joi, 14 mai 2015

Bucura-te, tata!

Hristos a Inviat!
Sarut mana, tata!

Te-am obosit inca din prima clipa. Pe tine, pe tataie  si pe toti barbatii din familie. Cand v-am epuizat pe voi, i-am obosit pe tatii altor copii.

La fel cred ca i-am obosit si pe cititorii blogului. Mereu am facut ce am vrut eu. Mereu te-am intrerupt cand doreai sa ma inveti cum sa inot prin viata. Eu, nu, ca le stiu eu pe toate.

De la primele compuneri din copilarie, la care scriam si la care tu dadeai afirmativ din cap, pana la ultimele randuri scrise in aceste zile, peste tot am scris asa cum am vrut. Sincer, asa cum m-ai invatat. Impletind realitatea cu fictiunea, dar o fictiune pe care mi-o doream realizabila.

De multe ori, se spune despre cineva ca il chinuie talentul.

Este ceva ce nu inteleg: ma chinuie talentul sau eu ii chinui pe altii cu scrisul meu, cu dorinta de a citi cineva cele scrise?!

Iubesc cuvintele. Le simt cum imi ies prin degete. Si le astern peste tot, la fel cum faceam si in liceu.

Sunt indragostita, tati! De ganduri, de cuvinte, de oameni, de flori, de copaci, de iarba, de pasari, de fluturi. Si foarte multe persoane indragostite de mine, pentru ca va vad pe tine si pe mama, cand se intalnesc cu noi. Si nu stiu cum sa fac. Ma bucur sa ii intailnesc, dar fac si eu cum faceai tu, ma lungesc la vorba. Si acasa este treaba multa, ca in orice casa. Si eu sunt din nastere o familista. Din totdeauna mi-am dorit familie, nu cariera. Prieteni, nu cunostinte. 

Simt ca am incurcat itele, cum se spune. Si cei pe care as vrea sa ii intreb si care ar putea sa ma lamureasca, sunt departe si sunt si ei obositi.

Imi place acest blog. Dar nu stiu daca este si de folos. De acolo, de Sus, unde simt ca ai ajuns, stiu ca se vad altfel blogurile. 

De fiecare data, la Tatal nostru, cand ajung la faca-se voia Ta, ma intreb daca eu macar voia ta am lucrat-o vreodata?! Sau am facut doar voia mea?!

Bucura-te, tata! Am invatat sa intreb si mi se pare extraordinar sa nu fii nevoit sa le stii pe toate, asa cum am crezut pana acum.

Tu si tataie, m-ati invatat sa scriu si sa citesc. Scoala si prietenii m-au incurajat sa scriu. Am scris mereu cu bucurie. Mi-a placut! A fost o modalitate de a ma cunoaste mai bine, mai ales de cand mergand la biserica, Sfintele Taine m-au ajutat sa scap de mizeria din minte si inima. Dar si acolo i-am obosit pe toti cu felul meu expansiv.

Toata saptamana, ti-am scris scrisori. Asa cum faceam in copilarie, cand eram plecata la sanatoriu. Si tu, cum scriam, cum iti faceai timp si veneai acolo. 

Imi doresc sa raman si familista si prietena si scriitoare. Si sa primesc raspuns la toate intrebarile. Si sa primesc o scrisoare de la voi. Este posibil, tata?!

Sarut mana, tata!
Hristos a Inviat!

Niciun comentariu: