luni, 12 decembrie 2011

Povesti pentru copiii mari: Povestea unui fulg de nea (Ori povestea unei flori, fata Mea…)

Buna seara, copii! Urmeaza o poveste scrisa in anul 1988 pe care o gasiti la pagina 25 in cartea Povesti pentru copiii mari, despre care v-am povestit aici. Am primit cateva carti in dar si cine este doritor de dar din dar, sa anunte la comentarii. Lectura placuta!
A fost odată ca niciodată, că, dacă de n-ar fi, nu s-ar povesti pînă în ziua de astăzi, a fost… un fulg de nea. Un fulg de nea, rătăcit de maica sa, Iarna. 

El a crezut că poate zbura şi poate pleca singur aşa, după cum voia şi n-a mai întrebat-o pe maica sa, ci s-a umflat în … fulg, şi s-a scuturat de cîteva ori aşa cum fac armăsarii sub şa şi… şi-a luat valea. Şi şi-a luat şi viteza, fata Mea, nu zbura aşa cum zbura maica sa, ci cum îl ducea mintea pe care n-o avea (căci nu crescuse la ea, nu se copsese, fata Mea). 

Şi zburînd aşa, pe aripile vîntului mai mult decît pe aripa sa, s-a trezit în ţara în care domneşte căldura! Cînd a văzut el atîta lumină şi atîta frumuseţe, nu şi-a mai luat seama că se împuţina, ci zbura, zbura, de parcă ştia unde va ajunge din zborul acesta. Soarele l-a văzut şi s-a gîndit să-şi stingă suliţa în care era să se împungă singur din voinţa sa, dar n-a mai apucat aceasta, fata Mea, că fulgul s-a făcut un strop pe suliţa sa. 

Ei, ei, ce să facă Soarele cu el acuma? Că înapoi la maica sa nu-l mai putea duce. Soarele se înţelege cu Iarna şi-şi dau unul altuia domnia. Ce-ar zice Iarna dacă i-ar sacrifica atîţia fulgi din ea pentru a-l întoarce pe cel rătăcit de ea? Soarele nu ştia, oare Iarna ar fugi după un pierdut, precum Iisus Hristos, ori s-ar îmbufna că i-a împuţinat… zăpada? Şi atunci a găsit că e mai înţelept să-l aşeze pe gura unei flori de leu. Sînt şi acolo flori de leu, fata Mea, unde-ţi spui că s-a petrecut povestea, da, da. Şi l-a aşezat în prima care era mai deschisă către raza sa. 

Ei, şi cînd s-a dezmeticit bietul fost fulg de nea, s-a cutremurat, dar degeaba, de îngheţat nu mai îngheţa. Atunci s-a uitat în stînga, în dreapta, că în faţa sa era gura florii, fata Mea, şi nu mai avea ce vedea; ei, şi a înţeles că a pierdut-o pe mumă sa. 

Ce să facă acuma, că rostul lui era ca… fulg de nea; el floare nu era, fulg nu mai era, nimic nu era! Ce-i de făcut acuma? 

Şi cum sta întristat pe gura florii aceleia, l-a văzut o năsturea din apropierea florii aceleia şi l-a cunoscut că este un fost fulg de nea, că şi ea fusese odată altceva şi tot din neascultare ajunsese… năsturea, şi i-a zis: 
- Ei, fulg de nea, ce vei face acuma? Te-ai pierdut de maica ta şi te-ai făcut o picătură de apă în gura aceea. Vezi că acuşi îşi adună soarele suliţele şi floarea aceea se va culca şi, cînd doarme, îşi închide  gura şi va fi vai şi amar de pielea ta, nu cred că vei mai vedea ziua. 

El a auzit toate acestea, dar nu ştia de unde-i vin şi nici nu credea că va fi aşa. Oricum, se hotărî şi întrebă năstureaua: 
- Hei, cine eşti tu aceea care îmi vorbeşti mie aşa?
- Sînt năstureaua de sub gura pe care a poposit cuminţenia ta. De vrei să mă asculţi şi să mă cunoşti, aruncă-te în poala mea şi vom mai vedea. Eu oricum nu te înghit, numai floarea pe care stai face aşa ceva. 

El a ascultat chemarea şi s-a chinuit să se dea de-a dura, dar nu prea mergea, nu mai era ca atunci cînd era… fulg de nea! Cu chiu cu vai, a ajuns în poala florii aceleia, dar n-a apucat să-şi tragă răsuflarea că iaca, gura s-a aplecat şi l-a sorbit direct în burta sa. Şi gata! Nu mai era… 

Biata năsturea, ce s-a mai canonit ea să-i vorbească, măcar poate îl va încuraja. Dar degeaba! Îl înghiţise gura! Şi fulgul nostru acuma nu mai avea ce face. Sta aşa şi picotea în burta florii de leu, fata Mea, şi dintr-o dată auzi năstureaua: 
- Fulg de nea, fulg de nea, nu adormi, că te mănîncă şi vei pieri în somn în floarea aceea! Mai bine joacă-te aşa, ca s-o gîdili, şi să rîdă floarea. Şi, cînd va deschide gura, tu să sari cît vei putea că, de nu voi fi eu, va fi prietena mea aceea ori alta, că toate vrem să te ajutăm spre a scăpa.  

Cînd auzi el asta, se rugă în gînd de maica sa: Oh, unde eşti, mama mea, să mă ajuţi să fac asta? De ce n-am ascultat şi de ce te-am părăsit şi fără o vorbă din partea ta? 

