miercuri, 8 aprilie 2015

Salvati fotografiile de familie!

Vazand fotografia aceasta, mi-a zburat gandul la primele zile ale Creatiei. Si cred ca asa cum pastram un moment de reculegere, atunci cand un om cunoscut, celebru sau nu, trece la cele vesnice, tot asa ar trebui sa petrecem si aceasta Saptamana. Mare. Din cele 168 de ore pe care le totalizeaza, macar o zecime, sa o petrecem in  tacere, sa ne gandim cat de mult a Creat Dumnezeu pentru noi si cat de urat i-am raspuns noi, distrugand nu numai parte din Creatia Sa, incercand chiar sa distrugem O Persoana din Sine.


In urma cu 1981 de ani, la scurt timp dupa Joia Cinei cele de Taina, Fiul Lui Dumnezeu, a fost vandut, a fost tradat, a fost batjocorit, a fost omorat. El, Cuvantul Intrupat. Prin venirea Cuvantului in lume, omul a fost pregatit, prin Iubire, pentru indumnezeire. in timp ce unii oameni s-au temut de forta Iubirii. Si s-au spalat pe maini, in loc sa se spele pe suflet.

Pasarile nu au ganduri, dar daca ar avea, in aceasta Saptamana Mare, ar urla de jale. Florile, daca ar avea ganduri, s-ar tranti la pamant. Pruncii, daca ar avea minte, s-ar cuibari la pieptul mamelor si le-ar cere ca in cantecul lor de leagan sa presara si lacrima si oftatul si suspinul. Din  Iubire pentru Creator. Pentru ca in urma cu foarte multi ani, Fiul Sau patimea, la fel cum in zilele noastre inca mai patimesc multi fii si multe fiice.

Pasarile, florile, pruncii, cei care traiesc precum pruncii, constiinte curate, nu au in aceste zile nici o durere pe suflet. Cei care traiesc precum pruncii, au in constiinta Jertfa Domnului si se bucura cu cei care se bucura si plang cu cei care plang. Pentru ca iubesc asa cum a spus Dumnezeu sa iubim. Pe El, pe aproapele si pe noi insine.

Daca nu sunt pasare, nu sunt nici floare, nu sunt nici prunc, nu sunt nici traitor precum un prunc, spune-mi Doamne, cum sunt, de petrec aceasta Saptamana Mare, la fel cum le petrec si pe celelate?! Sunt impietrita?! Nu mai simt?! Sunt inconstient?!

Nu Hristos are nevoie de zilele noastre de reculegere. Hristos a facut voia Tatalui si acum sade la dreapta Sa. Noi avem nevoie de ele! Pentru ca fara o pauza, fara debarasarea celor acumulate rau in noi, fara golirea camarii inimii si a mintii, nu putem, pentru ca nu avem loc, sa primim Lumina Invierii! Si daca nu primi Lumina Invierii, cum sa ne indumnezeim sufletul?! Si daca nu ne indumnezeim sufletul, cum sa traim fericiti?!

Fara plans, fara descoperirea greselior, fara parere de rau pentru relele facute, fara renuntarea la modul rau de traire a vietii, nu facem loc Luminii.Nu acceptam Fericirea.

Fara iertarea Lui Dumnezeu si fara reteta de vindecare, nu reusim sa ne iertam noi pe noi insine. 

Taina Spovedaniei, aduce iertarea, aduce reteta, aduce sprijinul, aduce convalescenta, aduce vindecarea sufletului, vindecarea mintii, vindecarea trupului. Toate aceste fotografii le-am salvat de pe GhidCabinet.ro. Icoana am primit-o de la Biserica.

Taina Spovedaniei, salveaza acele fotografii pe care nu am putut sa le facem dar pe care le avem frumoase, aducatoare de bucurie, daca ni le reamintim din memorie, daca le revedem cu ochii sufletului. Daca avem Lumina in suflet si in minte.

Strazile sunt pline tot anul de multi oameni tristi. Oare nimeni nu gasesc o amintire cu care sa umble pe strada, o amintire care sa ii incalzeasca sufletul si sa ii redea zambetul?! Oare oamenii tristi nu aud clopotele bisericilor, nu simt aroma tamaiei, nu tresar la un tropar, auzit din intamplare?! Nu isi doresc sa cante din tot sufletul Hristos a Inviat?! Oare nu au auzit ca exista parinti duhovnici?! 

Oameni buni si tristi, si medicii merg la duhovnic. Si sper ca autorii acestor minunate fotografii sa ne confirme acest fapt.

Amagirea ca nu avem nevoie de duhovnic, de Sfintele Slujbe, de canon, vine de la cel care, cu barbarie, i-a amagit cu multi ani in urma pe cei care au ridicat mana catre Cel care ne-a creat, din Iubire, mainile.

Un puroi la un dinte, o rana la picior, o durere de ureche si oricare alte dureri trupesti, le ducem repede la doctor, pentru ca fara dinti, fara picioare, fara urechi, fara trup, nu ne putem castiga existenta, asa cum vrem, aici pe pamant.

Dar sa nu uitam ca Dumnezeu, intai a facut cerul si pamantul. Din primul rand, de la fereastra Facerii, ne atrage atentia ca cerul este prioritar. Pamantul este necesar dar nu este suficient pentru a fi omul vesnic viu.

Taina Spovedaniei, curata sufletul omului pentru ca acesta sa atinga vesnicia. Daca eu iti spun tie durerea mea si tu o preiei si o adaugi la ta, te incarc si pe tine cu durerile mele si poate nu scap nici eu de ele. 

Taina Spovedaniei topeste durerea sufletului. Pentru ca este intemeiata de Fiul si se sprijina pe Iubirea si Iertarea Tatalui.

Iubirea si Iertarea Tatalui nu sunt ceai caldut. Ele sunt Forte Fierbinti. Daca noi cand iertam si iubim, simtim ca parca plutim, apai cand Iarta si Iubeste Dumnezeu, cum este?!

Puroiul, rana, durerea, durerile, sunt strigate de ajutor ale sufletului bolnav. Pentru ca mintea nu il aude. Un prunc, fara minte, plange cand ii este foame, cand il doare, cand ii este frig. Pentru ca mintea lui, inca nu are ganduri, nu are cuvinte. Are doar  tipatul cu care a venit pe lume. si il foloseste la maxim pentru a ne atrage atentia.

Cand incepe sa vorbeasca, daca ceva il supara la suflet, copilul, gaseste cuvantul apropiat de starea pe care o are si parintii, bunicii, fratii mai mari, imediat il oblojesc, il intreaba ce a patit, il povatuiesc cum sa nu mai greseasca, il saruta si il strang la piept, ii daruiesc ceva sa uite de suparare. Pentru ca il iubesc!

Sufletul nostru de adult, este copilul nostru. Mintea tata si trupul mama, ar trebui sa ii fie. Dar cand mintea e incarcata si cand mintea se uita peste tot numai la sufletul ei nu, sufletul o trage de maneca pe mama, adica pe trup. Si doare cand sufletul te trage de maneca. Si degeaba duci maneca la croitor daca nu duci sufletul si mintea la spovedit.

Daca in aceste zile nu ne vine a plange, inseamna ca ne-am pierdut sufletul. Pentru ca Hristos a fost, este si va fi mereu Fratele nostru. Si este ceva putred la mijloc, atunci cand nu poti plange atunci cand iti amintesti de patimirea Cuiva Drag. 

Hristos nici macar nu ne cere sa plangem pentru El. Ne roaga insa, asa cum ne-a invatat, ne invata si ne va invata mereu, sa plangem pentru iertarea noastra, sa plangem pentru suferintele celorlati. 

Ca apoi, dupa trei zile de plans, sa ne putem bucura impreuna, cerul si pamantul, de Lumina primaverii, de Stralucirea verii, de Rodnicia toamnei, de Povestile odihnitoare ale iernii.

Sa ne bucuram de Vesnicie, fratilor, surorilor! Impreuna cu inaintasii nostri si cu Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Amin!

Hristos a Inviat!

Niciun comentariu: