luni, 30 septembrie 2013

Blogul pentru prietenii nasilor si ai finilor

Sper ca nu ati uitat Salata Prieteniei din februarie 2012.

Pentru ca duminica suntem nasi,  o mare minune pentru mine, va invit sa rasfoiti blogul la care am lucrat astazi, cu drag si spor, pentru al finilor viitor.

http://salataprieteniei.blogspot.ro/






sâmbătă, 28 septembrie 2013

Să fiţi bine spovediţi! Asta-i taina care mântuieşte!

Fragment din Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Arhim. Arsenie Papacioc
duhovnicul- Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii?
- Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic și la împărtășit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva și ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!"
Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ți recunoști greșeala, ori, în sfârșit, nu-l lași să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l disprețui și a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potrivește cu armonia. Vorbește cu el, ca să vadă că ești cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluți cu toată lumea, dar cu amărăciune și cu noduri.Asta nu e bine. Frățiile voastre trebuie să știți că a iubi pe vrăjmași este o poruncă. Dar pe nevrăjmași? Dar pe unul care ţi-a năzărit: "Uite și ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiți serioși în ce privește relația mută cu lumea, nu relația manifestată. Trebuie, ori să-l compătimeşti, ori să-l fericeşti în inima ta.

Eram la închisoare și era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relaţie cu el. Și am zis în inima mea aşa: "Măi, ăsta are și el o mamă și mamă-sa îl iubeşte. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeşte si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând.


Și te mărturiseşti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbeşti de rău și ele se înregistrează toate. E uşor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu ştii de ce a făcut și nici nu-i cunoşti întoarcerea lui cu lacrimi. Și nu auziţi că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu uşurinţă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"

Fraţilor, nu există în creaţia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu ştie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu decât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriţi. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreţi să biruiţi: suferiţi-vă si nu judecăm pe nimeni. Pentru că în felul acesta veţi fi liberi. Altfel nu. Îţi duci viaţă în funcţie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparaţie. "Eu nu sunt aşa!" Si te iei în comparaţie cu un om pe care tu îl numeşti ticălos. De ce nu te iei în comparaţie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Athonitul? De ce nu te iei în comparaţie cu diferiţi Părinţi cunoscuţi, care duc o viaţă aleasă? Mântuitorul spune: Iubiţi pe vrăjmaşi, pe cel care-mi face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierţi, dar te gândeşti la o răzbunare fată de el. Vreţi răzbunare? Vă învăţ eu: să-l iubiţi si să-l pomeniţi la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine aşa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

vineri, 27 septembrie 2013

Anunt castigatori concurs In august intamplarile au gust bun

26 septembrie a venit si participarea la concurs s-a sfarsit

Doua gusturi foarte bune si o promovare de blog, asadar fiecarea participant primeste cate un dar. Helen, Diana, Ramona va rog sa imi dati de stire unde sa il trimit. 

Gusturile voastre fiind foarte apropiate de gustul meu din luna august, luna in care am pregustat si eu un pic din Rai si prin intermediul Adei si a cartii sale, sper ca veti primi cu bucurie in dar aceasta carte.

Helen, Diana, Ramona . daca mergeti in aceasta seara la lansarea cartii, o voi ruga pe autoare sa fie  intermediar intre mine si voi. Daca nu, va rog sa imi dati de stire unde sa va trimit cartea.


Bucurie si marturisire

Galateni 2, 6-10
Evanghelia Zilei
Sinaxar: 
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
Sfântul Mucenic Calistrat şi cei împreună cu dânsul patruzeci şi nouă de Mucenici
Sfânta Muceniță Epiharia 



 





miercuri, 25 septembrie 2013

Ada isi lanseaza cartea

Up date 2 octombrie: Am 5 exemplare pentru primii 5 doritori. Pentru autograful autoarei, saimi scrieti la comentarii, prenumele dumneavoastra.

Spre Carmen
.

Miercuri, zi de post si de pilde

Capitolul 2 din Pildele lui Solomon
1. Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra,
2. Plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială,
3. Dacă vei chema prevederea şi spre buna-cugetare îţi vei îndrepta glasul tău,
4. Dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară,
5. Atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu,
6. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea;
7. El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii;
8. El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe.
9. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui.
10. Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău,
11. Când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi,
12. Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună,
13. De cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase,
14. De cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate,
15. Ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe.
16. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare,
17. Care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei,
18. Căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad;
19. Nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii.
20. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi,
21. Căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el;
22. Iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Coperta de revista. Revista de familie.

Buna dimineata, fotografi!

marți, 24 septembrie 2013

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "din pomul de mirt", Myrtidiotissa

Aflata in cursul sec. XIV de un pastor, intre ramuri de mirt din locul numit Myrtide (in insula greceasca Kitera), Icoana Myrtidiotissa a Maicii Domnului este cinstita in sinaxarele ortodoxe straine la 24 septembrie, ziua cand a fost gasita. O alta pomenire a icoanei se face la Adormirea Maicii Domnului (15 august), iar o procesiune ampla cu aceasta are loc in decursul Saptamanii Luminate, prin toate localitatile insulei, spre ocrotire si belsug.

De la inceput icoana s-a dovedit facatoare de minuni. Maica Domnului insasi s-a aratat acelui pastor, indemnandu-l sa caute icoana ei. Gasind-o, acela a dus-o in coliba sa. De trei ori la rand icoana a disparut, fiind aflata in ziua urmatoare, la locul initial, in mirt.
Imagine
Pastorul a ridicat o mica biserica din lemn pe locul mirtului, care s-a pastrat pana astazi. Langa ea, ulterior, s-a zidit o biserica mare, a manastirii „Panaghia Myrtidiotissa”, icoana devenind ocrotitoarea insulei

Intre minunile consemnate de localnici, se numara stoparea unei epidemii de ciuma, primirea de bani neasteptati pentru nevoile manastirii icoanei, de catre staretul Agantanghel (sec. XIX) in repetate randuri, salvarea muncitorilor bisericii din diferite accidente.
Una dintre cele mai impresionante minuni s-a petrecut in sec. XVI, cu paraliticul Teodor Kumprianos, descendent al pastorului ce a gasit icoana Mirtidiotissa. Acesta isi dorea foarte mult sa participe la sarbatorirea icoanei din 24 septembrie, insa nu se putea ridica din pat. Ani de-a randul a trimis pe cineva din familie in locul lui, la manastire, spre inchinare, sperand ca macar o data in viata sa ajunga si el. Intr-un an, rudele l-au purtat pe targa pana la biserica, de 24 septembrie. in timpul privegherii, s-a auzit un zgomot puternic venind dinspre mare. Crezand ca vin piratii, toti credinciosii au fugit, uitand sa-l ia si pe Teodor. El a ramas singur cu icoana, neputandu-se deplasa. Astfel ca a tasnit din inima sa ruga fierbinte, de a fi ocrotit si el. O asemenea rugaciune a strapuns cerurile, si indata s-a auzit voce din icoana care i-a spus: „Ridica-te si fugi!”Teodor s-a ridicat si a fugit. i-a ajuns din urma pe ceilalti, care s-au dezmeticit, intelegand ca nu vine vreun pirat, dimpotriva, a fost mila Maicii Domnului revarsata spre cel credincios si rabdator.
 
Icoana este purtata in procesiune si fara data fixa, la vreme de seceta. intr-un an, un turc i-a observat pe crestinii ce se rugau pentru ploaie, cu icoana pe camp. El a promis ca le va da bratara sa cu diamante, daca vor reusi sa aduca ploaie in tinut. La sfarsitul rugaciunilor preotilor, s-a pornit o ploaie in rafale, iar bratara turcului celui bogat a ramas atarnata la icoana, ca semn de incredintare in fata minunii.

Copiile icoanei Mirtidiotissa cuprind ramurele de mirt. Uneori, langa Maica Domnului Cea din Mirt este infatisata Sfanta Tecla, sarbatorita in aceeasi zi, de 24 septembrie.

Sursa aici.

Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae



Ţinând seama de darul pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre prin persoana şi opera Părintelui Dumitru Stăniloae, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 ca An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la naşterea sa şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Printre teologii ortodocşi de renume care au reuşit să realizeze o sinteză neopatristică în secolul al XX-lea, pot fi amintiţi George Florovski (1893-1979) şi Vladimir Lossky (1903-1959), din diaspora rusă, Ioan Karmiris (1904-1991) din Grecia, Iustin Popovici (1894-1979) din Serbia, dar mai ales teologul român Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993). 

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus şi comentat opere majore ale Sfinţilor Părinţi (24 volume), inclusiv monumentala Filocalie în 12 volume, unde notele explicative sunt adesea aprofundări teologico-mistice de o copleşitoare bogăţie spirituală. 

Temele şi accentele majore ale teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae sunt:  Sfânta Treime, Sfânta Biserică şi îndumnezeirea omului prin iubirea lui Hristos.

1.    Dumnezeul creştinilor este Sfânta Treime numită de Părintele Dumitru Stăniloae „structura supremei iubiri”. Sfânta Treime a creat lumea ca dar al iubirii Sale, iar omul ca persoană a fost creat după chipul Persoanelor veşnice ale Sfintei Treimi, pentru a participa la viaţa şi iubirea veşnică a Sfintei Treimi.

2.    Iisus Hristos - Unul din Sfânta Treime este Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om după natură, ca omul să devină dumnezeu după har. Iisus Hristos este temelia şi capul Bisericii, întrucât prin El se dăruieşte oamenilor viaţa veşnică a Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

În acest sens, eclesiologia Părintelui Dumitru Stăniloae este prin excelenţă o eclesiologie trinitară în care unitatea internă a Bisericii se realizează prin mărturisirea dreptei credinţe în Sfânta Treime şi prin participarea credincioşilor din Biserică la viaţa Sfintei Treimi descoperită oamenilor în Hristos şi prin Hristos, şi comunicată lor prin lucrarea Duhului Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul. Duhul Sfânt confirmă iubirea veşnică a Tatălui către Fiul şi a Fiului către Tatăl, iar în Biserică El împărtăşeşte oamenilor această iubire eternă ca har al paternităţii duhovniceşti în Sfânta Taină a Hirotoniei şi ca har al filiaţiei duhovniceşti în Sfânta Taină a Botezului, prin care creştinii devin fii după har ai Tatălui ceresc şi fraţi întru Hristos. De aceea, rătăcirea de la dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos devine rupere a comuniunii cu Biserica lui Hristos.

3.    Fiind teolog al Sfintei Treimi, Părintele Dumitru Stăniloae este şi teolog al iubirii creştine, ca iubire a lui Hristos comunicată oamenilor prin oamenii milostivi.

Ca teolog al Sfintei Treimi, Părintele Dumitru Stăniloae se foloseşte de învăţătura despre Sfânta Treime a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigore Teologul, interpretată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, iar ca teolog al filantropiei divine şi eclesiale, el se inspiră din teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, la care se adaugă teologia filocalică a lui Diadoh al Foticeii şi a Sfântului Isaac Sirul.

Fragmente preluate de aici .

luni, 23 septembrie 2013

Alunga tristetea din inima!

O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele. (Pildele lui Solomon capitolul 17,22)  

Un buchet de pus la inima:

http://daruldininimanoastra.blogspot.ro/2013/09/cuprins.html


miercuri, 18 septembrie 2013

Cuvinte care vindeca suferinta, stranse in Acatist

Tropar
Prin chipul tau aducator de bucurie, preacurata Vindecatoare, cu dorinta fierbinte a celor ce asteapta ajutorul tau, mantuieste-i, Stapana, pe cei ce alearga la tine, scapa-i de boli si de orice intamplare, ca pe tine te cheama in ajutor pururea.

In fata icoanei Tale nou revelate stand noi, credinciosii, iti cantam cu umilinta, Imparateasa tuturor,  trimite vindecare robilor tai bolnavi, care te roaga cu umilinta, ca plini de bucurie, sa-ti cante tie: Bucura-te Imparateasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputintele noastre! (Condacul 1 din Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea)

Acatistul CD se poate cumpara de aici.

Mai multe reprezentari ale Icoanei Maicii Domnului "Vindecătoarea" Tselitelnitsa
18 Septembrie



Sunt grav bolnava!

 UP DATE 25 septembrie Mi-am revenit!!! Imi voi face timp sa va povestesc ce am invatat in aceasta saptamana. Ii multumesc Maicutei Domnului pentru ca ne poarta in inima Sa pe toti.

UP DTAE 20 SEPTEMBRIE VA MULTUMESC TUTUROR PENTRU GANDUL CEL BUN

Aceasta postare se adreseaza doar celor care ma cunosc si pe care simt ca ii pierd  tot mai mult in fiecare zi, prin modul meu patimas de a ma purta.

Timp de 40 de zile, va rog sa ma pomeniti si pe mine in pomelnicele si rugaciunile voastre. 

Am primit carticica cu Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea si m-as bucura daca si voi l-ati asculta sau citi macar o data, pentru ca stiu despre icoana cinstita astazi ca este vindecatoare de orice boala. Zilnic, in semn de recunostinta pentru Maica Domnului, voi posta cate un fragment, ca sa vedeti ce frumos si folositor este, pe pagina intitulata.
Cuvinte care vindeca suferinta, stranse in Acatist

Doamne, ajuta-ma sa ma fac bine!

Sunt Adriana si sunt grav bolnava. Bolnava de iubire patimasa. O iubire  tulburatoare, dezechilibrata care imi face rau atat mie cat si celor dragi. As vrea, pentru ca ii iubesc foarte mult, sa ii fac pe toti fericiti, sa fie toti iubitori ca si mine. Rezultatul este dezastruos: Nu numai ca imi enerevez prietenii dar ii si indepartez de mine si de sursa Iubirii.

Ultima data cand am iubit prea mult, a fost aseara. Atat de mult, incat o cina cu prietenii s-a transformat intr-o seara cu dureri de cap, pentru ca eu, iubind atat de mult sunt in stare sa scriu mii de cuvinte despre iubire si uitand ca iubirea nu are nevoie de prea multe cuvinte i-am  obligat pe cei dragi sa le citeasca. Trei pagini care au dus catre polemici pe alocuri necordiale, astfel incat i-am invinuit pe ei, care ma iubesc foarte mult, spunandu-le ca nu ma iubesc. Ei erau trei  trei oamnei buni, sanatosi la cap si in sinea mea am recunoscut ca au dreptate, pentru ca ma stiu cat de patimasa sunt atunci cand iubesc.

Astazi am luat o hotarare: sa ma iubesc mai mult pe mine si sa va rog si pe voi, daca ma iubiti, sa va rugati sa ma fac bine si sa invat si eu sa iubesc firesc, asa cum ii place si Lui Dumnezeu.

Va implor, daca ati citit pe acest blog ceva ce v-a adus bucurie,  sa va rugati si pentru mine, altfel acest blog ma va inghiti, fiind singurul loc in care simt ca nu deranjez pe nimeni cu iubirea mea exagerata.

Stiu ca este posibil sa ma fac bine! Am vazut persoane care s-au vindecat prin micul sacrificiu de timp, facut de prietenii lor. Inghesuiti-ma si pe mine pe pomelnicele pe care le duceti la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu sau la Acatiste. si daca aveti un sfert de ora liber, va rog sa cititi pentru vindecarea mea paraclisul Maicii Domnului.

Astazi, este cinstita Icoana Maicii Domnului "Vindecătoarea" Tselitelnitsa.  Imi pun toata nadejdea in dragostea Maicii Domnului si cred ca intr-o zi voi iubi si eu cum ne indeamna sa iubim Sfantul Apostol Pavel, pentru ca stiu ca Maica Domnului  are puterea sa faca minuni, dintre care o minune se poate citi si aici. 

Asa imi doresc sa ajung sa iubesc, dar pentru aceasta am nevoie de iubirea voastra pentru mine care va va indemna sa continuati sa cititti cele scrise, pana la sfarsit. Va multumesc!
" De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "(din Epistola I a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, capitolul 13.)

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu ajutătoarea săracilor si primitoarea străinilor, bucuria celor întristaţi si acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "Vindecătoarea" Tselitelnitsa

Aalte icoane aici
Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Ploaie pe lână". Este vorba de o vindecare neaşteptată a unui preot rus, din sec. XVIII. Preotul Vincent Bulveneskii, slujitor în biserica Navarninsk, se ruga întotdeauna la Icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din biserică, spunând următoarea rugăciune:„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtt pe Hristos şi laptele care L-a hrănit pe Mântuitorul nostru, Domnul Dumnezeu!" În afară de aceasta, preotul Vincent avea o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Într-o vreme, el s-a îmbolnăvit grav la limbă. Nu numai că nu mai putea sluji, ci avea dureri îngrozitoare, zăcând la pat, aproape de a-şi pierde minţile datorită suferinţei. Acum nu se mai putea ruga în biserică, dar se închina cu rugăciunea obişnuită, către Dumnezeu şi Maica Domnului, în patul său.
 
La sfârşitul unei rugi fierbinţi, a văzut că la capul patului său a apărut un tânăr foarte frumos. A înţeles îndată că e îngerul său păzitor. Acela l-a privit cu milă neţărmuită şi cu dragoste, chemând-o el însuşi pe Maica Domnului, să-l vindece pe bolnav. Atunci în camera preotului a intrat chiar Împărăteasa îngerilor, care l-a tămăduit.
 
Ridicându-se complet vindecat, preotul a mers îndată la biserică, slujind din nou. Enoriaşii săi, care îi cunoşteau situaţia, au fost mai mult decât uimiţi să-l audă cântând.
 
Se pare însă că minunea aceasta nu este unică, pentru că Icoana cu numele „Vindecătoarea" („Tselitelnissa", „The Healer") era cunoscută dinainte, cu aceeaşi reprezentare a unui bolnav, pe patul suferinţei, lângă care a venit Maica Domnului, alinându-i suferinţa.
 
Cea mai veche Icoană „Vindecătoarea", cunoscută, datează din sec. IV, aflându-se în biserica Tsilkan (Kartali – Georgia), din timpul Sfintei Nina, cea asemenea cu Apostolii.
 
O copie a Icoanei Tselitelnissa a Maicii Domnului, ea însăşi făcătoare de minuni, se află la Moscova, în mânăstirea Alexeev.
Icoana este pomenită în sinaxarele ruse, la 18 septembrie.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare de boli
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi( num e l e) şivindecă- ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin! 



Doar o minune ma poate salva!

 UP DATE 25 septembrie Mi-am revenit!!! Imi voi face timp sa va povestesc ce am invatat in aceasta saptamana. Ii multumesc Maicutei Domnului pentru ca ne poarta in inima Sa pe tot

Carmen, roaga -te si pentru mine!


Cine invata, are carte si parte de un loc in Rai

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "a Sfântului Macarie"
Tineti miercurea si vinerea post, spovediti-va si rugati - O pe Maica Domnului, sa il roage pe parintele vostru duhovnic sa va ajute la lectiile de dobandire a intelepciunii pe parcursul Anului bisericesc si scolar 2013-2014, pentru a fi pana la vacanta mare din vara viitoare, fericiti ca sunteti impacati cu Dumnezeu. Asa o sa fac si eu., citind  miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in liniste si cu atentie, cate un capitol din Proverbele, sau Pildele lui Solomon, ca si cum m-as pregati pentru teza., ca si cum m-ar invata Sofia.

Doamne ajuta!

Capitolul 1

1. Pildele lui Solomon, fiul lui David,
2. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,
3. Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,
4. Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare.
5. Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,
6. Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă.
7. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.
8. Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale.
9. Căci ele sunt ca o cunună pe capul tău Şi ca o salbă împrejurul gâtului tău.
10. Fiul meu, de voiesc păcătoşii să te ademenească, nu te învoi,
11. Dacă-ţi spun: "Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit,
12. Să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în mormânt.
13. Să punem stăpânire pe tot felul de lucruri scumpe, să ne umplem de pradă casele noastre,
14. Fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-va pentru toţi!"
15. Fiul meu, nu te întovărăşi cu ei pe cale; abate piciorul tău din cărarea lor,
16. Căci picioarele lor aleargă numai la rău, iar ei zoresc să verse sânge.
17. Zadarnic se întind curse în văzul păsărilor!
18. Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
19. Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.
20. Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său.
21. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul:
22. "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
23. Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.
24. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama!
25. Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit.
26. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi,
27. Când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde.
28. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla,
29. Pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o,
30. Fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o.
31. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor,
32. Căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte;
33. Iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

marți, 17 septembrie 2013

Dorul de Sofia


O sarcina dureaza in mod obisnuit aproape noua luni. Anul scolar se intinde si el pe parcursul a noua luni. Daca scadem zilele libere si zilele de vacanta, anul scoar efectiv dureaza aproximativ sase luni.. In fiecare an, dupa lunile de invatatura urmeaza o vacanta mare, incarcata de bucurii, cu drumetii in locuri pline de verdeata, unde nu exista decat veselie, pentru copiiii care au fost cuminti pe parcursul anului scolar.

Pentru fiecare om, anul scolar incepe inca din burtica mamei, atunci cand invingatoarea samnata purtata de tata, intalneste solul fertil in care fatul urmeaza sa isi inceapa viata. 

Din data de 1 septembrie, port in inima mea o fetita botezata si numita

fetita cu o viata ca de poveste, o fetita care numai dupa 5 zile de viata, a plecat spre locul unde multi alti copii se roaga pentru rudele lor ramase aici, pentru prietenii lor ramasi aici, dar mai ales cred eu ca se roaga pentru toti copiii de pe pamant.


Suntem in zilele de inceput de nou an scolar, suntem in zilele de inceput de viata a multor copii, dar suntem si in zilele de inceput de nou an bisericesc, pentru ca au trecut doar doua saptamani de la 1 septembrie. Cum ar fi ca dorul de intelepciune sa vina peste noi si incepand de astazi, ziua cand cinstim Icoana Maicii Domnului "a Sfântului Macarie"si o pomenim pe Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis,sa incepem sa invatam ce trebuie sa facem pentru a deveni intelepti si poate la sfarsitul anului scolar, in mod minunat, lumea din jurul nostru va fi mai buna, ca un dar de la Dumnezeu, pentru efortul pe care il vom face in incercarea noastra de a ne schimba in bine, si a deveni fericiti.

Cum ar fi sa ne inscriem in aceasta toamna la cea mai frumoasa scoala,  Scoala Vietii Vesnice si Adevarate, ale carei lectii se desfasoara in Biserica si se numesc Sfinte Slujbe, care ne vor descoperi Sfinte Taine. Fara aceste Taine Sfinte, riscam sa ramanem vesnic saraci, tristi sau rai, plini de ura,  adica vesnic nefericiti. Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva! Dar pentru aceasta, suntem si noi datori sa incepem sa purtam timp de noua luni, pana in vara, sarcina pe care Sofia nu a fost nevoita sa o poarte, sarcina cunoasterii binelui si a raului, sarcina inteleapta ce ne conduce spre Viata, doar daca o purtam in Biserica, asistati si indrumati de parintii duhovnicesti. Amin!  

luni, 16 septembrie 2013

Icoana Maicii Domnului „Ajutatoarea celor smeriti”

Icoana Maicii Domnului „Ajutatoarea celor smeriti” („Care priveste spre cei umiliti”, „Prizni na smirenie”) a aparut in anul 1420, in apropierea lacului Stonii din tinutul Piskovului. in aceasta, Maica Domnului este reprezentata sezand, cu un sceptru in mana dreapta si cu Pruncul Sfant pe genunchi. Iisus Hristos tine in mana stanga un glob (simbol al lumii create), iar cu dreapta El atinge fata Maicii Sale, in mangaiere. in icoana originala, si Maica, si Pruncul, poarta pe cap coroane impodobite.

Icoana a plans cu lacrimi de sange in septembrie 1426, fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proportii si invazia unui print lituanian aliat cu tatarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei in catedrala din Pskov, fapt comemorat pana astazi in Biserica Rusa.

Una dintre copiile celebre ale aceste icoane „care plange pentru lume”, se afla la Kiev. Aceasta a fost adusa la manastirea intrarii Maicii Domnului la Templu (Kiev) in 1992, de catre schimonahia Feodora. inca dinainte de a face minuni cunoscute, icoana din Kiev a Maicii Domnului a fost iubita de credinciosi, datorita frumusetii ei, pentru stralucirea deosebita a culorilor, dar si fiindca toti cei ajunsi inaintea ei se simteau indemnati a se ruga vreme indelungata acolo, spunand Maicii Domnului toate pasurile lor.

Intr-o zi a anului 1993, staretul Damian al manastirii kievene a constatat innegrirea brusca a icoanei, pastrata in rama de lemn cu geam de sticla. indepartand grabit geamul, staretul a inteles minunea: icoana nu patise absolut nimic, doar ca pe sticla se imprimase o icoana identica, argintata, care dadea impresia de „intunecare”.

Minunea vizibila a fost doar inceputul. Au urmat multe vindecari, pornind de la tamaduirea unei femei insarcinate, amenintata cu pierderea sarcinii, din cauza unei hepatite confirmate de analizele medicale.

Numeroase familii cu copii au venit sa se roage, primind ajutor in toate cele solicitate cu rugaciune fierbinte si credinta neclintita.

Icoana este dusa in pelerinaj in diferite locuri ale lumii, intre care Moscova, iar la praznicul Schimbarii la Fata – 2009, ea a putut fi inchinata la o biserica din Codlea, jud. Brasov.

Sarbatoarea din 16 septembrie a fost stabilita in Rusia, cinstindu-se mutarea in catedrala din Pskov a icoanei originale a Maicii Domnului „Prizni na smirenie”.

Sursa: http://blog-pt-suflet.blogspot.ro/2011/09/icoana-maicii-domnului-cauta-la.html

Troparul, glasul 4:
Zid nebiruit - chipul tau si izvor de minuni, precum demult prin el ocrotirea ta orasului Pskov i-ai daruit asa si acum cu milostivire izbaveste-ne pre noi din toate nevoile si scarbele si mantuieste sufletele noastre ca o mult iubitoare Maica.
Condacul, glasul 3:
Preacurata Fecioara, de la cei ce cinstesc oglindirea Chipului tau daruri de multumire primind, celor vii si celor raposati le ajuti, orasul si tara noastra le aperi si inaintea Fiului Tau rugaciuni aduci si ne mantuiesti pre noi toti.
Marimuri:
Marimu-te pre tine Preasfanta Fecioara Prunca de Dumnezeu aleasa si cinstim a sfintei tale icoane minunata oglindire.
Rugaciune la Icoana Maicii Domnului „Ajutatoarea celor smeriti”
O, Preasfanta Doamna, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai marita decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Prunca de Dumnezeu aleasa! Cauta din inaltimea cerurilor cu ochiul tau bland spre noi, nevrednicii robii tai, care cu umilinta si cu lacrimi ne rugam inaintea Preacinstitului tau chip, nu ne lipsi pre noi de ocrotirea ta si de Acoperamantul tau Imparatesc in calatoria noastra pamanteasca plina de scarbe si nelinisti. Mantuieste-ne pre noi cei aflati in pierzare si nevoi, ridica-ne din adancul pacatelor, lumineaza mintea noastra intunecata de patimi si tamaduieste ranele sufletelor si trupurilor noastre.
O, Atotmilostiva Maica a Stapanului celui iubitor de oameni! Revarsa peste noi bogatia milei tale, intareste vointa noastra neputincioasa spre indeplinirea poruncilor lui Hristos, topeste impietrirea inimilor noastre cu dragostea catre Dumnezeu si aproapele, daruieste-ne noua zdrobire inimii si pocainta adevarata, ca, fiind curatiti de scarnavia pacatelor, sa ne invrednicim de sfarsit crestinesc cu pace si de raspuns bun la Strasnica si Nefatarnica Judecata a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul si de Viata Facatorul Duh i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Acatistul



Buna dimineata!

Am intrat pe blog doar pentru cateva clipe, sa va salut. 

De azi, gata cu vacanta, ceasul suna cu o ora mai devreme si in amintirea clpotelului copilariei, cand faceam careu la scoala, pentru a intra la ore, ar fi frumos sa ne reintoarcem zilnic in banciile scolare ale vietii, macar pentru cateva clipe, pentru ca acum adulti fiind, poate invatam ce nu am invatat atunci, pentru ca ni se pareau invechite si nu le prea facaem loc printre verbe. Un proverb pe zi, poate ca ne va face sa auzim cu alte urechi cum bat clopotele si pentru noi. Proverbe sau
1. Pildele lui Solomon, fiul lui David,
2. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,
3. Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,
4. Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare.
5. Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,
6. Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă.


Dupa ce le culeg de aici le voi posta pe blog si veti putea ajunge la ele trecand de clopotel.






sâmbătă, 14 septembrie 2013

Înălţarea Sfintei Cruci (zi de post)


Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post pentru că ne aduce aminte de Patimile şi Moartea Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci. Primul este descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Acest fapt minunat se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin. Iar cel de-al doilea eveniment este aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630.


vineri, 13 septembrie 2013

Maini care raspandesc iubirea

maini in cer
Urmand exemplul parintelui Dumitru Staniloae, mare strangator de cuvinte duhovnicesti, mare iubitor de oameni, m-am hotarat sa iubesc. 
Iubirea fara daruire nu exista iar daruirea presupune sa iti faci timp pentru ceilalti la fel cum iti faci si pentru tine, mai ales ca Slava Domnului, nu duc deloc lipsa de timp si de profesori in cele ale iubirii. Profesori raspanditi in familie, printre prieteni, printre fratii si surorile duhovnicesti. 

Drept recunostinta pentru daruirea tutror, de multe ori jertfelnica, incerc sa va ofer si voua, dragi prieteni, ca dar din dar, cuvinte care mie imi sunt de folos in drumul spre Iubire, pentru ca numai iubind, simt ca traiesc cu adevarat.
maini aproape de noi
Iubirea din mijlocul familiei, mica biserica de acasa, pare o nebunie pentru cei ce nu iubesc familia. Iubirea din biserica, pare o nebunia si mai mare pentru cei care stau departe de biserica. Iubirea crucii pare  nebunia nebuniilor pentru cei care nu o cunosc. Iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos, pare o si mai mare nebunie, pentru cel care nu stie cat de mare este Iubirea lui Dumnezeu pentru om. Exersand iubirea, incepi sa te obisnuiesti cu ea si sa ii simti lipsa, ducand-i dorul atunci cand o pierzi. 

Mintea noastră stă înmărmurită în faţa acestui paradox: o nebunie mai înţeleaptă ca orice înţelepciune. Dar în acest paradox care se refuză înţelegerii, simţim totuşi zvonul unei avalanşe de iubire, de înţelepciune şi de putere, care întrece toate iubirile, toate înţelepciunile şi toate puterile.(.Părintele Dumitru Stăniloae, fragment din nota 441 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, http://www.doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/o-nebunie-mai-inteleapta-ca-orice-intelepciune)

Daruri de toamna pentru cei dragi

Daca doriti sa exersati inca din toamna primirea darurilor, ca o pregatire pentru cele ale iernii, va invit sa degustati si din cele pe care cu drag vi le-am pregatit pe blogul celalalt  dar si aici in spatele ferestrelor ce se deschid cu ajutorul titlurilor de mai jos. 
 
Sunt daruri din dar si nu pot sa ma bucur doar eu de ele pentru ca sunt la fel de gustoase cum sunt si roadele toamnei.

Iubirea

Iubirea e pătrunderea reciprocă a două subiecte în intimitatea lor, mai mult decât întrepătrunderea între un subiect şi un lucru, fără să înceteze a fi suverane şi autonome. 

Prin iubire pătrunzi în intimitatea unui semen, în sâmburele fiinţei lui, mai mult decât patrunzi în fiinţa unui obiect, chiar dacă-l asimilezi prin mâncare. Îl pătrunzi fără să-l nimiceşti, dimpotrivă, dându-i posibilitatea să crească. 

De aceea iubirea e suprema unire şi promovare reciprocă şi tocmai de aceea, suprema cale de cunoaştere, în care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca în orice stare sau relaţie. 
Cu cât îl iubesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult...

Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă în cel iubit şi în cel care iubeşte, dezvoltând la maximum fiinţa lui şi a mea. Dar această cunoaştere nu poate fi captată în concepte...

În iubirea ce o am eu de tine, care merge până la uitarea de eul meu, ca să te pun în locul lui pe tine, natura umană repartizată în persoane îşi biruieşte împărţirea şi se regăseşte pe sine în unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordantă. 

Repartizarea în persoane a fost şi este necesară tocmai pentru că în iubirea reciprocă dintre ele să-şi descopere o valoare şi o frumuseţe pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi.
Unitatea descoperită prin iubire a firii repartizate în subiecte e alt fel preţuită şi de aceea alimenteaza o bucurie şi o afecţiune neîncetată... 
 
Noi cel realizat prin dragoste este semn, salut, chemare, revendicare, îmbrăţişare a existenţei umane în ea însăşi, cu un cuvant: întâlnire. Întâlnirii din dragoste i-am putea spune mai degrabă regăsire. Acesta este sentimentul încercat de două fiinţe care şi-au deschis sufletul în dragoste... 

De aici, sentimentul celui ce iubeşte, că în cel iubit îşi regăseşte casa, după ce a rătăcit pe afară. (Pr. D. Stăniloae, Mistica)

Fratilor, nu va sfiiti sa sarutati mainile parintesti

Cand simti ca esti inconjurat de griji dar si cand esti fericit, apleaca-te si saruta dreapta mana parinteasca ce poarta sfanta cruce pentru ca vei primi numeroase binecuvantari ce izvorasc din Cer, chiar de la Bunul Dumnezeu, Care atat de mult iubeste omul, incat pret de 33 de ani, a locuit si a trait chiar intr-un Om ce poarta numele de Iisus Hristsos, Fiul Lui Dumnezeu, dar si Fratele nostru Cel Mare.

Cum a coborat din cer?! Pe cruce! Pe o cruce mare, a omenirii, care in loc sa tinteasca doar spre cele de sus, s-a imprastiat in jos, in stanga si in dreapta, decazand atat de mult, incat a fost nevoie de jerfa a doi parinti sfintiti, Ioachim si Ana, pentru a O naste pe Cea prin care Dumnezeu a dorit sa coboare la noi, pentru a ne darui la vremea Inaltarii Sale, sfat si binecuvantare harica si duhovniceasca, pe care de peste 2000 de ani le primim in Biserica, daca ne asumam micile cruci ale vietilor noastre, cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, nadajduin ca la capatul crucii, intr-o zi Il vom intalni pe Dumnezeu. 

Si toata aceasta fericire o datoram  rugaciunilor stramosilor, mosilor si parintilor nostri, care atat de mult au iubit-o si o iubesc pe  Maicuta Domnului, incat orice cer de la Dansa, primesc, pentru ca stiu cum si ce sa ceara: doar ceea ce ne este cu adevarat de folos.

Daca suntem datori sa ii cinstim pe parintii nostri trupesti, mama si tata, cu atat mai mult suntem datori sa ii cinstim pe parintii duhovnicesti, care ne sunt si mama si tata, atunci cand primii nostri parinti pleaca la cele vesnice..

Imi este mila de cei care, fara sa stie cat de mult gresesc, arunca cu noroi in biserica si in slujitorii altarului, nestiind ca acestia, precum odinioara, Sfantul Apostol, Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan, SE ROAGA SI PENTRU CEI CE HULESC, SA II IERTE DUMNEZEU.

Trebuie sa folosim cu mare grija cuvintele la adresa Bisericii si a popilor, cum le place multora sa spuna, pentru ca frecventa numelor de familie Popescu, Popa, Diaconu, si Dascalu, in tara noastra este foarte mare, ceea ce ne face sa credem, ca fiecare dintre noi, are in sine pe langa o samanta de scandal si multe seminte preotesti.

Si din pacate sau din fericire, depinde de ce parte  a cunoasterii ne aflam, semintele de scandal ies din noi doar cu postul, privegherea  si rugaciunile parintilor nostri, trupesti dar mai ales a celor duhovnicesti, pentru care ar trebui si noi sa postim, sa priveghem si sa ne rugam macar din cand in cand, pentru ca si ei sunt inca oameni invidiati si ispititi de cel rau.

Sa nu ne amagim cu gandul ca daca nu credem in Dumneseu sau daca nu mergem la Biserica, suntem atei. Tainic, la botez, am primit o samanta dumnezeiasca, pe care suntem datori sa o cultivam si sa o inmultim, ajutati bineinteles tot de cei pe care multi dintre noi, in loc sa ii cinstim, ii ponegrim, ponegrindu-ne si necinstindu-ne chiar pe noi insine in acest fel. Amin!

Zi de sarbatoare pentru inima omului



Ziua de 13 septembrie este data la care pomenim Înoireai Sfintei Biserici a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, urmand ca maine, 14 septembrie, zi de post, sa ne inchinam la Inaltarea Sfintei Cruci, sarbatoare ce tine pana la data de 21 septembrie, urmand ca in zilele de 23 si 26 septembrie sa pomenim numele de Ioan: in prima zi, Zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul si in cea de a doua, Mutarea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, ca apoi sa ne indreptam pasii spre celelalte sarbatori ale toamnei, sub Acoperamantul Maicutei Domnului, care de la data de cand s-a nascut  si pe care o pomenim la 8 septembrie, pana in zilele noastre,  ne poarta in Inima Sa ferindu-ne de rau. Tinand  mereu inimile noastre aproape de Dansa, nu avem de ce sa ne facem griji pentru zilelle din viata noastra., zile in care avem datoria sa ne imprietenim cu cate un sfant sau mai multi, dupa cum ii intalnim in calendar, urmand sa desavarsim prietenia cu dansii, acolo unde le place cel mai mult sa se afle: in biserica, in icoane si uneori, in; chip minunat, printre oameni ce poarta si ei nume de sfinti
Deci, sa praznuim, multumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce, cu patima Sa si cu invierea, a innoit toata faptura si a curatit biserica sa cea sfinta de spurcaciunile idolesti. Sa ne innoim si noi, fiind biserici ale Dumnezeului Celui viu, lipsindu-ne de omul cel vechi si intru cel nou imbracindu-ne. Sa ne abatem de la rautatile noastre cele invechite in noi si sa facem lucruri bune, incepind a umbla in innoirea vietii, ca precum oamenii in innoirea bisericii celei facuta de mina, asa ingerii sa praznuiasca biserica noastra cea sufleteasca nefacuta de mina, pentru ca face bucurie in ceruri ingerilor, pacatosul cel ce prin pocainta se innoieste. De aceasta singur Cel ce nu voieste moartea pacatosilor se bucura de pocainta si intoarcerea catre facatorul ingerilor Hristos Dumnezeul nostru, caruia se cuvine slava in veci. Amin .(din Cuvantul la tarnosirea Bisericii Invierii Domnului din Ierusalim, Vietile Sfintilor pe Septembrie, Ziua a treisprezecea). Se poate citi in intregime aici: http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=sinaxar&month=9&day=13&id=296
Sa ne ajute Dumnezeu, pe fiecare dintre noi sa reusim sa dam la o parte neghina ascunsa printre semintele cele buna ale inimii, ca apoi din inima sa creasca in minte ganduri bune si la vreme hotararta de Dumnezeu, acestea sa se transforme in cuvinte si fapte bune, la fel cum erau bune toate cele infaptuite de Dumnezeu la inceputul lumii. Sa crestem om langa om ca intr-o parfumata si imbelsugata gradina, spre vesnica pomenire a stramosilor si bucuria noastra si a urmasilor
nostri, inconjurati din primavara pana in toamna de flori si roade imbelsugate iar in vremea iernii, sa avem mult timp de stat la sfinte povestiri si sarbatori, privind la craciunitele din ghivece si sfatuindu-ne cum sa transformam gradinile uscate si pline de buruieni din inimile noastre, intr-o adevarata Gradina a Maicutei Domnului, de unde sa putem culege mereu flori pentru toate buchetele si sarbatorile de peste an, fie ca sunt aniversari onomastice, fie ca sunt cununii, botezuri sau inmormantari. evenimente firesti in viata pamanteasca. 
In felul acesta, avand nadejde in mila si dragostea lui Dumnezeu pentru noi, la inceput de martie si primavara, nu ne vom mai teme ca vom fi izgoniti precum odinioara a fost izgonit Adam din Rai, urmand ca posturile de peste an sa le tinem de buna voie, pentru ca prea multa vreme am fost doar fii si fiice risipitori si pentru ca vrem si noi sa pasim usor precum sfintii, nu ingreunati de miscarile incetinite de greutate si grasimi ale inimilor noastre.

Pentru ca fiecare dintre noi, chiar daca nu simtim lucrul acesta, astazi ne inoim cel putin un pic, in locul unui buchet de flori va daruiesc un buchet de cuvinte bune de plantat in inma, stranse in locul numit Darul din inima noastra: http://daruldininimanoastra.blogspot.com/