luni, 9 august 2010

Idei principale

Pentru cei care, din pricini binecuvantate, nu ati reusit ieri sa ajungeti la biserica, am extras cateva idei din predica de pe Ortodoxia Tinerilor:
  • Iar pentru a ierta și pentru a fi milostiv trebuie să te lupți mult cu tine, să te exersezi în aceste fapte bune. Și vedem din aceste considerente, că viața conformă voii lui Dumnezeu nu e una ușoară, ci plină de privațiuni și de reconsiderări a pozițiilor noastre anterioare vizavi de sănătate, prosperitate, relații interumane, existență etc.
  • A nu mai avea casă și nici familie e o mare dramă personală. Și tocmai de aceea, Domnul a apelat la imaginea aceasta puternică, răscolitoare, pentru ca cei care Îl ascultau să înțeleagă faptul, că Dumnezeu ne iartă infinit mai mult decât îi iertăm noi pe alții.
  • Partea a doua a Evangheliei de astăzi ne vorbește despre inexplicabila noastră insensibilitate față de aproapele nostru, după ce am primit atâta milostivire din partea lui Dumnezeu.
  • Cum de nu putem ierta, din toată inima, pe cei care ne greșesc cu ceva, când Dumnezeu ne iartă în fiecare clipă căderile noastre? Cum de putem ajunge slugi rele, viclene, nemilostive (Mt. 18, 32), dacă trăim din mila lui Dumnezeu?
  • De ce suntem vicleni și răi? Pentru că nu vorbim din inimă. Nu ne comportăm fără interese ascunse. Căutăm mereu subterfugii ca să nu iertăm, ca să nu ne smerim, ca să nu fim milostivi, ca să nu fim alții.
  • Fiindcă numai atunci când te pui în locul celui fără mâini, fără casă, fără serviciu sau care are nevoie de o operație urgentă înțelegi ce înseamnă să fii primit toate lucrurile, pe care nu le au cei care ne cer ajutorul, în dar, de la Dumnezeu dar și ce bucurie e să împarți această bucurie cu cei care vor să se bucure, prin tine, de milostivirea lui Dumnezeu.
  • Dacă vreți să moșteniți Împărăția lui Dumnezeu, atunci faceți din inima dumneavoastră un rai plin de virtuți și de cumsecădenie, spre care toți să privească cu bucurie și cu multă demnitate, pentru că omul duhovnicesc este împlinirea omului. Și atunci vom fi atenți la fiecare om, la fiecare lucru și la fiecare cuvânt al lui Dumnezeu către oameni, pentru că această atenție continuă va fi însăși conținutul frumos al vieții noastre. Amin!
O predica ce trebuie citita in intregime pe care o gasiti aici din care am accentuat doua cuvinte, cu rugamintea de a le aprofunda, pentru ca multi copii au nevoie de o astfel de operatie.

Un comentariu:

Andreea spunea...

Eu sunt din Zarnesti si as putea ajuta la impartirea pliantelor cu mare drag si voi mai anunta si alte persoane interesate de aceasta actiune. Las nr.meu de tel.ca sa ne auzim: 0740 356 364. Incercati sa faceti rost de mai multe pliante ca joi eu voi pleca la Nicula si vreau sa impart si pe acolo ca va fi lume foarte multa cu prilejul hramului Adormirii Maicii Domnului. Sa ne ajute Domnul! Astept raspuns. Cu drag, Andreea.(Am postat mesajul si pe Ortodoxia Tinerilor ieri)