sâmbătă, 19 februarie 2011

Brâncuşi

Maine, in Duminica Fiului Risipitor, cand va plecati genunchii la rugaciune, pomeniti-l si pe Constantin, fiul lui Nicolae si al Mariei.  

O viata de om pe un lung drum, intre 19 februarie 1876 si 16 martie 1957 de la Hobita, la Paris. Peste 1200 de fotografii si 215 sculpturi. E putin?! E mult?!  Doar Dumnezeu stie!

Pentru mine, numele lui Brâncuşi este strans legat de casa prietenilor mei, acolo, unde in atelierul de la etajul 10 am vazut pe perete, pentru prima data, cu multi ani in urma, un afis cu aceasta fotografie si unde am rasfoit cu sufletul la gura, primul album de arta, bineinteles un album Brâncuşi.

Stiu cum suna dalta cand loveste in lemn si am vazut si bucuria pe care ti-o transmite arta. Astazi, citind cateva dintre aforisme, m-am simtit din nou copil, stand cu gura cascata si privind la ce poate sa iasa din lemn, pasiune si forta: opere de arta.
Arta ar trebui sa fie numai bucurie!… De aceea, nu exista “artisti”, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze, intru bucurie! Sa cante, asemenea pasarilor! 


Un comentariu:

Dana spunea...

Domnul sa il odihneasca in pace!Nu exista loc mai frumos in Paris decat atelierul maestrului Constantin Brancusi. Nu pot sa spun ca l-am cunoscut si l-am pretuit inainte de a-i vedea atelierul. Abia atunci inima mea l-a aflat si de atunci am citit despre el... Nu sunt mandra sa marturisesc asta, poate e snobism(cand vezi ca un OM e apreciat la justa lui valoare abia atunci il descoperi si tu...), dar refuz sa nu fiu sincera.