luni, 4 noiembrie 2013

Rugaciunea de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O, Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Niciun comentariu: