Bucuria simplitatii

Mai multe fotografii la Carmen

Speranta pentru un an mai sanatos

Anul 2012 a fost declarat de Patriarhia Română „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”.

Taina Sfântului Maslu se savârseste în Biserica Ortodoxa pentru vindecarea bolnavilor. Ea se întemeiaza pe învatatura Sf. Apostol Iacov care spune:

“Este cineva în suferinta ? Sa se roage... Este cineva bolnav între voi ? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mântui pe cel bolnav si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 13-15)

Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post cu trei, cu cinci sau cu sapte preoti. Iar credinciosii bolnavi si rudele lor, care participa la aceasta taina si doresc cu adevarat sa-si usureze suferinta trupului si a sufletului, trebuie sa vina la Sfântul Maslu cu mare credinta în Dumnezeu, împacati cu toti, spovediti, postiti si întariti cu multe rugaciuni.

Participantii la Taina Sfântului Maslu trebuie sa aduca la biserica putina faina, ulei si o haina sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi sa asculte cu credinta slujba Sfântului Maslu. Acasa sa faca mici turtite din faina si ulei sfintit, pe care sa le manânce bolnavii în loc de anafura.

Efectele harice ale Sfântului Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol Iacov aminteste doua: vindecarea partiala sau integrala a suferintelor trupesti si iertarea pacatelor. Iata ce zice în Epistola sa: “Rugaciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul îl va ridica si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15) Astfel, taina Sfântului Maslu vindeca atât trupul de boli, cât si sufletul de pacate, prin ungerea cu untdelemn sfintit. Alte efecte harice ale Sfântului Maslu sunt si acestea: întareste credinta în Dumnezeu si nadejdea mântuirii, aduce pace si smerenie în inima, pregateste sufletul pentru marea calatorie spre cer si primirea Sfintei Împartasanii, alunga frica de moarte, uneste si împaca pe credinciosi prin Harul Duhului Sfânt si ne învredniceste pe toti de sfârsit crestinesc. De aceea, Sfântul Maslu se savârseste saptamânal pentru cei bolnavi, în zilele de post.

Sfântul Maslu cu mai multi preoti, facut cu credinta si post pentru cei bolnavi si ungerea lor cu untdelemn sfintit formeaza cea mai puternica slujba si rânduiala de vindecare si alinare a bolilor sufletesti si trupesti în Biserica Ortodoxa.  

sursa aici

Intalnire sub semnul binecuvantarii

Pentru ca astazi il praznuim pe Ocrotitorul Romaniei, Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat, va prezint o intalnire de luna trecuta, pastrata special pentru miercurea cu multe poze: un sfant, o carte si cea care a scris aceasta carte:

 

 

Galeria toamnei

Este miercuri asadar sunt multe poze in aceasta galerie. Este ultima zi de toamna din calendar, o toamna plina de bucurie si  sper sa pasim intr-o ierna blanda. Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale, spune un vers din Acatistul de multumire - Slava Lui Dumnezeu pentru toate (Marian Moise)
 sursa audio aici 

Culori luminate Foto: Adriana

 

Verde cu care ne vom reintalni si anul viitor in Cismigiu Foto: Anastasia

Lumina lina  a serii Foto: Dana

Culori cu viata in ele Foto: Alexandru

Pastel Foto: Sergiu

Alei si frunze Foto Tonia, prietena cartilor

Pastel de toamna cu dumitrite Foto: darry.anna

   

Drumul frunzelor Foto: Carmen

 

Culori Foto: Sergiu

Apus de soare Foto: Sergiu

Suflete

Intr-o alta miercuri v-am aratat florile albe  pentru ingeri, crini albi, precum sufletele de copii. La Carmen, florile sunt rosii precum a fost si jetfa acestor copii, rapusi de aceasi nemiloasa boala. Astazi ar fi fost si ziua lor.

Andra Ioana Pirvan 29.08.2006 – 06.01.2010

Andreea Cosmina Paun 01.07.1994- 26.01.2010

O voce puternica

sursa aici

Cateva fragmente din Cuvânt introductiv – Problemele vieţii

Arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan I, care pentru nespusa lui iscusinţă oratorică a rămas cunoscut în istorie cu prenumele „Gură de Aur”, este neîndoielnic cel mai minunat chip bisericesc din întreaga lume de după perioada post-apostolică şi până astăzi. 

S-a născut în Antiohia, marea capitală elenă a Siriei, între anii 349 şi 354. Buna lui educare se datorează mamei sale, Antuza, iar desăvârşita lui pregătire filozofică şi juridico-oratoricească se datorează distinşilor săi dascăli Andragatie şi Libaniu.

După încheierea studiilor sale a exercitat pentru puţină vreme profesia de avocat, având un succes remarcabil. Dar îndemnurile mamei lui, setea de adevăr şi lecţiile cunoscuţilor teologi Diodor, mai târziu episcop al Tarsului (378-392) şi Karterie, pe care-i urmărea la Şcoala de Teologie din Antiohia, l-au condus l-a hotărârea de a-şi părăsi cariera, bogăţiile, slava, pe toate „cele de pe pământ”, pentru a căuta „pe cele de sus, acolo unde este Hristos” (Coloseni 3; 2, 1).


Părăseşte, aşadar, avocatura, se botează şi, după moartea mamei sale se retrage vreme de opt ani în asceză. În felul acesta se pregăteşte pentru diaconia lui preoţească de mai târziu.

În anul 381 este hirotonit diacon de către arhiepiscopul Antiohiei, Sfântul Meletie Mărturisitorul (361-381), şi cinci ani mai târziu este hirotonit preot de către arhiepiscopul următor, Sfântul Flavian (381-404). Până în 397 desfăşoară în oraşul lui natal o deosebită activitate bisericească, atât în domeniul predicii cât şi în cel social. Faima lui ajunge până în capitală. Astfel, în anul 398, după adormirea Sfântului Nectarie, arhiepiscop al Constantinopolului (381-397), urcă fără voia sa pe scaunul arhiepiscopal al capitalei imperiului.

În vremea în care trăia pe pământ, acest uriaş al cuvântului duhovnicesc provoca admiraţie în rândul a mii de oameni, care de multe ori îşi exprimau entuziasmul „prin aplauze, strigăte şi chiote”. Acestor manifestări ale mulţimii, le răspundea prin îndemnuri părinteşti: „Care este folosul zgomotelor şi a baterii din palme? Să dovedim bunăvoinţa noastră prin fapte bune şi prin ascultare, şi abia acestea vor fi vrednice de laudă şi mai luminoase decât cuvintele mele”.

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre „un creştinism deplin, în care credinţa şi dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faţă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu şi printr-o încredere fără margini în mila Sa” (părintele Gheorghe Florovski).

sursa aici

Toamna cu bucurie: Culori luminate

Foto: Adriana

Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut! scriam aici si mai scriam ca amatorii de fotografii, imi pot trimite toamna imortalizata la adresa adriana.dardindar@gmail.com urmand ca toate fotografiile primite sa le postez zilele urmatoare, sub titlul Toamna cu bucurie. Plimbare placuta!

  sursa audio aici

Toamna cu bucurie: Verde cu care ne vom reintalni si anul viitor in Cismigiu

Foto:Anastasia

Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut! scriam aici si mai scriam ca amatorii de fotografii, imi pot trimite toamna imortalizata la adresa adriana.dardindar@gmail.com urmand ca toate fotografiile primite sa le postez zilele urmatoare, sub titlul Toamna cu bucurie. Plimbare placuta!

 

    sursa audio aici

Un parinte drag

  "Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima"

.

Părintele Arsenie Boca
29 septembrie 1910 - 28 noiembrie 1989

Cuvinte de folos:

• http://laportilecerului.blogspot.com/2011/11/cuvinte-vii.html
•  http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/ii-cele-mai-frumoase-cuvante-ale-parintelui-arsenie-boca-explicate-de-parintele-teofil-82918.html 
• http://daruindveidobandi.blogspot.com/2011/11/28-noiembrie-parintele-arsenie-boca.html 

Toamna cu bucurie: Lumina lina a serii

Foto Dana

Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut! scriam aici si mai scriam ca amatorii de fotografii, imi pot trimite toamna imortalizata la adresa adriana.dardindar@gmail.com urmand ca toate fotografiile primite sa le postez zilele urmatoare, sub titlul Toamna cu bucurie. Plimbare placuta!

Acatist de multumire - Slava Lui Dumnezeu pentru toate (Marian Moise)  

  sursa audio aici

Ti-ar placea sa calatoresti printr-o frunza?

Cred ca ar trebui sa calatorim cu totii prin frunze, poate asa am lasa acolo ca intr-un laborator ceea ce este rau in noi; toamna frunzele s-ar usca si in felul acesta noi am deveni mai buni; si tot asa in fieare an. Dar pentru ca omul este mult prea mare pentru a incapea tot intr-o frunza, Dumnezeu ne-a lasat un dar: postul, acest laborator in care avem prilejul sa ne transformam din rai in buni, consumand si frunze (loboda, spanac, ceapa verde, usturoi).

Si pentru ca postul este un laborator, avem la indemana cand intram in el, cateva unelte cu care sa lucram la modelarea sufletului nostru: dorinta de a ne schimba, la care se adauga infranarea poftelor prin rugaciunea fierbinte insotita de  milostenia frecventa si spovedania sincera.  In functie de stradanie, impartasirea cu Sfintele Taine va veni la momentul potrivit pentru fiecare dintre noi.

Este tare grea munca in acest laborator dar este si tare frumoasa; practicand-o mai des ea va deveni chiar usoara. Oricat de mult ne-ar vorbi cineva despre binefacerile postului, pana cand nu vom deveni si noi laboranti in acest laborator de transformare, nu vom stii ce foloase putem primi.

Nu se intra singur in laborator, pentru ca sunt multe intrebari de pus. Este  nevoie de  indrumator: un duhovnic.

In aceasta perioada, pe usa laboratorului este un afis: Postul Craciunului. Ce este mai usor; sa deschizi usa si sa intri sau la un moment dat, la finalul calatoriei, sa iti fie atat de rusine incat sa doresti sa devii mic, mic de tot, incat sa te poti ascunde intr-o frunza?!

Daruiesc ce imi este de prisos

Suntem in Postul Craciunului, perioada in care fiecare dintre noi ne pregatim si casele de sarbatoare. De multe ori in astfel de imprejurari gasim lucruri pe care nu le mai folosim, obiecte de imbracaminte care ne-au ramas mici sau carti pe care le avem in dublu exemplar. Pentru ca sunt inca in stare buna, nu au ce cauta la gunoi dar nici nu stim cui i s-ar potrivi. Ma gandesc ca s-ar potrivi foarte bine acestei rubrici, unde daca lasati un comentariu si anuntati ce va prisoseste, lucrurile voastre isi vor gasi cu usurinta un nou posesor. Tot ce trebuie sa facesti este sa dati cat mai multe amanunte despre obiect (eventual si o fotografie pe blogurile voastre), sa lasati o adresa de contact (email, blog sau telefon) astfel incat cel care doreste obiectul sa va poata contacta. Va rog ca dupa ce nu mai aveti obiectul respectiv sa ne anuntati. 

Veti gasi anunturile aici (sper sa existe persoane carora sa le prisoseasca ceva prin casa) http://www.blogger.com/comment.g?blogID=6311854393345787903&postID=1731556656758616372 

Daca obisnuiti sa mergeti la biserica, cel mai bine ar fi sa ii intrebati pe cei cu care va intalniti acolo, daca au nevoie de ceea ce voua va prisoseste.

Daca va place ideea, anuntati ca daruiti ce va prisoseste si pe blogurile voastre, si trimiteti-va prietenii aici http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/11/daruiesc-ce-imi-este-de-prisos.html 

PS: Pe Ortodoxia Tinerilor, Claudiu ne cere sprijinul in actiunea Daruri de Crăciun pentru oamenii străzii: http://ortodoxiatinerilor.ro/fapte-bune/milostenia/18314-daruri-craciun-pentru-oamenii-strazii.html 

Zambetul de luni: De ce zambeste Claudia

Ideea ii apartine lui Sergiu si daca vreti sa stiti de ce zambeste Claudia puteti afla chiar de pe blogul ei.

M-as bucura sa zambeasca mereu si Alexandra, mica prietena a Sarei  

Pentru cei care sambata ati cantat

Tort si muzica pentru toti cei care impreuna cu veveritele vesele ati cantat sambata pentru Alina. Si ca sa nu mergeti cu mana goala, am pregatit un mic dar pentru ea dar si pentru voi: puteti rasfoi cartea aici.

Party pe blogul Alinei.

Toamna cu bucurie: Culori cu viata in ele

Foto: Alexandru

Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut! scriam aici si mai scriam ca amatorii de fotografii, imi pot trimite toamna imortalizata la adresa adriana.dardindar@gmail.com urmand ca toate fotografiile primite sa le postez zilele urmatoare, sub titlul Toamna cu bucurie. Plimbare placuta!

  sursa audio aici

Omul cu viaţă duhovnicească poate controla întâmplările

Articol scris de Pr. Constantin Ghiţă in Lumina de duminică:

După modul în care putem sau nu controla evenimentele prin rugăciune, putem măsura calitatea relaţiei noastre cu Dumnezeu. Este o afirmaţie şocantă aparent, însă întemeiată profund pe experienţa de viaţă a sfinţilor. Spre exemplu, Sfântul Isaac Sirul spunea: "Rugăciunea însoţită de curăţia vieţii e în stare să schimbe sau să controleze întâmplările". Iar Sfântul Marcu Ascetul sublinia şi el această legătură între viaţa noastră interioară şi întâmplările care se abat asupra noastră: "Întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile".

Adeseori pierdem din vedere acest adevăr şi căutăm să ne dezlegăm problemele numai prin destoinicia raţiunii. Şi cu cât nu reuşim să realizăm ceea ce ne propunem, cu atât ne îndârjim mai tare. Or, în acest fel se amplifică tensiunea dintre dorinţe şi realitatea socială, cu neîmplinirile ei. Astfel se nasc frustrări ce iau forma unor ticuri verbale sau gestual-mimice, fobii, diverse afecţiuni psihice.

Şi este important de subliniat, în acest punct, că toate frustrările sunt inevitabile când nu experiem minuni dumnezeieşti în viaţa noastră. Este chiar periculos să credem (conceptual) în existenţa lui Dumnezeu fără să avem experienţa lucrării şi intervenţiei Lui în viaţa noastră. Mai devreme sau mai târziu, credinţa neîntărită de rugăciune şi de experierea forţei ei, prin cele care ni se întâmplă, se pierde sau rămâne producând în noi dezechilibre interioare puternice. Or, dacă ne lipseşte această forţă de a conlucra cu puterile supranaturale, ne lipsesc rugăciunea şi curăţia, ducem un păcat greu. 

Sunt sfinţii care îşi alegeau ora morţii împreună cu Dumnezeu sau, ca Sfântul Spiridon, îi imobilizau pe hoţi cu legături nevăzute şi tot ei îi dezlegau cu rugăciune milostivă. Cuvioasa Maria Egipteanca sau Sfântul Serafim de Sarov pluteau deasupra pământului la rugăciune, alţii înviau morţi. Totuşi, când vorbim de necesitatea de a experia minuni prin credinţă, în viaţa de zi cu zi, nu avem în vedere neapărat întâmplări extraordinare ca acestea. Ne referim la minunile care împacă pe cei în duşmănie de ani şi ani, după ce ai postit, te-ai rugat, ai plâns, te-ai împăcat cu Domnul Hristos prin Taina Spovedaniei; la obţinerea unui serviciu care îţi permite să îţi întreţii familia, la vindecarea de o dependenţă psihologică sau de o adicţie, tămăduirea de angoasă, patimi sau false virtuţi. 

Dar ce să facem concret, ne putem întreba, ca să activăm prin credinţă puterile dumnezeieşti minunate? Cuviosul Paisie Aghioritul ne învăţa: "De obicei, când se cultivă dragostea cu durere pentru toţi oamenii lucrează dumnezeieştile puteri, numai să existe smerenie adâncă în suflet, pentru ca acesta să nu se mândrească crezând că aceste puteri sunt ale lui şi astfel să fie nedreptăţit Dumnezeu". Iar Cuviosul Seraphim Rose accentua aceeaşi legătură între minuni şi rugăciunea cu durere a inimii: "Durerea inimii este condiţia creşterii duhovniceşti şi a arătării puterii lui Dumnezeu. Tămăduirile şi celelalte minuni se întâmplă celor deznădăjduiţi, inimilor îndurerate, dar care totuşi continuă să se încreadă şi să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucrează Dumnezeu. Lipsa (parţială) a minunilor din ziua de azi arată lipsa durerii inimii din oameni şi chiar din mulţi creştini ortodocşi".

Constatăm însă, uneori, că aceste condiţii sunt îndeplinite, ne rugăm cu inima zdrobită, postim, ne smerim, credem cu tărie, trăim curat, dar ne covârşesc necazuri interminabile. În aceste situaţii trebuie să ne cercetăm cu maximă atenţie conştiinţa, pentru că poate fi o încercare dumnezeiască a credinţei noastre, dar şi un păcat greu la mijloc.

De folos

Cuvânt al Sfântului Vasile Cel Mare, despre post (din Omilii și cuvântări)  

N-am postit, și am fost alungați din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou sfătuitor pe șarpe, care ne sfătuiește să mâncăm, ca să ne cruțăm trupul! Nu-ți găsi scuză în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le lui Dumnezeu, Care știe totul! Îmi spui că nu poți să postești. Dar să te ghiftuiesti în toate zilele vieții tale și să-ți strivești trupul sub greutatea mâncărurilor, poți? Știu că doctorii nu prescriu bolnavilor mâncăruri felurite, ci post și înfrânare. Cum dar? Dacă poți să postești și să te înfrânezi când ești bolnav, pentru ce spui că nu poți s-o faci când ești sănătos? Ce este mai ușor pentru stomac: să petreacă noaptea cu o mâncare ușoară sau să stea împovărat de mulțimea mâncărurilor? Dar, mai bine zis, să nu stea, ci să se întoarcă necontenit și pe o parte și pe alta, rupându-se și strâmtorându-se; afară numai dacă vei spune că și corăbierii salvează mai ușor de la înec o corabie încărcată cu poveri decât una mai sprintenă și mai ușoară. Lucrurile, însă, se petrec cu totul dimpotrivă: o mică inălțare a valurilor dă la fund o corabie încărcată cu multe poveri, pe când o corabie cu o încărcătură potrivită trece ușor prin furtună, că n-o împiedică nimic să plutească pe deasupra valurilor. Tot așa se întâmplă și cu trupurile oamenilor. Împovărate necontenit cu prea multă mâncare, trupurile se îmbolnăvesc cu ușurință; dar, dacă folosesc mâncare puțină și ușoară, scăpa și de suferința pe care o așteaptă de pe urma bolii, ca de o furtună ce se pornește împotriva lor, dar se depărtează și de suferința care începe a se ivi, ca de o ciocnire cu o stâncă din mijlocul mării. Stomacul, care are menirea să întrețină trupul, mistuie cu ușurință mâncărurile simple și ușoare; dar dacă i se dau mâncăruri costisitoare și felurite, nu poate să le mistuie și dă naștere la fel de fel de boli.

Toamna cu bucurie: Pastel

Foto: Sergiu

Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut! scriam aici si mai scriam ca amatorii de fotografii, imi pot trimite toamna imortalizata la adresa adriana.dardindar@gmail.com urmand ca toate fotografiile primite sa le postez zilele urmatoare, sub titlul Toamna cu bucurie. Plimbare placuta!

  sursa audio aici

Claudia si Tobias

Claudia: http://bios-doareu.blogspot.com/
Tobias: in randurile din carte

Claudia si Tobias, impreuna, astazi la ora 12 la Targul International Gaudeamus ce se desfasoara  la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

PS: Ii cantam impreuna La multi ani Alinei? am scris de ce in postarea anterioara: http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/11/un-doi-trei-si-la-multi-ani-alina.html

Un, doi, trei sI...! La multi ani, Alina!

Alina este prietena lui Carmen, Carmen este gazda noastra in fiecare zi de miercuri tacuta si pozata, ceea ce inseamna ca prietena prietenei noastre este si prietena noastra, mai ales ca ne intalnim miercurea si cu ea la Carmen. Si ne roaga Carmen azi pe blogul ei sa intram in corul veveritelor: La multi ani, Alina!

 

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina

autor Vintila Mihaescu

aici poti citi Acatistul
 
Sfinte moaste in bisericile din Bucuresti:

• Biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie ( Str. Sf. Ecaterina nr. 5)

• Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel + Sf. Mc. Ecaterina – Belvedere” (cartier Regie, str. Cărvunarilor nr. 2)

• Biserica „Sf. Trei Ierarhi – Colţei” (Universitate, Bd. Brătianu nr. 1)

Viata si patimirea

Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.

Deci, rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd că o supără mult, a zis către dînşii: "De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

Ei, văzînd că nu este cu putinţă a se afla vreun tînăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decît dînsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dînsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!"

Maică-sa cunoscînd un părinte duhovnicesc, om sfînt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dînsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dînsul. Iar el, văzînd pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rînduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vîneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dînsa: "Eu ştiu un tînăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gîndite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cît este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut".

Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pămîntesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrînul dacă sînt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sînt adevărate şi încă mai multe daruri are tînărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atîta?" Iar el a răspuns: "Acest tînăr nu are tată pe pămînt, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfîntă, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".

Ecaterina a zis către dînsul: "Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tînărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atît de minunate?" Iar bătrînul a zis către dînsa: "Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă". Iar ea a zis către dînsul: "Te văd pe tine om priceput, bătrîn cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sînt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".

Atunci bătrînul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dînsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tînărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizînd uşile cămării tale, fă rugăciune către dînsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău".

Atunci, luînd fecioara sfînta icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrînul. Deci rugîndu-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfîntul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decît soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maica Sa, încît nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcîndu-se de trei ori, a auzit pe Preasfînta Fecioară zicînd către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cît este de frumoasă şi cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este şi grozavă, încît nu pot privi la dînsa!" Apoi iarăşi a zis Preasfînta Născătoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decît toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decît fecioarele tuturor cetăţenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgînătate şi de aceea nu voi căuta spre dînsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă".

Iar Preabinecuvîntata Maică a zis către Dînsul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns: "Să meargă la bătrînul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar".

Acestea văzînd şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se mira de acea vedenie. Făcîndu-se ziuă, a mers cu cîteva roabe ale sale la chilia sfîntului bătrîn şi, căzînd cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l ruga să o povăţuiască pe dînsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începînd de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pînă la venirea cea mai de pe urmă a Stăpînului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfîrşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dînsul Sfîntul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrînul să se roage iarăşi cu multă rîvnă către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcîndu-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcîndu-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi pînă cînd a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blîndeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicînd: "Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe cînd mai înainte era ruşinată şi ocărîtă. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe cînd mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dînsa, pe cînd mai înainte o compătimeam; şi atît de mult o iubesc, încît voiesc să Mi-o logodesc mireasă".

Atunci Ecaterina a căzut la pămînt, zicînd: "Nu sînt vrednică, Preaslăvite Stăpîne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mîna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dînsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale". Atunci Stăpînul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicînd acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pămîntesc".

Acestea zicînd Hristos Domnul, s-a sfîrşit vedenia. Şi deşteptîndu-se fecioara, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atîta veselie şi bucurie, încît din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atît s-a schimbat de minunat, încît nu mai gîndea nicidecum la lucrurile pămînteşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea rîvnă fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dînsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducînd fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar cînd a sosit ziua urîtei prăznuiri, a jertfit mai întîi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfa după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încît pretutindeni era strîmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvîrşindu-se acestea şi văzînd binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atîta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască rîvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvîrşeau jertfele. Iar cînd a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvînt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întîi i s-a plecat, dîndu-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atît de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor urîciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfîrşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gîndul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atîtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mîntuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvîntul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite".

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mîniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputînd a se împotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasă-ne acum să ne săvîrşim jertfa şi după aceasta vom asculta cuvintele tale".

Deci, săvîrşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgînesc, a poruncit să aducă pe sfînta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dînsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sînt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?" Eu sînt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pămîntului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sînt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpînului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzînd la dînsa atîta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încît abia a vrut să creadă că a ieşit din pămînteni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrînare.

Iar Sfînta, cunoscînd gîndul lui cel fărădelege, a zis către dînsul: "Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pămînt sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vîrtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atît de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta".

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfînta a răspuns împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărîmă. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea".

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dînsa, temîndu-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre".

Zicînd acestea a poruncit să păzească pe sfînta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpînirii sale, în acest fel: "Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpînirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bîrfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiţi-vă cu sîrguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sîrguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covîrşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sîrguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită".

Zicînd acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicînd: "Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvîrşită în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atîţia ritori şi filosofi, se va ruşina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blîndeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfînta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrînd să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, pînă a nu ajunge trimişii la sfînta, a venit la dînsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei".

Acestea zicîndu-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mîndrie către Sfînta Ecaterina: "Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?" Iar sfînta i-a răspuns cu blîndeţe: "Eu sînt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sînt nimicuri". Dar ritorii au zis:

"De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atîta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atîta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dînsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sînt vrednice de rîs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sînt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?"

Ritorul a zis: "Mai întîi preaînţeleptul Homer, rugîndu-se către Die, grăieşte: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte". Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintîi, şi marii şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfînta Ecaterina a răspuns: "Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dînsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pămîntului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dînsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mîntuitoarea răstignire: "Va veni mai tîrziu cineva pe acest pămînt şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spînzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii". Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amîndouă sînt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdînd toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dînsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pămînt, arătînd, învăţînd şi bine făcînd oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osîndirea cea dintîi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfînt ucenicilor Săi. Iar ei, mergînd în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicînd: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimîntat filosoful, rămînînd fără răspuns şi neputînd să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzîndu-l biruit, minunîndu-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfînta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicînd: "Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci împăratul mîniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerînd să se roage pentru dînşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate cîte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfîntul Botez şi de darul Preasfîntului Duh.

Sfînta, umplîndu-se de bucurie, a zis către dînşii: "Cu adevărat sînteţi fericiţi, căci lăsînd întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecînd cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pămînt, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre mila Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgînii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni".

Zicînd acestea Sfînta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfînta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luîndu-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcîndu-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfînta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgînătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicînd: "Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vîrtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atîtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sînt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpînirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat".

Iar Sfînta, ca o înţeleaptă ce era, pricepînd gîndul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dînsul: "Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sînt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dînsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decît porfira împărătească". Împăratul iarăşi a zis: "Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni".

Dar Sfînta a răspuns: "Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti". Acestea a proorocit Sfînta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mîniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dînsa porfira şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfînta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pîntece, pînă ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atît de frumoasă. Iar sîngele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pămîntul de dînsul. Dar Sfînta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încît toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mîncare pînă cînd se va mai gîndi cu ce fel de munci s-o piardă pe dînsa.

Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vîrtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încît nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo cîteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobîndească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gîndul său, în taină, zicîndu-i acestea:

"Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezînd în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atîta strălucire ieşea din faţa ei, încît nu puteam privi la dînsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dînsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicîndu-mi: "Stăpînul Hristos îţi trimite ţie această cunună". De atunci am atîta dorinţă ca să o văd, încît nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină". Iar Porfirie i-a răspuns: "Eu voi împlini dorinţa ta împărătească". Deci, făcîndu-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dînd străjerilor bani, au intrat la Sfînta.

Cînd a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzînd degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: "Acum sînt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorîtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobîndi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mîhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atîta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpîn ca Acesta, de la Care primeşti atîtea daruri".

Iar Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic". Iar ea a zis către dînsa: "Mă tem de munci şi mai vîrtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie". Zis-a ei Sfînta: "Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, cîtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic".

Acestea zicînd Sfînta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicînd: "Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui". Zis-a lui Sfînta Muceniţă: "Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?" Iar Porfirie a răspuns: "Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă". Zis-a lui Sfînta: "Nu poate limba să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutînd toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfînta Sa mireasă nebăgată în seamă atîtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dînsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicînd: "Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sînt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici". Cu astfel de cuvinte mîngîind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, şezînd împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atîtea daruri duhovniceşti, încît cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzînd că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atîtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfînta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dînsa, a mărturisit adevărul, zicînd: "Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mînă omenească, ci Stăpînul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine".

Deci, mirîndu-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dînsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicîndu-i acestea: "Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covîrşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe". Sfînta a zis: "Eu sînt pămînt şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrîneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de buna cuviinţă şi de frumuseţea mea".

Acestea vorbindu-le Sfînta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrînd să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: "Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stînga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioara legată. Şi aşa, întorcîndu-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întîi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzîndu-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte".

Plăcînd împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfînta la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dînsa: "Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?" Iar ea a răspuns: "De multe ori ţi-am spus gîndul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti".

Văzînd el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începîndu-se acea muncă, îndată s-a pogorît îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfînta din legături, iar roţile le-a sfărîmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi păgîni rănindu-i, i-au omorît. Iar poporul ce era de faţă, văzînd acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Dar împăratul se întunecase de mînie şi iarăşi se gîndea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicînd: "Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mînie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decît toate fiarele. Şi, lăsînd pe Sfînta Ecaterina, şi-a întors mînia asupra soţiei sale, uitîndu-şi dragostea cea firească faţă de dînsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sînii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungîndu-i, încît i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericita Augusta, răbdînd acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi ruga ca să-i trimită ajutor din înălţime.

Deci, rupîndu-se sînii ei, curgea sîngele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osînda aceasta a zis către Sfînta Ecaterina: "Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!" Şi astfel a fost tăiată fericita împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luînd noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: "Şi noi sîntem ostaşi ai marelui Dumnezeu".

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adîncul inimii, zicînd: "Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!" Apoi, întorcîndu-se către ceilalţi ostaşi, a zis: "Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dînşii?" Iar ei nu i-au răspuns lui cuvînt, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine". Iar el a zis: "Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor". Şi neputînd mai mult a grăi de mînie, a poruncit să le taie capetele tuturor; şi aşa s-au sfîrşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: "Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu".

După acestea, aducînd muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dînsa: "Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întîmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atît de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atîta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată".

Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutînd să înşele pe mireasa lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzînd că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decît diamantul, a dat asupra ei hotărîrea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luînd-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plîngînd pentru dînsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tînără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dînsa, tînguindu-se: "O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decît viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atîtea bunătăţi în viaţa aceasta, decît să mori ticăloşeşte?"

Iar ea a răspuns: "Lăsaţi plînsul cel fără de folos şi mai vîrtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mîntuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dînsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfîrşit. Deci nu plîngeţi pentru mine, ci plîngeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfîrşit, ca să vă munciţi în veci".

Apoi, ajungînd la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sînge sînt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sîngele pe care-l vărs pentru Tine şi rînduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfînt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci".

Astfel rugîndu-se, a zis chinuitorului: "Săvîrşeşte-ţi porunca!" Iar el, întinzînd sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sînge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin!

sursa aici

Ai probleme in viata?

Daca aveti probleme in viata (oare cine nu are?!), gasiti timp si cititi o carte. E vreme de post, e vreme de invatatura, e vreme de curatire a sufletului. Sa nu irosim acest timp. Lectura placuta si pana nu terminati cartea, dragi prieteni, va rog sa nu mai deschideti blogul meu (initial am vrut sa va scriu sa nu mai deschideti nici frigiderul, dar sunt sigura ca veti fi captivati de carte si veti uita de mancare). Adresele de mai jos va conduc la capitolele ce se pot citi in intregime cu un click pe titlul fiecaruia.

• http://www.ioanguradeaur.ro/category/problemele-vietii/

• http://www.ioanguradeaur.ro/category/problemele-vietii/page/2/

• http://www.ioanguradeaur.ro/category/problemele-vietii/page/3/

Daca nu intelegeti ceva din carte, mergeti la duhovnic si intreabati-l. Daca nu aveti un duhovnic, rugati-va Lui Dumnezeu (Rugaciune pentru cautarea unui duhovnic).

Sfantul Ioan Gura de Aur: Problemele vietii