marți, 5 aprilie 2011

Urcuşul duhovnicesc şi matematica


În urma cu cinci ani eram elev în clasa întâi; învăţam să scriu puncte, bastonaşe şi liniuţe pe o foaie cu pătrăţele. Nu ştiam încă să scriu cifre iar socotelile mi se păreau a fi ceva foarte greu de făcut. Uneori îl auzeam pe fratele meu mai mare că rezolvă ecuaţii şi doream şi eu să le rezolv. El îmi dicta cifre, litere şi nişte semne dar eu pentru că încă nu ştiam să scriu mă uitam neputincios la foaia de hârtie. Sigur eu nu o să ştiu să rezolv vreodată ecuaţii; nici nu îmi plac! –spuneam atunci.

Sunt acum elev în clasa a cincea. Rezolv ecuaţii destul de repede, dar la început mă poticneam pentru că nu îmi plăceau deloc; îmi aminteam din clasa întâi că sunt foarte grele. Dar în acelaşi timp, mi-am amintit şi că fratele meu le rezolvă foarte uşor. Într-o zi l-am rugat să mă înveţe şi pe mine cum să fac să le rezolv repede; mi-a dat o culegere în care erau multe exerciţii şi mi-a zis să le fac încet dar cu atenţie pe toate. Fratele meu are un prieten la liceu; aud că rezolvă integrale, diferenţiale şi multe alte exerciţii pe care nici nu ştiu cum să le numesc. În clasa întâi nici nu ştiam că există toate acestea. Acum, pentru că am crescut, am răbdare să vină vremea să le rezolv şi eu. Tata mi-a spus că în vacanţă, în loc să joc jocuri la calculator, dacă vreau, mă învăţa el algebra de clasa a şasea şi geometria (habar nu am ce înseamnă geometrie!) şi astfel scurtez drumul până la integrale şi diferenţiale. Tata mi-a atras însă atenţia că acestea se învăţa la liceu şi că până acolo mai am de urmat câţiva păşi. Îi pot face pe rând, în celelalte vacanţe şi în felul acesta integralele şi diferenţialele vor fi prietenele mele mai devreme. Altfel, risc să zic la fel cum spuneam în clasa întâi, că nu îmi plac cele pe care nici nu le cunosc încă! Nu cred că este bine să mi se întâmple aşa, pentru că eu vreau să devin profesor de matematică, şi pentru asta trebuie să dau examen la facultate şi ştiu de la prietenul fratelui meu că sigur vor fi integrale şi diferenţiale de rezolvat. Tata, când l-am întrebat mi-a spus acelaşi lucru şi îl cred, pentru că e cel mai bun profesor de matematică pe care îl cunosc. E bucuros, mai ales că eu asta vreu să devin încă de când eram mititel.

Pentru că nu am ascultat de părinţi şi am ieşit la joacă îmbrăcat subţire, am răcit destul de rău. Patruzeci de zile trebuie să stau în casă; cum la calculator nu mai am voie deloc, pentru că mi-am stricat şi privirea, toată ziua rezolv ecuaţii din culegerea fratelui meu. Mama se uită duios la mine şi mă îmbrăţişează mereu. Tata şi fratele meu mai mare îmi corectează seara exerciţiile. La început, am crezut că o să mă plictisesc de atâta stat în casă, înconjurat de doctorii. Credeţi-mă, nu m-am plictisit deloc şi sunt foarte bucuros că de câteva zile, pe caietul meu de matematică nu a mai fost nimic de corectat la ecuaţii! Mâine poate învăţ ceva nou!


Un comentariu:

adriana spunea...

Am scris acest post pentru ca de multe ori, accesul acesta rapid la aproape orice fel de informatie cu ajutorul internetului ne face sa sarim peste etape. Cred ca in orice domeniu este periculos acest lucru dar pentru cei care doresc sa sporeasca duhovniceste este chiar foarte periculos pentru ca de cele mai multe ori suntem inca in faza de mici copii.

Doamne fereste sa fim ca Adam sau ca Eva sau ca vicleanul sarpe.