luni, 17 decembrie 2012

Copii si parinti

Copilul: Tati, de ce azi nu a spus toata lumea Crezul?
Tatal: Pentru ca nu stiu toti oamenii sa il spuna.
Copilul: Dar de ce duminica il stiu toti oamenii?
Tatal: Cei care vin duminica la biserica obisnuiesc sa vina mai des si au avut timp sa il invete.
Copilul: Dar cei care vin sambata la parastase, nu cred si ei la fel cum cred cei care vin duminica la biserica?
Mama: Ba cred dar sambata sunt mai obositi decat duminica pentru ca toata saptamana au muncit.
Copilul: Atunci daca si ei cred, de ce nu spun si ei ceea ce cred?
Tatal: Poate ca atunci cand erau mici nu a avut cine sa ii invete.
Copilul: Dar pe mine de ce a avut cine sa ma invete?
Mama: Pentru ca si pe noi ne-au invatat parintii nostri cand eram mici.
Copilul: Cand o sa fiu mare o sa ii invat si eu pe copiii mei sa spuna Crezul.

Mi-am amintit de vremea copilariei si de prima data cand am auzit Crezul. Mi se parea un poem foarte frumos dar in acelasi timp si  o scurta lectie de istorie.

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.  
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, 
Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut,
Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;  
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, 
S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om;  
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; 
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;  
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit; 
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.  
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolica Biserică; 
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor; 
Aştept învierea morţilor;  
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin! 

Acest Crez, simbolul credintei in care m-am nascut si am crescut, mi-a descoperit treptat si alte bogatii de cuvinte din care am invatat ca Fericirea exista dar pentru a o obtine trebuie sa credem si sa ne rugam sa o primim in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Am avut o copilarie fericita cu parinti buni langa noi. Pot sa spun ca nu ne-a lipsit nimic pentru ca parintii au avut mereu grija sa ne ofere tot ceea ce ne era de folos. In primul rand dragoste multa. Ne inchinau cand mergeam seara la culcare, ne inchinau cand plecam la scoala si asa am invatat si noi sa ne inchinam. Ne-au invatat ca nu sunt ei singurii nostri parinti si asa am invatat sa spunem Tatal Nostru.
Parintii au pus inceput bun in viata noastra si chiar daca pe parcurs, crescand, am mai calcat gresit, am stiut unde sa alergam sa ne indreptam pasul.

Pentru ca si-au facut datoria, acum parintii nostri dorm linistiti si pomenirea lor se face mereu cu mare drag si grija. Grija de a fi curati cu inima pentru ca numai astfel putem sa ii simtim ca sunt atat de aproape de noi. Nu am vazut pomenire a parintilor fara lacrimi de dor. Ne mangaie de fiecare data sufletele cuvintele parintilor duhovnicesti, cantand impreuna cu noi vesnica pomenirea a celor ce ne-au fost parinti trupesti dar si a celor ce au fost parinti duhovnicesti ai copilariei noastre. 

Copii si parinti, aici si acolo mangaiati cu totii de acelasi Duh in care credem, Duh Sfant Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Duh Sfant pe Care ni-L dorim zilnic in inimile noastre, curatite prin jertfa Fiului Prunc pe care Tatal ni L-a daruit prin Maica Sa.
Duh Sfant pe Care L-au primit Sfintii Apostoli si pe Care L-am primit si noi, prunci fiind la Botez, adusi de nasi in Biserica.

Asteptand invierea mortilor si viata  veacului ce va să fie, in fiecare an asteptam si Nasterea Domnului in inimile noastre intampinandu-L cu duh curat, smerit, rabdator si plin de dragoste pe care il putem dobandi daca renuntam la lene, griji, vorbe desarte si dorinta de a fi stapani peste altii in loc sa ne stapanim pe noi insine.
Mai sunt cateva zile si vom vedea daca am reusit sa pregatim o iesle calda in inimile noastre. Primii care vor stii acest lucru, vor fi copiii din preajma noastra. Daca ne vor strange bucurosi in brate, inseamna ca am reusit sa il castigam pe Micul Prunc in inimile noastre si de acolo ii cheama pe copilasi la El, pentru ca in inimile lor este mereu prezent. 

Am scris aceste randuri in memoria si pomenirea parintilor mei, prin care Dumnezeu mi-a dat viata dar si a celor care prin dragostea lor din fapte sau din rugaciune, mi-au devenit parinti atunci cand au plecat parintii mei. Aici si acolo, sper ca bucuria mea sa o simta si ei, asa cum m-am impartasit si eu mereu din bucuria lor.

5 comentarii:

Carmen RM spunea...

o postare deosebit de sensibila! multumesc pentru puritatea si pacea pe care o transmiti!

adriana spunea...

multumesc de vizita Carmen, Aprecierile insa nu mi se cuvin. Cand sunt cu gandul la parintii mei, parca redevin pentru cateva clipe copil.Ei sunt cei care au pus suflet in aceste randuri. Eu doar am scris ce m-au ajutat ei sa simt.

Pr.Victor spunea...

O postare caldă, de suflet, venită din sufletul unui adult care-şi retrăieşte cu bucurie copilăria sufletului în amintirea binecuvântaţilor ani din casa celor ce i-au dat viaţă, din timpul când a primit învăţătura care trimite spre primirea vieţii veşnice.
Să-ţi fie Crezul călăuză sfântă spre primirea Naşterii celei mântuiroare Adriana.

Vasile Dumitru spunea...

Amin!

Mi-e dor de serile in care mama se inchina la icoana apoi ne inchina si pe noi...

Mariana spunea...

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi dragii tăi!
În bucuria Sărbătorilor şi-a Liturghiei suntem mereu împreună, tainic, adânc, veşnic!
Hristos a înviat, Adriana!