vineri, 28 mai 2010

Întrebari cu raspuns afirmativ

Sursa: www.DERVENT.ro

  • D-le doctor în momentul naşterii fătul este om?
  • Dar cu o oră înainte de naştere?
  • Dar cu o lună înainte de naştere?
  • Dar cu două luni înainte de naştere?
  • Dar cu patru luni înainte de naştere?
  • Dar cu şase, şapte, opt, nouă luni înainte de naştere?
  • Când încetează fătul să fie om?
  • Când devine el o „sarcină” pe care să o putem „întrerupe”?

    Am fost manipulaţi, păcăliţi, orbi, ne-am omorât şi continuăm să ne omorâm cu „înţelepciune” proprii copii ( nu e timpul acum că-mi pereclitez cariera, îmi pătez blazonul, nu am cu ce să-l cresc ...)

    Jurnalistul italian Rafael Ballestrini spunea că: „cea din urmă dovadă că un popor a ajuns la cel mai jos nivel de decădere morală, va fi că avortul se va considera ceva tolerat social şi obişnuit”.

    Iată şi demonstraţia de bun simţ a înşelării: e indiscutabil că mama şi tata îşi iubeste copilul şi totuşi majoritatea mamelor noastre şi-au ucis o parte din copii. Puteam fi noi, cei iubiţi astăzi, cei ucişi!

    Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: da! am fost orbi şi am ucis. Să demascăm manipularea: nu există nici o diferenţă între un copil născut şi unul nenăscut, e tot om.

    Da, e greu să accept că propria mea mama, care şi-ar da şi viaţa pentru mine, numai din întâmplare nu m-a omorât pe mine în locul fratelui meu. E greu să accept că eu, mamă şi tată numai din întâmplare nu mi-am omorât copiii pe care i-am născut în locul celor nenăscuţi!

    Dar asta e realitatea!

    Am greşit, mărturisesc şi mă opresc! Pentru numele lui Hristos cel Răstignit, de noi în fiecare zi: OPRIŢI-VĂ!

    Nici un animal nu-şi omoară puii şi probabil nici dracul nu şi-ar omorî copiii!

    Ştiu că mesajul este fundamentalist şi reacţionar pentru omul delicat al zilelor noastre, dar ce este de preferat, să miorlăim umanist, sau să spunem lucrurilor pe nume şi să salvăm astfel sufletul nostru, al mamei, al tatălui, al doctorului şi al copiilor de la chinurile veşnice?

    Unde e dragostea şi unde ipocrizia şi laşitatea?

    Nu acuz, eu însumi sunt un criminal, trag un disperat semnal de alarmă: renunţaţi la poziţia struţului, lângă noi în cabinete moderne se fac cele mai orbile şi de neînţeles crime! Să stăm de vorbă cu doctorii, să le explicăm că nu suntem de acord cu aceste crime! Să-i oprim! Cu orice preţ!

2 comentarii:

Dili spunea...

Adriana, bun mesaj acesta.... din pacate nici daca ar fi afisate fotografii cu copii avortati la usa fiecarei sali unde se petrec asemenea lucruri - nu i-ar opri pe multi din a o face ;-(/
Tin minte sentimentul cand am ramas insarcinata cu al doilea copil... nu, nu era deloc momentul, totul era si asa prea greu.... dar in clipa cand doctorul m-a zis "aveti un hematom care ameninta viata fatului, daca vreti sa-l pastrati tartati-va, daca nu - mergeti linistita acasa ca se elimina de la sine" - in acea clipa am simtit ca nu pot face altceva decat sa trag cu dintii de acel copilas cat o bobita aproape nevazuta.. si a fost greu dar acum e un baietel sanatos. Da, mi-a trecut prin cap sa las asa situatia, dar nu mi-as fi putut-o ierta nicodata. Si atunci stau si ma-ntreb cum sa omori un copil doar fiindca nu arata ca un copil, cum sa hotarasti sa avortezi daca un copil se anunta a fi bolnav, cum sa ucizi o parte din tine?! Am si aici o poveste tot personala.. dar nu asta conteaza, conteaza cum am ajuns. Suntem o tara in care mor copii din neglijenta, din rautate, din indiferenta, cum sa ii ucidem si cu buna stiinta?!
Nu stiu daca vreodata avortul va mai fi interzis, sunt aproape sigura ca nu, dar nu la legi ar trebui zic eu sa umblam, ci la moralitate. Si asta se face in timp si cu unitate... ceea ce noua cel putin ne cam lipseste. Ar trebui sa intelegem cu toate ca "sarcina" inseamna sarcina... o sarcina de a aduce pe lume o viata, un omulet care poate va schimba lumea....
Sa dea Domnul ca orice mamica ce poarta inauntrul ei o viata.. sa aiba grija de ea. Nu voi uita ca pe tine, Adriana, te-am cunoscut tocmai in urma unui asemenea gest al unei fete....

adriana spunea...

Maria, asa e...din pacate...problema asta se rezolva doar cand constientizezi ce importanta este o samanta ( acesta a fost si motivul pentru care m-a impresionat atat de mult compunerea de nota 10)

Mi-a palcut cum ai scris ...sarcina= sarcina...datorie...jug dar un jug usor daca te raportezi la Hristos.

Nu am uitat nici eu ca intalnirea noastra virtuala s-a datorat blogului Dalidei...luna aceasta se implineste un an de la postarile ei; ma intreb mereu ce mai face si sper inca sa nu fi fost decat un semnal de alarma acel blog.