marți, 30 noiembrie 2010

Prima luna

A trecut o luna. Daca in urma ei nu ar fi lasat atat de multa dragoste, luna aceasta ar fi fost tare grea. Dar oamenii buni, se pare ca si atunci cand pleaca nu vor sa te faca sa plangi prea mult. Si asta pentru ca langa cei dragi ai lor gasesti mereu o farama din sufletele celor plecati si in felul acesta si ei si noi, ramanem mereu impreuna.

Dormi in pace, draga noastra! Intai am scris in titlu, prima luna fara ea. Am corectat, pentru ca nu ar fi fost corect. Aunci cand cei dragi si plecati sunt zilnic in inimile si pe buzele noastre, inseamna ca inca sunt cu noi, doar ca noi nu ii putem vedea insa le putem simti in continuare bunatatea sufletelor.

Fotografia aceasta i-am facut-o in urma cu patru ani; ar fi avut o mie de motive sa nu participe la bucuria noastra si nu m-as fi putut supara; stiam ce durere mare are in suflet. Dar a ales sa se bucure impreuna cu noi, pentru ca stia foarte bine sa planga cu cei ce plang si sa se bucure cu cei ce se bucura. Ce dovada mai mare de iubire?! Fericiti cei ce cunosc in viata lor astfel de oameni! 

Un comentariu:

Ana Maria spunea...

Tarana usoara! O sa treaca si vremurile astea.. Pastreaza-ti increderea in Cel de Sus!