul acestei intamplari ...sunt convinsa ca fiecare a realizat ce frumos lucreaza Dumnezeu, prin noi oamenii...tot ceea ce trebuie sa facem, este sa ne dorim...
Daca ati ajuns pana aici cu cititul, mai zaboviti cateva minute...v-am spus ca intamplarie au continuat si ieri...in timp ce raspundeam comentariului de pe blogul IHTIS, a intrat pe mess nasa mea...exact in momentul in care scriam despre telepatia dintre noi...i-am povestit pe scurt...i-am trimis si ceea ce apucasem sa scriu la comentariu...a citit printre randuri si nu a inteles decat ca participa la concurs si ca e si un copil...si-mi zice xca daca iese ea ii da bicicleta lui.....i-am scris ca exact asa s-a si intamplat....a fost foarte uimita si mi-a zis ca ea nu a castigat niciodata nimic dar ca mereu si-a dorit sa-i cumpere parintii o bicicleta...
....dupa ce am terminat de scris, mi-am verificat mailul....Mariperjoc, tocmai imi trimisese inca doua fragmente transcrise din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu...titlul zilei de 3 decembrie este "Intelepciunea sufletului de copil"
...la scurt timp, am sunat-o pe Amalia, sa-i povestesc...imi spune ca citea din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu....sunt curioasa si o rog sa-mi citeasca titlul zilei..."Nu suntem singuri"...
Va invit sa cititi cele doua comentarii postate de Vera, pe e-psiho... ....mentionez ca pe Amalia si Mariperjoc le-am cunoscut prin intrmediul forumului de la Femeia Ortodoxa, respectiv blogul Marilenei...nu ne-am intalnit niciodata...eu stau in Bucuresti....Amalia la Cluj....Marilena la Giurgiu....
Vera, comentariul la articolul "Prima zapada" (cred ca biletul de aici a iesit castigator...daca in dreptul numelui este nr.9....chiar il voi ruga pe Claudiu sa verifice...i-am dat biletul sa-l pastreze ca amintire....i-am dat si punga cu celelalte bilete....am vrut sa se convinga singur ca nu a fost nici un aranjament....sa nu creada ca toate biletele au acelasi nume....sa fie convins ca Dumnezeu nu prea tine cont de probabilitatile matematice....din 130 de bilete, Vera aparea in doua....altii in cate 4....deci ce sanse erau ca ea sa castige?)...."desi am 41 de ani, ma regasesc usor in poveste, fiecare dintre noi cred ca o face intr-o masura mai mare sau mai mica. Sper ca si copiii de azi sa gaseasca aceeasi bucurie ca noi, in primul fulg de zapada, in derdelusul de la coltul strazii, in bataia cu bulgari, mai mult decat in faptul de a avea ultimul model de telefon, ultimul joc pe play station. Asta depinde numai de cei mari. "
Vera, comentariul la " Nu vreau doar sa zambiti..."...."bancul il stiam, dar daca e pentru o cauza buna, pot si vreau sa rad in hohote. toata admiratia pentru gandurile tale curate, cu drag, vera"
Am constatat sambata ca avem ceva in comun , multi dintre cei ce am participat la aceasta frumoasa intamplare....ne-am pastrat sufletele de copil....poate ca asta este motivul pentru care evenimentele au avut acest deznodamant fericit.
Daca si tu, cel ce citesti acum, stii ca in tine inca mai exista copilul care erai odata, fa si urmatorul pas....mai stai un pic in fata calculatorului si citeste si dialogul purtat pe net intre mine si Claudiu Alexandru....apoi informeaza-te ce vrea sa faca Asociatia IHTIS si gandeste-te daca poti ajuta....FII VOLUNTAR!...iti garantez ca vei avea mari satisfactii sa faci ceva fara sa astepi recompensa...si in primul rand nu uita....AI MARE GRIJA CE-TI DORESTI!
Daca sambata 9 MAI, intre orele 11 -13, esti in zona Parcului Tineretului din Bucuresti, vino la intrarea dinspre Sincai sa ii cunosti pe membrii Asociatiei IHTIS...afla mai multe despre acest eveniment, intrand aici http://asociatia-ihtis.ro/2009/04/03/un-minut-in-fotoliul-rulant/
Postări
