
Luni 24 octombrie, va avea loc in Bucuresti prima parte a procesiunii Calea Sfinţilor cu icoana Maicii Domnului - Prodromiţa de la Muntele Athos şi Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României ( intreg programul saptamanii viitoare aici; sursa ziarul Lumina)
Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta ce se cheama "Prodromita", zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.
Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.
Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre
zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o
scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: "Eu, Iordache Nicolau,
zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana
a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a
urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat
vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata
Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos;
iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca
sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit
dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat
mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand
nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc
mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am
facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze
mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de
lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile
terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am
mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul
cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o
asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."
Rugaciunea pe care preotii o rostesc
inaintea acestei icoane este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de
Dumnezeu Nascatoare, pururea protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului,
ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica
inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du
de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept
credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin."
Dimensiunile icoanei sunt de 1 metru pe 0.7 metri. O caracteristica a
acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme
de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost
pictate miraculos de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are
loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga
noapte.
Sursa CrestinOrtodox.RO






































0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu