marți, 30 iunie 2015

Noapte buna! Atentie, acesta este un articol lung

O rog pe autoarea tabloului, daca navigarile pe net o vor aduce aici, sa nu se supere ca am salvat fotografia fara sa mentionez artistul.

Maine, aici pe pamant, Andreea Cosmina ar fi implinit 21 de ani. In Cer, a implinit pe 26 ianuarie, 5 anisori. Ii placeau foarte mult margaretele. Il iubea pe Hristos. O iubea  pe Maicuta Domnuli. Ii iubea pe Sfinti. In loc de primul an de liceu, a petrecut din mai pana in ianuarie, ultimele noua
Andreea Cosmina Paun
luni de viata pamanteasca. In cancer.Si era de multe ori cu zambetul pe buze.

Intalnirea cu ea a fost un moment de rascruce. Asa cum sunt toate intalnirile dintre suflete. Alaturi de ea, treptat, alte suflete de copii au plecat in vesnicie. Numele lor sunt scrise cu lacrimi de mame in Cer: Andra Ioana, Luis, Roberta, Alexandru, Bogdan Marian, Cosmin Daniel, Marian, Alexandra, Sofia. Si inca multi altii, copii si adulti. Gandul imi zboara la o gradina plina cu margarete si cu maci, unde copiii, fericiti se joaca. Unde toti, copii sau adulti,  trecuti prin cancer sunt acolo copii.

Luna iunie este prin excelenta, luna copiilor. In aceasta luna, semintele de copii, asteapta sa creasca. Embrionii asteapta sa creasca. Fetii asteapta sa creasca. Pruncii se nasc. Inseamna ca aproape orice luna, este prin excelenta, luna copiilor. 

Noptile copiilor trebuie sa fie linistite. Diminetile copiilor trebuie sa fie pline de nadejde. Este dorinta oricarui parinte sanatos la inima si la minte. Dar mai sunt si altfel de parinti. Fara sa fie vina lor ca sunt altfel. 


De azi, imi doresc nopti linistite si dimineti pline de nadejde. Netul si televizorul mi le cam tulbura. 

Noapte buna, tuturor! Si o melodie Zece. I-a cantat-o cantaretul si Cosminei. Impreuna cu ea. Si dupa versuri, alte randuri pentru cei care nu s-au plictisit pana acum.


Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine

Doua stele, paralele,
Stele, lacrimi innodate si
Lumina de la ele
Pentru tine toate

Patru printi cu trei castele
Ape, lanturi fermecate si
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine

Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante-n noapte si
Piticii din poveste
Pentru tine toate

Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe, si
Comorile din suflet
Pentru tine toate

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putïne.


In aceste zile de vara, multi parinti si multi copii tind catre nota zece sau plang dupa ea.Asa se intampla vara. Se termina anii de gimnaziu, se termina anii de liceu, se termina anii de facultate. 

Important este ca nu se termina anii. Notele sunt capricioase si trecatoare. Nu pot fi mereu toate de zece. Pentru 10 este nevoie de multa truda. Si de multe ori, nota 10 inseamna ani pierduti din copilarie. Merita?! 

Multi profesori au o vorba de duh: 10 este pentru Dumnezeu. Daca nu am fi orgoliosi si mandri, in afara de matematica, la nici o alta materie, nota 10 nu poate fi atinsa cu adevarat. 

In chinurile facerii, nici o mama nu se gandeste ca viitorul elev sa fie un copil de nota zece la scoala.

Sa respire sanatos, sa tipe puternic, sa aiba toate cele zece degete la manute si picioruse, sa aiba toate la locul lor, sa fie sanatos sau sanatoasa. acestea sunt gandurile parintesti la venirea pe lume a unui bebelus. Stiu de la parintii nostri.

Gandurile acestea cu note de 10 vin mai tarziu. Si de multe ori, daca parintii si-ar gasi carnetele cu note de la scoala, si-ar reaminti de multe ori ca nu au fost elevi de 10. Si lucrul acesta nu i-a impiedicat sa devina parinti minunati. Unii dintre ei, chiar magicieni, facand orice pentru a face pe plac copiilor. Fiind in stare sa isi vanda si sufletul. pentru ca nu toti adultii Il mai iubesc, acum, ca sunt adulti, pe Hristos, cum Il iubeau atunci cand erau copii.

Nu am fost un copil de nota 10 pe linie, cum se spune. Am avut si note de 10 dar doar acolo unde profesorii si-au pus tot sufletul la lectie. Am avut un esec la Miorita de treapta dar Iubirea si Adevarul au invins prejudecatile. Am trait atunci o minune. Si nu doar eu. Mai multi copii impiedicati la Miorita dar salvati de clopotelul de la matematica. 

In acea vara, Mos Nicolae a venit mai devreme. Sau poate a fost Mos Spiridon. Sau Mos Andrei. Sau Mos Craciun. Sau lacrimile mamelor si bunicelor noastre la icoanele Maicutei Domnului.

Nici mama, nici tata nu au tipat la mine ca m-am impiedicat, tocmai la Miorita. Doar au plans impreuna cu mine. Asa, cum in acele zile de vara, au plans multi alti parinti, profesori de gimnaziu si copii.

Esecul este de folos. Te ajuta la plans. Plansul spala sufletul si rugaciunea pe un suflet proaspat spalat, ajunge mai repede la Dumnezeu. Asa se lucreaza minunile. Cu plans si rugaciune. Cu rugaciuni sincere, in care iti dezvalui intreaga neputinta. Si il rogi pe Dumnezeu sa te ajute. De aceea, nota 10 o merita doar Dumnezeu. Sau calificativul foarte bine.  9 ar fi pentru Ingeri si Sfinti si de la 8 in jos pentru copii. In felul acesta, copiii ar creste doar bucurosi. Nu mandri, nu orgoliosi, nu fricosi, nu furiosi. Doar bucurosi.

In copilarie, bucuria se dobandeste usor. Adulti fiind, trebuie sa muncim mult pentru ea. Mai simplu ar fi, sa luam o pauza, sa vedem
cum am pierdut bucuria, sa plangem de dorul ei si sa-L rugam pe Duhul Sfant sa ne-o redea.

Cine este Duhul Sfant?! Multi adulti isi pun aceasta intrebare. Mai multi copii stiu sa raspunda la ea. Ferice de ei! Sunt acei copii, de multe ori, saraci cu duhul si cu inima curata Si multi adulti rad de ei. Si copiii plang. Si fiind saraci cu duhul si plangaciosi, Dumnezeu are mereu cate ceva in dar pentru ei. Pentru ca saracia cu duhul este ceva foarte placut Lui Dumnezeu.

Spre rusinea mea, marturisesc: am fost un copil ingamfat si mandru in
copilarie. Nu stiam atunci ca sunt asa. Acum, dupa multi ani, am inteles in ce pericol am fost. Dupa cum am aflat, pe propria-mi viata, mandria este un mare pacat. Te poate ingheta la inima. Poti sa-ti pierzi si viata din cauza mandriei. Pe langa mandrie, am fost si narcisista. Dar sa nu va imaginati ca mi-am pierdut vremea uitandu-ma prea mult in oglinda. In schimb, cum scriam o compunere frumoasa si laudata, cum compuneam o poezie sau o nuvela, cum primeam cate o diploma, ore intregi le contemplam. Asa mi se intampla si cu acest blog. Sunt topita dupa el. Si timpul trece admirandu-mi blogul.

Din copilarie am simtit ca sunt altfel. Nu stiam ca sunt narcisista. Si plina de slava desarta si mandrie. Din fericire, stiu ca exista un leac. Singurul leac cu putere mare, care ma poate ajuta sa scap intr-o zi de narcisism. Narcisismul nu este delicat precum floarea care ii da numele. Este cu actiuni colaterale, obositoare si pentru narcisist si pentru cei din jurul lor. Este o boala a sufletului si a mintii. Care ajunge sa imbolnaveasca si trupul.

Daca eu ma simt obosita de narcisismul meu, ma gandesc cum se simt cei din jurul meu. E foarte greu sa traiesti cu o femeie narcisista care scrie pe blog. 

Astazi, am hotarat. Ori noi, ori blogul. Am ales, fericita, noi. Suflet, minte, trup. Pentru ca nu am nici un folos, daca lumea imi citeste blogul dar noi ne pierdem, putin cate putin sufletul.

Undeva, pe alta parte a planetei este dimineata. Cu lumina. Asemanatoare  cu lumina vietii veacului ce va sa vie.

Randurile scrise pe blog, se opresc aici. In memoria tuturor copiilor, care grav bolnavi, imobilizati la pat, ar fi dat orice sa poata sa se plimbe, sa culeaga flori, sa intalneasca oameni in parc sau pe strada. Ar fi dat orice, dar totul pana la suflet. Pentru ca toti copiii Il iubesc pe Hristos.  Si cand rostesc Crezul se simte din tremurul glasului ca stiu foarte bine cine este Duhul Sfant.

Buna dimineata, tuturor! Si cea mai frumoasa marturisire de dragoste pe care o poate face un om. Crezul. Pe acesta trebuie sa il invatam de nota 10. Merita!
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tătal S-a născut, mai nainte de toţi vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru-una Sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!

Margarete pentru fete


Buna seara

Am scris mereu pe blog cu mare bucurie. Le-am recitit. Am spus:

- Sezi, nepoata, un pic sa-ti tihneasca mancarea!
Asa ne invata pe noi, mama marea.

Am cautat o coronita cu margarete pentru mama marea. Din fotografie, mama marea mi-a zambit. Este langa tata mare. Sunt amandoi in fotografia de nunta. Parca vor sa imi spuna sa fie pentru mamele lor, coronitele de margarete. Din fotografie, strabunicul si cu strabunica, frumos asezati, cu nepoteii pe genunchi, parca vor sa ne spuna si ei ceva. Ii privesc, duios, o lacrima pe obrazul strabunicii trecea. Nu in fotografie. In fotografie, strabunica zambea. Lacrima, pe obraz picura cand in genunchi, Maicutei Domnului se ruga in fiecare zi, pentru strabunicul, pentru familie, pentru copii, pentru cei vii prezenti si viitori si pentru cei trecuti si adormiti. Asa isi petreceau o parte din zi, femeile pe atunci. Stiti ce ne-ar spune strabunicile noastre?! Toate coronitele de flori sa fie pentru Dansa. Pentru Maicuta. Si sa nu le cautam doar pe net. Sa cultivam flori in gradina. Si la Zilele Maicutei, sa le asezam la Icoana Sa. Si Icoana Sa sa nu fie doar in biserica pictata frumos. Sa fie Icoana Prodomita, faurita frumos din ganduri, cuvinte si fapte in suflet, in minte si sa nu o vedem cand ne privim in oglinda. Sa o vedem doar cand intalnim alta persoana pe strada. Sa nu ne zboare gandul si cuvantul la sfada. Sa ne cultivam mintea si sufletul precum o gradina in care Maica Domnului este asteptata cu nerabdare sa vina. Sa iertam, sa iubim, sa nu ne uitam indatoririle feminine. Sa fim, nu asa cum sunt eu, dornica de slava si pretuire. Cum scriu ceva, cum vreau sa citeasca toata lumea ce eu am scris. De parca ma pricep la scris! Nu ma pricep. Recunos! Noi, minte, suflet si trup pricajit, scriem in joaca. Este un fel de terapie pentru prostia noastra. Sa scapam prin scris, de prostie, de mandrie, de fatarnicie, sa facem loc curat si liber in amintire.

Sa va transcriu ceva ce am citit despre scris. Scrie pe o carte postala, in care Eminescu intai este vesel apoi din ce in ce mai trist. De cand am privit-o intaia oara, am cazut in depresie. Era atat de frumos Eminescu la tinerete! Strabunicul nostru l-a intalnit, demult, la Blaj. Strabunicul avea un picior de lemn, amintire de razboi. Nu stiu cum aratau atunci la portret nici Eminescu, nici strabunicul. Stiu doar ca amandoi erau barbati si iubeau vorba placuta si femeia. La Eminescu se vede din scris, la starbunicul, din existenta de stranepoti. Pentru ca nu poti da nastere la poezie si la stranepoti daca nu iubesti vorba si femeia. Vorba dulce mult aduce si vorba multa si sluta, saracia omului si in lei si in valuta.Nu vreau sa mai lungesc vorba si asta nu pentru ca nu imi place sa stau la vorba ci doar pentru ca astazi m-am cam luat cu vorba si am uitat pana la ora asta sa-mi mananc ciorba!

Asa scrie pe cartea postala amintita mai sus:

"Ca sa scrii mare poezie trebuie sa-ti fie greu pe lume si amar, sa patimesti, sa te chinuie doruri, amintiri si deznadejdi, sa le accepti, sa le deschizi portile gandirii, sa le asculti si apoi sa le spui lumii" 

Carte postala cu patru portrete Eminescu pe ea. sub ele, citat un nume mare,  fost  profesor de limba greacă, traducator al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român. 

Cum sa imi treaca prin minte ca ar fi ceva gresit?! 

Greu pe lume, mi-a fost! Am bifat! De amar si acreala, m-am saturat! De patima si patimire, ce sa mai spun?! Adio, Drum bun! Dorurile m-au chinuit! Ce sa mai zic?! Amintiri am avut, am si voi avea! Bafta mea! Deznadejdi, ohoho!!! Cu duiumul! Si notate pe undeva! Sunt Eminescu, imi zic! In gand, pe fuga! Nu cea de Bach, nici cea de raspundere. Cea de facut multe treburi in timp putin. Asa cum ni se intampla tuturor. 

Mi-am deschis blog, si am facut asa: am acceptat toate cele scrise pe cartea postala si in randurile un pic mai sus, greu, amar, patimire,  doruri, amintiri, deznadejdi, mi-am deschis portile gandirii, mi-am ascultat gandurile nascute din trecut si aici pe blog le-am spus lumii. Rau am facut! Pentru ca nu trebuia sa ma iau dupa o carte postala format diferit. trebuia sa citesc toata cartea scrisa de domnul eminescolog Petru Cretia. Nu acum, mai sa imi vina sa dau vina pe domnia sa, pentru ca de la atata scris, mi s-a schimbat si dioptria.

Doamne, dar natanga am mai fost! Cum  sa fiu eu Eminescu?! El barbat, eu femeie. El, barbat din cela adevarat!  Eu, o simpla femeie. Simpla si cu minte putina. Pentru ca daca as fi avut minte, nu m-as fi ascuns dupa cuvinte. 

As fi deschis blogul, as fi lasat doar primul articol scurt, pe care fiind asa scurt si eu asa mandra, cum sa scriu eu ceva scurt pe blog?!mi-am spus

Era doar titlul. Noapte buna! Era toamna lui 2008. Ma certasem cu cineva. Nici nu mai stiu cu cine. Pentru un fleac. Intr-o convorbire telefonica. Si am inchis convorbirea fara sa spun Noapte buna! Mi-a fost rusine sa sun din nou si sa imi cer iertare pentru suparare. Am deschis netul, am cautat, Dumnezeu stie ce am cautat ca eu nici nu mai stiu. Am dat peste blogul Irinei.

Mandra, uitand de la ce am plecat, cred ca mi-am spus ca pot si eu sa scriu, asa frumos cum scria Irina pe blogul ei. Mi-am creat blog si in fata lui, la acea ora care se facuse tarzie, pentru ca am citit cateva articole faine pe blogul Irinei, m-am uitat ca vitica la poarta cea noua. Habar nu aveam cum se  editaza un  blog! La titlu, m-am prins cum se scrie. Noapte buna! Am scris. Am postat. Am cascat, am oftat, de supararea de la telefon am uitat, am dezactivat blogul, am inchis netul si computerul. M-am urcat in pat si am adormit. Cu gandul la ce voi scrie pe blog. Din toamna pana in februarie. M-am perpelit! Daca am cititori care cred ca am uitat sa ma trezesc?!

Ce am scris pe blog?! Aproape tot ce mi-a trecut prin minte. De parca as fi fost la psiholog, nu pe blog. Voi le-ati citit si nu stiu daca ati facut bine ca le-ati citit. Poate ca randurile mele nu v-au facut bine. Imi cer iertare daca asa s-a intamplat. Daca aveti vreo suparare pe suflet, va rog, nu procedati cum am procedat eu. Nu blogul inobileaza sufletul. Doar Dumnezeu. Si este foarte adevarat ca Dumnezeu este peste tot. Dar adevarat este ca si ala rau se baga in vorba pretutindeni unde i se da loc. Exista un loc unde vorba este bine pazita. Este Taina Sfintita.

Este vara si este lumina afara. Daca ar fi fost iarna, sau daca am fi fost pe alta parte de planeta, acum ar fi seara.

Buna seara!

PS. Aceasta nu este ultima postare pe blog. Poate penultima, nu stiu acum daca si ce o sa mai scriu.

Amintiri de vara

Iau amintirile de vara.
La 38 de ani sunt 38 de veri,
Le scriu pe foaia alba de hartie,
Pe cele rele la spalat le duc.

La robinet nu este pic de apa,
De suparare imi vine sa plang,
De nervi ca printre amintiri intunecate,
Bine nu vad, pe cele care doar ma fac sa rad.

Tu, Doamne, ma cunosti cel mai bine!
Putin, asa, ma intuiesc si eu.
Credeam ca esti departe, plecat din asta lume,
Credeam ca robinetul fara apa nu spala nici un cuvintel.

In Taina, Tu Te-ai apropiat de mine,
In rugaciune Lacrima Ti-ai pus,
Sa-Ti multumesc, nu stiu cum se cuvine
Doar Iti scriu aste randuri si le suflu in Sus.

Nadajduiesc sa sufle vantul bine!
Cuvintele la Voi sa le tot urce,
Promit sa fiu femeie cuminte,
Cand ma apuc de scris, sa ma inchin la Cruce.

Treizeci de ani trecura precum clipa,
Astazi sunt mai tacuta ca oricand,
Tot ce-mi doresc in asta plina vara,
Este mereu la Fericita Clipa sa ajung!.

Ce este Fericirea?!
Se-ntreaba si in proza si in poezie lumea
Exista oare Fericirea?!
Se-ntreaba pictorul si interpretul.
Sunt Fericiti acei saraci cu duhul,
Raspunde tuturor Sfanta Scriptura,
Trebuie doar sa-i deslusim tesatura.

Cu multele cuvinte prinse-n minte,
E greu sa stii utilul si folosul.
Medicament din cela bun,
A lasat Domnul, o reteta vie:
Pocainta,
Plansul,
Taina Spovedaniei,
Sfantul Maslu,
Sfanta Liturghie,
Sfanta Euharistie.

Dam Slava Domnului
Ca ne-a Botezat in copilarie, 
In frageda pruncie.
Dam Slava Domnului 
Ca ne-a lasat sa-alegem.
Dam Slava Domnului
Pentru Dragostea de dincolo de lege.

Noi, trup si minte slabe
Am ales mai intai gresala.
Domnul, Corect a tinut socoteala.
Sufletul a inceput in fata socotelii sa se planga
A fost nevoie sa intre la munca.
Munca a fost sub Jug,
Grea si usora, de multe ori placuta.

Treizeci de ani la jug, e oare mult?!
Imediat, inainte si dupa ultimul clopotel
Cel auzit la liceu. am tras la jug!
Treizeci de ani au trecut intr-o clipita
Am astazi patruzeci si opt si doar o frica.

Doamne, Iti multumesc pentru frica.
Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste
In viata, orice buturuga, oricat de mare, oricat de grea
Se face mica pietricica si te lasa sa sari peste ea.
Se face pietricica de sotron si jocului copilaresc ii pune ton
Se face pietricica de aruncat in balta, atunci cand mergi la scalda.

Doamne, Iti multumesc pentru frica.
In Sfanta Liturghie, 
Frica de esec se duce pe pustie.
In Sfanta Taina, frica spovedita se topeste.
La Sfantul Maslu, frica nu mai poate creste.
Frica si frici am avut de ales!

Am ales Frica intr-o vara.
Era vara fierbinte, 
Afara era zapuseala.
In anul cela, nouazeci si patru,
Pe strada cald, in suflet multe frici.
In Biserica, la Ecaterina, Marea Mucenita
Am auzit de o Singura Frica.

In alt an, iarna. 
Piata Unirii, 
Lume multa, brazi de Craciun.
O forta nevazuta ne-a intors din drum.
Era la inceput de anii nouazeci,
Usa Bisericii era larg deschisa.
Prin anii nouazeci eram ca o fetita,
Credeam tot vantul care sufla pe drum.

Sfantul Ioan Botezatorul privea din Icoana
Parintele, nici nu stiu cum il cheama, 
A spus si auzeam parca  intaia oara,
Cuvantul de folos pe care in copilarie 
Il ascultam,  copil sfios: 
Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste,
Sa ma apropii am acceptat, suflet bucuros.
M-am inchinat, am deschis gura mare, am gustat,
M-am inchinat din nou si am plecat.
In piata, tin minte, cand am revenit,
Iubitul meu cumparase  un brad, asa s-a nimerit
Amandoi am pornit spre Craciun bucurosi.
Anii, care urmau dupa Anul Nou 
Ni doream doar frumosi.

Astazi, privind in urma, stiu unde, cum si de ce.
Nu a fost toaat vremea asa.
Am gresit. Eu. Cea dinati pacatoasa.
Noi, minte slab si trup pricajit.
Nu am avut purtare buna fata de in Hristos.
In acel an, iarna, impartasita cu Hristos,
Noi, minte slab si trup pricajit,
In loc sa-L lasam pe Hristos pe suflet sa sada putin, linistit
Am alergat catre lume, L-am zgaltait pe Pruncul Hristos 
Uitand ce am invatat in acei frumosi sapte ani de acasa,
Ca dupa masa, dupa ce multumesti, te ridici si apoi linistit 
- Sezi, nepoata, un pic sa-ti tihneasca mancarea!
Asa ne invata pe noi, mama marea.

joi, 25 iunie 2015

Ie draga, ie draga, ie draga!

Sursa foto
Lie, Lie, Ciocarlie,
Maine ma imbrac in ie!
Doamne. feri-ma, de rau,
Zapacita imi sunt eu!

Ia, ce este, stiam. Inca din copilarie. Prima data, am imbracat-o la gradinita, la serbarea cu dansuri populare. Alunelul, alunelul, hai la joc...si la Calusarii si la alte cantecele si dansuri bune pentru grupa mijlocie, parca. 

Sursa foto
Bunica din partea mamei era purtatoare de ie. Si tesatoare, cusatoare, precum erau toate bunicile din Ardeal. Si prin scoala generala, la orele de atelier, cu acul, cu ata, pe etamina, panza topita sau in, am invatat si eu sa cos in punct de cruciulita sau musculita sau alt punct. Coseam cu bucurie. Fie semn de carte, fie servetel, fie fata de masa. La ie nu am cusut sau tesut. Ce pacat!


Ia de la buna-am dat-o!
Ia de la mama, nu e!
Ia mea de gradinita,
E prea mica pentru ie!

Sursa foto
E prea mica si nici nu o mai am. Dar aceasta este cu totul o alta poveste. Si e trista! Ia aduce peste tot bucurie. Ia este un cumul de bucurii. Cea care o tese, se roaga, canta, isi aminteste de invataturile parintesti, de pridvorul bunicilor, de sezatorile copilariei, de fuiorul de lana din mana bunicii, de panza albita dupa ce a fost tesuta la razboi, de focul trosnind in soba, de hora din sat, de cerul albastru curat, de florile de papadie, sanziene si toporasi, de verdele padurii de dincolo de sat, de rosul sangeriu de la prima impunsatura de ac si de la prima petala de mac cusuta la manecuta de ie. Ia, doamnelor, domnisoarelor si domnilor este nu doar o simpla bluza sau bluzita cu pieptar si maneca sau manecuta. Ia este o bucurie!

Sursa foto
Priviti numai cateva secunde la o fetita, fetiscana, fata sau doamna imbracata in ie! Priviti si va bucurati! Si vedeti cat de frumosi sunt si barbatii in ie imbracati?! Ieri, am vazut un domn. Cu ie. Ie alba din panza topita si fina. Cusuta cu ata alba de borangic, cred. Si peste ie, alta data, un alt domn, peste o ie alb negru, purta si ilic. Ilicul este o vesta si imi amintesc ca si noi la dansuri, aveam la gradinita, ilic.

O bucata am de panza,
Alba este si curata,
Ac si ate in cutie,
Ie draga, ie draga, ie draga! 

Este greu sa cosi o ie?! Am intrebat intr-o zi. Si grabita, am pierdut raspunsul printre alte ace, ate si cutii. Dar am promis sa incerc. Si semn de promisiune am pus o poezie despre ie. Si mi-am cumparat, drept model, o ie, alba cu cusatura albastra. Si ieri, ca si in alte zile, am purtat-o doar bucuroasa.  

Ie draga, te voi coase
Punct de mica cruciulita,
De-mi voi aminti de felul,
Cum coseam, cand eram mica.

Sursa foto
Si pana la a coase o ie, Dumnezeu mi-a scos in cale o intrebare. Sa vada daca mai stiu sa cos. Cum coseam cand eram mica. Doamne, cata bucurie, in urma acului si-al atei. Pe spatele unui patrat colorat, o panglica descusuta, locul iar si l-a aflat.  Cusatura, foarte mica, lucru ingrijit, curat. De la cine-am invatat sa cos, m-am intrebat?! De acasa, de la scoala, de la biserica,  unde la icoana Maicii Domnului, bunicile din Ardeal, ii mai aduceau Maicutei lor, in dar, cate un stergar cusut cu punct de mica cruciulita. 

Ioana, draga Ioana,
Sanzieni si Sanziene!
De tesut ie, e vreme,
Daca vreti sa invatati.

Sursa foto
Pentru ca ia aduce cu ea comuniunea, comunicarea, prietenia, bucuria. Fie ca este lucrata, fie ca este purtata, fie ca este primita, fie ca este daruita. Ia este! A fost si va fi! Prilej de multe, multe, multe bucurii!

Sunt bucuroasa ca un domn, m-a rugat sa scriu cateva cuvinte, din suflet, despre ie. La inceput am scris o mica poezie. Dar ieri, cand Dumnezeu mi-a scos in cale intrebarea aducatoare de ac si ata, cu ia pe mine, m-am imbujorat mult de bucurie si mi-am spus ca drept multumire pentru asa mare bucurie, trebuie musai sa scriu mai mult despre ie.

Pentru ca Ia, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, este cusatura sfanta. Intrebati orice mamuca, maicuta, mamica sau mamaica. Cata rugaciune au impletit dansele in tesatura si cusatura de ie! Cate lacrimi nu au curs peste mainile lor obosite pana sa vina si stropul de bucurie! Si Ia  este si miraculoasa. O privire cu migala a plans-o, tesand-o, intr-o casa, o privire se bucura, purtand-o, de ea. Ce ie frumoasa porti, iubito! Si iubitul, sincer, nici macar nu viseaza cat de multi au plans pentru ia purtata cu bucurie si pace in suflet de iubita sa.

Ia, de la mic punct, la mare creatie este Iubire. Este dragoste la prima vedere. Intre Dumnezeu si femeie. Intre Dumnezeu si barbat. pentru ca uneori intalnim si barbati cusatori de ie.

Sursa foto
Si tuturor iubitoarele si iubitorilor de ie, le este dedicata aceasta insiruire de ganduri si cuvinte, scrise cu dragoste, de catre o sotie pentru o ie.  Ia mea de gradinita. Au cusut la ea, bunica, mama, matusa si mamaica. Am purtat-o pe la dansuri populare, m-am rusinat cu ea cand am crescut un pic mai mare, mi s-a parut ca nu isi mai gaseste rostul cand eram la varsta domnisorelor si in cele din urma, am aruncat-o pentru ca nu avea cine sa o mai poarte. Eram mare, la casa noastra si casa fiind la oras, ia nu isi avea camera ei in ea si dulapul din sufragerie, parca nu parea potrivit pentru ie.

Slava Domnului ca a revenit moda la ie! Pentru ca doamnelor, domnisoarelor si domnilor, ia este aducatoare de bucurie!
Sursa foto

Spor la tesatura si la cusatura de ie! Si cand ia dumneavoastra este buna de purtat, puteti imortaliza momentul si zambind la camera de filmat, spuneti intr-u zambet larg: Draga Ia! Si deschideti bratele, formand din ia voastra o frumoasa cruce, sa se vada in toata fotografia ce frumos este tot omul imbracat in ie. Voi, cei care saptamanal purtati ie, intelegeti mai usor ca ia este si lejera si acoperitoare de pacat. Pentru ca inocenta dintr-o ie nu se pierde niciodat'. Adevarat!

Sursa foto
As putea sa mai lungesc vorba despre ie, mult si cu bucurie. Dar ia nu este doar cuvant cu doua litere format. Ia este creatie cu multa ata si cu ac, cu panza din ceea curata, cu sezatoare si ascultare de cel mai priceput la cusut de ie. La vorbit despre ie, un pic m-am priceput. Treaba serioasa, va fi, doar dupa ce ma voi apuca de cusut! Intrebarea care mi se plimba acum printre cuvinte de ie, este copilareasca: Cum sa fac?! 

Voi stiti sa faceti o ie? Eu, nu! Rusine mie! Aproape o babtaie si sa nu stiu sa fac ie! Ida, hai sa invatam sa coasem si sa tesem ie!

Ida sade pe bancuta, 
Langa ea o mamaruta,
Langa mamaruta, o alta fetita
Si printre fetite si doi baietei
Panza, ate, ace si frunze de tei.

Florile sunt prinse intr-o noua ie,
Si copiii canta cum imi place mie;
Gargarita rita, zboara-n poienita!

Si in poienita, imbracata-n ie
Este o mireasa, faina poezie!
Mirele e chipes, ia lui si-o poarta,
Hora se incinge, Ida-i fericita,
A fost si la asta mare nunta,
Din poiana, dupa multa vreme, 
Ia, oaspete de nunta!

Si in dar de nunta, 
Ida, o fetita, canta:

Lie, Lie, Ciocarlie, 
Maine ma imbrac in ie!
Doamne. feri-ma, de rau,
Zapacita imi sunt eu!

Ia de la buna-am dat-o!
Ia de la mama, nu e!
Ia mea de gradinita,
E prea mica pentru ie!

O bucata am de panza,
Alba este si curata,
Ac si ate in cutie,
Ie draga, ie draga, ie draga! 

Ie draga, te voi coase
Punct de mica cruciulita,
De-mi voi aminti de felul,
Cum coseam, cand eram mica.


13 iunie - 25 iunie 2015
Cu drag,

miercuri, 24 iunie 2015

Dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale

Orice suflet care și-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască și Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria și pacea vor fi în suflet; și nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuși dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 129)

sâmbătă, 20 iunie 2015

vineri, 19 iunie 2015

Tanar vreau mereu sa fiu

Am vrut sa vad daca mai pot scrie cum scriam la 18 ani. Mi-am luat vacanta de tei, din 9 Iunie 2015 ora 07.07 pana la ultima mireasma de tei si m-am bucurat de tot ce am primit in fiecare zi. Si de cele bune si de cele rele. Am observat ca si in cele rele se gaseste mereu si cate ceva bun.

Si in aceasta dimineata, dupa ce am observat ca teiul si-a pierdut mireasma, pe la ora 10.30, m-am pornit la scris. Pret de cinci ore, cu mici pauze. La fel ca in urma cu treizeci de ani. Atunci, am scris in cateva ceasuri de noapte, Taina Padurii. Astazi, Iubirea Perfecta. Peste treizeci de ani, vreau sa scriu Fericirea Exista si peste alti treizeci doar sa fiu fericita. Cineva mi-a spus odata ca este foarte bine sa faci planuri pe termen lung si sa te rogi pentru desavarsirea lor.

Nu stiu daca cele scrise astazi vor avea acelasi ecou ca cele scrise in urma cu treizeci de ani. Stiu doar ca mi-a fost drag sa scriu. Acum, la fel ca si atunci. Imi pare rau ca domnul Opris a plecat, ca domnul Galaseanu este plecat si dansul. Dar imi este clar ca de acolo de unde sunt, simt intreaga bucurie din scrisul de astazi, la fel cum au perceput-o si pe cea din anii de liceu, din vremea cand eram mici Sagetatori noi si Mari Dascali dansii.

Nu stiu daca ati citit vreodata ceva scris de Sagetatorii anilor 80. Scriau frumos. Puneau suflet in tot ce scriau. Pentru colegii nostri de generatie, am vrut sa mai scriu ca la optsprezece ani. Nu stiu daca am reusit. Dar ma bucur ca am incercat. Ce am scris, se poate citi in randurile de mai jos. Le-am strans sub titlul Iubirea Perfecta. Din Ciclul Oglinzi sparte. Primul capitol, Taina Padurii, publicat in 1985, intr-un volum aniversar. Sub atenta privire a domnului Tudor Opris. O privire plina de Iubire. Pentru capitolul trei, Fericirea Exista, sunt necesari alti treizeci de ani. Pentru ca doar la batranete poti privi din nou lumea cu ochi blanzi de copil. Pana atunci, nadajduiesc sa fie timp plin de Iubire si cele scrise sa nu mai supere pe nimeni. Pentru ca este pacat, sa te superi pe un adolescent. Un adolescent care scrie, trebuie doar incurajat si iubit, asa cum au facut toti profesorii cu noi. Din pacate, undeva, o privire suparata pe viata, a fost si mai suparata sa citeasca cum si cat iubesc tinerii. Probabil ca acea privire este acum, dupa multi ani, fie adormita, fie fericita. Oricum ar fi, eu ii multumesc. Pentru ca fara lacrima, nu as fi putut sa scriu. Nici atunci, nici in anii care au urmat. Daca am scris bine sau nu, nu stiu. Stiu doar ca mereu am scris sincer si cu mare drag pentru cuvantul scris. La fel am scris si astazi. Cu gandul la Iubirea Perfecta.

Iubirea Perfecta

Bine v-am regasit! Am petrecut o vacanta de tei...mmm!...ce mireasma!...cata bucurie!...multa poezie! Si intalniri pline de invatatura. Pe strada, cu oameni. Intalniri la prima vedere. Stiti ce mi-a spus un batran?!

- Iubirea Perfecta este cea dintre Iubire si om. Iubirea Perfecta este o Forta. Iubirea Perfecta exista. Trebuie doar sa avem rabdare sa creasca in noi.
- Sunteti indragostit?! l-am intrebat curioasa. 
- Da! De Iubire! 

Si un sfert de ora mi-a vorbit despre Iubire. In versuri, in proza, lacrimand, veselindu-se. In fata privirii aveam un batran. Inchizand ochii, auzeam vocea unui om indragostit. Fara sa il vad, nu stiam de este tanar sau batran.

Am redeschis ochii. L-am privit mai bine. Era un om care iubea. Se vedea pe fata lui. Se vedea in privirea lui. O privire albastra de cer indragostit.

Parca era picat de pe alta planeta. Nimic nu il supara. Nici macar atunci cand in batjocura, un trecator, l-a injurat. La putin timp dupa ce ne-am luat la revedere. Vreo zece pasi. Ce-a fost la gura trecatorului, nici nu vreau sa imi amintesc! Imi amintesc, doar dragostea de pe fata batranului si mana lui dreapta, asezata pe obrazul sau  drept si clatinarea de cap tradusa prin vai!vai!vai! saracul om, ce necajit trebuie sa fie daca vorbeste asa urat cu un batran necunoscut.

Daca nu mi-as fi luat vacanta de tei, nu l-as fi intalnit in acea zi pe batran. Nu as fi aflat Care este Iubirea Perfecta. Sau poate as fi aflat, dar in alta zi, de la alt batran. Doar Dumnezeu stie!

- Iubirea Perfecta are puterea sa faca teiul sa infloreasca si sa inmiresmeze aerul. Divin miros! Si mai are o putere: sa tina sufletul omului, mereu copilaresc. Sa cautati Iubirea Perfecta! O veti recunoaste imediat, dupa vorba. Iubirea Perfecta, nu numai ca vorbeste frumos. Vorba, trece dincolo de ureche, ajunge in inima si acolo, Iubirea Perfecta, plange pana cand omul incepe sa iubeasca perfect.
- E greu?! am intrebat curioasa.
- E greu dar e bine!mi-a spus.

A spus un "e bine!" cu atata Iubire Perfecta, incat, credeti-ma, din ziua aceea, imi doresc sa ajung si eu sa iubesc aproape perfect. 

- De ce aproape perfect? m-a intrebat
- Asa simt. Cred ca perfect pot iubi doar barbatii. Noi, femeile, parca avem in noi un sambure de scandal, la care trebuie sa slefuim pana se transforma in samanta. Si munca de slefuire dureaza atat de mult, incat pana sa ajungem de la sambure la samanta de scandal, trece uneori o viata intreaga. Ce pacat! 
- Fiti fara teama! Pot iubi si femeile perfect! Daca invata de mici sa iubeasca! Nu vedeti cate fetite iubesc perfect?!

I-am multumit in gand trecatorului nervos. A prelungit, fara sa vrea, lectia despre Iubirea Perfecta. Din cinci pasi, am reluat conversatia. Ai mei, obositi, au fost doar trei. Ai batranului, sprinteni, au fost opt. 

- Cand te hotarasti sa iubesti, dumneata faci un pas si Dumnezeu face zece. Atat de mult ii place Lui Dumnezeu un om care isi doreste sa iubeasca perfect, incat nu cred ca sta doar sa priveasca Dumnezeu. Lucreaza chiar El la slefuirea samburelui.
- Ce bine ar fi! m-am trezit spunand. 

Imi si imaginam cat de bine ar fi sa nu ma mai supere nimic. Sa pot sa fiu calma in orice imprejurare. Sa nu imi sara tandara din orice. Imi dadeam seama cat de departe sunt de dragoste si cat de rau imi este din aceasta cauza. In tot acest timp, batranul din fata mea isi privea palaria roasa de vreme. O tinea cu mana stanga si cu mana dreapta ii netezea borul ponosit. Parca astepta sa imi termin gandurile.

- Locuiti in cartier?! l-am intrebat
- Sunt doar in trecere, mi-a raspuns.
- Aveti copii?! l-am intrebat.
- Si copii si nepoti, mi-a raspuns. Slava Domnului!
- Si sotia?! l-am intrebat.
- Si sotia! mi-a raspuns. Si a zambit si a oftat. Sotia mea este cea mai buna profesoara de Iubire Perfecta. Asa ii spun mereu. Si ea mereu ma contrazice: Nu exista Iubire Perfecta. Exista pur si simplu Iubire. O Forta! Si, ca o profesoara de matematica desavarsita, incepe sa imi demonstreze ca asa este.
 - Si dumneavoastra?! am intrebat.
- Poet! mi-a raspuns. Cred in Iubirea Perfecta!

In tot cartierul teiul mirosea perfect. Din alt cartier s-a auzit un tunet. 
- Vine ploaia! Slava Domnului! 
- Cand ploua, pe vremea asta, Dumnezeu ne face ceai de tei! am spus si ma si vedeam cu capul dat pe spate, cu gura cascata sub tei.
- L-ati citit pe Eminescu?! m-a intrebat.
- Putin, am raspuns.
- Pacat! a spus.
- Promit! am promis.

Picaturi mari de ploaie au inceput sa cada peste cartier. Si mai divin mirosea teiul. Ne-am adapostit sub el. Din parc, cativa bunici si nepotei au venit in fuga. toti sub tei. Copiii, radeau, mai ieseau in ploaie, se intorceau uzi fleasca si fericiti. Grele de ploaie, ramurile teiului se plecau spre noi. O bunica practica, cu o sacosa scoasa din ghiozdanelul nepotului, a cules toate florile de tei oferite cu generozitate de acesta, ingreunat de ploaie. Unde nu ajungea, nepotul, tinut in brate de alt bunic, culegea el. Pe rand, toti copiii au trecut prin bratele bunicului necunoscut. Toti au coborat cu bratele pline de flori de tei. Le priveam pe bunicutele de sub tei. Cea practica si cea sperioasa;

- O sa racesti daca tot iesi in ploaie!

Ambele si-ar fi dorit sa fie luate in brate de bunicul necunoscut. La fel imi doream si eu. Si pentru cateva clipe, am avut impresia ca asa isi doresc si ceilalti doi bunici. Erau atat de fericiti copiii la intoarcerea din tei, incat, stiu ca ne-am dorit cu totii sa redevenim copii. Macar pret de un pranz  ploios de vara cu tei.

Cand ploaia s-a oprit, cu cateva flori de tei, cu inima plina de bucurie, cu regretul ca nu am la mine aparatul de fotografiat, mi-am luat la revedere de la teisti. Asa a spus unul dintre pusti ca se numesc cei care se ascund de ploaie, sub tei. Teisti.

- Pa Ida! La revedere! Si pentru ca eram cu spatele la tei, nu voi stii niciodata al cui a fost salutul de ramas bun si de buna revedere.

Din alt cartier, un tunet s-a auzit din nou. Aveam atatea intrebari in minte! As fi vrut si sa raman sub tei si sa ajung cat mai repede acasa. Aproape de bloc, intr-o fractiune de secunda, m-a cutremurat un gand. 180 de grade, pas mare, alergat. Ploaia incepuse din nou sa curga. Sub tei, liniste si cateva flori, semn ca nu a fost doar un vis. M-am sprijinit de tei, scoarta lui ma deranja dincolo de bluza, la piele si o intrebare inflorea in minte: 

- Cine este Ida?! Cine a salutat-o?! Pustiul?! Tanarul? Batranul?! Rememoram. Pustiul era in bratele bunicului necunoscut si se pregatea sa sara in bratele taticului ajuns si el sub tei, dupa ce a strans toate jucariile copiilor din parc. Un tatic tanar, inalt, frumos cum sunt toti taticii. Grijuliu. Cum sunt toti taticii. Iubit de toti copiii. cum sunt toti taticii. Curajos. Cum sunt toti taticii. Nu se temea de ploaie. Intampinat sub tei cu strigate de bucurie. 

Sub tei, in ploaie, singura, am recapitulat: un bunic necunoscut, un pusti, trei pustoaice, doua bunicute, doi bunici, un tatic. 

- Pa Ida! La revedere!

Sub tei, timpul parca avea alta dimnesiune. Ploaia, parca si ea capata alt sens. Doi adolescenti indragostiti, fara umbrela, veniti de la proba de bac, au trecut pe langa tei fara sa il vada. Se sorbeau din priviri.

- Pa Ida! La revedere! imi rasunau aceste patru cuvinte in minte

- Ida! am soptit si apoi am strigat: Ida!

Cei doi, s-au oprit, s-au uitat in stanga si in dreapta si au continuat sa se soarba din priviri. Si-au continuat drumul.

-Ida?! 

Cei doi s-au oprit, s-au uitat in spate si sub tei, nici nu m-au observat. Le-am facut semn sa vina mai aproape.

- Ida?! Aveau optsprezece ani. Indragostiti. Amandoi puteau sa fie Ida. Intre ei si mine, aproape zece pasi si treizeci de ani.

Ajunsi sub tei, parca descopereau o alta lume. El incepu sa ii recite ei din Eminescu. Ea ii trecea mana prin parul ud si ciufulit. Nici nu ma observau. Erau doar ei si teiul. Si Iubirea. M-am lipit atat de tare de tei, incat simteam cum scoarta teiului imi intra in piele. Imi doream, pentru atata timp cat cei doi se iubeau din priviri, sub tei, sa fiu una cu el. Sa fiu Tea. Si cei doi sa se iubeasca mereu. Perfect.

Au zbughit-o din nou in ploaie. Ea avea parul lung, frumos ca florile de tei. El avea mintea plina de Eminescu. Si de Iubire. Se vedea clar, erau plini de Iubire, amandoi!

- Drum bun, Ida! le-am spus in gand si nu m-au auzit sau poate ca au auzit. Doar Dumnezeu stie!

M-am desprins de tei si am alergat spre casa. Alergam prin ploaie, indragostita. De ploaie, de tei, de barbati, de femei si de copii. Aproape ca la optsprezece ani. Atunci aveam doar cincizeci si opt de kilograme si alergatul era floare la ureche. Acum, la saptezeci si opt, alergatul este mai mult gafait.

La fereastra de la camera, ploaia ciocanea lin. A multa binecuvantare. Am deschis fereastra, am lasat ploaia sa se bucure in voie, am cautat cartea, am mangaiat-o cu privirea, am deschis la pagina din adolescenta si am citit, cu alti ochi, cele insemnate atunci. 

Am recunoscut printre randuri, imediat Iubirea. In departare, in alt cartier, un tunet. O multipla Iubire. Aproape, la fereastra, tot Iubire. Dincolo de fereastra, dincoace de fereastra, tot Iubire. Am privit in cioburile de oglinda sparta. Ciob dupa ciob. Pana cand am reconstituit intreaga oglinda. si privind in oglinda, dupa ploaie si tunet, am inteles ca fiecare padure are o taina. Taina Padurii. Din ciclul Oglinzi sparte. Scrisa in primavara - vara anului 1985. De catre o adolescenta indragostita de Iubire. Atat de mult, incat a preferat sa fie pentru o vreme singura, decat sa raneasca Iubirea. Si drept rasplata, Iubirea a iubit-o foarte mult. Doar ea, adolescenta, fiind oglinda sparta, nu a vazut cat de aproape este Iubirea. Si multi ani a plans dupa Ea. 

Astazi nu ploua. Nici teiul nu mai miroase asa puternic cum mirosea saptamana trecuta. Dar sunt la fel de indragostita cum eram la orice varsta aveam.

Ida a existat, exista si va exista mereu. Este mereu adolescenta. Nu tradeaza Iubirea. Nu a fost, nu este si nu va fi vreodata pic de ura in ea. Este pur si simplu Ida. Si locuieste in sufletul oricarei femei. Acolo, slefuieste samburele de ura, pana cand acesta, din sambure, se va transforma in mica samanta si din samanta in nimic.

Ida nu este doar un personaj intr-o povestire. Ida este Iubirea care a trait si in generatia noastra. Ida este Iubirea care traieste vesnic.

- Sa nu mai pleci, vreodata, Ida! Te rog! Uite, iti recitesc Taina Padurii. Pentru ca Ida, draga noastra, te iubesc foarte mult. Din toata inima mea, din tot sufletul meu, din tot cugetul meu. Si astazi stiu ca Dumnezeu nu se supara. Pentru ca I de la Iubire si da de la Adevar sunt doar aducatoare de Fericire. Si Fericirea este dar de la Dumnezeu.

- Mai tii minte, Ida?! Cum era Iubirea la optsprezece ani?! Observi ca la fel este si la patruzeci si opt?! Si vezi ca la fel doare cand lipseste?! Fara Iubire, fara Adevar, fara Fericire este greu sa traiesti. Indiferent de varsta pe care o ai. 

- Sufletul, Ida, sufletul este cel care simte prezenta sau lipsa Iubirii. Daca este pastrat curat. Tot el face diferenta dintre Adevar si minciuna. Cu un suflet curat, inima poate sa bata linstita, tic tac inspre minte. Si mintea poate sa traiasca si sa se bucure impacata si pregatita pentru Fericire.

- Mintea, Ida, mintea trebuie sa fie mereu cu gandul doar la Iubire. Iubirea este tot ce conteaza. Sa stai mereu cu sufletul lipit de ea, Ida! Sa iti bata inima mereu in ritmul ei! 

- Iarta-ma, Ida! Te-am botezat pe hartie, printre randuri, intr-o noapte de primavara - vara. M-ai bucurat, mi-ai adus un premiu, te-am lasat sa cresti frumos in carte. Am petrecut balul absolventilor impreuna, am luat bacul, am dat multe examene in viata. Dar cel mai frumos eveniment din viata noastra, a fost ca ne-am indragostit pe viata. La putin timp dupa ce te-au premiat. Cu premiul doi. cum ii sade bine unei fete cuminti, Ida! Daca eram si eu o fata cuminte, premiul trei era al nostru. Mult mai de folos decat locul intai.

- Pa, Ida! La revedere, Ida! Drum bun, Ida! Eu raman in iubirea noastra, Ida.  Cu gandul la tine si la batranul bunic in trecere pe sub teiul si ploaia noastra de vara. Trudind la slefuirea samburelui din suflet. Si rugandu-ma in continuare ca tu sa ramai mereu adolescenta pe care o stiu. Iubindu-i pe toti si iubita de toti, asa cum te pricepi tu la iubit perfect, draga Ida. Nu-ti face griji pentru mine. O sa razi, dar nici eu nu mai imi fac griji. Nu sunt bune grijile. Aproape de tei, este un camp cu crini. In tei, printre florile galbene, ciripesc vrabiutele. Toata creatia este a Creatorului! Las toate grijile in grija Sa.

-Te iubesc, Ida! Pe tine, mai mult ca perfect! Pe mine, la fel ca pe tine. Pe Dumnezeu, il ador!

- Esti fiul padurarului?! intreaba Ida la fel ca in urma cu treizeci de ani.

Sunt o scriitoare naiva. Trecuta de treizeci de ani de cabana, de ploaie, de padure, de Ida. Cred ca exista vazut si nevazut. Astept sa cresc. Cu indelunga rabdare. Si probabil, peste alti treizeci de ani sa ma reintalnesc din nou cu Ida si cu intreaga ei Iubire. La saptezeci si opt de ani sper ca nevazutul sa se vada mai clar si la o suta opt ani sa se vada ma mult ca perfect. Sunt optimista. Naiva si optimista. Uneori trista. Sunt femeie. Cu un sambure de sandal de slefuit. Credeti ca este usor?! Daca ar fi samburele la alta, mi-ar fi usor. L-as cere, l-as faramita cu ciocanul si gata! Dar samburele este la mine. De aceea, uneori sunt tare trista. pentru ca este un sambure colturos, ca cel de piersica si ma zgarie pe suflet. Dar naiva si optimista cum ma stiu, intr-o zi, din lupta dintre sambure si Iubire, Ida, adolescenta prizoniera in sambure, va iesi invingatoare, la lumina. Si la lumina, va vedea. Ca a ramas adolescenta. La fel cum era la mijlocul anilor optzeci.

- Hai sa traim Ida! Primavara dupa iarna, vara dupa primavara, toamna dupa vara, iarna dupa toamna. Cum stim, cum ne pricepem, cum am invatat si in acesti treizeci de ani. Ne-mpiedicam?! Cadem?! Sigur se va gasi o mana care sa ne ridice! Nu este cineva prin preajma?! Sigur, de Sus, Dumnezeu are putere sa ne ridice! Pe tine, o adolescenta, pe mine, o impiedicata! Si stii ceva Ida?! Suntem trei! Tu, el si eu! Stiu ce intrebare iti trece prin minte! Asa m-am intrebat si eu!

Vacanta de tei s-a terminat.Teiul si-a facut datoria. Urmeaza alte flori care sa ne parfumeze serile. Crinii, gardenia, leandrul, iasomia, regina noptii. Merita fiecare sa ne luam o mica vacanta pentru a ne bucura de miresmele lor.  Cum crinii deja au mireasma,  urmeaza vacanta de crini. 

- Esti de acord, Ida?!

marți, 9 iunie 2015

Vacanta de tei

din  9 Iunie 2015 ora 07.07 pana la ultima mireasma de tei

luni, 8 iunie 2015

dardindar pune samanta de vacanta de tei aici

up date 9 iunie 2015

In aceasta dimineata, la ora sapte si sapte minute, am simtit din nou, ca teiul din fata ferestrei, miroase a parfum de tei. Nu puteam sa nu revin pe dardindar. Nu puteam sa nu va anunt! Am sters cu buretele titul Dardindar pune punct aici, am pastrat imbratisarile Marianei, de la portile cerului, si am up datat scrisul de duminica.

Ce bine ar fi daca am reusi sa facem la fel si in viata! Sa stergem cu buretele tot ce am gresit. Sa adaugam paragrafe noi acolo unde am sters, sa ne continuam drumul vietii fericiti ca buretele ne-a adus libertatea.

dardindar pune samanta de vacanta de tei aici. Imi place mai mult acest titlu. Este vara, afara lumina sta mai mult pentru noi, soarele, ploaia, pamantul, copacii, fructele, legumele, ne invita la joaca. Intai in jurul teilor, ca sa ne inmiresmam sufletele, apoi, fiecare la joaca lui.

Pustiule, teiul din imagine imi da curaj sa ma despart de acest blog pana cand ma apuca dorul de el si sa continui un altul. Poti s-o faci! Asa imi sopteste teiul si l-am intalnit cautand o imagine pe net.

Pustiule, esti super tare! Verde cu alb, cum era si blogul meu la inceput. Pe fundal de cer senin, cum este acum! Dar stii ce mi-a placut cel mai mult?! Titlul articolului de unde te-am luat. Era despre vacanta. Ca ar trebui sa fie mai mare. Iti promit ca pentru tine voi scrie despre Vacanta de Tei.

Am marit fotografia si am privit mai bine. O lacrima, nisip la gurita si un pumn plin cu nisip. Am pastrat din fotografie doar teiul, pentru ca e mai bine sa nu expunem chipuri de copii pe net. chipul de copil l-am pastrat in inima mea. Va creste odata cu mine. Stiu, in adancul sufletului, ca intr-o zi ne vom intalni. El, tatic si noi batrani. Ne vom recunoste dupa amintiri. 

Pustiule, te iubesc! Nu stiu cine esti, nu stiu cati ani ai, nu stiu cum te cheama! Dar stiu ca semeni cu toti copiii care acum sunt mici, mijlocii sau mari. Copii din intreaga lume. Unii prunci, altii copii, altii adulti, altii batrani. Si fiecare iubitor de vacante.


Vacanta la mare! Amintiri din copilarie! Muzica! Poezie! Teatru! Film! Lectura!

Daca va este dor de noi, culoare de blog si noi postari, va asteptam pe  Din casa direct in Rai. Fundal verde crud, scris negru pe alb. Cu ferestre deschise spre aici. 

Slava Domnului pentru toate!

Pupici,
Adriana