miercuri, 9 ianuarie 2013

Trei posibile eşecuri

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;2182;1;78292;0;Trei-posibile-esecuri.html

Încă de la Sfântul Apostol Pavel există în creştinism practica relatării experienţelor mistice ca fiind ale altora. Pavel vorbeşte despre urcarea sa până la cel de-al treilea cer în felul următor: "Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie, că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus" (II Cor 12, 2-4). Apostolul neamurilor valorifică misionar experienţa proprie, dar, pentru a se feri de pericolul permanent al mândriei, nu şi-o asumă public. O astfel de practică o regăsim şi la părinţii pustiei, care duc o luptă continuă împotriva mândriei, pe care se feresc cu orice preţ să o alimenteze. Avva Arsenie, la fel, vorbeşte despre experienţele altora şi este suspectat de ucenicii săi că sunt de fapt ale sale.

O astfel de situaţie găsim în apoftegma 33: "Avva Daniel a zis: Avva Arsenie ne-a povestit despre cineva - dar cred că era vorba chiar despre el - următoarele: Pe când stătea un bătrân în chilia lui, a venit un glas şi i-a zis: "Vino să-ţi arăt faptele oamenilor!". El s-a ridicat şi au plecat. şîngerul l-a dusţ Şi i-a arătat un etiopian care tăia lemne şi-şi făcuse o sarcină uriaşă. Şi se chinuia s-o aburce în spate, dar nu reuşea. Dar în loc să mai dea jos dintr-însa, el tot tăia lemne şi adăuga. Şi a făcut aşa vreme îndelungată. Au mers puţin mai încolo şi (îngerul) i-a arătat un om lângă un puţ din care scotea apă; apoi o turna într-un butoi găurit şi apa se scurgea din nou în puţ. Îi zice iar: "Vino să-ţi mai arăt ceva!". Văd un templu şi doi oameni urcaţi pe cai, ridicând o bârnă de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Vroiau să intre pe uşă, dar nu puteau, fiindcă bârna era pusă de-a curmezişul. Nici unul nu s-a smerit să meargă în spatele celuilalt, ca să fie lemnul drept, aşa că amândoi au rămas pe afară. "Aceştia, zice (îngerul), sunt cei care poartă crucea dreptăţii cu trufie şi nu s-au smerit să se îndrepte pe ei înşişi şi să călătorească pe calea smerită a lui Hristos. De aceea rămân în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Cel care taie lemne este omul plin de păcate şi, în loc să se pocăiască, adaugă mereu alte nelegiuiri la păcatele sale. Iar cel care scoate apă este omul care face fapte bune, dar amestecându-le şi cu rele, le strică şi pe cele bune. Toţi oamenii să ia aminte la faptele lor, ca să nu trudească degeaba""

Aşadar, avva Daniel, ucenicul Sfântului Arsenie, îl suspectează pe acesta că tocmai el ar fi cel pe care Dumnezeu l-a învrednicit de o asemenea descoperire ce descrie în linii mari întreaga suferinţă a lumii. Îi sunt indicate trei tipologii, trei atitudini, care foarte adesea se pot găsi laolaltă în lăuntrul aceluiaşi om.
Din aceeaşi ediţie:

În primul rând vede un arap (sau un etiopian cum apare în unele traduceri) care, deşi nu-şi poate duce în spate legătura de lemne pe care o are deja, continuă să o mărească. O foarte elocventă imagine a relaţiei cu păcatul, după cum se arată la final. Acelaşi cerc al plăcerii şi al durerii. Păcatul, imposibil de suportat, îşi cere alinarea printr-un nou păcat. Astfel, povara, şi aşa imposibil de dus, devine tot mai grea. Deşi iraţional, împotriva firii, păcatul se amplifică din sine şi ne împinge la perseverenţă pe un drum înfundat.

Calea absurdă a afundării în păcat cu speranţa că acesta-i drumul către izbăvire nu este singura înşelare. Avvei Arsenie i se arată şi o a doua cale care nu duce nicăieri. O cale pe care binele şi răul se amestecă. Binele făcut sporadic nu poate învinge răul, ba dimpotrivă, răul copleşeşte şi spurcă puţinul bine, care se risipeşte. Aceasta e imaginea nebunului care toarnă apă într-un jgheab găurit. E un avertisment. Să nu ne iluzionăm! Calea Domnului nu este cea a compromisurilor comode în funcţie de interesele de moment. Iar răul corupe tot ce atinge şi nu poate coexista cu binele, deşi, paradoxal, binele şi răul stau atât de adesea unul lângă celălalt în sufletul omului.

A treia imagine completează inventarul eşecurilor posibile. Am văzut că poţi încerca nebuneşte să scapi de păcate înmulţindu-le. E o cale a pierzării. Poţi încerca zadarnic să amesteci binele şi răul. E risipă. A treia cale înfundată e cea a celor care fac binele fără smerenie, ca să îl poarte ca pe un trofeu. Singură smerenia este cea care validează binele şi îl lămureşte, altfel totul capătă un aer de deşertăciune şi vânare de vânt.

Niciun comentariu: