miercuri, 24 februarie 2010

Fondul de ten intre ea si el

Urasc fondul de ten...am glumit, nu il urasc doar ca nu il pot suferi...am incercat o singura data si pana mi l-am curatat de pe fata am crezut ca fac urticarie.

Cei care ma cunosc stiu ca nu mai folosesc farduri de mult timp; recunosc ca intr-o perioada destul de indepartata (exact atunci cand chipul omului este cel mai frumos, in adolescenta si imediata tinerete) imi incarcam pleoapele, genele, obrajii si buzele cu tot felul de culori.

Vali si Narcisa, doua cosmeticiene experte in arta machiajului, erau la momentul respectiv zeite pentru mine. Mergeam la o onomastica sau la o nunta sau la un vernisaj, obligatoriu apelam la culorile si indemanarea lor.

Inaintand in ani, am inceput sa renunt la a culorile adaugate pe chip, multumindu-ma cu ceea ce mi-a daruit Dumnezeu.

Cu ceva timp in urma, am citit un manifest scris de un barbat, impotriva fondului de ten. Dragos Bucurenci este autorul si daca nu sunteti prieteni cu fondul de ten, veti fi de acord cu cele scrise de el:

Draga mea, te rog să nu mi-o iei în nume de rău dacă am să-mi bag puţin nasul unde nu-mi fierbe oala, dar am un of care nu-mi dă pace: fondul de ten.

Vreau să încep prin a recunoaşte virtuţile acestui produs cosmetic care oferă de sute de ani confort şi camuflaj tenului creat după chipul şi asemănarea fâşiei Gaza. Nu trebuie să-mi spui, am observat şi eu că există momente când şi cea mai frumoasă faţă din lume poate ajunge să arate ca un calcan netencuit care stă să se dărâme. Înţeleg şi îţi respect nevoia de a te ascunde uneori în spatele unei măşti care te face o vreme părtaşă la o iluzorie perfecţiune.

Nici nu pot fi ipocrit. Dacă m-ai văzut vreodată pe sticlă, mai mult ca sigur trecusem pe la Machiaj, acest Serviciu de Informaţii al oricărei televiziuni care se respectă. Ştiu bine că fotografia, cinematograful, televiziunea, publicitatea şi star-system-ul datorează atât de mult fondului de ten, încât acesta ar merita să aibă propria stea pe Hollywood Walk of Fame. O stea pudrată, cu urma unui bureţel încrustată în ea.

Admit că machiajul joacă un rol asemănător cu îmbrăcămintea şi cu accesoriile. E dreptul lor să falsifice pentru ca, în cele din urmă, să înfrumuseţeze. Nu sunt un purist care-şi doreşte să cunoască la fiecare dineu sau la fiecare colţ de stradă femeia-în-sine. Dimpotrivă – îmi place să admir şi să mă delectez cu minciuna frumoasă pe care stilul o construieşte în jurul fiecăruia dintre noi, iar pictura pe faţă, pentru că, până la urmă, despre asta vorbim, este o artă şi o armă legitimă în acest demers.

Dar dă-mi voie să-ţi reamintesc, pentru că uneori îmi pare că uiţi, că tot acest joc este o convenţie. Ştim amândoi că nici hainele, nici machiajul, nici accesoriile nu fac parte din noi. Ele sunt încă un înveliş cu care civilizaţia ne-a obişnuit să ne protejăm intimitatea. Codul vestimentar spune foarte bine această poveste: dacă nu m-ai văzut până acum decât în costum şi cu nodul bine strâns la cravată, cel mai probabil e că nu ne cunoaştem cu adevărat. Dacă mă ştii în blugi şi cămaşă, înseamnă că suntem ceva mai apropiaţi. Dacă m-ai văzut în pantaloni scurţi sau de trening, mai mult ca sigur că suntem prieteni sau vecini.

Gândeşte-te acum cât de ciudat ar fi ca eu să apar într-o ţinută de gală la o cină cu prietenii, fără să am o explicaţie pentru acest exces vestimentar. Sau ca tu să petreci o zi de vacanţă purtând taior şi pantofi cu toc. Lucrurile astea nu se întâmplă pentru că tendinţa naturală a omului este să se îmbrace cât mai comod, iar ţinutele, pe măsură ce devin mai formale, sunt şi mai obositoare. Aşa că, dacă nu eşti Marian Dârţă, nu te îmbraci niciodată mai formal decât este cazul.

Cu machiajul, lucrurile ar trebui să stea, cel puţin în teorie, la fel. E mai comod fără. Iar între oameni care se cunosc bine, n-ar avea, în mod normal, ce să caute. Pentru că nu are, cu adevărat, ce să ascundă. Nu te-ndrăgesc mai mult, nu te apreciez mai tare, nu mă simt mai bine cu tine dacă între noi doi stă o peliculă de oxizi de fier. Crede-mă pe cuvânt, indiferent ce-ţi spun toate prietenele tale…

Te privesc uneori şi mă gândesc că te-ai obişnuit atât de tare cu reflexia ta mată în oglindă încât ţi se pare mai comod să fii machiată decât să nu fii. Sper că îţi dai seama că asta e nevroză curată. Şi, dacă tot suntem la ora francheţii, trebuie să-ţi mai spun ceva: nu e suficient să foloseşti fond de ten, ar trebui să-mi picuri şi atropină în ochi ca să nu mă prind că ceea ce văd nu e tenul tău.

Aşa că ce rost are cu adevărat mascarada asta? Nu spun că imperfecţiunile tenului sunt plăcute la vedere, dar, privită de aproape, nici o peliculă de oxid nu e mai brează. Iar dacă doar astea sunt opţiunile, daca un ten curat şi sănătos e în afara discuţiei, am să prefer mereu să contemplu o faţă de om mai degrabă decât o mască de praf.

Sunt conştient că nu vorbesc în numele tuturor bărbaţilor. Dar cred că nu suntem puţini cei care ne cerem dreptul la autenticitate atunci când convenţiile, barierele şi hainele cad. Observi că nu cerem dreptul la cămăşi nepătate şi nici la un mediu sănătos (ce conţin prafurile alea te priveşte, dar nu strică să mai arunci un ochi şi aici când ai vreme). Cerem doar un strop de adevăr cu care să ne fardăm iluziile.

Acestea fiind spuse, sper să nu ţi se pară nepotrivită rugămintea mea. Fă-mi pe plac şi foloseşte fondul de ten mai des pentru ceilalţi şi mai rar pentru mine. Oricum, dimineaţa, când îţi descopăr întâi umărul, apoi gâtul şi abia cu al treilea sărut obrazul, între noi doi nu mai stă aproape nimic.



2 comentarii:

DiliMache spunea...

"... după chipul şi asemănarea fâşiei Gaza" - asta e de coma :-)))). Eu una ma fac mica si tac, fardurile nu-s chiar apanajul meu dar un fond de ten bun si ne-falsificator poate ascunde niste lucruri urate uneori :P Daca as avea pielea uniforma si frumoasa clar n-as folosi nici macar o tenta de oxizi din astia.. :-( ideea mesajului e insa foarte clara si binevenita mai ales pentru tinerele frumoase care isi strica efectiv puritatea si tenul cu cosmeticele in exces..

adriana spunea...

de multe ori m-am intrebat pentru cine ne fardam noi, femeile: pentru ei sau pentru noi?!....sau pentru concurenta?!...inclin sa cred ca mai mult pentru concurenta si asta inseamna ca ne vindem un pic