sâmbătă, 31 august 2013

Lacrimi uitate


Din scrierile Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/poezii-cuprins/

Părinţii mei, sărmanii,

De timpuriu s-au stins
Şi eu fiind prea fraged
Atuncia nu i-am plâns.

Dar a venit şi vremea
Să-i plâng eu mai târziu
Când mă aflam alături
De alt cinstit sicriu.

Căci Domnul rânduise

Bunica să mă crească
Să-mi fie ea şi tată
Şi maică pământească.

Iar când s-a dus bătrâna

Cu sufletul la cer
Atunci în lumea asta
Eu am rămas stingher.

Pe ea amar plangand-o

Cu lacrimi prea fierbinţi
Atunci eu dimpreuna
Plangeam si pe părinţi.

La inimă durerea

A fost aşa de grea
Încât simteam de-a pururi
Cum rana sangera.

Şi rana asta veche

Abia s-a vindecat,
Când Domnul intru slujba
Cea sfanta m-a chemat!

Sa o cinstim pe Maica Domnului!

Maica Domnului este Binefacatoarea noastra. Suntem datori sa o cinstim, fiecare sarbatoare inchinata Dansei fiind un bun prilej de a O cunoaste.
  
31 august: Asezarea in racla a cinstitului brau al Maicii Domnului
Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

sursa: aici

8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului
21 noiembrie. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
9 decembrie: Zamislirea Sfintei Fecioare Maria de catra Sfanta Ana
26 decembrie: Soborul Maicii Domnului
25 martie:.Buna Vestire
Vineri în Săptămâna Luminată: Izvorul Tămăduirii
15 august:. Adormirea Maicii Domnului
31 august: Asezarea in racla a cinstitului brau al Maicii Domnului 


vineri, 30 august 2013

Concurs: In august intamplarile au gust bun

Up date 27 septembrie Anunt castigatori concurs In august intamplarile au gust bun; http://adriana-dardindar.blogspot.ro/2013/09/anunt-castigatori-concurs-in-august.html

Bine v-am regasit, dragi prieteni! Cioc, cioc, bate toamna la usa si dupa cum se arata vremea, ploaia ne mai tine si prin casa. Printre multele activitati de toamna, va propun sa strecurati si o coala alba de hartie, un creion si cum va amintiti un gust bun de intamplare al lunii august, sa-l asterneti pe hartie. Pana pe 26 septembrie 2013, daca va faceti timp si il postati la comentarii, a doua zi, pe seara, va anunt care gust mi-a placut cel mai mult si va voi darui in schimb cateva carti pe care le-am citit in aceasta vara si mi-au mers la suflet, de gustoase ce sunt.

Dati vestea mai departe la prieteni si pentru a ajunge mai usor la pagina de concurs, o semnalizez cu aceasta fotografie.

Va astept la comentarii!

luni, 26 august 2013

Credinta, nadejdea si dragostea

Cand sufletul iti este inecat in furtuna, lipeste-ti obrazul de cel al Maicii Domnului si O vei simti cum plange si pentru tine. Plange si te indruma spre Fiul  Sau, pe Care daca Il asculti si ai rabdare, vei vedea ca alunga orice nor..

A asculta presupune a tacea mai intai, a te linisti un pic si pe urma a te infrupta din belsugul Cuvantului.

A asculta cu folos, presupune sa iti gasesti un loc de unde sa auzi limpede ce ti se spune. 

Pentru fiecare dintre noi, Maica Domnului face loc in Biserica si asteapta doar sa ne lipim obrazul de Obrazul Dansei, atunci cand sufletul ne este inecat in furtuna.

De multe ori, familia este precum o corabie ce pluteste cand pe ape linistite, cand pe mari involburari. Parinti si copii, fara Maica Domnului, suntem pierduti. Daca cel putin un membru al familiei O iubeste pe Maica Domnului la fel de mult cum isi iubeste propria familie, corabia nu numai ca nu se scufunda, dar are toate sansele sa ajunga cu bine la mal. 

Icoana Maicii Domnului din Vladimir imi este foarte draga. Am primit-o de la o prietena, dupa ce s-a casatorit, in urma cu 12 ani. Peste alti ani, am aflat ca este sarbatorita in aceeasi zi cu sotii Sfintii Mucenici Adrian  si Natalia  In  urma cu patru ani, am aflat despre copilul care a devenit Sfantul Mucenic Fanurie, sarbatorit in urmatoarea zi a lunii august, douazeci si sapte.

De fiecare data cand privim o icoana, invatam o lectie, o lectie de viata care spusa pe scurt s-ar putea reduce la trei cuvinte: credinta, nadejdea si dragostea.

Privind cu atentie in jurul nostru, observam ca de-a lungul generatiei parintilor nostri, aceste tei cuvinte salvatoare au fost date la o parte. Bunicii nostri le cunosteau foarte bine, bunicile noastre o iubeau pe Maica Domnului la fel de mult cum fetele lor, iubesc in zuilele noastre, telenovelele. 

Iubirea Maicii Domnului a ramas constanta si fierbinte si putem observa cum de multe ori, familii tinere, ascultatoare de parintii duhovnicesti, ii intorc la credinta pe cei care ar fi trebuit sa le fie modele in viata, pe parintii trupesti. Multe sotii tinere stau mereu cu privirea atintita la Maica Domnului si la Sfintele Mucenite, incurajandu-si mereu sotii sa stea cu mintea si inima indreptate spre Hristos si prietenii Sai, Sfintii, devenind in acest fel si ei prieteni buni, asemanatori cu Sfantul
Ioan Botezatorul, indemnanadu-si si ei prietenii sa se intoarca cu fata spre Hristos, fiind si ei gata mereu de un mic sacrificiu, incomparabil ca intensitate cu cel pe care l-a facut Sfantul pentru prietenii sai.

Un mic sacrificiu poate sa fie si o zi de post, o zi in care sa ne rugam pentru familie si pentru prieteni,. O astfel de zi este si ziua de douazeci si noua august. Mai sunt doar  cateva zile din aceasta ultima luna a Anului bisericesc.Urmeaza luna septembrie, vacanta isi ia la revedere facand o plecaciune catre inceperea scolii. Cu credinata, nadejde si dragoste, ar trebui sa ne plecam si noi inimile la lectiile Maicii Domnului, incercand in felul acesta sa stergem lacrimile bunicilor nostri, care inca plang in cer pentru noi si pentru parintii nostri neascultatori.

Sa-i pomenim mereu pe ai nostri bunici, sa ne amintim ca poarta nume de sfinti si sa o rugam pe Maica Domnului sa ne imprieteneasca cu acestia, pentru ca doar o vorba nechibzuita a putut sa spuna ca pana la Dumnezeu te mananca Sfintii. Bunicii nostri ne-ar fi invatat ca Sfintii ne trag dupa ei la Hristos, facandu-ne fericiti.

In zilelele noastre, suntem tentati sa spunem ca fericirea nu exista. Bunicii nostri ar marturisi cu mana pe inima ca fericirea exista, este foarte aproape de noi. trebuie doar sa stim unde sa o cautam, sa o exersam si apoi sa o pastram pentru a ne bucura cat mai mult de ea, Trebuie doar sa recunoastem ca nu suntem fericiti si sa ne amintim ca atunci cand eram mici, tinuti de mana de bunici, am ajuns intr-o biserica, unde am vazut de multe ori  ca exista oameni fericiti. 

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.  
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.  
Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi. 
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.  
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.  
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.  
Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.  
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.  
Sunt cuvinte pe care le auzim la fiecare Sfanta Liturghie, cuvinte desprinse din Evanghelie, cuvinte care duc la un urcus duhovnicesc. Multe personae, nestiind ce inseamna a fi saraci cu duhul se opresc inca de la inceputul drumului, considerand ca a fi sarac cu duhul este ceva de dispretuit.

Cautand icoana cu Predica de pe munte, am gasit in Ziarul Lumina, o lectie, scrisa de pr. Ioan Valentin ISTRATI
, lectie ce ne poate fi de folos daca dorim sa incepem drumul catre fericire.

Fericirile răstoarnă în mod fundamental părerile lumii
Toată istoria, oamenii au crezut că cei mândri, plini de sine şi suficienţi lor sunt fericiţi, iată acum Dumnezeu ne spune că fericiţi sunt cei săraci cu duhul. Smerenia este slava ascunsă a învierii, sălăşluind în moartea egoismului şi adăpând cu lumină toate cele de sub cer.

Oamenii au crezut că doar cei ce râd sunt fericiţi. Râsul era cumva sinonim cu fericirea. Iată acum vine Mântuitorul şi afirmă răspicat că cei ce plâng sunt fericiţi. Fericirea care vine prin lacrimi este adevărata fericire, căci înseamnă simţire a durerilor lumii, taină a pocăinţei-metanoia interioare, adânc mare de compasiune şi curăţire a ochilor interiori în baia lacrimilor. Plânsul este maica mângâierii şi izvorul cel preacurat al bucuriei.

Mereu oamenii au crezut că fericiţi sunt cei mânioşi, stăpânitori, aspri. Vine acum Hristos şi spune că doar cei blânzi sunt fericiţi, pentru că accesează stăpânirea Pământului nou, care este Hristos, Cel blând şi smerit cu inima.
Am crezut că cei sătui, graşii pământului, sunt fericiţi. Acum vine Dumnezeu şi spune fără putinţă de tăgadă că doar cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate sunt fericiţi, pentru că intră în dorul lui Dumnezeu pentru dreptatea şi iubirea lumii. Setea şi foamea după dreptate reprezintă de fapt certificatul de naştere din Dumnezeu, adâncul cel infinit al dreptăţii milostive, în care încap toate inimile acestui univers.
Am crezut că oamenii bogaţi, sus-puşi, cei ce primesc totul de la toţi, sunt fericiţi. Fals! Fericiţi sunt cei milostivi, oamenii care dau tot ceea ce au şi sunt pentru ceilalţi, într-o dăruire de sine totală, pe Crucea bucuriei pline de lacrimi.
Am crezut - ca regn uman - că oamenii adăpaţi cu plăceri, cufundaţi în patimile dezmierdărilor, zăcând în dependenţa de trupuri şi de materie, sunt fericiţi. Nimic mai fals. Fericiţi sunt doar cei curaţi cu inima, care jertfesc materia pe altarul spiritual, care se umplu de dor de Cel Preacurat şi primesc cu uimire darurile lui Dumnezeu, făcându-le născătoare întru iubire şi văzând pe Dumnezeu în întreaga creaţie şi faţă către faţă în Hristos, Preacuratul Dumnezeu cu lacrimi de Om.
Am crezut mereu că oamenii urzitori de războaie, tiranii care desenează ţări pe hartă cu sticla de votcă sunt fericiţi. Ei însă sunt profund nefericiţi, de vulnerabili ce sunt. De fapt fericiţi sunt făcătorii de pace, luminătorii, împăciuitorii lumii, cei ce lasă totul şi propriul orgoliu pentru a instaura armonia şi bucuria tuturor, asemănându-se cu Dumnezeu şi devenind fiii Lui.
Am crezut că oamenii prigonitori, inchizitorii lumii, judecătorii neamurilor sunt fericiţi. Nu-i adevărat. Fericiţi sunt cei prigoniţi pentru dreptate, cei ce suferă toate durerile lumii pentru împărăţia cerurilor. Fericiţi sunt oamenii plini de sânge pentru adevăr, cei biciuiţi pe stâlpii infamiei patimilor omeneşti, cei persecutaţi din leagăn şi din pântece pentru lumina din ochii lor, cei plini de valoare netrecătoare care stârnesc ura şi invidia celor mai puţin dăruiţi.
Am crezut - vai - că fericiţi sunt cei promovaţi, cei ce primesc laude de pretutindeni, flataţi de propria nimicnicie, apreciaţi de şefi, puternici în carieră. Nu-i aşa! Fericiţi sunt cei ocărâţi, prigoniţi, vorbiţi de rău, gunoiul acestei lumi este sediul central al fericirii omeneşti. Acolo, unde nu pătrunde decât imprecaţia, insulta şi blestemul, se odihneşte puterea martirică de a face bine celor ce te ucid şi domneşte Dumnezeul nostru, Dumnezeul răstignit.
Aşadar, tot ceea ce am crezut despre lume, de la începătura istoriei, era fals. Am zăcut în eroare, scufundându-ne în derizoriu şi oglindindu-ne nefiinţa în apele tulburi ale acestei lumi. Istoria umanităţii dinainte de Hristos a fost istoria unei ratări fundamentale, a unui eşec dureros de a ieşi din propriile limitări cauzate de păcat şi de a zbura precum Icar peste zidurile morţii.
Mântuitorul lumilor vine şi ne arată Calea. Este El, Făcătorul de viaţă, care umple de sens şi de fericire toate câte sunt. Atât timp cât suntem în Dumnezeu, nimeni şi nimic nu ne poate atinge şi urcăm mereu din slavă în slavă spre înălţimile fericirii cereşti. Fără Hristos, lumea doare în fiecare clipă, în fiecare atom şi în fiecare celulă vie. Fără El, universul întreg nu e decât un sarcofag uriaş, plin de necurăţia morţii în care se cântă marşul funebru al păcatului. Învierea lui Hristos este transformarea acestui sarcofag în pântece roditor, născător de eternitate în harul lui Dumnezeu, din care ieşind, intrăm în conştiinţa faptului că Tatăl nostru este Dumnezeu, cu care semănăm în toate la început şi de care nu trebuie să ne mai despartă nimeni şi nimic, o veşnicie.
Spre bucuria bunicilor nostri, sa invatam  inca din tinerete, sa fim fericiti!