marți, 30 iunie 2015

Buna seara

Am scris mereu pe blog cu mare bucurie. Le-am recitit. Am spus:

- Sezi, nepoata, un pic sa-ti tihneasca mancarea!
Asa ne invata pe noi, mama marea.

Am cautat o coronita cu margarete pentru mama marea. Din fotografie, mama marea mi-a zambit. Este langa tata mare. Sunt amandoi in fotografia de nunta. Parca vor sa imi spuna sa fie pentru mamele lor, coronitele de margarete. Din fotografie, strabunicul si cu strabunica, frumos asezati, cu nepoteii pe genunchi, parca vor sa ne spuna si ei ceva. Ii privesc, duios, o lacrima pe obrazul strabunicii trecea. Nu in fotografie. In fotografie, strabunica zambea. Lacrima, pe obraz picura cand in genunchi, Maicutei Domnului se ruga in fiecare zi, pentru strabunicul, pentru familie, pentru copii, pentru cei vii prezenti si viitori si pentru cei trecuti si adormiti. Asa isi petreceau o parte din zi, femeile pe atunci. Stiti ce ne-ar spune strabunicile noastre?! Toate coronitele de flori sa fie pentru Dansa. Pentru Maicuta. Si sa nu le cautam doar pe net. Sa cultivam flori in gradina. Si la Zilele Maicutei, sa le asezam la Icoana Sa. Si Icoana Sa sa nu fie doar in biserica pictata frumos. Sa fie Icoana Prodomita, faurita frumos din ganduri, cuvinte si fapte in suflet, in minte si sa nu o vedem cand ne privim in oglinda. Sa o vedem doar cand intalnim alta persoana pe strada. Sa nu ne zboare gandul si cuvantul la sfada. Sa ne cultivam mintea si sufletul precum o gradina in care Maica Domnului este asteptata cu nerabdare sa vina. Sa iertam, sa iubim, sa nu ne uitam indatoririle feminine. Sa fim, nu asa cum sunt eu, dornica de slava si pretuire. Cum scriu ceva, cum vreau sa citeasca toata lumea ce eu am scris. De parca ma pricep la scris! Nu ma pricep. Recunos! Noi, minte, suflet si trup pricajit, scriem in joaca. Este un fel de terapie pentru prostia noastra. Sa scapam prin scris, de prostie, de mandrie, de fatarnicie, sa facem loc curat si liber in amintire.

Sa va transcriu ceva ce am citit despre scris. Scrie pe o carte postala, in care Eminescu intai este vesel apoi din ce in ce mai trist. De cand am privit-o intaia oara, am cazut in depresie. Era atat de frumos Eminescu la tinerete! Strabunicul nostru l-a intalnit, demult, la Blaj. Strabunicul avea un picior de lemn, amintire de razboi. Nu stiu cum aratau atunci la portret nici Eminescu, nici strabunicul. Stiu doar ca amandoi erau barbati si iubeau vorba placuta si femeia. La Eminescu se vede din scris, la starbunicul, din existenta de stranepoti. Pentru ca nu poti da nastere la poezie si la stranepoti daca nu iubesti vorba si femeia. Vorba dulce mult aduce si vorba multa si sluta, saracia omului si in lei si in valuta.Nu vreau sa mai lungesc vorba si asta nu pentru ca nu imi place sa stau la vorba ci doar pentru ca astazi m-am cam luat cu vorba si am uitat pana la ora asta sa-mi mananc ciorba!

Asa scrie pe cartea postala amintita mai sus:

"Ca sa scrii mare poezie trebuie sa-ti fie greu pe lume si amar, sa patimesti, sa te chinuie doruri, amintiri si deznadejdi, sa le accepti, sa le deschizi portile gandirii, sa le asculti si apoi sa le spui lumii" 

Carte postala cu patru portrete Eminescu pe ea. sub ele, citat un nume mare,  fost  profesor de limba greacă, traducator al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român. 

Cum sa imi treaca prin minte ca ar fi ceva gresit?! 

Greu pe lume, mi-a fost! Am bifat! De amar si acreala, m-am saturat! De patima si patimire, ce sa mai spun?! Adio, Drum bun! Dorurile m-au chinuit! Ce sa mai zic?! Amintiri am avut, am si voi avea! Bafta mea! Deznadejdi, ohoho!!! Cu duiumul! Si notate pe undeva! Sunt Eminescu, imi zic! In gand, pe fuga! Nu cea de Bach, nici cea de raspundere. Cea de facut multe treburi in timp putin. Asa cum ni se intampla tuturor. 

Mi-am deschis blog, si am facut asa: am acceptat toate cele scrise pe cartea postala si in randurile un pic mai sus, greu, amar, patimire,  doruri, amintiri, deznadejdi, mi-am deschis portile gandirii, mi-am ascultat gandurile nascute din trecut si aici pe blog le-am spus lumii. Rau am facut! Pentru ca nu trebuia sa ma iau dupa o carte postala format diferit. trebuia sa citesc toata cartea scrisa de domnul eminescolog Petru Cretia. Nu acum, mai sa imi vina sa dau vina pe domnia sa, pentru ca de la atata scris, mi s-a schimbat si dioptria.

Doamne, dar natanga am mai fost! Cum  sa fiu eu Eminescu?! El barbat, eu femeie. El, barbat din cela adevarat!  Eu, o simpla femeie. Simpla si cu minte putina. Pentru ca daca as fi avut minte, nu m-as fi ascuns dupa cuvinte. 

As fi deschis blogul, as fi lasat doar primul articol scurt, pe care fiind asa scurt si eu asa mandra, cum sa scriu eu ceva scurt pe blog?!mi-am spus

Era doar titlul. Noapte buna! Era toamna lui 2008. Ma certasem cu cineva. Nici nu mai stiu cu cine. Pentru un fleac. Intr-o convorbire telefonica. Si am inchis convorbirea fara sa spun Noapte buna! Mi-a fost rusine sa sun din nou si sa imi cer iertare pentru suparare. Am deschis netul, am cautat, Dumnezeu stie ce am cautat ca eu nici nu mai stiu. Am dat peste blogul Irinei.

Mandra, uitand de la ce am plecat, cred ca mi-am spus ca pot si eu sa scriu, asa frumos cum scria Irina pe blogul ei. Mi-am creat blog si in fata lui, la acea ora care se facuse tarzie, pentru ca am citit cateva articole faine pe blogul Irinei, m-am uitat ca vitica la poarta cea noua. Habar nu aveam cum se  editaza un  blog! La titlu, m-am prins cum se scrie. Noapte buna! Am scris. Am postat. Am cascat, am oftat, de supararea de la telefon am uitat, am dezactivat blogul, am inchis netul si computerul. M-am urcat in pat si am adormit. Cu gandul la ce voi scrie pe blog. Din toamna pana in februarie. M-am perpelit! Daca am cititori care cred ca am uitat sa ma trezesc?!

Ce am scris pe blog?! Aproape tot ce mi-a trecut prin minte. De parca as fi fost la psiholog, nu pe blog. Voi le-ati citit si nu stiu daca ati facut bine ca le-ati citit. Poate ca randurile mele nu v-au facut bine. Imi cer iertare daca asa s-a intamplat. Daca aveti vreo suparare pe suflet, va rog, nu procedati cum am procedat eu. Nu blogul inobileaza sufletul. Doar Dumnezeu. Si este foarte adevarat ca Dumnezeu este peste tot. Dar adevarat este ca si ala rau se baga in vorba pretutindeni unde i se da loc. Exista un loc unde vorba este bine pazita. Este Taina Sfintita.

Este vara si este lumina afara. Daca ar fi fost iarna, sau daca am fi fost pe alta parte de planeta, acum ar fi seara.

Buna seara!

PS. Aceasta nu este ultima postare pe blog. Poate penultima, nu stiu acum daca si ce o sa mai scriu.

Niciun comentariu: