sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Nevoia de binecuvantare

IPS Bartolomeu Anania: Termenul "binecuvantare" este traducerea romaneasca a latinescului benedictio, care, la randul sau, il echivaleaza pe grecescul evloghia, toate avandu-si radacina intr-un verb care inseamna a vorbi de bine, a lauda, a cinsti, a sarbatori, a acorda unei fiinte sau unei institutii o pozitie cu totul speciala, privilegiata. Adaug insa particularitatea ca in timp ce limbile europene moderne au preluat latinescul bene-dictum (care inseamna "zicere de bine") in literalitatea lui, limba romana, dupa ce a circumscris slavonescul biagoslovenie in rezervatia limbajului monastic, a introdus termenul "binecuvantare", alcatuit, pe de o parte, din acelasi adverb latinesc bene (in romaneste, "bine"), de care insa a legat substantivul, tot latinesc, conventum (devenit in romaneste "cuvant"), care in original inseamna conventie, intelegere, pact, acord, tratat, alianta, ceea ce ii da termenului o incarcatura mult mai bogata (asa cum avem expresiile "om de cuvant", "pe cuvantul meu", "a-si da cuvantul", "a se tine de cuvant", "a-si tine cuvantul" etc). Aceasta inseamna ca a binecuvanta este nu numai a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine, ci si a face cu el o intelegere nobila, menita sa onoreze ambele parti. Continuarea http://www.crestinortodox.ro/diverse/nevoia-binecuvantare-88807.html

Niciun comentariu: