joi, 4 martie 2010

Foarte aproape, aproape, departe

"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti", este a doua porunca, data de Dumnezeu. Am putea spune: nimic mai simplu! Dar atunci de ce a fost nevoie sa fie formulata aceasta porunca? Daca analizam, cu atentie, modul nostru de reactie atunci cand suntem pusi in situatia de a ajuta un semen, vom vedea ca nu e chiar asa simplu. Dar mai intai, fizic vorbind, sa vedem cine ne sete aproapele.

Cand suntem copii mici, in grupul "foarte aproapelui" intra: parintii, fratii, bunicii ; "aproapele" ne sunt celelalte rude care nu locuiesc cu noi si pe care le vedem ocazional si colegii de joaca/gradinita iar ceilalti oameni, nu ne intereseaza, pentru ca nu prea stim nimic despre ei.
Suntem la varste fragede, inca nepoluate de patimi sau cel putin asa ar trebui sa fie si reusim mai usor sa ne iubim “foarte aproapele”.

Cum crestem un pic si intram la scoala, deci incepe competitia, ne este mai greu sa iubim intotdeauana “foarte aproapele”: colegii fac uneori glume care ne deranjeaza, profesorii parca nu sunt drepti mereu cu noi, au si pretentia sa invatam bine, cu cei de acasa intram mereu in conflict si nu ne inteleg....off!!! cum sa-i iubesti mereu pe toti acestia?

Ajungem adulti si “foarte aproapele” nostru devin acum partenerul de viata, copiii, parintii sau socrii si rudele cu care locuim, plus, pentru cei care inca mai au o slujba, bineinteles colegii de serviciu.
Pentru ca ne sunt atat de aproape, reusim sa le cunoastem toate defectele, incep sa ne enerveze si offff!!! …dupa ce ca nu mai putem sa-i suportam, trebuie sa-i si iubim...grea porunca!!!

Chiar si modul cum vorbim de multe ori cu “foarte aproapele”, este diferit de cum vorbim cu "aproapele" sau cu cel de departe de noi. De multe ori pentru “foarte apropele” ne este greu sa gasim resurse pentru a avea vocea mieroasa, sa-i zambim, sa-l mangaiem.

Nu cumva, a-l ajuta pe aproapele mai indepartat de noi este o modalitate de a ne gadila orgoliul ca suntem buni, iar a-l ajuta pe “foarte aproapele” ne creaza senzatia de corvoada?

Daca fiecare s-ar grabi sa isi iubeasca “foarte aproapele”, cred ca nu ar mai exista asa multi semeni apropiati sau indepartati care sa aiba nevoie de ajutor.

Grupul meu de “foarte aproape” in aceasta perioada este compus din: sotul meu, fratele, matusa si unchiul. Daca nu i-as iubi, zilnic s-ar declansa crize mai mari decat criza finanaciara care ne bantuie acum pe toti, apropiati sau indepartati.

Nu sunt nici eu perfecta dar am observat ca faci mult mai usor orice lucru greu daca exista iubire.

Daca din nefericire acest sentiment firesc nu mai exista pentru aproapele, sa incearcam macar sa il exersam zilnic, ca pe o datorie fata de Dumnezeu.

http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/02/doua-porunca_13.html

4 comentarii:

Iuliana spunea...

Mi-a prins bine aceasta postare astazi, cand sunt putin "en-froid" cu sotul meu. Adica, de vreo trei zile, s-a instaurat un pic de raceala intre noi, din cauze puerile, desigur. Drept pentru care, in urma citirii articolelor tale (cel cu aproapele si cel cu ziua mea), m-am decis sa-l invit in oras de ziua mea si sa las mandria la o parte.

adriana spunea...

suuuuper!!!!...nu strica relatia cu foarte aproapele tau...ma bucur ca am fost si eu de folos cu ceva...sa aveti o seara placuta...daca ajungeti si la vecernie si pe urma sa cinati, sunt convinsa ca orice neintelegere va fi data uitarii

darry.anna spunea...

Foarte frumos spus.
Iubim pe cel mai de departe pentru ca de aproapele ne-am plictisit.il cunoastem cu toate defectele pe care nu le mai putem suporta.
Si eu la randul meu sunt ,,aproape ,, pentru cineva si am destule defecte.
Totusi cred ca nu exersez indeajuns demult iubirea de aproape.

adriana spunea...

darry.anna: exerseaza, exerseaza...merita!