miercuri, 16 martie 2011

În suferință se experimentează puterea rugăciunii


Dacă pe un deţinut îl înfricoşează munca silnică, inactivitatea silnică este în realitate, tot atât de înspăimântătoare. Pus în faţa alternativei de a alege între ele, un vechi ocnaş ar sta un moment la îndoială, pentru că amândouă sunt la fel de insuportabile. După un timp, am biruit şi inactivitatea printr-un program zilnic de activitate interioară, care nu lăsa aproape nici o clipă fără conţinut.

Primul program este cel al rugăciunii. În singurătatea şi obscuritatea celulei există cele mai favorabile condiţii pentru rugăciune. Suferinţa întoarce pe om spre Dumnezeu. “În ziua necazului”- cum spune psalmistul – omul caută pe Dumnezeu. În asemenea condiţii se experimentează puterea rugăciunii.

Aici, în bezna celulei, nu ţi se mai pare că afirmaţia Sfinţilor Părinţi care spun că rugăciunea este totul, ar fi exagerată, ci te convingi că este un adevăr. Numai când experimentezi învăţătura Sfinţilor Părinţi îţi dai seama şi poţi cunoaşte adevărul lor. Când ei spun că fără rugăciune nu este posibil nimic în viaţa religioasă (nici progres moral, nici rezistenţă la ispite, nici – în final – mântuirea însăşi) constaţi din propria experienţă că perioadele de mediocritate spirituală au existat tocmai când nu te rugai, iar după intrarea în rugăciune, ce stări de iluminare şi fortificare interioară ai cucerit şi cât de uşor te puteai menţine pe culmi.

Rugăciunea este fortăreaţa credinţei, arma noastră de atac şi apărare împotriva duşmanului care ne pândeşte pretutindeni. De aceea să nu fim niciodată neînarmaţi.[…] Ce se poate spune mai mult despre foloasele rugăciunii? S-a rugat chiar Domnul, Căruia în vecii vecilor îi sunt mărirea şi puterea.” (Tertulian – Despre rugăciune, pag.245-246).

“Nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte ne-a învăţat Dumnezeu să ne rugăm.[…] Dacă se ruga El, Care era fără păcat, cu atât mai mult trebuie să se roage cei păcătoşi şi, dacă El toată noaptea veghea în rugăciuni neîntrerupte, cu atât mai mult noi trebuie să veghem noaptea în repetate rugăciuni!” (Sf. Ciprian-Despre rugăciunea domnească, pag.481).

Mintea unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El prin rugăciune şi dragoste, se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti.” (Maxim Mărturisitorul – Filocalia, vol.II, pag.66).
(Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)

Niciun comentariu: