joi, 21 ianuarie 2010

Batea la poarta Cerului

Scrisa de Vasile Voiculescu...Primita de la Monica Daniela.....mi-a placut atat de mult, incat daca nu ati citit-o pana acum (eu, recunosc, nu o citisem), nu o ratati:

Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit - de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse Calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila
Dar totusi credincioasa si curata
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:
I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul
Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.

Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea
Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte
S-o-nfatiseze Bunului Parinte
Ca sa primeasca Binecuvantarea;

Stapane, Vesnic Datator de Viata
Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!
Din ce prapastii crancene de ghiata!
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptat cu oarba ratacire!
Cu nebunia surda si pacatul!
Dar n-am putut sa seman o sclipire,
In largul noptii stapanind de-a latul!

Ca o umila, biata, lumanare,
Am ars in van, in minte ne-ndurata!
Invinsa, goala, stinsa, spulberata.
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre
Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!

Cum sta smerita-n fata Stralucirii,
Silita ochii serbezi sa si-i plece,
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.
Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?
Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?

De te-am trimis in lumile-nvrajbite,
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,
Ca pe-un manunchi de Raze impletite,
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!

Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,
Din stralucirea unei minti senine,
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata Mostenire?

Mergand spre raza, jos ingenunchiata
I-a sarutat obrajii amandoi.
Copila mea, fii binecuvantata!
I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti!

Un comentariu:

DiliMache spunea...

cat de frumos si plin de intelesuri....