vineri, 19 iunie 2015

Iubirea Perfecta

Bine v-am regasit! Am petrecut o vacanta de tei...mmm!...ce mireasma!...cata bucurie!...multa poezie! Si intalniri pline de invatatura. Pe strada, cu oameni. Intalniri la prima vedere. Stiti ce mi-a spus un batran?!

- Iubirea Perfecta este cea dintre Iubire si om. Iubirea Perfecta este o Forta. Iubirea Perfecta exista. Trebuie doar sa avem rabdare sa creasca in noi.
- Sunteti indragostit?! l-am intrebat curioasa. 
- Da! De Iubire! 

Si un sfert de ora mi-a vorbit despre Iubire. In versuri, in proza, lacrimand, veselindu-se. In fata privirii aveam un batran. Inchizand ochii, auzeam vocea unui om indragostit. Fara sa il vad, nu stiam de este tanar sau batran.

Am redeschis ochii. L-am privit mai bine. Era un om care iubea. Se vedea pe fata lui. Se vedea in privirea lui. O privire albastra de cer indragostit.

Parca era picat de pe alta planeta. Nimic nu il supara. Nici macar atunci cand in batjocura, un trecator, l-a injurat. La putin timp dupa ce ne-am luat la revedere. Vreo zece pasi. Ce-a fost la gura trecatorului, nici nu vreau sa imi amintesc! Imi amintesc, doar dragostea de pe fata batranului si mana lui dreapta, asezata pe obrazul sau  drept si clatinarea de cap tradusa prin vai!vai!vai! saracul om, ce necajit trebuie sa fie daca vorbeste asa urat cu un batran necunoscut.

Daca nu mi-as fi luat vacanta de tei, nu l-as fi intalnit in acea zi pe batran. Nu as fi aflat Care este Iubirea Perfecta. Sau poate as fi aflat, dar in alta zi, de la alt batran. Doar Dumnezeu stie!

- Iubirea Perfecta are puterea sa faca teiul sa infloreasca si sa inmiresmeze aerul. Divin miros! Si mai are o putere: sa tina sufletul omului, mereu copilaresc. Sa cautati Iubirea Perfecta! O veti recunoaste imediat, dupa vorba. Iubirea Perfecta, nu numai ca vorbeste frumos. Vorba, trece dincolo de ureche, ajunge in inima si acolo, Iubirea Perfecta, plange pana cand omul incepe sa iubeasca perfect.
- E greu?! am intrebat curioasa.
- E greu dar e bine!mi-a spus.

A spus un "e bine!" cu atata Iubire Perfecta, incat, credeti-ma, din ziua aceea, imi doresc sa ajung si eu sa iubesc aproape perfect. 

- De ce aproape perfect? m-a intrebat
- Asa simt. Cred ca perfect pot iubi doar barbatii. Noi, femeile, parca avem in noi un sambure de scandal, la care trebuie sa slefuim pana se transforma in samanta. Si munca de slefuire dureaza atat de mult, incat pana sa ajungem de la sambure la samanta de scandal, trece uneori o viata intreaga. Ce pacat! 
- Fiti fara teama! Pot iubi si femeile perfect! Daca invata de mici sa iubeasca! Nu vedeti cate fetite iubesc perfect?!

I-am multumit in gand trecatorului nervos. A prelungit, fara sa vrea, lectia despre Iubirea Perfecta. Din cinci pasi, am reluat conversatia. Ai mei, obositi, au fost doar trei. Ai batranului, sprinteni, au fost opt. 

- Cand te hotarasti sa iubesti, dumneata faci un pas si Dumnezeu face zece. Atat de mult ii place Lui Dumnezeu un om care isi doreste sa iubeasca perfect, incat nu cred ca sta doar sa priveasca Dumnezeu. Lucreaza chiar El la slefuirea samburelui.
- Ce bine ar fi! m-am trezit spunand. 

Imi si imaginam cat de bine ar fi sa nu ma mai supere nimic. Sa pot sa fiu calma in orice imprejurare. Sa nu imi sara tandara din orice. Imi dadeam seama cat de departe sunt de dragoste si cat de rau imi este din aceasta cauza. In tot acest timp, batranul din fata mea isi privea palaria roasa de vreme. O tinea cu mana stanga si cu mana dreapta ii netezea borul ponosit. Parca astepta sa imi termin gandurile.

- Locuiti in cartier?! l-am intrebat
- Sunt doar in trecere, mi-a raspuns.
- Aveti copii?! l-am intrebat.
- Si copii si nepoti, mi-a raspuns. Slava Domnului!
- Si sotia?! l-am intrebat.
- Si sotia! mi-a raspuns. Si a zambit si a oftat. Sotia mea este cea mai buna profesoara de Iubire Perfecta. Asa ii spun mereu. Si ea mereu ma contrazice: Nu exista Iubire Perfecta. Exista pur si simplu Iubire. O Forta! Si, ca o profesoara de matematica desavarsita, incepe sa imi demonstreze ca asa este.
 - Si dumneavoastra?! am intrebat.
- Poet! mi-a raspuns. Cred in Iubirea Perfecta!

In tot cartierul teiul mirosea perfect. Din alt cartier s-a auzit un tunet. 
- Vine ploaia! Slava Domnului! 
- Cand ploua, pe vremea asta, Dumnezeu ne face ceai de tei! am spus si ma si vedeam cu capul dat pe spate, cu gura cascata sub tei.
- L-ati citit pe Eminescu?! m-a intrebat.
- Putin, am raspuns.
- Pacat! a spus.
- Promit! am promis.

Picaturi mari de ploaie au inceput sa cada peste cartier. Si mai divin mirosea teiul. Ne-am adapostit sub el. Din parc, cativa bunici si nepotei au venit in fuga. toti sub tei. Copiii, radeau, mai ieseau in ploaie, se intorceau uzi fleasca si fericiti. Grele de ploaie, ramurile teiului se plecau spre noi. O bunica practica, cu o sacosa scoasa din ghiozdanelul nepotului, a cules toate florile de tei oferite cu generozitate de acesta, ingreunat de ploaie. Unde nu ajungea, nepotul, tinut in brate de alt bunic, culegea el. Pe rand, toti copiii au trecut prin bratele bunicului necunoscut. Toti au coborat cu bratele pline de flori de tei. Le priveam pe bunicutele de sub tei. Cea practica si cea sperioasa;

- O sa racesti daca tot iesi in ploaie!

Ambele si-ar fi dorit sa fie luate in brate de bunicul necunoscut. La fel imi doream si eu. Si pentru cateva clipe, am avut impresia ca asa isi doresc si ceilalti doi bunici. Erau atat de fericiti copiii la intoarcerea din tei, incat, stiu ca ne-am dorit cu totii sa redevenim copii. Macar pret de un pranz  ploios de vara cu tei.

Cand ploaia s-a oprit, cu cateva flori de tei, cu inima plina de bucurie, cu regretul ca nu am la mine aparatul de fotografiat, mi-am luat la revedere de la teisti. Asa a spus unul dintre pusti ca se numesc cei care se ascund de ploaie, sub tei. Teisti.

- Pa Ida! La revedere! Si pentru ca eram cu spatele la tei, nu voi stii niciodata al cui a fost salutul de ramas bun si de buna revedere.

Din alt cartier, un tunet s-a auzit din nou. Aveam atatea intrebari in minte! As fi vrut si sa raman sub tei si sa ajung cat mai repede acasa. Aproape de bloc, intr-o fractiune de secunda, m-a cutremurat un gand. 180 de grade, pas mare, alergat. Ploaia incepuse din nou sa curga. Sub tei, liniste si cateva flori, semn ca nu a fost doar un vis. M-am sprijinit de tei, scoarta lui ma deranja dincolo de bluza, la piele si o intrebare inflorea in minte: 

- Cine este Ida?! Cine a salutat-o?! Pustiul?! Tanarul? Batranul?! Rememoram. Pustiul era in bratele bunicului necunoscut si se pregatea sa sara in bratele taticului ajuns si el sub tei, dupa ce a strans toate jucariile copiilor din parc. Un tatic tanar, inalt, frumos cum sunt toti taticii. Grijuliu. Cum sunt toti taticii. Iubit de toti copiii. cum sunt toti taticii. Curajos. Cum sunt toti taticii. Nu se temea de ploaie. Intampinat sub tei cu strigate de bucurie. 

Sub tei, in ploaie, singura, am recapitulat: un bunic necunoscut, un pusti, trei pustoaice, doua bunicute, doi bunici, un tatic. 

- Pa Ida! La revedere!

Sub tei, timpul parca avea alta dimnesiune. Ploaia, parca si ea capata alt sens. Doi adolescenti indragostiti, fara umbrela, veniti de la proba de bac, au trecut pe langa tei fara sa il vada. Se sorbeau din priviri.

- Pa Ida! La revedere! imi rasunau aceste patru cuvinte in minte

- Ida! am soptit si apoi am strigat: Ida!

Cei doi, s-au oprit, s-au uitat in stanga si in dreapta si au continuat sa se soarba din priviri. Si-au continuat drumul.

-Ida?! 

Cei doi s-au oprit, s-au uitat in spate si sub tei, nici nu m-au observat. Le-am facut semn sa vina mai aproape.

- Ida?! Aveau optsprezece ani. Indragostiti. Amandoi puteau sa fie Ida. Intre ei si mine, aproape zece pasi si treizeci de ani.

Ajunsi sub tei, parca descopereau o alta lume. El incepu sa ii recite ei din Eminescu. Ea ii trecea mana prin parul ud si ciufulit. Nici nu ma observau. Erau doar ei si teiul. Si Iubirea. M-am lipit atat de tare de tei, incat simteam cum scoarta teiului imi intra in piele. Imi doream, pentru atata timp cat cei doi se iubeau din priviri, sub tei, sa fiu una cu el. Sa fiu Tea. Si cei doi sa se iubeasca mereu. Perfect.

Au zbughit-o din nou in ploaie. Ea avea parul lung, frumos ca florile de tei. El avea mintea plina de Eminescu. Si de Iubire. Se vedea clar, erau plini de Iubire, amandoi!

- Drum bun, Ida! le-am spus in gand si nu m-au auzit sau poate ca au auzit. Doar Dumnezeu stie!

M-am desprins de tei si am alergat spre casa. Alergam prin ploaie, indragostita. De ploaie, de tei, de barbati, de femei si de copii. Aproape ca la optsprezece ani. Atunci aveam doar cincizeci si opt de kilograme si alergatul era floare la ureche. Acum, la saptezeci si opt, alergatul este mai mult gafait.

La fereastra de la camera, ploaia ciocanea lin. A multa binecuvantare. Am deschis fereastra, am lasat ploaia sa se bucure in voie, am cautat cartea, am mangaiat-o cu privirea, am deschis la pagina din adolescenta si am citit, cu alti ochi, cele insemnate atunci. 

Am recunoscut printre randuri, imediat Iubirea. In departare, in alt cartier, un tunet. O multipla Iubire. Aproape, la fereastra, tot Iubire. Dincolo de fereastra, dincoace de fereastra, tot Iubire. Am privit in cioburile de oglinda sparta. Ciob dupa ciob. Pana cand am reconstituit intreaga oglinda. si privind in oglinda, dupa ploaie si tunet, am inteles ca fiecare padure are o taina. Taina Padurii. Din ciclul Oglinzi sparte. Scrisa in primavara - vara anului 1985. De catre o adolescenta indragostita de Iubire. Atat de mult, incat a preferat sa fie pentru o vreme singura, decat sa raneasca Iubirea. Si drept rasplata, Iubirea a iubit-o foarte mult. Doar ea, adolescenta, fiind oglinda sparta, nu a vazut cat de aproape este Iubirea. Si multi ani a plans dupa Ea. 

Astazi nu ploua. Nici teiul nu mai miroase asa puternic cum mirosea saptamana trecuta. Dar sunt la fel de indragostita cum eram la orice varsta aveam.

Ida a existat, exista si va exista mereu. Este mereu adolescenta. Nu tradeaza Iubirea. Nu a fost, nu este si nu va fi vreodata pic de ura in ea. Este pur si simplu Ida. Si locuieste in sufletul oricarei femei. Acolo, slefuieste samburele de ura, pana cand acesta, din sambure, se va transforma in mica samanta si din samanta in nimic.

Ida nu este doar un personaj intr-o povestire. Ida este Iubirea care a trait si in generatia noastra. Ida este Iubirea care traieste vesnic.

- Sa nu mai pleci, vreodata, Ida! Te rog! Uite, iti recitesc Taina Padurii. Pentru ca Ida, draga noastra, te iubesc foarte mult. Din toata inima mea, din tot sufletul meu, din tot cugetul meu. Si astazi stiu ca Dumnezeu nu se supara. Pentru ca I de la Iubire si da de la Adevar sunt doar aducatoare de Fericire. Si Fericirea este dar de la Dumnezeu.

- Mai tii minte, Ida?! Cum era Iubirea la optsprezece ani?! Observi ca la fel este si la patruzeci si opt?! Si vezi ca la fel doare cand lipseste?! Fara Iubire, fara Adevar, fara Fericire este greu sa traiesti. Indiferent de varsta pe care o ai. 