Mumă-sa nu l-a auzit, că era tare departe, în împărăţia gheţurilor, dar l-a auzit Bunul Dumnezeu care le aude pe toate şi, gata, l-a şi ajutat să iasă din floarea aceea. 

Ei, ei, dar ce neascultător fulg de nea, fata Mea, ce să facă acu Dumnezeu cu boaba aceea de apă, picurată pe o năsturea? Ei de oboseală şi de frică, au adormit, copila Mea, dar Domnul cum să doarmă dacă-l ştia pierit de lîngă muma sa? L-a învăluit într-o mică stea şi l-a ocrotit aşa pînă a venit şi aici iarna. 

Ei, şi dacă a dat bruma, a început fulgul a se întrema şi cînd a suflat întîiul crivăţ, s-a bucurat şi mai tare şi se ruga: 
- Doamne, Doamne, adă-mi-o pe maica mea, că de mă mai văd iar fulg la poala sa, n-o mai părăsesc în viaţa mea! 

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga, fata Mea, că era cu lacrimi din inima sa, şi a adus… Iarna. Toate s-au trezit într-o dimineaţă albe, albe, ca… Zăpada. Atunci a deschis steaua şi a picurat boaba care s-a făcut iar fulg de nea, fata Mea. 

Şi cînd plîngea în poala maicii sale şi ea îl mîngîia şi-l dojenea, a auzit un glas care-i striga:  
- Fulg de nea, fulg de nea, eu sînt năstureaua ta, m-a acoperit greu zăpada, ajută-mă, fulg de nea, cu puterea ta de a o ruga pe maica ta să mă elibereze de sub ea. Să-mi lase loc să-mi intre lumina. 

Şi fulgul de nea, auzind năstureaua, i-a povestit maicii sale toată întîmplarea, iar Iarna – mama sa – şi-a dat poala la o parte şi i-a lăsat loc să-i intre lumina. I-a adunat în jur fulgii cei mai mici şi dră- gălaşi, şi a gonit tot de era aspru şi ţepos din haina sa. Le-a aruncat aşa, departe, să nu se mai agaţe de dînsa ca nu cumva să rănească năstureaua, şi a ocrotit-o şi ea şi fulg de nea, pînă s-a apropiat primăvara. Atunci i-a lăsat o picătură din lacrima sa, fulgul de nea, pe o petală aproape îngheţată, sărmana, şi sărutînd-o aşa, cu lacrima, şi-a luat rămas bun şi în drum îi striga: 
- Îţi mulţumesc, năstureaua mea, şi nu te voi uita! De-ar fi să nu mai fiu fulg de nea, aş vrea să fiu ca tine, o năsturea.

Şi năstureaua, auzind, îi striga: 
- Nu, nu fulg de nea, tu fii fulg ascultător de maica ta, iar eu voi rămîne pururea o năsturea. Să te gîndeşti că şi eu am din maica ta mult alb în coroana mea… Am fost şi eu, cîndva, tot un fulg de nea, dar m-a făcut cineva năsturea, şi de atunci tremur de frică să nu fiu ruptă şi pusă la butoniera cuiva. Aşa îmi petrec viaţa, în frica aceasta, fiindcă nici eu n-am ascultat-o pe maica mea, ci pe altcineva. Şi acel altcineva m-a lăsat aici, lîngă floarea aceasta şi n-a mai venit să mă ia, şi eu îţi spusei ce frică am totdeauna. Tu să nu faci aşa! Tu să rămîi ce eşti: Fulg de NEA! 

Şi nu ştiu ce-o fi mai făcut, fata Mea, că de atunci prin locul acela n-a mai venit Iarna. Probabil s-a milostivit de năsturea, să nu-i îngheţe iar petala, ori s-o fi temut că fulgul ei va îmbrăţişa iar neascultarea. Nu ştiu. Ştie însă Cineva. Ştie Bunul Dumnezeu, fata Mea, care le ştie de grijă tuturora. A făcut El ceva şi pentru fulg, şi pentru biata năsturea, ca să nu o rupă nimenea. Eu sînt sigur de asta, că nu s-a mai pomenit de atunci să se vaite… o năsturea. 

Ei, şi spusei povestea aşa, şi încălecai pe-o şa, iată gata plec la treburile mele, fata Mea, că cine ştie cu ce fulg de nea şi cu ce năsturea Îmi găsesc beleaua… fata Mea!

6 comentarii:

Andreea spunea...

Adriana, eu sunt mare doritoare de povesti pentru copii mari ! :D

adriana spunea...

Andreea, astept la adriana.dardindar@gmail.com un mesaj in care sa imi spui unde sa iti trimit cartea cu povesti.

corina spunea...

Adriana am mai trecut pe-aici si nu ma lasa sa pot lasa un coment.Tu nu ai habar de acest lucru?
Oricum am trecut sa vad ce mai faci! :)

adriana spunea...

Corina iti multumesc pentru vizita.Am observat schimbari la profilul blogului; poate se lucra in acea perioada si nu permitea platforma postarea comentariilor.

anastasia spunea...

Doamne ajutĂ, Adriana!
N-am ştiut că este ziua poveştilor astăzi, cu toate acestea am postat şi eu o poveste primită pe mail. Mă bucur că s-a potrivit atăt de bine!
Dacă ai timp, poate o citeşti.
Te îmbrăţisez, cu drag.
Spor în tot ce faci şi o săptămână uşoară!

adriana spunea...

Anastasia,am aflat si eu azi de dimineata; dupa cum vezi la mine povestile au inceput inca dE saptamana trecuta. Sigur ca am timp pentru o poveste.