vineri, 19 iunie 2015

Tanar vreau mereu sa fiu

Am vrut sa vad daca mai pot scrie cum scriam la 18 ani. Mi-am luat vacanta de tei, din 9 Iunie 2015 ora 07.07 pana la ultima mireasma de tei si m-am bucurat de tot ce am primit in fiecare zi. Si de cele bune si de cele rele. Am observat ca si in cele rele se gaseste mereu si cate ceva bun.

Si in aceasta dimineata, dupa ce am observat ca teiul si-a pierdut mireasma, pe la ora 10.30, m-am pornit la scris. Pret de cinci ore, cu mici pauze. La fel ca in urma cu treizeci de ani. Atunci, am scris in cateva ceasuri de noapte, Taina Padurii. Astazi, Iubirea Perfecta. Peste treizeci de ani, vreau sa scriu Fericirea Exista si peste alti treizeci doar sa fiu fericita. Cineva mi-a spus odata ca este foarte bine sa faci planuri pe termen lung si sa te rogi pentru desavarsirea lor.

Nu stiu daca cele scrise astazi vor avea acelasi ecou ca cele scrise in urma cu treizeci de ani. Stiu doar ca mi-a fost drag sa scriu. Acum, la fel ca si atunci. Imi pare rau ca domnul Opris a plecat, ca domnul Galaseanu este plecat si dansul. Dar imi este clar ca de acolo de unde sunt, simt intreaga bucurie din scrisul de astazi, la fel cum au perceput-o si pe cea din anii de liceu, din vremea cand eram mici Sagetatori noi si Mari Dascali dansii.

Nu stiu daca ati citit vreodata ceva scris de Sagetatorii anilor 80. Scriau frumos. Puneau suflet in tot ce scriau. Pentru colegii nostri de generatie, am vrut sa mai scriu ca la optsprezece ani. Nu stiu daca am reusit. Dar ma bucur ca am incercat. Ce am scris, se poate citi in randurile de mai jos. Le-am strans sub titlul Iubirea Perfecta. Din Ciclul Oglinzi sparte. Primul capitol, Taina Padurii, publicat in 1985, intr-un volum aniversar. Sub atenta privire a domnului Tudor Opris. O privire plina de Iubire. Pentru capitolul trei, Fericirea Exista, sunt necesari alti treizeci de ani. Pentru ca doar la batranete poti privi din nou lumea cu ochi blanzi de copil. Pana atunci, nadajduiesc sa fie timp plin de Iubire si cele scrise sa nu mai supere pe nimeni. Pentru ca este pacat, sa te superi pe un adolescent. Un adolescent care scrie, trebuie doar incurajat si iubit, asa cum au facut toti profesorii cu noi. Din pacate, undeva, o privire suparata pe viata, a fost si mai suparata sa citeasca cum si cat iubesc tinerii. Probabil ca acea privire este acum, dupa multi ani, fie adormita, fie fericita. Oricum ar fi, eu ii multumesc. Pentru ca fara lacrima, nu as fi putut sa scriu. Nici atunci, nici in anii care au urmat. Daca am scris bine sau nu, nu stiu. Stiu doar ca mereu am scris sincer si cu mare drag pentru cuvantul scris. La fel am scris si astazi. Cu gandul la Iubirea Perfecta.

Niciun comentariu: