joi, 30 aprilie 2015

Mierla de dimineata

Fericirea. Acea stare pe care o cauta orice om. Dictionarul, psihologii, cartile de specialitate, revistele de larg consum, reclamele, o definesc, o explica, o justifica, o masluiesc, o folosesc ca interfata intre persoane. Poate din acest motiv, multe persoane cauata fericirea in afara lor, in afara familiei, in afara cercului de prieteni, in afara Bisericii, in afara Tarii, in afara Planetei, in afara Universului, consumand astfel timp, energie, resurse importante, care folosite corect, ar face foarte multe alte persoane fericite.

Dobandirea fercirii, pentru ca fericirea chiar exista, aduce echilibrul.

Lipsa fericirii, dorinta nesabuita de a o dobandi acum, imediat, creaza haos. Atat in cautator cat si in jurul sau.

Am fost, inca mai sunt dar nadajduiesc sa nu mai fiu un generator de haos. Pentru ca haosul este obositor.

Am fost si nadajduiesc ca voi redeveni fericita. Pana atunci ma multumesc cu micile bucurii zilnice.

Luna aprilie, pe blog, am dedicat-o Iubirii, Aerului, Apei si Luminii.

Iubirea, Aerul, Apa, Lumina conduc spre Fericire. In aceasta luna, mi-am amintit cand am fost suta la suta fericita. Cu toate ca amintirea nu este clara ea nu este nici confuza. Cu toate ca este intuitiva, ea este foarte reala. Prima data am fost fericita in momentul cand din iubire, tata si mama ne-au chemat la viata. Existam in fericirea lor. La fel ei, au fost fericiti in fericirea parintilor lor. Si tot asa, mergand pe firul arborelui genealogic, fiecare persoana traitoare in zilele noastre, va ajunge intr-un punct de fericire comun.

Mergand cu gandul in trecut, pe firul generatiilor, al iubirii si al apei, fiecare dintre noi va ajunge, mai devreme sau mai tarziu la cea mai fericita propozitie compusa: "Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor".

In aceste opt cuvinte, este o Infinita Iubire. Iubirea din Sfanta Treime. Dumnezeu Tatal, Cuvantul, Duhul Sfant. Iubirea care ar trebui sa ne fie model de traire.

Suntem femei, am fost odata fetite. Daca am crescut in binecuvantarea unei familii dupa chipul si asemanarea Sfintei Treimi, ne vom reaminti cu usurinta cum era cand noi, fetitele eram iubite de catre  bunici,  tati,  frati,  nasi, unchi, veri, prietenii acestora, colegii de gradinita. Ne vom reaminti cum era cand aceasta iubire desavarsita a tuturor batranilor, barbatilor, tinerilor, copiilor pentru noi fetitele, era generatoare de fericire in inimile si mintile bunicelor,   mamelor, surorilor mai mari, naselor, matusilor, verisoarelor, prietenelor acestora. Ne vom reaminti cum era cand cresteam si eam fericite in mijlocul bucuriei lor. Ne vom reaminti cum era cand ne-am indragostit si cel vizat era si el indragostit de noi.

Planeta noatra este formata din 70% apa. Loc suficient  ca Duhul Sfant sa se mai poarte. 

Noi suntem formati in mare parte din apa. Multa apa, cand suntem embrioni si feti si apa in descrestere pe masura ce crestem in varsta, iubire sau ura.

Apa, dupa cum stim poate fi placuta sau neplacuta. Asa cum suntem si noi. Uneori buni de pusi la rana, alteori rai de nevazut.

Fericirea se naste, creste si ramane doar acolo unde este Iubire. Si cred ca Iubirea este doar acolo unde apa este curata si pura. Si apa cea mai curata trebuie sa existe in primul rand in fiecare dintre noi. Altfel, pe cel mai curat om, tot murdar il vedem si nevazand bine, nu avem cum sa fim fericiti.
Fericirea nu este Fata Morgana. Dar este foarte adevarat ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge.

Dis de dimineata, cand incepe sa se crape de ziua, cel treaz la acel ceas de primavara, are sansa sa atinga cu auzul, fericirea, acolo unde in aerul curat si proaspat al diminetii, incep pasarile sa cante.

De cateva zile, in acordurile unei mierle indragostite, imi incep diminetile. O mai aud si pe la ceasul pranzului. Nu stiu daca are concert si seara.

Si tot ce imi doresc este ca nu cumva sa incep sa fiu invidioasa pe ea. Pentru ca noi femeile, foste fetite, stim cat de usor spulbera invidia, fericirea din noi si din jurul nostru. Atat de mult, incat se ajunge in cateva secunde de la fericire la haos.

Daca nu aveti pasari cantatoare aproape de casa, le gasiti glascioarele pe net dar faceti-va timp sa le ascultati chiar in natura.

Cand le auzim cum canta, ne topim de admiratie pentru Creatorul nostru!

Si ma intreb, oare de ce atunci cand vedem talentul altor persoane, in loc doar sa ne topim de admiratie, de multe ori ne umplem doar de ciuda?!

Si de la ciuda la nefericire nu mai sunt multi pasi. Pe care de multe ori ne grabim sa-i parcurgem, de parca ne-ar arde talpile.

Fericirea exista. Trebuie doar sa ne daruim ei. Si langa ea, chiar si o secunda daca stai, este de folos. Pentru ca acea secunda nu se uita niciodata. 

Niciun comentariu: