marți, 2 martie 2010

Ura sau iubire?

Toti suntem Biserica Lui Hristos. Unii mai jos, altii mai sus, unii mai aproape de pamant, altii mai aproape de cer. Unii suntem drepti, altii suntem cazuti dar Dumnezeu ne iubeste in egala masura si ne vrea pe toti buni. Unii suntem copii, unii suntem frati, unii parinti, unii prieteni, unii dusmani, dar avem toti un numitor comun: suntem oameni, dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Purtam cu noi dureri sau bucurii, cadem, ne ridicam si de multe ori sau de putine ori sau poate o singura data ne rugam. Intr-un moment, nu foarte indepartat din viata mea, am avut inima inrobita de durere, pentru ca nu stiam, in urma cu doi ani, ce sa fac pentru a-mi ajuta o fiinta draga. Ma ingrozesc, gandindu-ma ce este in inima celor ce isi pierd copiii, daca in inima mea era atata zbucium, fara a fi vorba despre soarta unui copil.

Nu intamplarea ma face sa scriu aceste randuri ci perioada prin care am trecut si eu de la o inima plina de durere la o inima care sa nu mai simta acea nemiloasa apasare; eram inainte de inceputul Postului Mare si coplesita de spaima si neputinta, nu mai puteam nici sa ma rog. Tot ce imi doream atunci era sa recapat puterea de a ma ruga din nou si incet, incet, odata cu intrarea in Post, a venit si rugaciunea si treptat negura s-a ridicat, pana cand am ajuns sa simt intr-o dimineata, ca inima mea a fost eliberata de durere. Am simtit atunci ce inseamna “Duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”.

Putem face si noi ceva pentru acesti parinti zdrobiti de durere, ne putem ruga, la fel cum durerea ar fi a noastra, ca si cum noi am fi pierdut pe cineva drag. Daca nu ne putem ruga pentru ei, putem macar sa incercam sa ne rugam pentru noi, ca astfel de lucruri sa nu ni se intample si sa nu se mai intample. Daca nici asa nu putem sa o facem, sa incercam sa respectam, macar in mica masura ceea ce este de datoria noastra: sa ne rugam neincetat!

Haideti sa nu mai fim crestini doar o zi pe saptamana, sa nu ne mai multumim si sa ne amagim constiinta, ca doar altii au datoria sa se roage. Sa nu mai asteptam pana imbatranim, sa nu mai asteptam pana intram in Post, sa ne gandim ca putem ajuta un suflet, doar cu o simpla rugaciune pornita din suflet.

Daca nu sunteti obisnuiti cu rugaciunea, nu va speriati, principal este ca stim sa citim si sa avem convingerea ca ceea ce citim, ii citim chiar Lui Dumnezeu. Parcurgeti, macar o data, toate rugaciunile dintr-un Ceaslov; nu va speriati, nu este o carte groasa sau greu de procurat. In Micul Ceaslov se regasesc rugaciunile de dimineata si cele de seara si intre ele, cele sapte Laude.

O sa vedeti ca obisnuindu-va sa luati o pauza de cateva minute, pentru a citi la vreme potrivita Ceasurile zilei, va veti elibera de stressul acumulat pana atuinci, veti relua cu placere indatoririle curente si veti respecta si un indemn preluat din Psalmul 118: “De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale. Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc”.

Daca incepem de acum sa ne rugam in fiecare zi, poate se va indura Dumnezeu sa ne indrume pasii la slujba Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, si miercuri, 17 martie, unde fiecare va descoperi ce dimensiune are sufletul sau.

Am indraznit sa revin cu acest indemn la rugaciune si solidaritate cu semenii nostri incercati de durere, pentru ca am simtit si eu darurile rugaciunii colective, pentru ca atunci cand Il iubesti pe Dumnezeu, incepi sa iubesti orice fiinta, pentru ca e mai bine sa iubesti decat sa urasti. si nu in ultimul rand, pentru ca, rasfoind paginile acestui blog, mi-am amintit de un motto, citit anul trecut, motto ce m-a impresionat foarte mult: DESI LUMEA TOATA E PLINA DE URA, INIMILE INCA MAI SUNT PLINE DE IUBIRE (Marian Cozma).

4 comentarii:

Un copil spunea...

Te iubesc. Atat.

adriana spunea...

Asta pentru ca saptamana asta simtim acelasi dor pentru mica noastra prietena.

Dili spunea...

Sambata dimineata am fost la spovedit si parintele mi-a zis la sfarsit asa: "mai multa rugaciune, fetita, mai multa rugaciune.." - cu atat caldura mi-a spus0-o incat chiar m-am rusinat rau de tot ca, desi de multe ori gandurile seamana cu rugaciuni spre cer, ar trebui sa ne indreptam mereu dragostea catre cei pentru care ne rugam , in permanenta, nu doar uneori...

Imbratisari Adriana, frumos post!

adriana spunea...

Este primul meu post pe blog...anul trecut in februarie; mi s-a parut insa actual si pentru perioada aceasta si l-am modificat un pic.

Asculta sfatul duhovnicului tau ca vei avea mult folos.

Intorc inzecit imbratisarile.