- Sufletul, Ida, sufletul este cel care simte prezenta sau lipsa Iubirii. Daca este pastrat curat. Tot el face diferenta dintre Adevar si minciuna. Cu un suflet curat, inima poate sa bata linstita, tic tac inspre minte. Si mintea poate sa traiasca si sa se bucure impacata si pregatita pentru Fericire.

- Mintea, Ida, mintea trebuie sa fie mereu cu gandul doar la Iubire. Iubirea este tot ce conteaza. Sa stai mereu cu sufletul lipit de ea, Ida! Sa iti bata inima mereu in ritmul ei! 

- Iarta-ma, Ida! Te-am botezat pe hartie, printre randuri, intr-o noapte de primavara - vara. M-ai bucurat, mi-ai adus un premiu, te-am lasat sa cresti frumos in carte. Am petrecut balul absolventilor impreuna, am luat bacul, am dat multe examene in viata. Dar cel mai frumos eveniment din viata noastra, a fost ca ne-am indragostit pe viata. La putin timp dupa ce te-au premiat. Cu premiul doi. cum ii sade bine unei fete cuminti, Ida! Daca eram si eu o fata cuminte, premiul trei era al nostru. Mult mai de folos decat locul intai.

- Pa, Ida! La revedere, Ida! Drum bun, Ida! Eu raman in iubirea noastra, Ida.  Cu gandul la tine si la batranul bunic in trecere pe sub teiul si ploaia noastra de vara. Trudind la slefuirea samburelui din suflet. Si rugandu-ma in continuare ca tu sa ramai mereu adolescenta pe care o stiu. Iubindu-i pe toti si iubita de toti, asa cum te pricepi tu la iubit perfect, draga Ida. Nu-ti face griji pentru mine. O sa razi, dar nici eu nu mai imi fac griji. Nu sunt bune grijile. Aproape de tei, este un camp cu crini. In tei, printre florile galbene, ciripesc vrabiutele. Toata creatia este a Creatorului! Las toate grijile in grija Sa.

-Te iubesc, Ida! Pe tine, mai mult ca perfect! Pe mine, la fel ca pe tine. Pe Dumnezeu, il ador!

- Esti fiul padurarului?! intreaba Ida la fel ca in urma cu treizeci de ani.

Sunt o scriitoare naiva. Trecuta de treizeci de ani de cabana, de ploaie, de padure, de Ida. Cred ca exista vazut si nevazut. Astept sa cresc. Cu indelunga rabdare. Si probabil, peste alti treizeci de ani sa ma reintalnesc din nou cu Ida si cu intreaga ei Iubire. La saptezeci si opt de ani sper ca nevazutul sa se vada mai clar si la o suta opt ani sa se vada ma mult ca perfect. Sunt optimista. Naiva si optimista. Uneori trista. Sunt femeie. Cu un sambure de sandal de slefuit. Credeti ca este usor?! Daca ar fi samburele la alta, mi-ar fi usor. L-as cere, l-as faramita cu ciocanul si gata! Dar samburele este la mine. De aceea, uneori sunt tare trista. pentru ca este un sambure colturos, ca cel de piersica si ma zgarie pe suflet. Dar naiva si optimista cum ma stiu, intr-o zi, din lupta dintre sambure si Iubire, Ida, adolescenta prizoniera in sambure, va iesi invingatoare, la lumina. Si la lumina, va vedea. Ca a ramas adolescenta. La fel cum era la mijlocul anilor optzeci.

- Hai sa traim Ida! Primavara dupa iarna, vara dupa primavara, toamna dupa vara, iarna dupa toamna. Cum stim, cum ne pricepem, cum am invatat si in acesti treizeci de ani. Ne-mpiedicam?! Cadem?! Sigur se va gasi o mana care sa ne ridice! Nu este cineva prin preajma?! Sigur, de Sus, Dumnezeu are putere sa ne ridice! Pe tine, o adolescenta, pe mine, o impiedicata! Si stii ceva Ida?! Suntem trei! Tu, el si eu! Stiu ce intrebare iti trece prin minte! Asa m-am intrebat si eu!

Vacanta de tei s-a terminat.Teiul si-a facut datoria. Urmeaza alte flori care sa ne parfumeze serile. Crinii, gardenia, leandrul, iasomia, regina noptii. Merita fiecare sa ne luam o mica vacanta pentru a ne bucura de miresmele lor.  Cum crinii deja au mireasma,  urmeaza vacanta de crini. 

- Esti de acord, Ida?!

Niciun comentariu: