Preluat de aici http://parohiasatunou.blogspot.com/2009/11/subsemnatul-preot-ciprian-soptica-avand.html
Subsemnatul preot Ciprian Șoptică, având în grijă parohia Satu Nou din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, fac apel prin prezenta la bunăvoința dumneavoastră de a întinde o mână de ajutor parohiei noastre.Cont IBAN in Lei
Parohia Satul Nou este de curand înființată (în anul 2003), pana atunci credincioșii aflându-se în grija preotului din satul vecin. În septembrie 2003 am fost numit preot paroh în urma absolvirii Facultății de Teologie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași.
Nemaiavand preotul lor pana atunci, oamenii au fost foarte încantați la venirea primului preot și s-au facut demersurile pentru a avea o biserică. Momentan programul liturgic se desfășoară într-o fostă cantină a C.A.P.- ului care a fost amenajată ca paraclis provizoriu.
Satul pe care îl păstoresc are 200 de familii de buni credincioși, dar care nu au posibilități suficiente pentru a ridica o biserică.
Intentia mea și deopotrivă a credincioșilor este de a avea o biserică nouă în acest "Sat Nou". De aceea, orice mic gest de caritate este pentru noi un pas înainte.
În sprijinul construirii acestei biserici, s-a deschis un cont la Banca Română de Dezvoltare Sucursala Dorohoi:
RO 90 BRDE 070 SV 0338 555 0700Mentionez ca parohia poarta numele Parohia "Nasterea Maicii Domnului"- Satu Nou-Dorohoi in actele oficiale deoarece a mostenit hramul de la vechea parohie Trestiana de care a apartinut.
Biserica noua aflata in constructie va purta hramul "Sf. Arhangheli"
Preot Ciprian Soptica
parohia_satul_nou@yahoo.com
0745. 521.018
În secțiunea "Evoluția construcției bisericii" de pe site-ul parohiei, puteți vedea imagini care prezintă stadiul și evoluția construcției bisericii.






































0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu