Sursa fragmentului de mai jos: Puterea rugaciunii
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Intreg articolul aici






































8 comentarii:
frumos:-) mi-a i amintit de asta; *Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu )
Chiar ma gandeam acum cateva zilei ca semnul Crucii este pentru om ca si datul din maini pentru cel care inoata; te ajuta sa inaintezi cu spor in oceanul vietii. Doamne, ajuta!
Multumesc pentru articol! Se leaga mult de ce am postat si eu azi! O zi frumoasa draga mea!
Ce frumos ati scris si tu si Dili! Bine ca ne mai treziti din starea de nepasare care ne mai cuprinde uneori! Doamne ajuta!
Buna ziua. Am gasit clinica in Italia care doreste sa o primeasca la tratament pe micuta Bubulina. Medicul o asteapta saptamana viitoare. Din pacate costurile tratamentului trebuie sa fie suportate de catre familie.
Facem un apel la matusicile si unchii Dardindar pentru mediatizarea cazului. Cautam voluntari pentru impartirea afiselor. Este o lupta contra cronometru.
Ana Maria, am pus semn si eu la postarea ta; revin sa o citesc.
Iuliana, nu ne mai lauda! Pupicei !
Cristina, am preluat anuntul
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2010/10/bubulina.html
Trimiteţi un comentariu