miercuri, 28 iulie 2010

O mare doamna: Olga Greceanu

"Ca sa fii cu adevarat nefericit, trebuie sa-ti dai singur consimtamantul" Olga Greceanu

Olga Greceanu in perioada celor două Războaie Mondiale, era unul dintre cele mai cunoscute nume ale artei plastice româneşti. S-a născut la 17 august 1890, iar cele mai multe lucrări ale sale se disting prin ataşamentul pentru subiectele specific naţionale. Prin tot ce a pictat şi a scris ea, şi-a manifestat convingerea că expresia supremă a artei plastice este pictura religioasă.

Profund mistică şi religioasă, Olga Greceanu ştia că fusese menită să-i slujească lui Dumnezeu încă din copilărie. Într-o scrisoare trimisă părintelui Sofian Boghiu, mărturisea nu numai bucuriile Sfintei Împărtăşanii, dar şi o întâmplare ce o va urmări toată viaţa. La 12 ani, s-a îmbolnăvit atât de grav, încât medicii ridicau neputincioşi din umeri şi le spuneau părinţilor ei: "Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău. Numai Dumnezeu o mai poate salva". În noaptea aceea, zbătându-se între viaţă şi moarte, i-a apărut în vis o groapă şi, alături, Iisus. "E pentru mine?", a întrebat ea naivă şi speriată, dar Domnul a surâs cu blândeţe: "Groapa e pregătită pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri". Peste ani şi ani, ajunsă deja la 80 de ani, Olga Greceanu scria în jurnalul ei, mimând uimirea: "Bătrână sunt de mult. În fiecare vineri mă gândesc: "Să fie azi sau altă dată?"". Întâmplare sau nu, Olga Greceanu s-a săvârşit din viaţă chiar într-o zi de vineri.

Olga Greceanu
era un munte neclintit de credinţă. Altfel nu se explică uşurinţa cu care a învins acele inevitabile suspiciuni monahale, obligându-i cumva pe cei mai mari şi mai şcoliţi duhovnici ai timpului să o asculte fascinaţi în biblioteca Antimului, iar Patriarhul, convins de trăirea ei creştină, să acorde marele privilegiu ca Olga Greceanu să fie singura femeie cu drept de a predica din amvon, în orice biserică din ţară.

Întreaga biografie a Olgăi Greceanu pare să fi fost scrisă doar din tăceri, din contorsiuni şi renunţări dramatice, greu de povestit. Discretă şi aristocrată, a fost prima în toate: singura femeie acceptată în grupul ortodox creştin "Rugul Aprins".

"Dna. Olga Greceanu şi-a făurit un loc cu totul aparte în plastica românească. Atât prin mijloacele tehnice, cât şi prin concepţie, pictura dnei. Olga Greceanu e personală, aduce un accent propriu în registrul formelor de expresie plastică". - Ionel Jianu


"În arta Olgăi Greceanu se oglindesc puncte culminante ale vieţii istorice şi vietii sociale din neamul românesc, reprezentate cu o siguranţă tehnică desăvârşită care sprijină o tensiune spirituală unică în pictura feminină." - Cella Delavrancea

Olga Greceanu a fost pictorita, scriitoare si om duhovnicesc; s-a facut cunoscuta ca autoare a unor mari ansambluri de pictura murala, care pot fi vazute si astazi la Universitatea de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti (1932), la Institutul de Istorie N. Iorga (1942), ca si prin numeroase expozitii de sevalet, personale sau colective, din Romania si din strainatate (Barcelona - 1929; Paris - 1937 sau New York - 1939)

A publicat studii fundamentale de istorie, teoria si mestesugul artelor plastice, precum: Compozitia murala, legile si tehnica ei (1935), Specificul national in pictura (1939), scrieri religioase, din care amintim: Pe urma pasilor tai, Iisuse.. , Meditatii la evanghelii sau Dictionarul Biblic Ortodox; romane: Vreau, Ura care ucide.

Fragment din cartea "Pe urma pasilor Tai, Iisuse..." de Olga Greceanu
Asa de usor imi vin deodata pe buze cuvinte de inchinaciune si de adorare... Asa de limpede deslusesc cum vine Iisus spre mine. Si ma rog... Vreau sa fac o rugaciune, asa cum niciodata n-am putut face... Vreau sa ma rog, sa cer. Sa cer?... Nu pot sa cer nimic... Vad ca nu pot... De ce?...


Dupa primele cuvinte gandite, celorlalte nu le mai pot da forma, nu le mai pot gandi... E vina mea. La mormantul Domnului nimeni nu poate cere. Cum n-am simtit de la inceput nepotrivirea de sentiment? Aici, la mormant, nu trebuie sa ceri. Iisus a murit pentru noi si pentru mine, si eu sunt una dintre vinovate, fiindca pe El o omenire L-a con­damnat, si eu fac parte din omenire... Noi, oamenii, L-am pus in mor­mant, si nici nu pot face altfel decat sa sarut piatra si sa cer iertare. O iertare pe care o implor din tot sufletul, din toata inima, cu toata cal­dura si curatia sufletului meu.

E un sentiment nou ce ma cuprinde si pe care nu-l datorez inchipuirii mele, pentru ca inchipuirea nu mi-ar fi respins inceputul rugaciunii mele... E alt sentiment ce ma cuprinde, un sentiment pe care nu-l pot descrie: un fel de timiditate, de sovaiala, de blandete, de resemnare chiar; pot spune, cu toata convingerea, ca simt ca nu mai pastrez nici o urma de suparare fata de nimeni din cei ce m-au suparat... Ce inteles mai are un rau ce mi s-a facut mie, cand Fiului lui Dumnezeu I s-a facut atata rau, si El a iertat?

Sursele acestui post se regasesc in spatele cuvintelor boldate.

2 comentarii:

Bogdan Epureanu spunea...

Suprinzator cum o adevarata personalitate cum a fost ea poate sa fie cvasinecunoscuta in ziua de azi.

Spre rusinea mea, recunosc ca pana la comentariul pe care l-ai lasat pe blogul meu nici macar nu auzisem de ea.

Oricum... tot respectul pentru ea... a fost o adevarata doamna si artista.

adriana spunea...

Cum ti-am scris si in comentariul de pe blogul tau, nici eu nu stiam nimic despre domnia sa pana ieri.

Am mai citit:

Indiscutabil, Olga Greceanu era un munte neclintit de credinţă. Altfel nu se explică uşurinţa cu care a învins acele inevitabile suspiciuni monahale, obligându-i cumva pe cei mai mari şi mai şcoliţi duhovnici ai timpului să o asculte fascinaţi în biblioteca Antimului, iar Patriarhul, convins de trăirea ei creştină, să acorde marele privilegiu ca Olga Greceanu să fie singura femeie cu drept de a predica din anvon, în orice biserică din ţară.