vineri, 9 decembrie 2011

Poveste (reala) dintr-o zi de iarna (ce seamana mai mult a primavara)

Multe povesti incep cu a fost odata ca niciodata, pentru ca ele s-au petrecut tare demult. Povestea mea, fiind foarte recenta si reala incepe intr-o seara de luni, in ajun de Sfantul Nicolae, adica in urma cu doar cateva zile. Sunt un copil mare si chiar daca maine poimaine implinesc 45 de ani, astept si eu in fiecare an cu nerabdare vizita Mosului Nicolae. I-am pregatit un coltisor in care mi l-am imaginat cum vine, isi aseaza sacul si imi lasa in schimbul unei portocale, trei nuci si doua mere, un dar sau poate chiar mai multe.In toata agitatia sarbatorii, am uitat ceea ce era mai important; sa-l rog sa vina si la noi. Preocupata de aranjamentele ambientale, nu am gasit timp sa ii citesc Acatistul si nici sa merg sa ii sarut mana dreapta, asa cum am facut in alti ani

Locul pentru daruri a ramas gol si va spun sincer ca m-am intristat marti de dimineata, cand am vazut ca Mosul nu a trecut macar sa isi ia un fruct din cos. Dupa Sfanta Liturghie am citit un pic din Viata Sfantului si mi-am amintit ca Sfantul Nicolae, nu vine numai cu daruri, mai vine din cand in cand si cu mustrari, la care ataseaza si cate o nuielusa pentru cei neascultatori.

Stiti si voi cum este atunci cand nu primesti ce iti doresti; incepi sa te intrebi unde ai gresit. Si daca esti sincer cu tine insuti, de cele mai multe ori, foarte repede vine si raspunsul si vine si darul. In cazul meu, un dar a venit ieri; de fapt m-am dus eu catre el si nu a fost doar un singur dar ci mai multe. 

In primul rand, a fost un dar de sanatate. De dimineata, dupa ce m-am inchinat la icoana Maicii Domnului si la icoanele  sfintilor, am plecat cu fratele meu spre spital, pentru o consultatie de urgenta. Pe holul spitalului, l-am intalnit pe parintele Cosmin Cristian, care vizita bolnavii; ne-a binecuvantat, ne-a miruit si vobind am ajuns in fata usii bisericutei din lemn din curtea spitaluilui, unde de aceasta data mi-am facut timp sa intru.

Ce bucurie! Cu toate ca ziua Sfantului Nicolae trecuse, in biserica, alaturi de icoana Maicii Domnului cu Pruncul, parintele pastrase pentru inchinare si icoana sfantului. Din acel moment, mai ales ca nu am plecat cu mana goala de la biserica, am simtit ca Mos Nicolae nu m-a uitat ci doar a vrut sa imi dea o lectie. Cand am ajuns acasa, deschizand darul primit de la parintele, o carte cu povesti pentru copiii mari, am inteles ca nu era vorba doar despre o lectie ci despre unsprezece lectii de buna purtare.

Dar din dar! Astazi, m-am reintors la bisericuta de lemn cu aura de poveste, am facut cateva fotografii si in timp ce treceam prin dreptul icoanelor am descoperit ca o parte dintre sfintii pe care i-am rugat ieri, inainte sa plec de acasa, erau prezenti si aici. L-am rugat pe parintele sa-mi daruiasca si pentru blog cateva fotografii din biserica si povesti din carte, pentru a ne bucura impreuna de ele.

Daca v-a placut povestea mea reala petrecuta in cateva zile de iarna ce seamana a primavara, nu va spun ca am incalecat pe o sa ci va invit sa rasfoim impreuna Povestile pentru copiii mari, pe care cititorul este indemnat sa le primeasca asa cum sunt si sa se bucure de lumina lor, fiind povesti coborate intr-un suflet credincios care din smerenie doreste sa ramana anonim.

In fiecare seara, incepand cu ora 20, va astept cu mare drag la gura sobei, sa citim cate o poveste.

Avem si un dar de blog, de sarbatori: cateva exemplare din Povesti pentru copiii mari, asteapta sa ajunga la cititorii fideli.

 

4 comentarii:

Costin Comba spunea...

astept cu drag invitatia la gura sobei, savurand un ceai cu scortisoara si acultand povesti.

adriana spunea...

Costin, esti binevenit. Prima poveste, maine.

Anna spunea...

Ce frumos ai scris Adriana !

adriana spunea...

Anna, ce frumos mi s-a intamplat!Te astept la ora 20 la povesti.