luni, 22 august 2011

Bucuria tuturor celor necajiti

O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat. Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin. Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin. Rugaciune din Acatistul Maicii Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti)

Niciun comentariu: