vineri, 3 iulie 2015

Vacanta placuta!

"Esti o floare, esti un crin, esti parfumul cel mai fin si ca semn ca te iubesc chiar aici ma iscalesc". 

Pe fundele mari pe care le-am purtat la piept, la sfarsitul clasei a opta apareau des aceste cuvinte. Sau in multe caiete de amintiri ale fetelor, la final de gimanziu sau de liceu, .

Si chiar eram ca niste flori. Delicate, plapande, sincere, gratioase, dragalase, frumoase. Aveam 14 ani. Apoi 18 ani. Si treptat, eu m-am transformat intr-o buruiana. Uneori, intr-un trandafir ofilit dar tepos. Din zvelta si sprintena am ajuns grasa si greoaie la mers, la zambet, la cuvinte. Nu mi-a placut deloc de mine cum am ajuns. 

Buruienile, infipte in inima, minte si suflet, cu radacini adanci. Leacul pentru buruieni este sapaliga, genunchii plecati in gradina, indelunga rabdare, pamantul si apa cu care gradinarul stropeste semintele de flori replantate. In gradina din gradina, am vazut cum se procedeaza. In gradina din inima, suflet si minte e la fel ca in gradina din gradina. Cu sapa si apa. Cu smulsul, replantarea si stropirea. Cu substante pentru daunatori. Cu ascultare de horticultor, gradinar, stropitor.

Acum am ajuns la 48 de ani. Plinuta, nu grasa. Cu inel de cununie, cu palarie sau esarfa cand vin de la biserica. Inca neascultatoare pentru ca plete in vant, pantaloni si vorba lunga inca imi sunt placute. La o alta varsta probabil ca voi purta doar fusta, mereu ceva pe cap si tacuta. pentru ca tacerea este de aur si vorba lunga saracia omului. Imi place aurul imi place si bogatia. Pentru ca vorbesc mult, nu le am.

Iubesc muntele, sesul si marea. Si ploaia care tocmai acum a inceput sa ploua. Am crezut multa vreme ca ploaia si plansul sunt un blestem. Astazi stiu ca nu este blestem nici cand plangi, nici cand ploua. Este binecuvantare.

Muntii nostri aur poarta, se spune. Noi, trup, suflet si minte ar trebui sa alergam la munte. pentru sanatatea trupeasca, sufleteasca si mentala. La Muntele de Duh Sfant. Din Biserica de pe Pamant Care se uneste cu Biserica din Cer la Sfanta Liturghie.

M-am amagit multa vreme cu scrisul pe blog. Mi-a facut bine doar la orgoliu. Sau nu mi-a facut bine. In tinerete, imi doream sa ajung scriitoare. De nuvele, poezii, romane. Aveam stilou, hartie si indrumare. Familia, prietenii, colegii, profesorii si domnul acesta cu camasa galbena de pe blog, filolog, poet, eseist, traducător, critic şi istoric literar, botanist, profesor de franceza. Toti au crezut in talentul meu la scris. Si profesorii de romana si cei de engleza, rusa, franceza si spaniola. Si cei de matematica, fizica, istorie, tehnologie, psihologie, chimie. Si profesorii de desen tehnic, materiale de constructii, beton si hidraulica. Si sefa de la birou.

Cu timpul, noi, maini, inima, minte, suflet, am neglijat si uratit scrisul. In loc de stilou, hartie cu indrumare si scris de mana, l-am cocotat pe dosare, blog, de tipar, cu tastatura, cu orice subiect venit la intamplare. Am scris doar in limba romana, de multe ori fara diacritice.

Daca ar mai fi printre noi, domnul profesor m-ar ciufuli, m-ar trage binisor de urechi si din priviri m-ar trimite la scrisul de mana. Daca as avea 18 ani, ascultatoare, l-as asculta.

Si ma intreb: De ce nu mai stiu sa ascult?!

Raspunsul stiu ca este ascuns pe undeva. Printre cuvintele din carti, care din carti mi-au ajuns in suflet si in minte. Sade acolo si asteapta sa il gasesc.

Domnilor dragi parinti si profesori, va sarut mainile si va multumesc. Alaturi de tata, mama, familie si prieteni ati fost si sunteti Printul din Poveste. Veti ramane mereu in amintirea noastra. O fereastra deschisa spre Cer, spre Adevar si spre Viata. 

Noi?! Sotie. Cu capul in nori si picioarele pe pamant. Tunetul, fulgerul, ploaia, poezia, seninul, proza, gradina din inima si din minte la care trudim sa scoatem buruiana si veninul. Privesc la doua fotografii. Prima, un sot, tata, profesor cu suflet tanar si ghiocei la tample si o eleva indragostita de poezie. Fotografia este de demult dar parca este si de ieri. In cea de a doua, fosta eleva, acum sotie, mai plinuta decat in prima fotografie alb negru, cu palarie, cu ochelari si margarete zambeste. Este si mai indragostita de poezie. Intre cele doua fotografii, treizeci de ani au trecut. Cu impiedicari, cu caderi, cu julituri, cu ridicari, cu impiedicari si tot asa, mereu ba sus, ba jos. Acum suntem jos. De jos, ne putem apleca mai usor sa privim cum cresc margaretele in razor sau cum asteapta la picioarele unei batranele muncite sa le cumpere cineva. 

Margaretele din fotografie sunt cumparate de la o mamaica din piata. Ioana. Le-am impartit in trei: cateva  la familie, cateva la prieteni si un buchetel l-am  pastrat pentru  mine. Sa ma simt, privindu-l,  ca la 18 ani. Si pentru Maica Domnului am trimis ieri un buchet de crini. O mana de sotie, cu sot iubitor, fiica lui Nicolae si a Mariei, stim ca i-a asezat intr-o biserica langa Icoana. Tata, mama si fiica, toti trei iubitori de flori, de gradina, de biserica, de familie, de prieteni. Asa cum trebuie sa fie orice fata, femeie si sotie. Pe sotie, inteleapta precum o preoteasa, ne-a scos-o Dumnezeu in cale. Impreuna cu sotul ei, mergeau aseara spre casa si spre biserica. Am vrut sa stim cum se numesc. Raspunsul a venit atat de frumos, incat ne-a uimit. Augustina cu sotul. Si sotul, pasionat de tenis, semana la meci cu Sfantul Voievod. Aproape mereu victorios. Si la sfat, am crezut ca este preot. Bun sfat mi-a dat. Mai rarut cu scrisul pe blog. strica privirea. Pentru ca eu, vorbareta cum sunt, intr-o secunda, le-am spus tot despre mine si blog.

Privindu-i, mi-am dorit sa fiu si eu asa smerita si sa nu mai umblu cu nasul pe sus, facandu-i mereu pe bunii nostri parinti si profesori de ras.

Vacanta placuta! Si sa nu uitam ca suntem femei. Nu suntem buruieni. Suntem flori. Sa nu uitam ca Maicuta Domnului plange mereu pentru noi. Sa nu uitam ca pe 12 iulie este Prodromita in calendar si pe 20 Sfantul Ilie tuna si fulgera daca gresim iar. Sa nu uitam ca in fiecare zi Sfintii din calendar doresc sa ne sara in viata in ajutor. Sa nu uitam sa iubim si sa ne fie dor. Sa nu lasam dorul sa ne fure iubirea si nadejdea. Sa nu lasam dependentele, panica si depresia sa puna stapanire pe noi. Suntem flori. Avem nevoie de dragoste si de apa curata, sfintita. Nu se vinde, nu se cumpara. Doar se bea pe nemancate si se stropeste cu ea prin casa, dupa ce se face curat. Se gaseste la Biserica.

Vacanta placuta! Crinelor, Margaretelor, Rozelor, Violetelor, Branduselor, Afinelor, Cameliilor, Augustinelor si tuturor fetelor, femeilor si sotiilor, care atunci cand ne privim in oglinda, stim ca avem in suflet si inima o gradina. Vacanta placuta!

"Sunteti flori, sunteti crini, sunteti parfumul cel mai fin si ca semn ca va iubim chiar aici ne iscalim". 

Sotia revenita acasa dupa ani si ani si ani de munca


Niciun comentariu: