miercuri, 4 decembrie 2013

Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos

Condacul al 10-lea

Cine te-a învăţat a grăi aşa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ţi-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!
 
Icosul al 10-lea

Se înspăimântează tot cugetul de propovăduirea ta, pe care ai trâmbiţat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos şi văzătorule al celor de sus, cel ce eşti cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ţie:
 
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucură-te, că, prin ajutorul tău, tiranul satana se izgoneşte de la noi;
Bucură-te, că gândurile cele rele şi bolile le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi;
Bucură-te, sănătatea trupească a oamenilor îmbolnăviţi;
Bucură-te, cârmaci preaminunat al celor ce înoată pe ape;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc pe uscat;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, cel ce ajuţi rugăciunilor noastre spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
 

Niciun comentariu: