luni, 23 decembrie 2013

Scrisoare

Pe taticul acestor copii, un om foarte harnic si cu foarte mult bun simt, l-am cunoscut saptamana trecuta, o buna prietena povestindu-mi despre situatia acestei familii. Mezinul familiei, Nectarie, este in centrul atentiei tuturor. Vasilica, sora cea mare, mi-a scris:
Suntem o familie numeroasa formata din 9 frati, suntem foarte uniti si ne ajutam foarte mult unii pe altii, ne iubim enorm si ne respectam parintii, ii ajutam cu cat putem. 

De Craciun in fiecare an am petrecut sarbatoarea fara brad si cadouri. Am dus o copilarie grea, in lipsuri, ne intristam cand se faceau la scoala tabere si excursi iar noi nu ne puteam duce sau la zile de nastere, in niciun an nu am primit cadouri deoarece parintii nu aveau bani si era foarte important sa avem ce pune pe masa. 

In decembrie 2010, cu 2 zile inainte de Craciun fratele cel mai mic, Nectarie care s-a nascut si cu Sindrom Dowm, in urma unei raceli am descoperit ca are LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA,  parintii nu aveau bani pentru internarea si tratamentul lui Nectarie si au facut un imprumut pentru a-i cumpara citostatice deoarece spitalul nu avea. 

Nectarie a avut multe complicatii, avea nevoie de medicamente deoarece spitalizarea a durat 2 ani, acum are nevoie  de recuperare pentru a putea incepe sa vorbeasca si nevoie de bani pentru transport. 

De multe ori in vacanta ma duceam la spital sa ii duc de mancare lui Nectarie, si ramaneam cu el zile intregi si saptamani. Mama nu l-a dat la gradinita  deoarece are leucemie si refuza sa-l primeasca. Drumul pana la spital si tratamentul costa bani, mai are nevoie si de pampersi iar veniturile sunt foarte mici, ne descurcam doar din alocatia noastra. 

Cei care suntem la liceu avem nevoie de bani de transport, de rechizite, acum cand a venit iarna noi nu avem ghete si ne ingheata picioarele. Facturile sunt neplatite, si luna asta o sa ne opreasca lumina, nu putem ramane fara caldura mai ales ca cel mic este foarte sensibil si raceste foarte repede. 

De luni de zile mancam numai paine cu margarina, tata nu are servici, mama nu mai stie cum sa faca rost de bani ca sa putem plati facturile. Cel mic de multe ori nu are fructe si nici carne, are foarte mare nevoie de alimentatie buna si sanatoasa. Ne dorim foarte mult sa se faca bine si sa vorbeasca ca sa ne intelegem cu el. 

Ne dorim un brad, mai avem nevoie de o imprimanta pentru scoala.
Contact: vasy.alexu95@gmail.com

Niciun comentariu: