joi, 5 ianuarie 2012

Toată firea se înduhovniceşte

În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: "Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu". Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam." (Luca 3, 1-18)

Pericopa evanghelică din această zi ne aduce mărturie despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre activitatea sa. Noi numim această zi Ajunul Bobotezei, adică acea zi care precedă marele praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos. Este o zi de post şi de rugăciune, aşa cum şi Ioan Botezătorul s-a pregătit pentru a primi pe Mântuitorul. Prin post şi rugăciune ne pregătim şi noi să vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos venit la Iordan şi plecându-Şi capul sub mâna Înaintemergătorului Ioan. Acest eveniment a avut loc când Mântuitorul avea vârsta de 30 de ani, adică vârsta maturităţii depline. Predica Sfântului Ioan pregătea sufletele celor de atunci, dar şi pe ale noastre, pentru misiunea Domnului Hristos. Toţi erau îndemnaţi să-şi schimbe viaţa în bine. Era timpul lucrării Fiului lui Dumnezeu în această lume. Sărbătoarea Bobotezei se mai numeşte şi a Teofaniei, adică sărbătoarea Arătării Domnului. Astăzi şi mâine se săvârşeşte în biserici Sfinţirea Apei sau Agheasma Mare. Apele iau chipul sfinţeniei din sfinţenia lui Dumnezeu. Apa, ca element vital al vieţii, îşi schimbă firea: nu mai potoleşte setea, ci oferă sfinţenie celor însetaţi după mântuire şi viaţa veşnică. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, apa devine agheasmă, crucea - armă, pâinea - trup, vinul - sânge, lumina - înviere. Toată firea se sfinţeşte şi se schimbă, se înduhovniceşte. Universul întreg, la glasul lui Dumnezeu-Creatorul, aduce mărturie despre eternitate, despre sfinţenie, despre despătimire, despre înveşnicire. 

Niciun comentariu: